ÎCCJ, Decizia nr. 97/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea prezentată la data de 19 decembrie 2004, D.M.L., parte vătămată în dosarul nr. 3398/2000 al Judecătoriei sectorului 4 București, a recuzat toți judecătorii secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5664/2003, privind recursul declarat de această parte vătămată împotriva încheierii din 2 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care i s-a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului București. La data de 19 decembrie 2003, partea vătămată D.M.L. a formulat cerere prin care a recuzat pe toți judecătorii secției penale a instanței supreme, această cerere fiind repartizată, spre soluționare, secției comerciale a aceleiași instanțe.

La termenul din 13 ianuarie 2004, partea vătămată a recuzat pe toți judecătorii secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fiind repartizată această nouă cerere de recuzare, pentru soluționare, secției de contencios administrativ a instanței supreme, partea vătămată a recuzat pe toți judecătorii acestei secții, astfel că, prin încheierea din 14 ianuarie 2004, s-a dispus amânarea judecării, în vederea soluționării acestei cereri. Formulând cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale, învestită cu soluționarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ, pentru care s-a format dosarul nr. 403/2004, noua cerere a fost repartizată, în vederea soluționării, secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Judecând în conformitate cu dispozițiile art. 721, cu referire la art. 30 alin. (3) C. proc. civ., secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28 ianuarie 2004, a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale, în dosarul nr. 403/2004, cu motivarea că situațiile la care se referă petiționara nu se regăsesc între cazurile de recuzare strict determinate de lege. Împotriva acestei încheieri, petiționara D.M.L. a declarat recurs, susținând că au fost încălcate prevederile legale, deoarece completul care a soluționat cererea de recuzare nu a ținut seama că, înainte de începerea dezbaterilor, ea a formulat o nouă cerere, prin care a recuzat și pe toți judecătorii secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul nu este fondat. În raport cu dispozițiile din Codul de procedură penală, referitoare la incompatibilitate și recuzare, aplicabile în cauza de față, care privește un proces penal, solicitarea formulată de partea vătămată D.M.L. nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerată cerere de recuzare. În adevăr, recuzarea succesivă de către partea vătămată menționată a tuturor judecătorilor ce compun trei din cele patru secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără invocarea vreunuia din cazurile de incompatibilitate înscrise în art. 46-48 C. proc. pen., demonstrează vădita sa intenție de a pune în imposibilitate instanța supremă să se pronunțe asupra recursului pe care l-a declarat împotriva încheierii din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

De altfel, partea vătămată nici nu s-a conformat cerinței imperative înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căreia „abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”. Or, recuzând instanțele și, respectiv, secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora le-a revenit, succesiv, atribuția de a soluționa cererile de recuzare a tuturor instanțelor sesizate cu judecarea acelor cereri, partea vătămată D.M.L. nu a respectat aceste prevederi cu caracter imperativ, astfel că recuzarea solicitată de ea și, implicit, recursul pe care l-a declarat împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare, pronunțată de secția civilă a instanței supreme, nu întrunesc condițiile cerute de lege.

Așa fiind, se constată că soluția de respingere a cererii de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție este deplin întemeiată, încât recursul declarat împotriva acestei soluții apare nefondat. În consecință, urmează a se respinge recursul declarat de partea vătămată sus-menționată și a o obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată D.M.L. împotriva încheierii nr. 629 din 28 ianuarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 455/2004. Obligă pe partea vătămată să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi, 23 februarie 2004.