ÎCCJ, Decizia nr. 97/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 97/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea prezentată la data de
19 decembrie 2004, D.M.L., parte vătămată în dosarul nr. 3398/2000 al
Judecătoriei sectorului 4 București, a recuzat toți judecătorii secției penale
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5664/2003, privind
recursul declarat de această parte vătămată împotriva încheierii din 2
decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care i
s-a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului București.
La data de 19 decembrie 2003, partea
vătămată D.M.L. a formulat cerere prin care a recuzat pe toți judecătorii secției
penale a instanței supreme, această cerere fiind repartizată, spre soluționare,
secției comerciale a aceleiași instanțe.
La termenul din 13 ianuarie 2004,
partea vătămată a recuzat pe toți judecătorii secției comerciale a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Fiind repartizată această nouă
cerere de recuzare, pentru soluționare, secției de contencios administrativ a
instanței supreme, partea vătămată a recuzat pe toți judecătorii acestei
secții, astfel că, prin încheierea din 14 ianuarie 2004, s-a dispus amânarea
judecării, în vederea soluționării acestei cereri.
Formulând cerere de recuzare a
tuturor judecătorilor secției comerciale, învestită cu soluționarea cererii de
recuzare a tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ, pentru
care s-a format dosarul nr. 403/2004, noua cerere a fost repartizată, în
vederea soluționării, secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Judecând în conformitate cu
dispozițiile art. 721, cu referire la art. 30 alin. (3) C. proc. civ., secția
civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28
ianuarie 2004, a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor secției
comerciale, în dosarul nr. 403/2004, cu motivarea că situațiile la care se
referă petiționara nu se regăsesc între cazurile de recuzare strict determinate
de lege.
Împotriva acestei încheieri,
petiționara D.M.L. a declarat recurs, susținând că au fost încălcate
prevederile legale, deoarece completul care a soluționat cererea de recuzare nu
a ținut seama că, înainte de începerea dezbaterilor, ea a formulat o nouă
cerere, prin care a recuzat și pe toți judecătorii secției civile a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Recursul nu este fondat.
În raport cu dispozițiile din Codul de
procedură penală, referitoare la incompatibilitate și recuzare, aplicabile în
cauza de față, care privește un proces penal, solicitarea formulată de partea
vătămată D.M.L. nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi
considerată cerere de recuzare.
În adevăr, recuzarea succesivă de
către partea vătămată menționată a tuturor judecătorilor ce compun trei din
cele patru secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără invocarea
vreunuia din cazurile de incompatibilitate înscrise în art. 46-48 C. proc. pen.,
demonstrează vădita sa intenție de a pune în imposibilitate instanța supremă să
se pronunțe asupra recursului pe care l-a declarat împotriva încheierii din 2
decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
De altfel, partea vătămată nici nu
s-a conformat cerinței imperative înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen.,
potrivit căreia „abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță
trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care
se află fiecare judecător”.
Or, recuzând instanțele și,
respectiv, secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora le-a revenit,
succesiv, atribuția de a soluționa cererile de recuzare a tuturor instanțelor
sesizate cu judecarea acelor cereri, partea vătămată D.M.L. nu a respectat
aceste prevederi cu caracter imperativ, astfel că recuzarea solicitată de ea
și, implicit, recursul pe care l-a declarat împotriva soluției de respingere a
cererii de recuzare, pronunțată de secția civilă a instanței supreme, nu
întrunesc condițiile cerute de lege.
Așa fiind, se constată că soluția de
respingere a cererii de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei
Curți de Casație și Justiție este deplin întemeiată, încât recursul declarat
împotriva acestei soluții apare nefondat.
În consecință, urmează a se respinge
recursul declarat de partea vătămată sus-menționată și a o obliga să plătească
statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de partea vătămată D.M.L. împotriva încheierii nr. 629 din 28 ianuarie
2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în
dosarul nr. 455/2004.
Obligă pe partea vătămată să
plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunțată, în ședință publică, azi,
23 februarie 2004.