ÎCCJ, Decizia nr. 195/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 195/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
La 14 martie 2000, partea
vătămată D.M. s-a adresat cu plângere prealabilă, Judecătoriei sectorului 4
București, în temeiul art. 279 lit. a) C. proc. pen., susținând că în jurul
datei de 12 ianuarie 2000, inculpatul D.S., tatăl acesteia, i-a sustras suma de
3714 dolari SUA.
În consecință, partea
vătămată a solicitat condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii
de furt între rude apropiate, prevăzută de art. 210 C. pen. și obligarea
acestuia la restituirea sumei sustrase.
La data de 20 decembrie
2001, partea vătămată a formulat cerere privind recuzarea tuturor magistraților
Judecătoriei sectorului 4 București, invocând ca motiv, greșita respingere a
unei excepții de nulitate invocată de către aceasta, la judecarea în fond a
cauzei.
Tribunalul București, secția
a IV-a penală, prin încheierea pronunțată la data de 27 decembrie 2001, în
dosarul nr. 8495/2001, a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare.
Partea vătămată a mai
formulat, ulterior, alte cereri privind recuzarea tuturor magistraților
Judecătoriei sectorului 4 București, care au fost respinse, pe rând, prin
încheierile pronunțate de instanța ierarhic superioară, la 7 februarie 2002, în
dosarul nr. 1194/2002; la 22 martie 2002, în dosarul nr. 2297/200; la 14 mai
2002, în dosarul nr. 3741/2002; la 18 iunie 2002, în dosarul nr. 4438/2002; la
7 februarie 2003, în dosarul nr. 645/2003; la 17 aprilie 2003, în dosarul nr.
6707/2002, precum și la 12 iunie 2003, în dosarul nr. 2443/2003.
Alte cereri formulate de
partea vătămată, privind recuzarea diferitelor complete de judecată ale
Judecătoriei sectorului 4 București au fost respinse la 7 iunie 2002, 4 iulie
2002, 24 septembrie 2002, la 25 octombrie 2002 și la 3 decembrie 2002, în
dosarul nr. 3398/2000; la 22 octombrie 2003, în dosarul nr. 19189/2001, precum
și la 21 februarie 2003, 19 mai 2003, 28 mai 2003, 24 iunie 2003, 23 septembrie
2003 și 23 octombrie 2003, în dosarul nr. 3398/2000, toate ale judecătoriei
menționate.
Curtea de Apel București,
secția III-a civilă, prin încheierile pronunțate la 20 septembrie 2002, în
dosarul nr. 3412/2002, la 11 septembrie 2003 și la 2 decembrie 2003, în dosarul
nr. 3740/2003, a respins, ca nefondate, alte cereri formulate de partea
vătămată D.M., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București.
Prin încheierea nr. 108 din
24 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins, ca
inadmisibilă, cererea aceleași petente privind recuzarea tuturor magistraților
Curții de Apel București.
La data de 13 noiembrie
2003, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 3618/2003, Curtea de Apel
București, secția I penală, a respins cererea petentei D.M., privind recuzarea
tuturor magistraților Tribunalului București.
Împotriva acestei încheieri,
petenta a declarat recurs.
La termenul de judecată din
4 decembrie 2003, fixat pentru judecarea recursului, petenta a formulat cerere
de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Prin încheierea pronunțată
la data de 12 februarie 2003, în dosarul nr. 3452/2003, al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția comercială, cererea de recuzare a fost respinsă ca
nefondată.
Recursul declarat de petenta
menționată împotriva acestei din urmă încheieri a fost respins, ca nefondat,
prin decizia nr. 126 din 15 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 48/2004, al
Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.
Prin încheierea din 21
ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 151/2004 și încheierea nr. 443 din 4
februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5640/2003, secția de contencios
administrativ a respins cererile formulate de petenta D.M. privind recuzarea
tuturor judecătorilor sSecției comerciale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Prin încheierea nr. 630 din
28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 459/2004, secția civilă a respins o
altă cerere a petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor
secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia nr. 96 din 23
februarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători,
a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă, împotriva acestei din
urmă încheieri.
Secția civilă a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28 ianuarie 2004,
pronunțată în dosarul nr. 45/2004, a respins o nouă cerere formulată de aceeași
petentă, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei
Curți.
Recursul declarat de petentă
împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 97
din 23 februarie 2004, a Completului de 9 judecători a Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
La data de 22 aprilie 2004,
prin încheierea nr. 1456, secția comercială a respins cererea formulată de
petenta D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Secția de contencios
administrativ, prin încheierea nr. 1562 din 22 aprilie 2004, a respins cererea
privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Prin încheierea nr. 1457 din
22 aprilie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a
respins cererea petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor
secției de contencios administrativ.
Completul de 9 judecători,
prin decizia nr. 184 din 17 mai 2004, a admis recursul declarat de petenta D.M.
împotriva acestei din urmă încheieri, a casat încheierea atacată și a trimis
cauza, aceleași instanțe, în vederea rejudecării cererii de recuzare, potrivit
dispozițiilor Codului de procedură penală.
Prin încheierea nr. 1456 din
22 aprilie 2004, secția comercială a respins cererea petentei privind recuzarea
tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 17 mai 2004, prin
decizia nr. 185, Completul de 9 judecători a admis recursul declarat de petenta
D.M. împotriva încheierii nr. 1456 din 22 aprilie 2004, a casat încheierea
menționată și a trimis cauza, aceleiași instanțe, în vederea rejudecării
cererii de revizuire, cu respectarea procedurii de judecată reglementată prin
Codul de procedură penală.
La data de 6 octombrie 2004,
petenta a formulat cerere, depusă în dosarul nr. 6825/2004 al secției de
contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
solicitând recuzarea tuturor judecătorilor acestei secții.
Prin încheierea nr. 3457 din
7 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 10230/2004 al secției comerciale a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea a fost respinsă ca nefondată,
reținându-se că petenta nu a invocat motive care să se regăsească în cazurile
limitativ și expres prevăzute în art. 27 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
La data de 8 octombrie 2004,
în dosarul nr. 8487/2004, petenta a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor
secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cererea a fost respinsă prin
încheierea nr. 6332 din 12 noiembrie 2004, pronunțată de secția civilă și de
proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea nr. 5693 din
15 decembrie 2004, în rejudecare după casare, secția comercială a respins, ca
nefondată, cererea formulată de aceeași petentă, la data de 13 ianuarie 2004,
în dosarul nr. 151/2004, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de
contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 11 octombrie
2004, petenta D.M. a formulat cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor
secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea nr. 8186 din
11 noiembrie 2004, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea recuzare a fost respinsă ca
nefondată.
Împotriva acestei din urmă
încheieri, petenta a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispozițiilor
Părții Speciale Titlul II Cap.III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă
condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit
legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile
a fi supuse controlului judiciar.
În cauză, Completul de 9
judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat de petentă împotriva unei
încheieri prin care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei
Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, o cerere privind
recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți.
Or, potrivit art. 385
1
alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu
sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit
legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.
Așadar, pentru ca o
încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula
generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie
prevăzută expres de lege.
În cauză, urmare a abrogării
alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la
încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei
de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia,
separat, cu recurs.
Or, recunoașterea unei căi
în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a
principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție
inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reținut că legea
procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din
Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la
justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din
Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind
examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în
condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 385
1
C. proc. pen.
Ca atare, accesul la
justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale
menționate, stabilită de legea procesual-penală.
În consecință, pentru
considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de petenta D.M.
Totodată, în baza art. 192
alin. (2) din același cod, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor
judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 8186 din 11
noiembrie 2004, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 8296/2004.
Obligă recurenta
menționată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 iulie 2005.