ÎCCJ, Decizia nr. 195/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La 14 martie 2000, partea

vătămată D.M. s-a adresat cu plângere prealabilă, Judecătoriei sectorului 4

București, în temeiul art. 279 lit. a) C. proc. pen., susținând că în jurul

datei de 12 ianuarie 2000, inculpatul D.S., tatăl acesteia, i-a sustras suma de

3714 dolari SUA.

În consecință, partea

vătămată a solicitat condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii

de furt între rude apropiate, prevăzută de art. 210 C. pen. și obligarea

acestuia la restituirea sumei sustrase.

La data de 20 decembrie

2001, partea vătămată a formulat cerere privind recuzarea tuturor magistraților

Judecătoriei sectorului 4 București, invocând ca motiv, greșita respingere a

unei excepții de nulitate invocată de către aceasta, la judecarea în fond a

cauzei.

Tribunalul București, secția

a IV-a penală, prin încheierea pronunțată la data de 27 decembrie 2001, în

dosarul nr. 8495/2001, a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare.

Partea vătămată a mai

formulat, ulterior, alte cereri privind recuzarea tuturor magistraților

Judecătoriei sectorului 4 București, care au fost respinse, pe rând, prin

încheierile pronunțate de instanța ierarhic superioară, la 7 februarie 2002, în

dosarul nr. 1194/2002; la 22 martie 2002, în dosarul nr. 2297/200; la 14 mai

2002, în dosarul nr. 3741/2002; la 18 iunie 2002, în dosarul nr. 4438/2002; la

7 februarie 2003, în dosarul nr. 645/2003; la 17 aprilie 2003, în dosarul nr.

6707/2002, precum și la 12 iunie 2003, în dosarul nr. 2443/2003.

Alte cereri formulate de

partea vătămată, privind recuzarea diferitelor complete de judecată ale

Judecătoriei sectorului 4 București au fost respinse la 7 iunie 2002, 4 iulie

2002, 24 septembrie 2002, la 25 octombrie 2002 și la 3 decembrie 2002, în

dosarul nr. 3398/2000; la 22 octombrie 2003, în dosarul nr. 19189/2001, precum

și la 21 februarie 2003, 19 mai 2003, 28 mai 2003, 24 iunie 2003, 23 septembrie

2003 și 23 octombrie 2003, în dosarul nr. 3398/2000, toate ale judecătoriei

menționate.

Curtea de Apel București,

secția III-a civilă, prin încheierile pronunțate la 20 septembrie 2002, în

dosarul nr. 3412/2002, la 11 septembrie 2003 și la 2 decembrie 2003, în dosarul

nr. 3740/2003, a respins, ca nefondate, alte cereri formulate de partea

vătămată D.M., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București.

Prin încheierea nr. 108 din

24 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins, ca

inadmisibilă, cererea aceleași petente privind recuzarea tuturor magistraților

Curții de Apel București.

La data de 13 noiembrie

2003, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 3618/2003, Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins cererea petentei D.M., privind recuzarea

tuturor magistraților Tribunalului București.

Împotriva acestei încheieri,

petenta a declarat recurs.

La termenul de judecată din

4 decembrie 2003, fixat pentru judecarea recursului, petenta a formulat cerere

de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Prin încheierea pronunțată

la data de 12 februarie 2003, în dosarul nr. 3452/2003, al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, cererea de recuzare a fost respinsă ca

nefondată.

Recursul declarat de petenta

menționată împotriva acestei din urmă încheieri a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 126 din 15 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 48/2004, al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

Prin încheierea din 21

ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 151/2004 și încheierea nr. 443 din 4

februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5640/2003, secția de contencios

administrativ a respins cererile formulate de petenta D.M. privind recuzarea

tuturor judecătorilor sSecției comerciale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin încheierea nr. 630 din

28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 459/2004, secția civilă a respins o

altă cerere a petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor

secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 96 din 23

februarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători,

a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă, împotriva acestei din

urmă încheieri.

Secția civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28 ianuarie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 45/2004, a respins o nouă cerere formulată de aceeași

petentă, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei

Curți.

Recursul declarat de petentă

împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 97

din 23 februarie 2004, a Completului de 9 judecători a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

La data de 22 aprilie 2004,

prin încheierea nr. 1456, secția comercială a respins cererea formulată de

petenta D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Secția de contencios

administrativ, prin încheierea nr. 1562 din 22 aprilie 2004, a respins cererea

privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 1457 din

22 aprilie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins cererea petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor

secției de contencios administrativ.

Completul de 9 judecători,

prin decizia nr. 184 din 17 mai 2004, a admis recursul declarat de petenta D.M.

împotriva acestei din urmă încheieri, a casat încheierea atacată și a trimis

cauza, aceleași instanțe, în vederea rejudecării cererii de recuzare, potrivit

dispozițiilor Codului de procedură penală.

Prin încheierea nr. 1456 din

22 aprilie 2004, secția comercială a respins cererea petentei privind recuzarea

tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 17 mai 2004, prin

decizia nr. 185, Completul de 9 judecători a admis recursul declarat de petenta

D.M. împotriva încheierii nr. 1456 din 22 aprilie 2004, a casat încheierea

menționată și a trimis cauza, aceleiași instanțe, în vederea rejudecării

cererii de revizuire, cu respectarea procedurii de judecată reglementată prin

Codul de procedură penală.

La data de 6 octombrie 2004,

petenta a formulat cerere, depusă în dosarul nr. 6825/2004 al secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

solicitând recuzarea tuturor judecătorilor acestei secții.

Prin încheierea nr. 3457 din

7 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 10230/2004 al secției comerciale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea a fost respinsă ca nefondată,

reținându-se că petenta nu a invocat motive care să se regăsească în cazurile

limitativ și expres prevăzute în art. 27 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

La data de 8 octombrie 2004,

în dosarul nr. 8487/2004, petenta a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor

secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea a fost respinsă prin

încheierea nr. 6332 din 12 noiembrie 2004, pronunțată de secția civilă și de

proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 5693 din

15 decembrie 2004, în rejudecare după casare, secția comercială a respins, ca

nefondată, cererea formulată de aceeași petentă, la data de 13 ianuarie 2004,

în dosarul nr. 151/2004, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de

contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 11 octombrie

2004, petenta D.M. a formulat cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor

secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 8186 din

11 noiembrie 2004, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea recuzare a fost respinsă ca

nefondată.

Împotriva acestei din urmă

încheieri, petenta a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor

Părții Speciale Titlul II Cap.III Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă

condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit

legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile

a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9

judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat de petentă împotriva unei

încheieri prin care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, o cerere privind

recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți.

Or, potrivit art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu

sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit

legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o

încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula

generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie

prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării

alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la

încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei

de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia,

separat, cu recurs.

Or, recunoașterea unei căi

în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea

procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din

Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la

justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din

Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind

examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în

condițiile nr. 361 sau, după caz, art. 385

1

C. proc. pen.

Ca atare, accesul la

justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale

menționate, stabilită de legea procesual-penală.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petenta D.M.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 8186 din 11

noiembrie 2004, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 8296/2004.

Obligă recurenta

menționată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.