ÎCCJ, Decizia nr. 337/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 martie 2000, partea vătămată D.M. s-a adresat cu plângere prealabilă, Judecătoriei sectorului IV București, în temeiul art. 279 lit. a) C. proc. pen., susținând că, în jurul datei de 12 ianuarie 2000, inculpatul D.S., tatăl acesteia, i-a sustras suma de 3714 dolari SUA. În consecință, partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude apropiate prevăzută de art. 210 C. pen. și obligarea acestuia, la restituirea sumei sustrase. La data de 20 decembrie 2001, partea vătămată a formulat cerere privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului IV București, invocând greșita respingere a unei excepții de nulitate invocată de către aceasta, la judecarea în fond a cauzei.

Tribunalul București, secția a IV-a penală, prin încheierea pronunțată la data de 27 decembrie 2001, în dosarul nr. 8495/2001, a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată.

Partea vătămată a mai formulat, ulterior, alte cereri privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului IV București, care au fost respinse, pe rând, prin încheierile pronunțate de instanța ierarhic superioară, la 7 februarie 2002, în dosarul nr. 1194/2002; la 22 martie 2002, în dosarul nr. 2297/2002; la 14 mai 2002, în dosarul nr. 3741/2002; la 18 iunie 2002, în dosarul nr. 4438/2002; la 7 februarie 2003, în dosarul nr. 645/2003; la 17 aprilie 2003, în dosarul nr. 1780/2003; la 3 martie 2003 și la 22 aprilie 2003, în dosarul nr. 6707/2002 și la 12 iunie 2003, în dosarul nr. 2443/2003 Alte cereri, formulate de partea vătămată, privind recuzarea diferitelor complete de judecată ale Judecătoriei sectorului IV, au fost respinse la 7 iunie 2002, 4 iulie 2002, 24 septembrie 2002, la 25 octombrie 2002 și la 3 decembrie 2002, în dosarul nr. 3398/2000; la 22 octombrie 2003, în dosarul nr. 18189/2001, precum și la 21 februarie 2003, 19 mai 2003, 28 mai 2003, 24 iunie 2003, 23 septembrie 2003 și 23 octombrie 2003 în dosarul nr. 3398/2000, toate ale judecătoriei menționate.

Curtea de Apel București, secția III-a civilă, prin încheierile pronunțate la 20 septembrie 2002, în dosarul nr. 2818/2002; la 12 decembrie 2002, în dosarul nr. 3412/2002; la 11 septembrie 2003 și la 2 decembrie 2003, în dosarul nr. 3740/2003, a respins ca nefondate, alte cereri formulate de partea vătămată D.M., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București. Prin încheierea nr. 108 din 24 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea aceleași petente, privind recuzarea tuturor magistraților Curții de Apel București. La data de 13 noiembrie 2003, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 3618/2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins cererea petentei D.M., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București.

Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs. La termenul de judecată din 4 decembrie 2003, fixat pentru judecarea recursului, petenta a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin încheierea pronunțată la data de 12 februarie 2003, în dosarul nr. 3452/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cererea de recuzare a fost respinsă, ca nefondată. Recursul declarat de petenta menționată împotriva acestei din urmă încheieri, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 126 din 15 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 48/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 151/2004 și încheierea nr. 443 din 4 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5640/2003, secția de contencios administrativ a respins cererile formulate de petenta D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin încheierea nr. 630 din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 459/2004, secția civilă a respins o altă cerere a petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 96 din 23 februarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă împotriva acestei din urmă încheieri.

Secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 45/2004, a respins o nouă cerere formulată de aceeași petentă, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți. Recursul declarat de petentă împotriva acestei încheieri, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 97 din 23 februarie 2004, a completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 22 aprilie 2004, prin încheierea nr. 1456, secția comercială a respins cererea formulată de petenta D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Secția de contencios administrativ, prin încheierea nr. 1562 din 22 aprilie 2004, a respins cererea privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 1457 din 22 aprilie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea petentei privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ. Prin decizia nr. 184 din 17 mai 2004, completul de 9 judecători a admis recursul declarat de petenta D.M. împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat încheierea atacată și a trimis cauza, aceleași instanțe, în vederea rejudecării cererii de recuzare , potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. Prin încheierea nr. 1456 din 22 aprilie 2004, secția comercială a respins cererea petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de casație și Justiție.

Prin decizia nr. 185 din 17 mai 2004, completul de 9 judecători a admis recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 1456 din 22 aprilie 2004, a casat încheierea atacată și a trimis cauza, aceleași instanțe, în vederea rejudecării cererii de recuzare, cu respectarea procedurii de judecată reglementată în Codul de procedură penală. La data de 6 octombrie 2004, prin cererea depusă în dosarul nr. 6826/2004, al secției de contencios administrativ și fiscal, petenta D.M. a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor acestei secții. Prin încheierea nr. 3458 din 7 octombrie 2004, secția comercială a respins, ca nefondată, cererea petentei menționate, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că motivele invocate de petentă nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 27 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă încheieri, petenta D.M. a formulat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din economia dispozițiilor Părții Speciale, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit legii procesuale penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu un recurs declarat de petentă împotriva unei încheieri prin care secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs. Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege. În cauză, urmare abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Este de reținut că legea procesuală penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile art. 361 sau, după caz, art. 385 1 C. proc.

pen. Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită de legea procesuală penală. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petenta D.M., ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 3458 din 7 octombrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca inadmisibil. Obligă recurenta, să plătească statului, suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.