ÎCCJ, Decizia nr. 96/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 96/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
D.M.L., parte vătămată în dosarul
penal nr. 3398/2000 al Judecătoriei sectorului 4 București, a formulat cerere
de recuzare a întregii instanțe, iar ulterior a formulat cerere de recuzare a
tuturor judecătorilor Tribunalului București, aceasta fiind respinsă de Curtea
de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 13 noiembrie 2003.
La termenul din 25 noiembrie 2003,
fixat la Tribunalul București, secția I penală, pentru judecarea cererii de
recuzare a întregii instanțe a Judecătoriei sectorului 4, partea vătămată a
recuzat din nou pe toți judecătorii Tribunalului București, cerere respinsă de
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea din 2 decembrie
2003.
Împotriva acestei încheieri, partea
vătămată a declarat recurs, care a fost înaintat, în vederea soluționării, la
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
La data de 18 decembrie 2003, partea
vătămată a depus cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a
instanței supreme, iar, ca urmare, prin încheierea din 19 decembrie 2003, a
aceleiași secții, s-a dispus scoaterea cererii de pe rol, în vederea
soluționării de o altă secție.
Cererea a fost repartizată, pentru
soluționare, secției comerciale a instanței supreme.
La termenul din 13 ianuarie 2004, D.M.L.
a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale a
Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare, s-a amânat judecarea cererii
de recuzare a judecătorilor secției penale în vederea soluționării cererii de
recuzare a judecătorilor secției comerciale.
Judecând cauza, în conformitate cu
dispozițiile art. 721, cu referire la art. 30 alin. (3) C. proc. civ., secția
civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 630 din 28
ianuarie 2004, a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor secției
comerciale, în dosarul nr. 3974/2003, cu motivarea că situațiile la care se
referă petiționara nu se regăsesc între cazurile de recuzare strict determinate
de lege.
Împotriva acestei încheieri,
petiționara D.M.L. a declarat recurs, susținând că au fost încălcate
prevederile legale, deoarece completul care a soluționat cererea de recuzare nu
a ținut seama că, înainte de începerea dezbaterilor, ea a formulat o nouă
cerere, prin care a recuzat și pe toți judecătorii secției civile a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Recursul nu este fondat.
În raport cu dispozițiile din Codul
de procedură penală, referitoare la incompatibilitate și recuzare, aplicabile
în cauza de față, care privește un proces penal, solicitarea formulată de
partea vătămată D.M.L. nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi
considerată cerere de recuzare.
În adevăr, recuzarea succesivă de
către partea vătămată menționată a tuturor judecătorilor ce compun trei din
cele patru secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără invocarea
vreuneia din cazurile de incompatibilitate înscrise în art. 46-48 C. proc. pen.,
demonstrează vădita sa intenție de a pune în imposibilitate instanța supremă să
se pronunțe asupra recursului pe care l-a declarat împotriva încheierii din 2
decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
De altfel, partea vătămată nici nu
s-a conformat cerinței imperative înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen.,
potrivit căreia „abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță
trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care
se află fiecare judecător”.
Or, recuzând instanțele și,
respectiv, secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora le-a revenit,
succesiv, atribuția de a soluționa cererile de recuzare a tuturor instanțelor
sesizate cu judecarea acelor cereri, partea vătămată D.M.L. nu a respectat
aceste prevederi cu caracter imperativ, astfel că recuzarea solicitată de ea
și, implicit, recursul pe care l-a declarat împotriva soluției de respingere a
cererii de recuzare, pronunțată de secția civilă a instanței supreme, nu
întrunesc condițiile cerute de lege.
Așa fiind, se constată că soluția de
respingere a cererii de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei
Curți de Casație și Justiție este deplin întemeiată, încât recursul declarat
împotriva acestei soluții apare nefondat.
În consecință, urmează a se respinge
recursul declarat de partea vătămată sus-menționată și a o obliga să plătească
statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de partea vătămată D.M.L. împotriva încheierii nr. 630 din 28 ianuarie
2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în
dosarul nr. 459/2004.
Obligă pe partea vătămată să
plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunțată, în ședință publică, azi,
23 februarie 2004.