ÎCCJ, Decizia nr. 137/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul T.N., apelant inculpat și intimat în apelul declarat de procuror, împotriva sentinței penale nr. 2269 din 26 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4, făcând obiectul dosarului nr. 5618/2002 al Tribunalului București, secția a II-a penală, a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor acestei instanțe. După învestirea Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu soluționarea cererii de recuzare menționate, prin cererea înregistrată sub nr. 1216/C din 16 februarie 2004, același petiționar a recuzat și pe toți judecătorii acestei curți, susținând că s-ar afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc.

pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 29 din 24 februarie 2004, a respins cererea de recuzare, cu motivarea că, din examinarea actelor dosarului, în raport cu cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46 și următoarele C. proc. pen., se constată că împrejurările invocate de petiționar nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri, precum și că inculpatul nici nu s-a conformat obligației înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căreia recuzarea, care privește întreaga instanță, trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător. Împotriva acestei încheieri, petiționarul inculpat T.N.

a declarat recurs, susținând, în esență, că prin modul cum s-a examinat la Curtea de Apel București cererea sa de recuzare a întregii instanțe a Tribunalului București, toți judecătorii acelei curți au devenit incompatibili. S-a cerut casarea încheierii atacate și rejudecarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București. Recursul nu este fondat. Așa cum, corect, s-a învederat, prin considerentele încheierii atacate, petiționarul, invocând existența de împrejurări din care ar rezulta că judecătorii instanței recuzate ar fi interesați să soluționeze în defavoarea sa cererea inițială de recuzare a judecătorilor Tribunalului București, nu a indicat situații concrete, de natură a justifica suspiciunea ce o are cu privire la imparțialitatea acestora.

Totodată, este de observat că nu a fost respectată cerința înscrisă în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., deoarece inculpatul nu a indicat concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător din instanța recuzată. Astfel, prin cererile și memoriile depuse la dosar, petiționarul s-a referit doar la câțiva judecători din compunerea Curții de Apel București, instanță cu un număr mare de judecători, încât nu se justifică suspiciunea sa că în cadrul acelei instanțe nu s-ar putea constitui un complet format din judecători imparțiali, care să se pronunțe cu obiectivitate asupra recuzării judecătorilor contestați. Așa fiind, se constată că, în mod corect, s-a apreciat, prin încheierea atacată, că petiționarul nu s-a conformat dispozițiilor art. 52 alin. (5) C. proc.

pen., referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de recuzare care privește întreaga instanță, încât criticile formulate prin motivul ce l-a invocat, nu sunt întemeiate. În consecință, urmează ca recursul declarat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul inculpat T.N., împotriva încheierii nr. 29 din 24 februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 921/2004. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi, 24 martie 2004.