ÎCCJ, Decizia nr. 137/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționarul T.N., apelant inculpat

și intimat în apelul declarat de procuror, împotriva sentinței penale nr. 2269

din 26 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4, făcând obiectul dosarului nr.

5618/2002 al Tribunalului București, secția a II-a penală, a formulat cerere de

recuzare a tuturor judecătorilor acestei instanțe.

După învestirea Curții de Apel

București, secția a II-a penală, cu soluționarea cererii de recuzare menționate,

prin cererea înregistrată sub nr. 1216/C din 16 februarie 2004, același petiționar

a recuzat și pe toți judecătorii acestei curți, susținând că s-ar afla în cazul

de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin încheierea nr. 29 din 24 februarie 2004, a respins cererea

de recuzare, cu motivarea că, din examinarea actelor dosarului, în raport cu

cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46 și următoarele C. proc. pen.,

se constată că împrejurările invocate de petiționar nu se încadrează în nici

unul din aceste cazuri, precum și că inculpatul nici nu s-a conformat

obligației înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căreia

recuzarea, care privește întreaga instanță, trebuie să cuprindă indicarea

concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.

Împotriva acestei încheieri,

petiționarul inculpat T.N. a declarat recurs, susținând, în esență, că prin

modul cum s-a examinat la Curtea de Apel București cererea sa de recuzare a

întregii instanțe a Tribunalului București, toți judecătorii acelei curți au

devenit incompatibili.

S-a cerut casarea încheierii atacate

și rejudecarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel

București.

Recursul nu este fondat.

Așa cum, corect, s-a învederat, prin

considerentele încheierii atacate, petiționarul, invocând existența de

împrejurări din care ar rezulta că judecătorii instanței recuzate ar fi

interesați să soluționeze în defavoarea sa cererea inițială de recuzare a

judecătorilor Tribunalului București, nu a indicat situații concrete, de natură

a justifica suspiciunea ce o are cu privire la imparțialitatea acestora.

Totodată, este de observat că nu a

fost respectată cerința înscrisă în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., deoarece

inculpatul nu a indicat concret cazul de incompatibilitate în care se află

fiecare judecător din instanța recuzată.

Astfel, prin cererile și memoriile

depuse la dosar, petiționarul s-a referit doar la câțiva judecători din

compunerea Curții de Apel București, instanță cu un număr mare de judecători,

încât nu se justifică suspiciunea sa că în cadrul acelei instanțe nu s-ar putea

constitui un complet format din judecători imparțiali, care să se pronunțe cu

obiectivitate asupra recuzării judecătorilor contestați.

Așa fiind, se constată că, în mod

corect, s-a apreciat, prin încheierea atacată, că petiționarul nu s-a conformat

dispozițiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., referitoare la condițiile pe

care trebuie să le îndeplinească o cerere de recuzare care privește întreaga

instanță, încât criticile formulate prin motivul ce l-a invocat, nu sunt

întemeiate.

În consecință, urmează ca recursul

declarat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea inculpatului să plătească

statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul inculpat T.N., împotriva încheierii nr. 29 din 24

februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 921/2004.

Obligă pe inculpat să plătească

statului suma de 500.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

24 martie 2004.