ÎCCJ, Decizia nr. 184/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 14 martie 2000, partea

vătămată D.M.L. s-a adresat cu plângere prealabilă Judecătoriei sectorului 4

București, în temeiul art. 279 lit. a) C. proc. pen., susținând că, în jurul

datei de 12 ianuarie 2000, inculpatul D.S., tatăl acesteia, i-a sustras suma de

3.714 dolari S.U.A.

În consecință, aceasta a solicitat

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude

apropiate, prevăzută de art. 210 C. pen., și obligarea acestuia la restituirea

sumei sustrase.

La data de 20 decembrie 2001, partea

vătămată a formulat cerere privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei

sectorului 4 București, invocând greșita respingere a unei excepții de nulitate

invocată de către aceasta la judecarea în fond a cauzei.

Tribunalul București, secția a IV - a

penală, prin încheierea pronunțată, la data de 27 decembrie 2001, în dosarul nr.

8495/2001, a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată.

Partea vătămată a mai formulat,

ulterior, alte cereri privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului

4 București, care au fost respinse, pe rând, prin încheierile pronunțate de

Tribunalul București, secția a IV - a civilă, la data de 7 februarie 2002, în

dosarul nr. 1194/2002, la data de 22 martie 2002, în dosarul nr. 2297/2001 al

secției a V-a civilă și de contencios administrativ, la data de 14 mai 2002, în

dosarul nr. 3741/2002 și la data de 18 iunie 2002, în dosarul nr. 4438/2002 ale

secției a III-a civile, la data de 7 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 645/2003

a secției a II-a penale, la data de 17 aprilie 2003, în dosarul nr. 1780/2003

al secției a IV-a civilă, la data de 3 martie 2003 și la data de 22 aprilie

2003, în dosarul nr. 6707/2002 al secției a IV - a civile, precum și la data de

12 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2443/2003.

Cereri privind recuzarea tuturor

magistraților Judecătoriei sectorului 4 București au mai fost respinse de

instanța ierarhic superioară la 23 noiembrie 2000, 22 februarie 2001 și 4 iunie

2001.

Prin încheierile pronunțate, la data

de 7 iunie 2002, în dosarul nr. 3398/2000, la data de 4 iulie 2002, 24 septembrie

2002, 25 octombrie 2002, 3 decembrie 2002, toate în același dosar și, la data

de 22 octombrie 2003, în dosarul 18189/2001 al Judecătoriei sectorului IV

București au fost respinse cererile formulate de partea vătămată menționată,

privind recuzarea completului de judecată din 5 iunie 2002, respectiv, din 26

iunie 2002, din 18 septembrie 2002, din 16 octombrie 2002, din 23 octombrie

2002 și din 20 noiembrie 2002.

Totodată, Judecătoria sectorului 4

București, prin încheierile pronunțate la 21 februarie 2003, 19 mai 2003, 28

mai 2003, 24 iunie 2003, 23 septembrie 2003 și 23 octombrie 2003, toate în

dosarul nr. 3398/2000, a respins alte cereri formulate de partea vătămată D.M.L.,

privind recuzarea diferitelor complete de judecată ale acestei judecătorii.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin încheierile pronunțate, la data de 20 septembrie 2002, în

dosarul nr. 2818/2002, la data de 12 decembrie 2002, în dosarul nr. 3412/2002,

la data de 11 septembrie 2003 și la data de 2 decembrie 2003, în dosarul nr. 3740/2003,

a respins, ca nefondate, cererile formulate de partea vătămată D.M.L., privind

recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București.

De asemeni, prin încheierea nr. 108

din 24 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală a respins, ca

inadmisibilă, cererea aceleiași petente privind recuzarea tuturor magistraților

Curții de Apel București.

La data de 13 noiembrie 2003, prin

încheierea pronunțată în dosarul nr. 3618/2003, Curtea de Apel București, secția

I penală a respins cererea petentei D.M.L., privind recuzarea tuturor

magistraților Tribunalului București.

Împotriva acestei încheieri, petenta

a declarat recurs.

La termenul de judecată din 4

decembrie 2003, fixat pentru judecarea recursului, petenta a formulat cerere de

recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin încheierea pronunțată, la data

de 12 februarie 2003, în dosarul nr. 3452/2003 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată.

Recursul declarat de petenta D.M.L.,

împotriva acestei din urmă încheieri, a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 126 din 15 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 48/2004 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 151/2004 și încheierea nr. 443 din 4 februarie 2003,

pronunțată în dosarul nr. 5640/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ, au fost respinse cererile formulate de aceeași

petentă privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei

Curți.

De asemeni, prin încheierea nr. 630

din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 459/2004 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă, o altă cerere a petentei D.M.L., privind

recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți, a fost

respinsă.

Prin decizia nr. 96 din 23 februarie

2003, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători a

respins, ca nefondat, recursul declarat de D.M.L. împotriva încheierii nr. 630

din 28 ianuarie 2004.

Secția civilă a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28 ianuarie 2004, pronunțată

în dosarul nr. 455/2004, a respins o nouă cerere a petentei D.M.L., privind

recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți.

Recursul declarat de petentă

împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 97

din 23 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 9

judecători.

La data de 22 aprilie 2004, prin

încheierea nr. 1456, pronunțată în dosarul nr. 3974/2003, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, a respins cererea formulată de D.M.L., privind

recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți.

Secția de contencios administrativ a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 1562 din 22 aprilie

2004, pronunțată în dosarul nr. 5357/2004, a respins cererea formulată de

aceeași petentă privind recuzarea tuturor judecătorilor Înaltei Curți.

Prin încheierea nr. 1457 din 22

aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 403/2003 al secției comerciale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost respinsă cererea petentei D.M.L., privind

recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei

Curți.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că motivele invocate de petentă nu se încadrează în cazurile limitativ

prevăzute de art. 27 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, petenta

a declarat recurs, formulând următoarele critici:

- nesoluționarea recursului declarat

împotriva deciziei nr. 184 din 21 ianuarie 2004 a secției de contencios

administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- nerespectarea dispozițiilor art. 304

3

C. proc. pen., cu referire la ședința publică în care a fost soluționată

cererea de recuzare menționată;

- neprimirea altor cereri de

recuzare și neadministrarea probelor solicitate;

- neparticiparea procurorului la

judecarea cererii de recuzare;

- judecarea cererii în lipsa

dosarului de fond;

- judecarea cererii de recuzare,

privitoare la o cauză penală, potrivit regulilor, cu referire la cazurile de

recuzare și compunerea instanței, prevăzute de Codul de procedură civilă

În concluzie, petenta a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului

aceleași instanțe în vederea rejudecării cererii de recuzare, cu respectarea

normelor procesuale penale.

Recursul este fondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Este de principiu că încălcarea unei

norme legale dă naștere dreptului persoanei vătămate de a cere intervenția

organelor competente pentru restabilirea ordinii de drept sau intervine statul,

prin organele abilitate, în același scop și pentru tragerea la răspundere a

persoanei vinovate.

Mijlocul legal prin care conflictul

de drept este dedus judecății este acțiunea în justiție.

Când neconformarea făptuitorului

lezează una din valorile ocrotite de art. 1 C. pen., instrumentul juridic

pentru deducerea raportului conflictual de drept în fața organelor judiciare

este reprezentat de acțiunea penală și, după caz, acțiunea civilă, reunite în

procesul penal.

Funcțiile de învinuire, de apărare

și de judecată în procesul penal se exercită potrivit normelor imperative

stabilite prin legea procesuală penală.

Desfășurarea procesului penal în

conformitate cu normele procesuale penale reprezintă mijlocul de realizare a

scopului acestuia, astfel cum a fost definit prin art. 1 C. proc. pen., care

privește concomitent apărarea ordinii de drept, a persoanei și a drepturilor

acesteia, prevenirea infracțiunilor și educarea cetățenilor în spiritul

respectării legilor.

În consecință, procesul penal

trebuie să se desfășoare în succesiunea și ordinea prestabilită de legea

procesuală, atât sub aspectul soluționării acțiunilor ce se pot exercita în

cadrul acestuia, cât și cu privire la rezolvarea cererilor incidente,

nerespectarea dispozițiilor procedurale ducând, în situații determinate, la atragerea

de sancțiuni procesuale și reluarea procesului de la momentul afectat de

încălcarea dispoziției imperative.

În cauză, petenta are calitatea de

parte vătămată în procesul penal pornit la plângere prealabilă directă.

Uzând de posibilitatea stabilită de

legea procesuală penală de a solicita îndepărtarea de la soluționarea cauzei

penale a unuia sau mai multor magistrați, aceasta a formulat o cerere de

recuzare.

Pentru considerentele arătate,

cererea de recuzare se soluționează potrivit dispozițiilor legii procesuale

penale.

Primind cererea de recuzare a

tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială a Înaltei Curți a soluționat cauza

potrivit dispozițiilor legii procesuale civile, cu referire la cazurile de

recuzare și fără participarea procurorului.

Procedând astfel, instanța sesizată

cu soluționarea cererii de recuzare a pronunțat o hotărâre supusă cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 1 și 4 C. proc. pen., cu referire

la art. 197 C. proc. pen.

Ca atare, recursul declarat de

petenta D.M.L. se constată a fi întemeiat sub aspectul acestor critici.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta

Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza

aceleași instanțe, respectiv, secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în vederea rejudecării cererii de recuzare formulată de partea vătămată

D.M.L., conform dispozițiilor Codului de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petenta D.M.L.

împotriva încheierii nr. 1457 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 403/2003, pe care o

casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe în

vederea rejudecării cererii formulate de petenta menționată, privind recuzarea

tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 mai 2004.