ÎCCJ, Decizia nr. 184/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 martie 2000, partea vătămată D.M.L. s-a adresat cu plângere prealabilă Judecătoriei sectorului 4 București, în temeiul art. 279 lit. a) C. proc. pen., susținând că, în jurul datei de 12 ianuarie 2000, inculpatul D.S., tatăl acesteia, i-a sustras suma de 3.714 dolari S.U.A. În consecință, aceasta a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude apropiate, prevăzută de art. 210 C. pen., și obligarea acestuia la restituirea sumei sustrase. La data de 20 decembrie 2001, partea vătămată a formulat cerere privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului 4 București, invocând greșita respingere a unei excepții de nulitate invocată de către aceasta la judecarea în fond a cauzei.

Tribunalul București, secția a IV - a penală, prin încheierea pronunțată, la data de 27 decembrie 2001, în dosarul nr. 8495/2001, a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată.

Partea vătămată a mai formulat, ulterior, alte cereri privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului 4 București, care au fost respinse, pe rând, prin încheierile pronunțate de Tribunalul București, secția a IV - a civilă, la data de 7 februarie 2002, în dosarul nr. 1194/2002, la data de 22 martie 2002, în dosarul nr. 2297/2001 al secției a V-a civilă și de contencios administrativ, la data de 14 mai 2002, în dosarul nr. 3741/2002 și la data de 18 iunie 2002, în dosarul nr. 4438/2002 ale secției a III-a civile, la data de 7 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 645/2003 a secției a II-a penale, la data de 17 aprilie 2003, în dosarul nr. 1780/2003 al secției a IV-a civilă, la data de 3 martie 2003 și la data de 22 aprilie 2003, în dosarul nr. 6707/2002 al secției a IV - a civile, precum și la data de 12 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2443/2003.

Cereri privind recuzarea tuturor magistraților Judecătoriei sectorului 4 București au mai fost respinse de instanța ierarhic superioară la 23 noiembrie 2000, 22 februarie 2001 și 4 iunie 2001. Prin încheierile pronunțate, la data de 7 iunie 2002, în dosarul nr. 3398/2000, la data de 4 iulie 2002, 24 septembrie 2002, 25 octombrie 2002, 3 decembrie 2002, toate în același dosar și, la data de 22 octombrie 2003, în dosarul 18189/2001 al Judecătoriei sectorului IV București au fost respinse cererile formulate de partea vătămată menționată, privind recuzarea completului de judecată din 5 iunie 2002, respectiv, din 26 iunie 2002, din 18 septembrie 2002, din 16 octombrie 2002, din 23 octombrie 2002 și din 20 noiembrie 2002. Totodată, Judecătoria sectorului 4 București, prin încheierile pronunțate la 21 februarie 2003, 19 mai 2003, 28 mai 2003, 24 iunie 2003, 23 septembrie 2003 și 23 octombrie 2003, toate în dosarul nr. 3398/2000, a respins alte cereri formulate de partea vătămată D.M.L., privind recuzarea diferitelor complete de judecată ale acestei judecătorii.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin încheierile pronunțate, la data de 20 septembrie 2002, în dosarul nr. 2818/2002, la data de 12 decembrie 2002, în dosarul nr. 3412/2002, la data de 11 septembrie 2003 și la data de 2 decembrie 2003, în dosarul nr. 3740/2003, a respins, ca nefondate, cererile formulate de partea vătămată D.M.L., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București. De asemeni, prin încheierea nr. 108 din 24 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea aceleiași petente privind recuzarea tuturor magistraților Curții de Apel București. La data de 13 noiembrie 2003, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 3618/2003, Curtea de Apel București, secția I penală a respins cererea petentei D.M.L., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului București.

Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs. La termenul de judecată din 4 decembrie 2003, fixat pentru judecarea recursului, petenta a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin încheierea pronunțată, la data de 12 februarie 2003, în dosarul nr. 3452/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată. Recursul declarat de petenta D.M.L., împotriva acestei din urmă încheieri, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 126 din 15 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 48/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 151/2004 și încheierea nr. 443 din 4 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5640/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, au fost respinse cererile formulate de aceeași petentă privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți. De asemeni, prin încheierea nr. 630 din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 459/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, o altă cerere a petentei D.M.L., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți, a fost respinsă. Prin decizia nr. 96 din 23 februarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de D.M.L.

împotriva încheierii nr. 630 din 28 ianuarie 2004. Secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 629 din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 455/2004, a respins o nouă cerere a petentei D.M.L., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți. Recursul declarat de petentă împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 97 din 23 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători. La data de 22 aprilie 2004, prin încheierea nr. 1456, pronunțată în dosarul nr. 3974/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins cererea formulată de D.M.L., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți.

Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 1562 din 22 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5357/2004, a respins cererea formulată de aceeași petentă privind recuzarea tuturor judecătorilor Înaltei Curți. Prin încheierea nr. 1457 din 22 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 403/2003 al secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă cererea petentei D.M.L., privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că motivele invocate de petentă nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 27 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs, formulând următoarele critici: - nesoluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 184 din 21 ianuarie 2004 a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție; - nerespectarea dispozițiilor art. 304 3 C. proc. pen., cu referire la ședința publică în care a fost soluționată cererea de recuzare menționată; - neprimirea altor cereri de recuzare și neadministrarea probelor solicitate; - neparticiparea procurorului la judecarea cererii de recuzare; - judecarea cererii în lipsa dosarului de fond; - judecarea cererii de recuzare, privitoare la o cauză penală, potrivit regulilor, cu referire la cazurile de recuzare și compunerea instanței, prevăzute de Codul de procedură civilă În concluzie, petenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului aceleași instanțe în vederea rejudecării cererii de recuzare, cu respectarea normelor procesuale penale.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este de principiu că încălcarea unei norme legale dă naștere dreptului persoanei vătămate de a cere intervenția organelor competente pentru restabilirea ordinii de drept sau intervine statul, prin organele abilitate, în același scop și pentru tragerea la răspundere a persoanei vinovate. Mijlocul legal prin care conflictul de drept este dedus judecății este acțiunea în justiție. Când neconformarea făptuitorului lezează una din valorile ocrotite de art. 1 C. pen., instrumentul juridic pentru deducerea raportului conflictual de drept în fața organelor judiciare este reprezentat de acțiunea penală și, după caz, acțiunea civilă, reunite în procesul penal.

Funcțiile de învinuire, de apărare și de judecată în procesul penal se exercită potrivit normelor imperative stabilite prin legea procesuală penală. Desfășurarea procesului penal în conformitate cu normele procesuale penale reprezintă mijlocul de realizare a scopului acestuia, astfel cum a fost definit prin art. 1 C. proc. pen., care privește concomitent apărarea ordinii de drept, a persoanei și a drepturilor acesteia, prevenirea infracțiunilor și educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor. În consecință, procesul penal trebuie să se desfășoare în succesiunea și ordinea prestabilită de legea procesuală, atât sub aspectul soluționării acțiunilor ce se pot exercita în cadrul acestuia, cât și cu privire la rezolvarea cererilor incidente, nerespectarea dispozițiilor procedurale ducând, în situații determinate, la atragerea de sancțiuni procesuale și reluarea procesului de la momentul afectat de încălcarea dispoziției imperative.

În cauză, petenta are calitatea de parte vătămată în procesul penal pornit la plângere prealabilă directă. Uzând de posibilitatea stabilită de legea procesuală penală de a solicita îndepărtarea de la soluționarea cauzei penale a unuia sau mai multor magistrați, aceasta a formulat o cerere de recuzare. Pentru considerentele arătate, cererea de recuzare se soluționează potrivit dispozițiilor legii procesuale penale. Primind cererea de recuzare a tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială a Înaltei Curți a soluționat cauza potrivit dispozițiilor legii procesuale civile, cu referire la cazurile de recuzare și fără participarea procurorului.

Procedând astfel, instanța sesizată cu soluționarea cererii de recuzare a pronunțat o hotărâre supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 1 și 4 C. proc. pen., cu referire la art. 197 C. proc. pen. Ca atare, recursul declarat de petenta D.M.L. se constată a fi întemeiat sub aspectul acestor critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleași instanțe, respectiv, secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea rejudecării cererii de recuzare formulată de partea vătămată D.M.L., conform dispozițiilor Codului de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petenta D.M.L. împotriva încheierii nr. 1457 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 403/2003, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării cererii formulate de petenta menționată, privind recuzarea tuturor judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 mai 2004.