ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3596/2004

Deliberând asupra recursului de față Reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Iași a solicitat obligarea pârâtelor C.F.R. M. SA, sucursala Iași, S.N.P. P. SA București, sucursala Ploiești și sucursala Pitești, care va fi găsită în culpă, să-i plătească suma de 49.498.925 lei daune reprezentând contra-valoarea a 3650 kg benzină, constatată lipsă la destinație cât și cheltuieli de judecată. Cererea a fost înregistrată sub nr. 516 din 4 ianuarie 2001. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a primit benzină expediată de sucursala Ploiești, de la furnizoarea sucursala Pitești și la destinație s-a constatat o lipsă de 3650 kg benzină, iar vagonul cu terminația nr. 0782 a ajuns la destinație cu urme de violare.

Tribunalul Prahova, prin sentința comercială nr. 464 din 20 martie 2001 a respins excepțiile de necompetență materială și teritorială și a admis acțiunea, în parte. A fost obligată pârâta C.F.R. M. sucursala Iași la 49.498.925 lei contra-valoare marfă lipsă și 3.644.936 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că Tribunalul Prahova era competent să judece cauza, conform art. 10 pct. 5 C. proc. civ., deoarece în raza acestuia se afla stația de plecare a transportului, iar celelalte două pârâte aveau calități diferite în executarea contractului și trebuie să figureze în proces. Pe fond s-a apreciat că vinovat de lipsa mărfii este cărăușul întrucât vagonul a sosit la destinație violat, prezentând un joc la capacul domei de aproximativ 2,5 cm și 6 șuruburi cu piulițe desfiletate și fără șaibe astfel încât se aplică dispozițiile art. 83.3 din R.T.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C.F.R. M. sucursala Iași susținând că, în mod nelegal au fost soluționate excepțiile de necompetență materială și teritorială deoarece litigiile dintre reclamantă și cele două sucursale pârâte se soluționează pe cale administrativă, iar Tribunalul Prahova nu era competent teritorial să judece litigiul. În ceea ce privește fondul, apelanta susține că nu are nici o culpă, deoarece vagonul a ajuns la destinație cu sigiliile intacte, iar deficiența de la capacul domei este imputabilă predătorului, care nu a verificat mijlocul de transport. Și calculul daunelor este considerat ca fiind greșit atât sub aspectul cântăririi cât și a întinderii prețului, respectiv nedovedindu-se plata taxelor incluse în prețul pretins pentru produsele petroliere.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia comercială nr. 906 din 17 iulie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei C.F.R. M. sucursala Iași, reținând că excepțiile au fost soluționate corect având în vedere că sucursala Ploiești era predător, iar sucursala Pitești era furnizor, având deci calități diferite chiar dacă erau sucursale ale aceleiași P. SA București, iar, pe de altă parte, Tribunalul Prahova era competent teritorial deoarece, în raza sa teritorială se situează stația de plecare și locul plății aplicându-se art. 10 pct. 4 și 5 C. proc. civ. Pe fond se consideră că a fost corect stabilită culpa cărăușului, întrucât din probe rezultă că acesta nu a asigurat integritatea mărfii pe parcursul transportului, încălcându-se obligația, prevăzută de art. 82.1 din R.T., situație în care se aplică dispozițiile art. 83.1 din același act normativ prezumându-se culpa cărăușului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, invocând motive ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sunt reiterate excepțiile invocate respectiv necompetența materială susținându-se că părțile sunt sucursale ale aceleiași entități și că reclamanta și-a exercitat drepturile procedurale cu rea credință, încălcând dispozițiile art. 723 C. proc. civ. Se consideră că trebuiau scoase din cauză sucursalele pentru lipsa calității procesuale pasive, iar competența teritorială nu aparținea Tribunalului Prahova, întrucât acțiunea în desdăunare aparține destinatarului. Pe fond se susține că, în mod greșit a fost reținută culpa cărăușului, cât timp predătorul trebuia să verifice corespunderea dintre vagon și marfă cât și integritatea vagonului.

În ce privește valoarea daunei aceasta este apreciată ca nedovedită de către recurentă, deoarece din nota de debitare-creditare rezultă că furnizoarea nu a încasat de la reclamantă nici accize, nici TVA sau taxa de drum. Se apreciază că pretențiile privind plata sumei de 30.920.425 lei, sunt nejustificate ca și a sumei de 2.567.250 lei diferență de preț. Nici suma de 675.250 lei tarife nu se consideră ca fiind datorată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 88.3 din R.T., dreptul de a pretinde restituirea tarifelor aparține doar celui care a efectuat plata, iar în speță plata nu s-a făcut de reclamantă ci de către expeditoare, transportul purtând mențiunea „francat”. Recursul este nefondat, pentru următoarele motive: În ceea ce privește excepțiile se constată că acestea au fost legal soluționate, sucursalele S.N.P.

P., chiar dacă aparțin aceleiași entități au calități diferite în executarea contractului de transport, sucursala Ploiești fiind predătorul mărfii, iar sucursala Pitești fiind furnizoarea mărfii. Competența teritorială a fost stabilită potrivit art. 10 pct. 4 și 5 C. proc. civ., având în vedere că stația de plecare se situează în raza de jurisdicție a Tribunalului Prahova ca și locul plății. Pe fond, culpa cărăușului a fost corect stabilită în raport de dispozițiile art. 83 din R.T., întrucât vagonul a ajuns la destinație cu urme de violare, ceea ce face să opereze prezumția de culpă a cărăușului. Referitor la valoarea daunei, instanțele au stabilit că au fost respectate dispozițiile art. 85.2 din R.T.

adăugându-se la prețul de rafinărie taxa de drum, conform O.G. 10/1999 și Legii 118/1996, T.V.A. potrivit O.G. 3/1992 și accizele conform O.G. 27/2000 nefiind necesar a fi dovedită plata efectivă a acestor taxe, având în vedere că ele sunt legal datorate. Apărarea cu privire la nedatorarea sumei de 675.250 lei, întrucât expeditoarea și nu reclamanta a achitat tarifele de transport este nedovedită, întrucât din calculul aflat la dosarul de fond, nu rezultă că această sumă reprezintă tarife de transport. Motivele de recurs nefiind întemeiate, urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei C.F.R. M., sucursala Iași.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA sucursala Iași, Oficiul Juridic Teritorial Iași, împotriva deciziei nr. 906 din 17 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 octombrie 2004.