ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5323/2005

Deliberând asupra recursului de față: Reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Sibiu, a solicitat să fie obligate pârâtele C.F.R. M., sucursala Brașov, SC P. SA Ploiești, S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești, la plata sumei de 20.883.942 lei despăgubiri civile și 1.752.115 lei cheltuieli de judecată. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a primit vagonul cu o lipsă de 800 kg. benzină, iar procesul verbal de constatare din 27 noiembrie 2002 consemnează lipsa sigiliului predătorului. Fiecare pârâtă a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii față de ea însăși, iar pârâta SC P. SA Ploiești a formulat și cerere reconvențională solicitând ca pârâta găsită în culpă să fie obligată a suporta suma de 387.484 lei, reprezentând contravaloare transport și 24.546 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3911 din 19 decembrie 2003 a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta C.F.R. M., sucursala Brașov, la plata sumei de 20.883.942 lei contravaloare marfă lipsă la destinație și 1.752.115 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă acțiunea reclamantei față de celelalte pârâte cât și cererea reconvențională. S-a apreciat că potrivit art. 83.3 din regulamentul de transport, cărăușul răspunde de pagubele produse cu ocazia transportului și că pârâta a preluat vagonul fără obiecțiuni dar acesta a ajuns la destinație cu urme de violență, fără unul dintre cele 3 sigilii și cu o lipsă de 800 kg. benzină. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând sentința pentru aprecierea greșită cu privire la prezumția de culpă a cărăușului susținând că, potrivit procesului verbal de constatare, nu exista posibilitatea scurgerii din conținut, iar capacul domei nu se putea ridica mai mult de 5 mm.

astfel că trebuia reținută culpa expeditorului. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 184 din 1 martie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei reținând că pârâta nu a răsturnat prezumția de culpă prevăzută de art. 83.3 din regulamentul de transport, iar procesul verbal invocat nu stabilește culpa ci doar menționează constatările. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că procesul verbal de constatare din 27 noiembrie 2002 stabilește că nu se putea sustrage combustibil pe timpul transportului și acesta a fost ignorat de instanțe. Este criticată decizia și pentru încălcarea prevederilor art. 83.3 din regulamentul de transport ca și interpretarea greșită a art. 85.2 din același regulament susținându-se că răspunderea aparține expeditorului care a încărcat marfa pe liniile sale industriale și le-a și cântărit.

Se consideră de asemenea că despăgubirea nu a fost corect calculată datorându-se doar suma de 7.172.320 lei dacă răspunderea ar rămâne în sarcina cărăușului pentru că nu trebuiau incluse în despăgubire taxele ce nu au fost dovedite ca fiind achitate. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Referitor la procesul verbal de constatare din 27 noiembrie 2002, acesta nu a fost ignorat de instanțe și nici nu cuprinde ceea ce recurenta deduce respectiv exonerarea sa de culpă pentru că nu făcea obiectul său a stabili cui aparține culpa pentru lipsurile constatate. Instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 83.3 din regulament apreciind că operează prezumția de culpă a cărăușului, acesta nerăsturnând prezumția pentru că a primit vagonul fără obiecțiuni ne mai putând invoca încărcarea și cântărirea de către expeditor.

Referitor la modul de determinare a pagubei se constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 85.2 din regulamentul de transport incluzând taxele legal datorate în contravaloarea pagubei nefiind necesară demonstrarea plății acestor taxe deoarece ele sunt legal datorate. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Brașov, împotriva deciziei nr. 184 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2005.