ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

aprilie 2003, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Timiș, a chemat în

judecată pe pârâtele a) S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara,

prin S.M.F. SA, Agenția teritorială Timișoara; b) SC P.T.S. Ploiești și c) S.N.P.

P. SA, sucursala P.B.Z., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să oblige pârâta, în sarcina căreia se va stabili culpa, la plata

sumei de 10.158.229 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 480 kg

benzină, constatată lipsă la destinație, precum și la plata cheltuielilor de

judecată, în sumă de 894.058 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, la data de 8 aprilie 2002, rafinăria P.B.Z. a expediat, pentru

depozitul P.E. Timișoara, vagonul cu terminația nr. 3620, încărcat cu 44.500 kg

benzină Premium, însoțit de nota de greutate nr. 203832 din 3 aprilie 2002 și

scrisoarea de trăsură nr. 16130/2002 și că la destinație – stația C.F.R.

Timișoara Nord – s-a constatat că vagonul are 2 fluturi desfăcuți la capacul

domei și urme de scurgere de produs pe partea exterioară a cazanului și, ca

urmare, s-a procedat la recepția mărfii, constatându-se, cu această ocazie,

lipsa a 480 kg benzină, în valoare de 10.158.229 lei.

În apărare, pârâta, S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, a solicitat respingerea acțiunii, motivând

că este apărată de răspundere, întrucât predătorul mărfii este cel care a

încărcat, cântărit și sigilat vagonul, aceasta în afara faptului că minusul de

480 kg benzină se încadrează în toleranța de 2% din masă (respectiv, din

cantitatea totală livrată de 44.500 kg benzină) admisă pentru mărfurile lichide

sau predate la transport în stare umedă , conform art. 83.9.1 din Regulamentul

de transport pe C.F.R.

Prin cererea reconvențională,

formulată la data de 24 iunie 2003, pârâta, SC P.T.S. SA Ploiești, a solicitat,

în contradictoriu cu reclamanta, S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Timiș, și

pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, și S.N.P. P.

SA București, sucursala P.B.Z., obligarea unității, în sarcina căreia se va

stabili culpa, la plata sumei de 196.493 lei, reprezentând tarife de transport

(cu 20.000 lei cheltuieli de judecată) aferente cantității de 480 kg benzină

constatată lipsă la destinație și pentru care nu i s-a achitat taxa de

transport corespunzătoare, care reprezintă prejudiciu pentru unitatea sa și, ca

atare, este îndreptățită să-l recupereze, fie de la cărăuș, fie de la una

dintre celelalte două chemate în garanție.

Prin sentința nr. 2638 din 4

septembrie 2003, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA

București , sucursala P.E. Timiș și a obligat pârâta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA

București, sucursala Timișoara, să plătească reclamantei suma de 10.158.229 lei,

cu titlu de contravaloare a cantității de 480 kg benzină Premium constatată

lipsă la destinație, cu 894.058 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă acțiunea față de pârâta SC P.T.S. SA Ploiești și S.N.P. P. SA, sucursala

P.B.Z.; fiind respinsă, totodată, și cererea reconvențională formulată de

pârâta SC P.T.S. SA Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că, la data de 8 aprilie 2002, rafinăria P.B.Z. a expediat

către depozitul P.E. din Timișoara vagonul cu terminația nr. 3620, încărcat cu

44500 kg benzină Premium, însoțit cu nota de greutate nr. 203832 din 3 aprilie

2002 și că mijlocul de transport a fost preluat de cărăuș fără obiecțiuni, dar,

la destinație, acesta a sosit cu raport de eveniment C.F.R. și cu lipsa

cantitativă a 480 kg benzină, în valoare de 10.158.229 lei.

Cum, la expediție, cărăușul a

preluat transportul fără obiecțiuni, prima instanță a apreciat că răspunderea

pentru marfa constatată lipsă la destinație revine cărăușului, în baza art. 82.1,

83.1, 83.4 și 85.1 din Regulamentul de transport pe C.F.R. din 1997, întrucât,

în cauză, transportatorul nu a putut răsturna prezumția de culpă, care operează

în sarcina sa, în legătură cu produsele sustrase pe timpul transportului, adică,

în perioada în care acestea se aflau în paza juridică a cărăușului.

Pe cale de consecință și având în

vedere cele de mai sus din care rezultă exclusiv culpa cărăușului în legătură

cu marfa constatată lipsă la destinație, prima instanță a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea față de celelalte două pârâte SC P.T.S. SA Ploiești și S.N.P. P. SA,

sucursala P.B.Z.

De asemenea, prima instanță a

respins, ca inadmisibilă, și cererea reconvențională formulată de pârâta, SC P.T.S.

SA Ploiești, împotriva pârâtei, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara și

S.N.P. P. SA, sucursala P.B.Z., cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 1119

C. proc. civ., cererea reconvențională este admisibilă numai în ipoteza în care

pârâtul are pretenții proprii în legătură cu cererea reclamantului și nu cum

este cazul din speță, în care, printr-o astfel de cerere, pârâtul tinde să-și

valorifice pretențiile reprezentând tarif de transport refuzat la plată,

corespunzător mărfii constatată lipsă la destinație, împotriva altor pârâți.

Față de reclamanta S.N.P. P. SA,

sucursala Timiș, cererea reconvențională, formulată de pârâta, SC P.T.S. SA

Ploiești, a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza notei de conciliere la

contractul nr. 2/2002, încheiat între S.N.P. P. SA București și SC P.T.S. SA

Ploiești, prin care s-a convenit ca SC P.T.S. SA Ploiești acceptă refuzul de

plată în cazul lipsurilor cantitative constatate la recepția mărfii, în

situația în care se constată existența unor urme de violare a sigiliilor sau

scurgeri de produs din vagoane.

Împotriva sus menționatei sentințe

au declarat apel pârâtele SC P.T.S. SA Ploiești și S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA,

sucursala Timișoara.

Prin decizia nr. 48 din 4 noiembrie

2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondate, atât apelul declarat de pârâta SC P.T.S.

SA Ploiești, cât și apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA,

sucursala Timișoara.

În motivarea soluției de respingere a

apelului pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, instanța a

reținut, în esență, că, din moment ce, la destinație, s-a constatat cu acte

opozabile lipsa a 2 fluturi la capacul domei și urme de scurgere de produs,

răspunderea pentru minusul de marfă revine, așa cum bine a apreciat și

tribunalul, cărăușului, care a preluat marfa la transport fără nici o

obiecțiune și, ca atare, acesta nu poate fi absolvit de plata daunelor

corespunzătoare prețului mărfii lipsă, chiar în condițiile în care acesta se

încadrează în toleranța de 2% din masa admisă pentru mărfurile lichide sau

predate la transport în stare umedă.

În ceea ce pricește obiecțiunile

pârâtei, în sensul că prejudiciul ar fi fost eronat calculat de reclamantă,

instanța de apel a reținut că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât, în mod

judicios, prima instanță a apreciat, în legătură cu acest aspect, că valoarea

minusului constatat este de 10.158.229 lei, care reprezintă, în fapt, prețul

curent al mărfii lipsă și care este compus din prețul de rafinare, T.V.A.,

accize și taxa de drum.

Referitor la apelul declarat de

pârâta SC P.T.S. SA Ploiești, prin care această pârâtă a criticat sentința sub

aspectul respingerii cererii sale reconvenționale, prin care a solicitat

obligarea fie a reclamantei, fie a uneia dintre cele două pârâte la plata sumei

de 196.493 lei, reprezentând tarif de transport aferent cantității de marfă

constatată lipsă la destinație și refuzat la plată, cu 20.000 lei cheltuieli de

judecată, instanța de apel a reținut, plecând de la dispozițiile art. 119 C.

proc. civ., că această cerere nu are legătură cu plata sumei de 10.158.229 lei

pretinsă de reclamantă cu titlu de daune, întrucât acțiunea principală se

bazează pe ideea de culpă contractuală, pe când cererea reconvențională are la

bază obligația, derivând din contract, referitore la plata prețului

transportului efectuat.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs pârâtele SC P.T.S. SA Ploiești și S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA,

sucursala Timișoara.

Prin recursul său, pârâta, SC P.T.S.

Ploiești, critică decizia instanței de apel, invocând, ca motiv de casare,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, în esență, că, din moment

ce a achitat pârâtei, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara,

contravaloarea taxelor de transport pentru întreaga cantitate de produs

livrată, iar beneficiarul transportului, respectiv, reclamanta S.N.P. P. SA,

sucursala P.E. Timiș, a refuzat să-i achite suma de 196.493 lei, reprezentând

contravaloarea taxelor de transport aferente minusului de produs constatat,

această sumă se constituie într-un prejudiciu pentru unitatea sa și este

îndreptățită să-l recupereze de la partea în culpă, mai ales în contextul în

care, între acțiunea principală și cererea reconvențională introdusă de ea,

există o strânsă legătură, în sensul că prejudiciul /pretențiile sale derivă și

sunt, în același timp, în legătură cu prejudiciul/pretențiile reclamantei.

Mai susține recurenta că nu putea

formula, așa cum ar fi fost cazul, o cerere de chemare în garanție pentru

valorificarea pretențiilor din cererea reconvențională, împotriva cărăușului,

întrucât aceasta presupunea, conform art. 60 C. proc. civ., introducerea în

cauză a unei alte persoane, împotriva căreia se putea îndrepta în cazul în care

ar fi căzut în pretenții, situație care nu este incidentă în speță, din moment

ce, în cauză, au fost introduse prin acțiunea principală în proces, toate părțile

care ar fi putut, eventual, să răspundă în raport cu culpa fiecăreia pentru

repararea prejudiciului,

Or, în contextul în care art. 119 C.

proc. civ. oferă pârâtului posibilitatea să formuleze și pretenții proprii în

legătură cu cererea sau mijloacele de apărare ale reclamantului și ținând cont

de reglementările comune ale S.N.P. P. SA și S.N.T.F.M. București, privind

transportul produselor petroliere, reclamanta era datoare să-i achite integral

atât prețul mărfii livrate, cât și taxele de transport aferente și să se

regreseze apoi, eventual, pentru recuperarea diferenței de taxă de transport,

corespunzătoare cantității de marfă constatată lipsă la destinație, împotriva

cărăușului a cărei culpă a fost bine reținută de instanțe.

În consecință, pârâta, SC P. SA

Ploiești, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

atacate și, pe fond, admiterea cererii reconvenționale.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că în culpă, pentru lipsurile constatate la destinație – 480 kg benzină

– se află cărăușul S.N.T.F.M. M. SA, sucursala Timișoara, așa cum bine au

reținut ambele instanțe.

Ca atare, reclamanta era

îndreptățită să refuze la plată contravaloarea taxelor de transport aferente

cantității de marfă (450 kg benzină) constatată lipsă la destinație.

Pârâta nu a făcut dovada, însă, așa

cum susține, că, la nivelul conducerii celor două societăți, s-ar fi dispus ca,

în astfel de cazuri, beneficiarul să achite integral prețul mărfii, inclusiv

taxele de transport aferente și apoi să se îndrepte cu acțiune în regres,

pentru recuperarea sumelor, împotriva părții care se face vinovată de lipsurile

constatate la destinație, în speță, împotriva cărăușului.

Pe cale de consecință, cum, din

derularea raporturilor juridice dintre cele două părți, izvorâte din contractul

de transport, nu rezultă, în sarcina reclamantei, nici un raport de obligație,

deoarece aceasta a refuzat - așa cum s-a arătat – justificat taxele de

transport aferente cantității de marfă lipsă constatată la destinație (480 kg

benzină) rezultă că cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care

aceasta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 196.493 lei cu

titlu de diferențe de taxe de transport, este inadmisibilă, întrucât aceasta nu

are nici o legătură cu cererea reclamantei sau cu mijloacele de apărare ale

acesteia, context în care, instanțele nu puteau s-o oblige la plata taxelor de

transport menționate și, consecutiv, să oblige cărăușul, în sarcina căruia s-a

stabilit culpa, să o despăgubească pe reclamantă cu sumele acordate, întrucât o

astfel de susținere nu are nici un fundament legal.

De asemenea, cererea reconvențională

este inadmisibilă și față de una dintre cele două pârâte, S.N.T.F.M. C.F.R. M.

SA, sucursala Timișoara și S.N.P. P. SA, sucursala P.B.Z., deoarece, așa cum

bine a reținut instanța de fond, potrivit art. 119 C. proc. civ., cererea

reconvențională este admisibilă numai în ipoteza în care pârâtul are pretenții

proprii în legătură cu cererea reclamantului, iar nu pretenții față de

celelalte părți, care, în cauză, au calitatea de pârâți.

Așa fiind, recursul declarat de

pârâta, SC P.T.S. Ploiești, urmează a fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de

pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, se constată că această

pârâtă susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și că a fost

dacă cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta

arată, în esență, printr-un prim motiv de casare, că, chiar dacă la destinație

s-a constatat lipsa a 480 kg benzină, aceasta nu-i poate fi imputabilă, din

moment ce, în procesul-verbal de constatare nr. 11/89/2992, semnat și de

delegatul reclamantei, S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Timișoara, s-a consemnat că

vagonul a fost preluat conform reglementărilor comune și în aceleași condiții

în care a fost predat de furnizorul mărfii, așa încât lipsa a doi fluturi

căzuți de la doma vagonului nu poate conduce la antrenarea răspunderii sale

pentru lipsurile constatate la destinație, ci a predătorului, care a încărcat o

cantitate de marfă inferioară celei menționate în actele de livrare.

Printr-un alt motiv de recurs,

pârâta susține că în mod greșit instanțele au angajat răspunderea sa pentru

daune echivalente prețului a 480 kg benzină (constatate lipsă la destinație),

întrucât această cantitate se încadra, raportat la cantitatea totală de benzină

livrată, de 44500 kg, în toleranța de 2% din masa admisă pentru mărfurile

lichide sau predate la transport în stare umedă și, ca atare, potrivit art. 83.9.1

din Regulamentul de transport, aprobat prin O.G. nr. 41/1997, trebuia exonerată

de răspundere și nu obligată la plata sumei pretinse prin acțiune.

În sfârșit, prin cel de al treilea

motiv de recurs, pârâta susține că, din moment ce instanțele au reținut că nota

de debitare creditare ține loc de factură, atunci, în interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 85.2 din Regulamentul menționat anterior, referitoare la

prețul curent al mărfii, atunci erau datoare să aibă în vedere că prețul real

al mărfii constatate lipsă la destinație – 480 kg benzină – se cifrează la suma

de 2.784.000 lei, adică cel menționat în nota la care s-a făcut referire mai

sus, ceea ce conduce la concluzia că reclamanta a adăugat nejustificat la

această sumă, accize, taxe de drum și T.V.A., până la concurența sumei de

10.158.229 lei solicitată prin acțiune, a căror temeinicie nu a fost dovedită

cu acte opozabile.

În consecință, pârâta solicită

admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului și

schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

se reține că vagonul cu terminația nr. 3620 a sosit la destinație cu raport de

eveniment, consemnându-se în procesul-verbal nr. 11/89/2002 lipsa a doi fluturi

căzuți de la doma vagonului, precum și lipsa a 480 kg benzină din cantitatea

preluată la transport de cărăuș (44.500 kg).

Cum acest proces-verbal a fost

semnat fără nici o obiecțiune de șeful stației C.F.R. Timișoara, rezultă că

rămâne fără nici o relevanță susținerea pârâtei, în sensul că vagonul a fost

preluat conform reglementărilor comune, respectiv, în aceleași condiții în care

a fost predat de furnizorul mărfii, întrucât probele dosarului infirmă o

asemenea situație, din moment ce, la destinație, vagonul a ajuns cu 2 fluturi

lipsă, adică violat, ceea ce duce la concluzia că bine instanțele au angajat

răspunderea cărăușului pentru contravaloarea mărfii constatate lipsă la

destinație, în contextul în care acesta nu a putut înlătura prezumția de culpă

care operează în sarcina sa, conform art. 83.3 din Regulamentul de transport pe

C.F.R., aprobat prin O.G. nr. 41/1997.

Pe cale de consecință și având în

vedere cele de mai sus, se constată că nici motivul doi de recurs nu poate fi

primit, din moment ce lipsa constatată la destinație s-a datorat, potrivit

celor arătate, culpei cărăușului, astfel că, în acest context, chiar dacă marfa

constatată lipsă la destinație (480 kg benzină) se încadra în toleranța de 2%

din masa admisă pentru mărfurile lichide sau predate în stare umedă, pârâta nu

putea fi absolvită de răspundere, întrucât lipsa nu s-a datorat unor cauze

obiective, ci sustragerii mărfii pe parcurs, situație care nu justifică aplicarea

toleranței la care s-a făcut referire anterior.

În sfârșit, nu poate fi primit nici

motivul 3 de recurs, prin care pârâta susține că reclamanta ar fi adăugat

unilateral alte taxe (accize, T.V.A. și taxa de drum) la suma pe care ar fi

datorat-o, în subsidiar, cu titlu de daune pentru marfa constatată lipsă la destinație,

în valoare de 2.784.000 lei, deoarece, potrivit art. 85.2 din Regulamentul de

transport C.F.R., „în caz de pierdere totală sau parțială a mărfii, calea

ferată trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire

calculată după factură, prețul concret al mărfii (...)”.

Sub aspectul modului de calcul al

despăgubirilor, acesta corespunde dispozițiilor art. 82.2 din Regulamentul de

transport C.F.R. și dispozițiilor art. 10 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din O.G.

nr. 3/1992, potrivit cărora dreptul la plata T.V.A.-ului ia naștere la data

efectuării livrării, deci, în momentul predării mărfii la transport.

Pe de altă parte, prin O.G. nr. 27/2000

(art. 16 și 17) s-a stabilit că sunt plătitori de accize, pentru produsele

petroliere, agenții economici producători, respectiv și reclamanta.

Conform prevederilor Legii nr. 118/1996,

în prețul produselor petroliere este cuprinsă și taxa de drum.

Această compunere a prețului este în

concordanță și cu dispozițiile art. 45 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2388/1995,

care se referă la valoarea de înlocuire a contravalorii mărfurilor lipsă.

În consecință, instanțele au dispus

în mod corect obligarea pârâtei la plata sumei de 10.158.229 lei, care

reprezintă prețul curent al mărfii, care este compus din prețul de rafinare al

benzinei, accize, T.V.A. și taxa de drum și care se datorează la data

efectuării livrării.

Ca atare, cum momentul de la care se

datorează aceste taxe coincide cu data livrării, rezultă că transportatorul

răspunde pentru întreaga cantitate de marfă încredințată, în raport cu prețul

cuprins în nota de debitare-creditare, chiar dacă reclamanta are numai

calitatea de distribuitor, întrucât și acesta, la rândul ei, trebuie să achite

furnizorului sumele cuprinse în nota de debitare-creditare, care constituie

valoarea reală a prejudiciului.

Așa fiind și recursul declarat de

pârâta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile declarate de

pârâtele SC P.T.S. SA Ploiești și de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala

Timișoara, împotriva deciziei nr. 48 din 4 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 3 iunie 2004.