ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3574/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 9168 din 5 decembrie 2000, reclamanta S.N.P. P. SA. București, sucursala Peco Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâtele: a) S.N.T.F.M. M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, b) S.N.P. P. SA. București, sucursala P.S. Ploiești, și c) S.N.P. P. SA București, sucursala A. Pitești, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, s-o oblige pe pârâtă, în sarcina căreia se va stabili culpa, la plata sumei de 19.550.928 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 1.492 kg benzină Premium II, constatată lipsă la destinație, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.639.074 lei.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a expediat, cu scrisoarea de trăsură nr. 54388 din 3 august 2000, din și prin pârâta S.N.P. P. SA București, sucursala A. Pitești, pentru depozitul Peco Râmnicu-Vâlcea, cu cisterna cu terminația nr. 3770, cantitatea de 42.500 kg benzină Premium II, care a fost preluată de cărăuș aptă din punct de vedere tehnic și comercial, și, cu toate acestea, vagonul a sosit în gara de destinație C.F.R. Râmnicu-Vâlcea cu nereguli comerciale, consemnate în procesul-verbal de constatare eveniment C.F.R. nr. 22 din 8 august 2000 și care au constat lipsa cantității de 1.492 kg benzină în valoare de 19.550.928 lei. Prin sentința nr. 146 din 23 ianuarie 2001, Tribunalul Prahova, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P.

P. SA București, sucursala Vâlcea, și, în consecință, a obligat pe pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA – sucursala marfă Craiova, la plata sumei de 19.550.928 lei, cu titlu de contravaloare a cantității de 1.492 kg benzină Premium II lipsă, precum și la 1.639.074 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea față de pârâtele S.N.P. P. SA, sucursala A. Ploiești, și S.N.P. P. SA, sucursala P.S. Ploiești. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit procesului-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, semnat de membrii comisiei legal constituită, inclusiv de reprezentantul cărăușului, vagonul a sosit la destinație cu sigiliile violate, ceea ce a permis ridicarea capacului domei peste limita admisibilă de 5 mm și, implicit, sustragerea de produs.

Cum această neregulă a avut loc pe timpul transportului, când marfa se afla în paza juridică a cărăușului, care nu a putut înlătura prezumția de culpă instituită în sarcina sa prin regulamentul de transport, pentru lipsurile constatate la destinație, prima instanță a hotărât în consecință, conform dispozitivului sentinței. În ce privește pe pârâta S.N.P. P. SA București, sucursala A. Pitești, și S.N.P. P. SA, sucursala P.S. Ploiești, prima instanță a reținut că acestea sunt subunități fără personalitate juridică, ale aceleiași entități juridice, respectiv S.N.P. P. SA București, care, singură, are personalitate juridică și, ca atare, orice acțiune îndreptată de o subunitate împotriva alteia din cadrul aceleiași entități este inadmisibilă.

Apelul declarat împotriva sus menționatei sentințe de pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M., sucursala C.F.R. M. Craiova, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 952 din 14 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercială. În soluționarea cererii, instanța de apel a reținut că tribunalul a făcut, în raport cu datele consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, coroborate și cu celelalte dovezi de la dosar, o corectă apreciere a probelor, și, ca urmare, bine a dispus, ca o consecință a admiterii acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumelor prevăzute în dispozitivul sentinței.

În ce privește apărarea pârâtei, invocată pentru prima dată în apel, prin care aceasta a susținut că, după sosire, vagonul ar fi fost predat, conform listei anexate (dosarul de recurs) prepusului reclamantei (paznicul depozitului) care a semnat de primirea cazanului, fără a formula nici o obiecțiune, instanța de apel a considerat că, în raport cu reglementările în vigoare în materia transportului pe C.F.R., o astfel de modalitate de predare a vagonului nu poate produce efecte juridice, întrucât această operațiune, respectiv, predarea – primirea se poate realiza legal, numai de o comisie legal constituită, cu participarea reprezentantului rafinăriei (R.C.L.), astfel că, în acest context, datele consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000 sunt opozabile cărăușului.

În consecință, cu această motivare, instanța de apel a înlăturat susținerile pârâtei, în sensul că, din moment ce prepusul reclamantei a preluat, sub semnătură, cazanul fără obiecțiuni, înseamnă că vagonul a fost predat în aceleași condiții în care s-a primit spre transport, și, deci că, implicit, lipsurile s-au produs nu pe timpul transportului, ci în intervalul scurs între predarea cisternei prepusului reclamantei și întocmirea procesului-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, și, ca atare, această împrejurare atrăgea, potrivit opiniei pârâtei, răspunderea acestuia din urmă și nu a transportatorului. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta S.N.T.F. – C.F.R. M. SA – sucursala C.F.R.

M. Craiova, care, prin motivele scrise, reia susținerile din apel, arătând, în esență, că, din moment ce prepusul reclamantei (paznicul depozitului) a semnat, fără nici o obiecție, lista de predare – primire a vagonului cu terminația nr. ..3770, înseamnă că acesta a fost preluat fără urme de violare sau scurgeri din conținut și, ca atare, dacă, totuși, ulterior, în aceeași zi, dar la un interval de cca. 4 ore, s-a constatat că sigiliul de la domă a fost violat și, implicit, că lipsește cantitatea de benzină în litigiu, înseamnă că aceste situații s-au produs pe timpul cât cisterna se afla în paza juridică a reclamantei și nu a cărăușului, astfel că datele consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 22 din 8 august 2000, nu-i sunt opozabile, și, ca urmare, dacă instanțele făceau o corectă apreciere a probelor de la dosar, trebuiau să respingă acțiunea și, respectiv, să mențină această soluție și nu să se pronunțe contrar dovezilor înfățișate.

De asemenea, pârâta precizează că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că R.C.L., care a fost prezent, prin reprezentantul său, la constatarea lipsurilor, concretizată în procesul-verbal nr. 22 din 8 august 2000, ar fi delegatul rafinăriei, care, în realitate, nu este parte în conținutul de transport, fiind, de fapt, predătorul și destinatarul mărfii, situație în care, evident, semnarea actului de constatare de reprezentantul acestei instituții nu are nici o valoare juridică. În consecință, pârâta solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărârii și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată. Recursul pârâtei nu este întemeiat. Din cele expuse privind situația de fapt, rezultă, în esență, că pârâta S.N.T.F.M C.F.R.

M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, susține, în esență, că, din moment ce prepusul reclamantei (paznicul depozitului) a semnat lista, care a fost anexată cererii fără nici o obiecțiune, înseamnă că vagonul a fost predat la destinație cu sigiliile de la domă intacte, adică în aceleași condiții în care a fost primit spre transport, situație de care, pentru lipsurile constatate ulterior acestui moment, prin procesul-verbal nr. 22 din 8 august 2000, este răspunzătoare, contrar celor reținute de cele două instanțe, reclamanta-beneficiară și nu cărăușul.

Aceste susțineri nu pot fi reținute, deoarece chiar din lista anexată rezultă că din 5 fluturi aplicați la domă au fost găsiți numai 4, iar aceștia din urmă erau slăbiți, ceea ce demonstrează că chiar la o recepție sumară, așa cum s-a realizat cea invocată de recurentă, s-a constatat, fără nici un dubiu, că vagonul cu terminația nr. 3770 a sosit la destinație, contrar celor susținute, violat, și nu în aceleași condiții în care a fost primit spre transport. Și, pe cale de consecință, din datele consemnate în lista menționată, coroborate cu cele din procesul-verbal nr. 22 din 8 august 2000, care a fost semnat fără obiecțiuni, inclusiv de șeful stației C.F.R. de destinație, rezultă că vagonul cu terminația nr. 3770 a sosit la destinație violat, și, ca urmare, bine instanțele au angajat răspunderea cărăușului, respectiv, a recurentei-pârâte pentru contravaloarea lipsurilor constatate la destinație.

Dar susținerile recurentei vin în contradicție chiar cu propriile sale reglementări, respectiv cea cu numărul 3135 din 19 iulie 2000, în care s-a prevăzut expres că predarea – primirea vagoanelor cisternă se efectuează în prezența unei comisii formate din reprezentanții C.F.R. din gara de destinație, cei ai S.N.P. P. SA (rafinăria având calitatea de expeditor) și ai R.C.L., în calitate de asistent, astfel că, față de conținutul acestor reglementări, predarea - primirea cisternei în discuție, prepusului reclamantei (paznicul depozitului) pe baza unei liste semnată de acesta nu are nici o valoare juridică, așa cum bine a reținut și instanța de apel, întrucât această operațiune, nu poate avea loc decât în prezența comisiei, compusă din reprezentanții menționați anterior.

Cum, prin reglementările arătate, s-a stipulat că din comisie trebuia să facă parte în mod obligatoriu și un reprezentant al R.C.L. cu statut de asistent, este evident că obiecțiunile recurentei, privind lipsa de eficiență a semnăturii procesului-verbal de constatare a reprezentantului acestei instituții, nu pot fi primite, chiar dacă aceasta nu este parte în contractul de transport, din moment ce prevederile din reglementările amintite, dispun necesitatea prezenței unui asemenea reprezentant pentru legala constituire a comisiei. Dar chiar dacă s-ar trece peste cele arătate, se constată că, oricum, obiecțiunile recurentei, în sensul arătat, nu pot avea vreo semnificație deosebită în rezolvarea pricinii, atâta timp cât procesul-verbal de constatare, nr. 22 din 8 august 2000 a fost semnat chiar de șeful stației C.F.R.

de destinație, și, ca atare, acesta era opozabil cărăușului, chiar în ipoteza în care actul respectiv nu era semnat, ceea ce nu e cazul în speță, de reprezentantul R.C.L. Așa fiind, recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, urmează a fi respins, ca nefondat, și decizia atacată menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova, împotriva deciziei nr. 952 din 14 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2003.