ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5130/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 266 din 30 martie 2004, Tribunalul Iași a respins cererea formulată de inculpatul T.G., de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 221 C. pen. și i-a condamnat pe inculpații: - A.C. la un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen.; - T.G. la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 2 octombrie 2003, în jurul orelor 17,00, inculpații aflându-se în zona Splai Bahlui din municipiul Iași, au observat pe partea vătămată P.V., care se deplasa împreună cu martora M.L. spre Complexul Studențesc T.V. Remarcând faptul că partea vătămată purta la gât telefonul mobil, agățat de un șnur, cei doi au hotărât să-l sustragă. Astfel, s-au apropiat de partea vătămată P.V. și i-au reproșat acestuia că l-ar fi bătut pe unul din prietenii lor, cu ceva timp în urmă, într-o discotecă. Discuția s-a purtat pe un ton violent de către inculpați, încercând astfel a intimida pe partea vătămată.

În aceste circumstanțe inculpatul A.C. i-a luat telefonul, spunându-i că vrea să dea un bip. Partea vătămată a cerut înapoi telefonul, luându-l din mâna inculpatului. Inculpatul T.G. a solicitat și el telefonul, luându-l însă fără permisiunea părții vătămate. Inculpatul T.G. a înmânat telefonul inculpatului A.C. care în acest moment a scos un tub cu spray paralizant și i-a pulverizat două jeturi părții vătămate în zona feței și au fugit spre blocurile din apropiere, de unde au luat un taxi deplasându-se în zona restaurantului S., unde au valorificat telefonul cu suma de 1.000.000 lei, sumă împărțită în mod egal între ei. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza procesului verbal de recunoaștere din grup a inculpaților, a declarațiilor părții vătămate și a martorei M.L., probe coroborate cu declarațiile inculpaților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații. Parchetul a invocat nelegalitatea sentinței sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., privind confiscarea unui spray paralizant folosit la săvârșirea infracțiunii și omisiunea de a se pronunța conform art. 357 alin. (2) C. proc. pen., în legătură cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pentru inculpatul T.G. Inculpatul A.C. a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepsei, considerată prea severă, iar inculpatul T.G., sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, susținând că încadrarea juridică corectă este în infracțiunea de tăinuire, iar sub aspectul individualizării pedepsei a cerut suspendarea condiționată a executării.

Prin decizia penală nr. 256 din 13 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desființat în parte hotărârea apelată și în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul A.C. a unui spray superparalizant American Styl Nato folosit la săvârșirea infracțiunii. În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen., a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, aplicată inculpatului T.G. prin încheierea din 16 martie 2004 a Tribunalului Iași. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței și au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.C. și T.G.

S-a motivat că la deposedarea părții vătămate de telefonul mobil a participat efectiv și inculpatul T.G., care i l-a luat din mână acesteia și l-a înmânat inculpatului A.C., acesta din urmă folosind sprayul paralizant, iar T.G., l-a îmbrâncit, ambii fugind apoi și valorificând bunul sustras împărțind în mod egal banii obținuți. Având în vedere natura faptei săvârșite pericolul social al acesteia, cât și persoana făptuitorilor s-a apreciat că și pedepsele aplicate au fost corect individualizate. Împotriva hotărârilor pronunțate, inculpatul T.G. a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apel. Verificând actele dosarului în raport de motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.

pen., se constată că nu sunt întemeiate. Astfel, pentru a ne afla în prezența infracțiunii de tăinuire este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un mod la săvârșirea infracțiunii ci, potrivit art. 221 C. pen., numai să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea unui folos material. În speță, inculpatul a participat activ la săvârșirea infracțiunii ce a avut ca finalitate deposedarea prin violență a părții vătămate de telefonul mobil, săvârșind acte din conținutul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, prin smulgerea telefonului din mâna părții vătămate și predarea acestuia celuilalt inculpat care pentru a-l păstra a folosit spray paralizant.

Așa fiind, corect s-a reținut de instanțe situația de fapt și vinovăția inculpatului, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare. În raport de infracțiunea săvârșită și pedeapsa a fost corect stabilită, instanțele având în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Pentru considerentele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 256 din 13 iulie 2004 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2004.