ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5130/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266

din 30 martie 2004, Tribunalul Iași a respins cererea formulată de inculpatul

T.G., de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 221 C. pen. și i-a

condamnat pe inculpații:

- A.C. la un an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art.

76 lit. b) C. pen.;

- T.G. la un an închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și

art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au

fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 2 octombrie 2003,

în jurul orelor 17,00, inculpații aflându-se în zona Splai Bahlui din

municipiul Iași, au observat pe partea vătămată P.V., care se deplasa împreună

cu martora M.L. spre Complexul Studențesc T.V. Remarcând faptul că partea

vătămată purta la gât telefonul mobil, agățat de un șnur, cei doi au hotărât

să-l sustragă. Astfel, s-au apropiat de partea vătămată P.V. și i-au reproșat

acestuia că l-ar fi bătut pe unul din prietenii lor, cu ceva timp în urmă,

într-o discotecă. Discuția s-a purtat pe un ton violent de către inculpați,

încercând astfel a intimida pe partea vătămată. În aceste circumstanțe

inculpatul A.C. i-a luat telefonul, spunându-i că vrea să dea un bip. Partea

vătămată a cerut înapoi telefonul, luându-l din mâna inculpatului. Inculpatul

T.G. a solicitat și el telefonul, luându-l însă fără permisiunea părții

vătămate.

Inculpatul T.G. a înmânat

telefonul inculpatului A.C. care în acest moment a scos un tub cu spray

paralizant și i-a pulverizat două jeturi părții vătămate în zona feței și au

fugit spre blocurile din apropiere, de unde au luat un taxi deplasându-se în

zona restaurantului S., unde au valorificat telefonul cu suma de 1.000.000 lei,

sumă împărțită în mod egal între ei.

Situația de fapt și

vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza procesului verbal de

recunoaștere din grup a inculpaților, a declarațiilor părții vătămate și a

martorei M.L., probe coroborate cu declarațiile inculpaților.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații.

Parchetul a invocat

nelegalitatea sentinței sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 118 lit. b)

C. pen., privind confiscarea unui spray paralizant folosit la săvârșirea

infracțiunii și omisiunea de a se pronunța conform art. 357 alin. (2) C. proc.

pen., în legătură cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea

de domiciliu, pentru inculpatul T.G.

Inculpatul A.C. a criticat

sentința sub aspectul individualizării pedepsei, considerată prea severă, iar

inculpatul T.G., sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei,

susținând că încadrarea juridică corectă este în infracțiunea de tăinuire, iar

sub aspectul individualizării pedepsei a cerut suspendarea condiționată a

executării.

Prin decizia penală nr. 256

din 13 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, s-a admis apelul declarat

de parchet, s-a desființat în parte hotărârea apelată și în temeiul art. 118

lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul A.C. a unui spray

superparalizant American Styl Nato folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 357 alin. (2)

C. proc. pen., a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu, aplicată inculpatului T.G. prin încheierea din 16 martie 2004 a

Tribunalului Iași.

S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței și au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate

de inculpații A.C. și T.G.

S-a motivat că la deposedarea

părții vătămate de telefonul mobil a participat efectiv și inculpatul T.G.,

care i l-a luat din mână acesteia și l-a înmânat inculpatului A.C., acesta din

urmă folosind sprayul paralizant, iar T.G., l-a îmbrâncit, ambii fugind apoi și

valorificând bunul sustras împărțind în mod egal banii obținuți.

Având în vedere natura

faptei săvârșite pericolul social al acesteia, cât și persoana făptuitorilor

s-a apreciat că și pedepsele aplicate au fost corect individualizate.

Împotriva hotărârilor

pronunțate, inculpatul T.G. a declarat recurs, reiterând criticile formulate în

apel.

Verificând actele dosarului

în raport de motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., se constată că nu sunt întemeiate.

Astfel, pentru a ne afla în

prezența infracțiunii de tăinuire este necesar ca inculpatul să nu participe în

nici un mod la săvârșirea infracțiunii ci, potrivit art. 221 C. pen., numai să

primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că bunul provine

din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, dacă prin aceasta s-a

urmărit obținerea unui folos material.

În speță, inculpatul a

participat activ la săvârșirea infracțiunii ce a avut ca finalitate deposedarea

prin violență a părții vătămate de telefonul mobil, săvârșind acte din

conținutul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, prin smulgerea

telefonului din mâna părții vătămate și predarea acestuia celuilalt inculpat

care pentru a-l păstra a folosit spray paralizant.

Așa fiind, corect s-a

reținut de instanțe situația de fapt și vinovăția inculpatului, dându-se

încadrarea juridică corespunzătoare.

În raport de infracțiunea

săvârșită și pedeapsa a fost corect stabilită, instanțele având în vedere toate

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru considerentele

expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 256 din 13

iulie 2004 a Curții de Apel Iași.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 octombrie 2004.