ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5760/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 194 din 2 aprilie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul E.F. la: - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. Totodată, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive, de la 12 ianuarie 2002, la zi. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în ziua de 14 iulie 2001, în jurul orelor 18,00, aflat sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a sustras, prin violență, de la partea vătămată C.D.D., un telefon mobil.

Prin decizia penală nr. 149 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, iar prin decizia penală nr. 4534 din 25 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a luat act de retragerea recursului declarat de inculpat. Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I, pct. 7 1 , teza I, C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare. Prin recursul în anulare declarat, procurorul general a criticat hotărârile pronunțate în cauză ca fiind nelegale cu privire la greșita deducere a reținerii și arestării preventive a inculpatului.

În motivarea recursului în anulare se susține că, deși din actele de la dosar rezultă că inculpatul a fost reținut, în cauza dedusă judecății începând cu data de 12 septembrie 2001, ora 18,00 și în continuare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, între 13 septembrie și 12 octombrie 2001, fără nici un temei, prima instanță a dispus deducerea perioadei executate prin reținere și arest preventiv cu începere de la 12 ianuarie 2001, în loc de 12 septembrie 2001, cum era firesc. Recursul în anulare este întemeiat. Din actele și lucrările de la dosar rezultă fără nici un dubiu că inculpatul E.F. a fost reținut și apoi arestat preventiv, începând în data de 12 septembrie 2001, aceeași situație reieșind și din actul de sesizare a instanței (rechizitoriu).

Cu toate acestea instanța de fond, fără nici o justificare, a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 12 ianuarie 2001. Prin urmare procedând la deducerea duratei reținerii și arestării preventive a inculpatului de la o altă dată decât cea rezultată din acte, prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, motiv pentru care recursul în anulare urmează a fi admis, a casa hotărârile pronunțate în cauză, numai sub aspectul analizat, în sensul de a se dispune deducerea duratei reținerii și arestării preventive a inculpatului E.F., cu începere de la 12 septembrie 2001 și nu de la 12 ianuarie 2001, cum eronat s-a dispus.

De menționat faptul că instanța de apel investită numai cu judecarea apelului declarat de inculpat nu a avut posibilitatea legală să îndrepte această greșeală, deoarece, ar fi făcut acestuia o situație mai grea în propria cale de atac, lucru nepermis de lege, iar instanța de recurs nu a avut nici ea posibilitatea de a remedia greșeala primei instanțe, cu atât mai mult cu cât inculpatul și-a retras recursul declarat. În consecință, recursul în anulare fiind întemeiat, urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 194 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Iași și deciziei penale nr. 149 din 21 mai 2002 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul E.F. Casează hotărârile atacate, numai cu privire la greșita deducere din pedeapsa aplicată inculpatului, a perioadei executate. Constată că inculpatul E.F. a fost reținut și arestat începând cu data de 12 septembrie 2001. Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2003.