ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la 18 septembrie 2003, reclamanta S.E. a

solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 6148/5045 din 17 iulie 2003, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că la cererea adresată pârâtei, în temeiul Legii

nr. 189/2000, a anexat și actele de stare civilă solicitate, iar în urma

verificărilor efectuate, față de erorile constatate, a introdus o acțiune în

rectificarea acestor acte, care a făcut obiectul dosarului nr. 6922/2003, la Judecătoria sectorului 2 București.

Comisia de specialitate din

cadrul Casei de Pensii a municipiului București a emis hotărârea nr. 6148/5045

din 17 iulie 2003, prin care a respins cererea formulată de reclamantă.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 2023 din 22 martie 2004, Judecătoria

sectorului 2 București a admis acțiunea reclamantei, dispunând rectificarea

actului de căsătorie.

Prin sentința nr. 1296 din

19 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantei S.E., a anulat hotărârea nr. 6148/5045 din 17 iulie

2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a

obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta a depus în susținerea cererii sale, acte doveditoare

(acte de stare civilă, declarații de notorietate și declarație de martori),

solicitarea fiindu-i respinsă prin hotărârea nr. 6148/5045 din 17 iulie 2003,

cu motivarea că actele de stare civilă ale petentei sunt contradictorii, în

ceea ce privește numele și data nașterii, apreciindu-se că nu se face dovada

calității de soție supraviețuitoare, conform art. 3 din Legea nr. 189/2000.

Instanța de fond a mai

reținut, pe baza dovezilor existente la dosar, că pârâta a depus diligențe,

solicitând relațiile necesare, la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi Sociale care, prin răspunsul dat sub nr. 2528 din 8 iulie 2003, a concluzionat că

petenta trebuie să facă dovada că soțul său, decedat, S.I., a fost persecutat

din motive etnice, iar în ceea ce privește neconcordanțele din actele de stare

civilă (numele de familie al petentei, înainte de căsătorie, atât data nașterii

acesteia, cât și a soțului său), petenta trebuie să prezinte acte eliberate de

instituțiile abilitate.

Deși reclamanta a depus la

comisia de specialitate, și o declarație de notorietate autentificată, aceasta

nu a fost în măsură să clarifice neconcordanțele din actele de stare civilă.

Ulterior datei de 17 iulie

2003, când a fost emisă hotărârea nr. 6148/5045, reclamanta a înregistrat pe

rolul Judecătoriei sectorului 2 București, o acțiune în rectificarea

certificatului de căsătorie, care a fost admisă, reclamanta înlăturând, astfel,

neconcordanțele din actele de stare civilă care au condus la respingerea,

inițial, a cererii sale.

Cu privire la îndeplinirea

de către soțul reclamantei, a condițiilor pentru a putea beneficia de

drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000, instanța de fond a reținut că

acesta s-a născut la 15 mai 1902, în localitatea Leascova din Bulgaria, iar

urmare a tratatului privind schimbul de populație dintre România și Bulgaria,

din septembrie 1940, a fost strămutat împreună cu părinții și fratele său, din

satul Cavurga, comuna Sahinlar, județul Durostor (Bulgaria), în comuna Beidand,

județul Tulcea (România). Pe cale de consecință, s-a apreciat că reclamanta

întrunește cerințele art. 3 din Legea nr. 189/2000, în calitate de soție

supraviețuitoare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că instanța

de fond a încălcat prevederile Legii nr. 189/2000, acordând drepturile

prevăzute de art. 3 din legea menționată, cu ignorarea faptului că în dosarul

depus Comisiei de specialitate, nu au existat dovezi concludente cauzei, ceea

ce a justificat neacordarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de

lege. Se mai susține că aprecierea privind încadrarea în cerințele legii, se

poate face de instanța de judecată, numai cu data prezentării dovezilor și în

funcție de acestea.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Potrivit prevederilor art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost

introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se

face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de

către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin

orice mijloc de probă prevăzut de lege. La art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002,

se stipulează că dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 al O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, se face cu actele oficiale

eliberate de organele competente, acte oficiale menționate de acest act

normativ, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în lipsa actelor

oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.

Rezultă în mod clar intenția

legiuitorului de a lăsa deschisă calea aflării adevărului, prin orice mijloc de

probă legal.

Prin întregul material

probator administrat, reclamanta a făcut dovada în fața instanței de fond, că

la momentul pronunțării sentinței, întrunea cerințele Legii nr. 189/2000,

pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin acest act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1296

din 19 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2005.