ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1232/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 28 ianuarie 2005 dată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1017/2005 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților N.C. și F.C. și în baza art. 300 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut această măsură pentru fiecare. S-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de câte 200.000 lei din fondul Ministerului Justiției. Pentru a se dispune astfel, curtea de apel a reținut că verificând actele și lucrările dosarului a constatat că măsura arestării preventive luată împotriva inculpaților este legală, așa cum a fost menținută și de Tribunalul Prahova, impunându-se menținerea acesteia.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs nemotivat inculpatul F.C., așa cum rezultă din referatul întocmit, ca urmare a luării legăturii telefonice la Curtea de Apel Ploiești, precizându-se că a fost declarat recurs de către inculpatul menționat și nu de către inculpatul N.C., cum din eroare s-a arătat în adresa de înaintare a dosarului. Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului și punerea în libertate a acestuia, deoarece temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpatului nu mai subzistă. Examinând recursul declarat de către inculpatul F.C. prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 6 , cu referire la art. 141 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat împotriva încheierii de ședință de la 28 ianuarie 2005 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Prin sentința penală nr. 10 din 6 ianuarie 2005 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosarul nr. 6262/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie de la 28 din 29 august 2004. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 29 august 2004 la zi.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt că, în data de 27 august 2004, partea vătămată U.G., o persoană care în ultimul timp a lucrat în Italia, s-a întâlnit cu inculpatul E.V., pe care îl cunoștea din copilărie. Acesta din urmă, a invitat-o pe partea vătămată, a doua zi, să meargă la discoteca din comuna Mărești. Cu această ocazie, partea vătămată i-a spus inculpatului că în perioada cât stă în România, ar dori să cunoască o fată. A doua zi, inculpatul E.V., împreună cu martorii B.G.L. și C.A., cu autoturismul marca Oltcit, aparținând primului martor, s-au deplasat în comuna Dărmănești, de unde i-au luat pe inculpații F.C., N.C. și pe martora N.M., concubina celui dintâi.

Toți aceștia, au plecat apoi în comuna Brătășanca, unde inculpații F.C. și N.C., au rămas, iar apoi, ceilalți, au plecat în comuna Stoienești, unde E.V. s-a întâlnit cu partea vătămată, stabilind să se întâlnească în discoteca din Mărești. După această discuție, E.V., împreună cu ceilalți martori, s-au întors în comuna Brătășanca, de unde i-au luat pe ceilalți doi inculpați, deplasându-se până în apropierea comunei I.L. Caragiale, unde, în localul „La steaguri” au servit masa. De menționat este faptul că cei doi inculpați F.C. și N.C. au consumat băuturi alcoolice, atât în comuna Brătășanca, cât și în localul „La steaguri”, ajungând aproape în stare de ebrietate, așa cum au menționat în declarațiile lor.

Ulterior cei șase s-au deplasat spre discoteca din comuna Mărești, cu autoturismul aparținând martorului B.G. Pe drum, inculpatul E.V. le-a propus expres celorlalți doi inculpați, să-l deposedeze pe U.G. de telefonul mobil pe care E.V. îl văzuse la acesta, folosind chiar violența dacă era necesar. Această discuție a fost auzită de către martorii N.M. și B.G.L. Anterior acestei discuții, în drumul dinspre comuna Stoienești, înapoi spre comuna Brătășanca, E.V. îi spusese martorei N.M., că vrea să-i facă cu cunoștință cu partea vătămată, deoarece acesta își exprimase dorința de a cunoaște o fată pe perioada cât stătea în țară. Ajunși în discoteca din Mărești, inculpații N.C. și F.C. s-au despărțit de grupul cu care au venit, astfel încât în momentul în care partea vătămată a venit la discotecă, nu i-a văzut pe aceștia (U.G., de altfel, recunoscându-i pe cei doi).

Inculpatul E.V. i-a făcut cunoștință părții vătămate cu martora N.M., iar cei doi au fost conduși de către B.G., cu mașina, pe o stradă lăturalnică pentru a discuta în liniște. După ce au rămas singuri cei doi, au purtat o discuție asupra relațiilor pe care la vor avea, iar în scurt timp, au coborât din mașină, pentru a întreține relații intime, astfel cum a declarat martora N.M. În această ipostază, cei doi au fost surprinși de către inculpații F.C. și N.C., care îi urmăriseră pe cei doi. În dorința de a pune în aplicare hotărârea infracțională la care fuseseră instigați de către E.V., F.C. a lovit-o primul pe partea vătămată, după care și N.C., până când aceasta a căzut jos, iar cel din urmă a luat telefonul din buzunarul părții vătămate, după care cei doi au fugit, mergând pe jos până în localitatea de domiciliu.

După această seară, partea vătămată speriată a mers la discotecă, unde a alertat persoane cunoscute, după care la solicitarea unui lucrător de poliție, care a auzit despre acest incident au mers la sediul poliției Mărești, unde partea vătămată a formulat plângere. A doua zi, invitat la organele de poliție, E.V., după ce a spus inițial că nu cunoaște nimic în legătură cu deposedarea părții vătămate de telefonul mobil, i-a relatat tatălui părții vătămate, ulterior, că dacă nu i se va întâmpla nimic, îi poate aduce telefonul sustras lui U.G. Astfel, cei doi s-au deplasat în comuna Dărmănești, unde inculpatul l-a lăsat pe tatăl părții vătămate în centrul localității, de unde singur, s-a deplasat la inculpatul F.C., de la care a luat telefonul mobil, pe care l-a predat tatălui părții vătămate.

Și cu această ocazie, inculpatul l-a rugat pe U.V., tatăl părții vătămate „să nu îl dea pe mâna poliției”, aceste aspecte rezultând din declarațiile lui U.V. În aceeași zi, inculpații F.C. și N.C. au fost duși la sediul I.P.J. Prahova, unde au recunoscut fapta comisă, dând declarații, în acest sens și arătând că au fost determinați de E.V. să o comită. Sentința a fost apelată de inculpat, fiind menținută arestarea preventivă a acestuia. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b. Totodată art. 160 b C. proc.

pen., modificat prin același act normativ arătat stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani pentru o infracțiune de o gravitate ridicată. De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului F.C. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant F.C. este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești dată în dosarul nr. 1017/2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești dată în dosarul nr. 1017/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2005.