ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4415/2005

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 108/C din

14 martie 2003, Tribunalul Neamț a admis în parte contestația formulată de: P.L.,

ș.a., în contradictoriu cu intimații Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău,

Ministerul Justiției, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și chemata în garanție C.N.A.S. și a

obligat Ministerul Justiției și Tribunalul Bacău să restituie contestatorilor

sumele reținute în perioada 1 ianuarie 2000-1 septembrie 2002 cu titlu de

contribuție de asigurări sociale de sănătate în cotă de 7%, reactualizate în funcție

de indicele de inflație la data executării, astfel:

P.L.=14.625.412 lei; N.F.=24.306.020

lei; P.M.=17.240.324 lei; T.N.=12.195.372 lei; R.P.=13.275.726 lei; P.C.=14.929.283

lei; I.E.= 13.016.085 lei; N.C.=9.758.187 lei; C.N.=15.948.408 lei; M.N.A.=

11.488.758 lei; C.M.=9.540.886 lei; B.G.=7.683.095 lei; M.M.=7.695.717 lei; A.R.=6.567.188

lei; C.S.=8.626.701 lei; A.L.=9.704.720 lei; G.B.= 11.196.803 lei; B.E.=8.106.804

lei; S.L.=15.902.659 lei; P.C.=3.448.210 lei; V.C.=767.908 lei.

A fost respinsă contestația

petenților C.N., C.V. și L.O.

S-a respins contestația formulată în

contradictoriu cu Curtea de Apel Bacău și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pentru lipsa

calității procesuale pasive, iar cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

De asemenea, au fost respinse excepțiile

lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției și

Tribunalul Bacău și cele invocate de C.N.A.S., iar intimații Ministerul Justiției

și Tribunalul Bacău au fost obligați să plătească contestatorilor suma de

6.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

în esență, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 99 și art. 141 din

Legea nr. 92/1992, contestatorii beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze, dreptul de gratuitate fiind garantat prin

art. 100 din Legea nr. 92/1992 și prin H.G. nr. 409/1998, emisă în aplicarea

dispozițiilor art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992.

Se mai reține că excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției nu este

întemeiată, pentru că, acești pârâți se află în raport juridic obligațional cu

petenții, iar obligația pârâților este instituită prin art. 3 din H.G. nr. 409/1998.

Cererile de chemare în judecată a

pârâților Curtea de Apel Bacău și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și de chemare în

garanție se resping pentru lipsa calității procesuale pasive, iar cererea

pentru actualizarea sumelor pretinse, în raport cu indicele de inflație, se reține

că este întemeiată, pentru că intimații erau obligați să prevadă în buget și să

deconteze lunar contestatorilor sumele virate din salariul lor la bugetul de

asigurări.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 883 din 19 iunie 2003, a admis recursurile formulate de Ministerul

Justiției și Tribunalul Bacău și a modificat în parte sentința pronunțată de

instanța de fond, în sensul că pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bacău

au fost obligați să restituie contestatorilor sumele nete reținute cu titlu de

asigurări de sănătate, reactualizate la data executării, în perioada ianuarie

2000–29 martie 2001, în loc de 1 septembrie 2002, după cum urmează:

P.L.= 6.035.933 lei; N.F.=

11.464.049 lei; P.M.= 7.411.292 lei; T.N.= 7.178.355 lei; R.P.= 5.567.307 lei; P.C.=

6.817.383 lei; I.E.= 5.848.528 lei; N.C.= 5.473.680 lei; C.N.=7.209.536 lei; M.N.A.=4.365.503

lei; C.M.= 3.066.194 lei; G.B.=3.606.194 lei; M.M.= 3.777.128 lei; A.R.=

3.416.105 lei; C.S.= 3.721.312 lei; A.L.= 4.203.861 lei; B.G.=4.098.767 lei; B.E.=

8.106.804 lei și S.L.=7.621.424 lei;

A fost respinsă contestația

formulată de P.C. și V.C. și au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Instanța de recurs a constatat că

Tribunalul Bacău are calitate procesuală, pentru că acest pârât a reținut

sumele cerute de contestatori și este ordonator secundar de credite.

Se reține, că sumele nu trebuiau

plătite de reclamanți, pentru că, potrivit art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,

aceștia se află în raport de gratuitate cu Ministerul Justiției. Aceste texte

trebuie coroborate cu art. 3 din H.G. nr. 409/1998, care stabilește

modalitățile concrete de aplicare a dispozițiilor art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992. Art. 1 din H.G. nr. 409/1998 condiționează gratuitatea de

dispozițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997, dar pentru petenți contribuția

personală la asigurările de sănătate se suportă din bugetul Ministerului

Justiției sau, după caz, al Ministerului Public ori al Curții Supreme de

Justiție.

Potrivit art. 1 și art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 145/1997, petenții nu pot beneficia de pachetul de servicii

prevăzut de capitolul III din lege, decât dacă, în calitate de asigurați,

plătesc contribuția de 7% conform art. 52, însă cota de 7% reprezentând

contribuția plătită lunar trebuie restituită din bugetul Ministerului

Justiției, în condițiile art. 3 din H.G. nr. 409/1998. Contractele de asigurări

de sănătate încheiate de contestatori cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. nu au relevanță

cu privire la obligația de plată a contribuției de 7%, obligație stabilită prin

lege, în condițiile menționate.

Mai reține instanța de recurs, că în

raport cu dispozițiile Legii nr. 118/2001, care prevăd că magistrații și

personalul auxiliar beneficiază de asistență medicală în condițiile plății

contribuției de asigurări de sănătate, obligarea pârâților la plata sumelor

menționate trebuia stabilită numai până la data intrării în vigoare a acestei

legi, iar contestatoarele P.C. și V.C., care nu au fost salariate în perioada

ianuarie 2000–29 martie 2001, nu sunt îndreptățite la restituirea vreunei sume.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care susține că hotărârile atacate sunt date cu

încălcarea esențială a legii.

În esență, se arată că art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt

obligatorii și funcționează descentralizat pe principiul solidarității în

colectarea și utilizarea fondurilor, și că în art. 4 din această lege sunt

arătate categoriilor de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării.

Art. 6 enumeră categoriile de

persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției, iar

în art. 55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane asigurate prin

efectul legii cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de

sănătate. Cu excepția acestora, conform art. 52 din lege, pentru celelalte

persoane asigurate este stabilită obligația de plată a unei contribuții bănești

lunare, în cotă de 7%, aplicată venitului brut.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992,

magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, însă condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale se

stabilesc prin Hotărâre de Guvern, iar în art. 5 din H.G. nr. 409/1998 se

prevede obligația Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție de a emite norme comune pentru aplicarea acesteia. Au fost

emise Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999, însă printr-o interpretare

sistematică a dispozițiilor cuprinse în actele normative menționate, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se mai arată, că nici în Legea

asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie

1998, magistrații și personalul de specialitate nu sunt incluși în categoria

persoanelor exceptate de la plata contribuției, că din tăcerea legiuitorului,

care nu a prevăzut printre categoriile exceptate și pe magistrați și personalul

de specialitate, nu se deduce că aceștia sunt scutiți de plata contribuției

pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate și că, încheind contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

București, reclamanții au cunoscut că, în conformitate cu prevederile art. 4

din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligația să vireze contribuția de

asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Se susține că, acțiunea fiind admisă

pentru perioada 1 ianuarie 2000 la zi, au fost încălcate dispozițiile art. 99

din Legea nr. 92/1992, modificate prin Legea nr. 118 din 29 martie 2001, prin

care s-a stabilit în mod expres că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata

contribuției de asigurări sociale de sănătate și că instanțele nu au avut în

vedere cererea prin care s-a modificat acțiunea, depusă la dosarul nr. 9976/2002

al Tribunalului Bacău, prin care reclamanții solicitau restituirea contribuției

pentru perioada 1 ianuarie 2000–1 martie 2001.

Recursul în anulare va fi admis,

pentru următoarele considerente:

Prin art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 s-a prevăzut că magistrații și personalul auxiliar de specialitate

de la instanțe și parchete beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, însă, conform art. 99 alin. (2) din lege, condițiile în

care se acordau aceste facilități urmau a fi stabilite printr-o hotărâre de

guvern.

Înainte ca o astfel de hotărâre să

se emită, a fost adoptată Legea nr. 145/1997, care stabilește obligativitatea

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, în art. 6 și art. 55

fiind prevăzute în mod expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de

obligația de plată a acestei contribuții.

Beneficiarii de asistență medicală

gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată,

nu sunt incluși în aceste categorii de persoane.

În executarea acestor dispoziții

legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care prevede în mod expres, că

beneficiul gratuității prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

operează în condițiile Legii nr. 145/1997, lege care, în art.4, instituie

obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Interpretarea instanțelor de fond și

recurs că Legea nr. 92/1992 a instituit o derogare de la prevederile art.4 din

Legea nr. 145/1997 nu este corectă.

Condițiile de acordare a

facilităților prevăzute de Legea nr. 92/1992 urmau a fi stabilite prin Hotărâre

de Guvern. Anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 a fost

modificată, iar modificările aduse acestei legi prin Legea nr. 142/1997 s-au

produs aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate,

existând astfel toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor

celor două legi, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la

instanțe și parchete să fie incluși în categoria persoanelor exceptate ori

scutite de obligația stabilită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.

O asemenea corelare nu a avut loc,

iar prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii

nr.1 45/1997.

Prin urmare, nu se poate reține că

Legea nr. 92/1992 derogă de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997 și că

reclamanții, deși nu se includ în categoriile de persoane prevăzute de art. 6

și art. 55 din lege, în perioada 1 ianuarie 2000–29 martie 2001 au fost scutiți

de la plata contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, așa cum

se reține prin decizia atacată.

De aceea, interpretarea dată de

instanța de fond și cea de recurs acestor dispoziții legale constituie o

încălcare esențială a legii, care atrage incidența art. 330 C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, fără a se

analiza celelalte critici, se va admite recursul în anulare.

Întrucât sentința instanței de fond

a fost modificată în parte prin decizia curții de apel, iar recursul în anulare

nu privește dispozițiile sentinței menținute prin decizia instanței de recurs,

va fi casată în parte numai decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău și vor

fi respinse contestațiile formulate de contestatorii indicați la punctele 1-19

din această decizie, singurii față de care, conform acestei hotărâri, pârâții

Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției au fost obligați la plată.

Restul dispozițiilor deciziei vor fi

menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Casează în parte decizia civilă nr. 883 din 19 iunie

2003 a Curții de Apel Bacău, în sensul că respinge și contestațiile formulate

de A.L., C.M., N.F., N.C., T.N., P.M., R.P., P.C., M.N.A., I.E., B.G., M.M., B.G.,

C.N., A.R., S.L., P.L., C.S., B.E.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.