ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5737/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5737/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 397/c din 20 decembrie 2002, Tribunalul Neamț a admis acțiunea formulată de reclamanții B.C., B.F., C.G., C.M.G., D.C., H.M., I.F., G.J., M.M., M.D., P.G., P.A., A.P., P.M., P.D., P.C., P.E., R.A., S.E., S.A. și R.S.S., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bacău, Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și au fost obligați pârâții să restituie reclamanților sumele reprezentând contribuția de asigurări de sănătate, reținută în mod nelegal în perioada 1 ianuarie 2000 –31 martie 2001, la valoarea actualizată, astfel: B.C. 10.076.848 lei; B.F. 10.543.479 lei; C.G. 11.181.757 lei; C.M.G.
9.962.680 lei; D.C. 10.128.289 lei; H.M. 14.570.676 lei; I.F. 12.339.237 lei; G.J. 11.539.323 lei; M.M. 12.092.813 lei; M.D. 14.442.564 lei; P.G. 14.559.944 lei; P.A. 11.164.092 lei; A.P. 11.164.092 lei; P.M. 11.309.828 lei; P.D. 13.207.877 lei; R.A. 12.212.050 lei; S.E. 14.328.892 lei; S.A. 14.442.564 lei; R.(S.)S. 10.294.454 lei; P.C. 11.656.426 lei și P.E. 10.399.877 lei. S-a respins cererea de chemare în garanție a C.N.A.S., formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în esență, a reținut că reclamanții au calitatea de persoane asigurate care se află într-un raport juridic de gratuitate, izvorât din dispozițiile speciale ale art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 și garantat prin dispozițiile art. 100 din aceeași lege și ale H.G.
nr. 409/1998, dată în aplicarea legii respective. Art. 1 din H.G. nr. 409/1998 prevede că magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul, soția sau copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, de medicamente și proteze, în condițiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145/1997. Reține instanța de fond, că reclamanții nu se află în raport juridic de gratuitate cu sistemul asigurărilor de sănătate, ci cu sistemul în care își desfășoară activitatea, legiuitorul garantându-le gratuitatea prin art. 3 din H.G. nr. 409/1998, potrivit căruia contribuțiile personale se decontează din bugetul Ministerului Justiției. Contractul cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., la care fac referire pârâtele, nu prevede obligația reclamanților de a susține plata contribuției la asigurările de sănătate din venituri proprii, fără ca această contribuție să fie decontată.
În privința cererii de chemare în garanție, se reține că este neîntemeiată, deoarece C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S. nu trebuie să restituie Ministerului Justiției sumele încasate de la reclamanți. Recursurile declarate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin decizia civilă nr. 271 din 5 martie 2003 a Curții de Apel Bacău, instanța de recurs reținând că magistrații beneficiază de asistență medicală în mod gratuit. Gratuitatea rezultă din art. 99 din Legea nr. 92/1992 și dispozițiile Legii nr. 50/1996, iar dacă s-ar considera că personalul la care se referă aceste prevederi trebuie să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate, ar însemna că asigurarea asistenței medicale în toate formele sale s-ar face în temeiul art. 3, art. 11 alin. (1) și a dispozițiilor din capitolul III din Legea nr. 145/1997 și nu în baza dispozițiilor speciale cuprinse în cele două acte normative.
Plata contribuției de sănătate de către magistrați și personalul auxiliar de specialitate a fost reglementată expres abia prin Legea nr. 118/2001 de aprobare a O.U.G. nr. 179/1999. Instanța mai reține că s-au încheiat contracte individuale de asigurare cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., însă acestea nu reprezintă în mod real un acord de voințe, ci doar voința casei de asigurări, materializată într-un înscris tipizat. Se reține că este neîntemeiată și susținerea recurentei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece reținerea sumelor s-a făcut de Tribunalul Bacău, dar au fost virate casei de asigurări, ca administrator al fondului constituit. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care susține că hotărârile atacate sunt date cu încălcarea esențială a legii.
În esență, se arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe principiul solidarității în colectarea și utilizarea fondurilor și că în art. 4 din această lege sunt arătate categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării. Art. 6 enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției, iar în art. 55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane asigurate prin efectul legii cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. Cu excepția acestora, conform art. 52 din lege, pentru celelalte persoane asigurate este stabilită obligația de plată a unei contribuții bănești lunare, în cotă de 7%, aplicată venitului brut.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, însă condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale se stabilesc prin Hotărâre de Guvern, iar în art. 5 din H.G. nr. 409/1998 se prevede obligația Ministerului Justiției și a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție de a emite norme comune pentru aplicarea acesteia. Au fost emise normele comune nr. 318/FB/64/807/c/1999, însă printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor cuprinse în actele normative menționate, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistența medicală gratuită numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Se mai arată, că în legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu sunt incluși în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției, că din tăcerea legiuitorului nu se deduce că aceștia sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate și că, încheind contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București, reclamanții au cunoscut că, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligația să vireze contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege. În temeiul art. 330 2 C. proc. civ. s-a cerut să se suspende executarea hotărârilor atacate cu recurs în anulare, având în vedere cuantumul sumei și numeroasele cauze care au același obiect.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se va admite recursul în anulare și va fi respinsă cererea de suspendare a executării. Prin art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 s-a prevăzut că magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, însă, conform art. 99 alin. (2) din lege, condițiile în care se acordau aceste facilități urmau să fie stabilite printr-o Hotărâre de Guvern. Înainte ca o astfel de hotărâre să se emită, a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, potrivit art. 4, instituie obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, stabilind în mod expres, în art. 6 și art. 55 care sunt categoriile de persoane exceptate sau scutite de obligația de plată a acestei contribuții.
Beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată nu sunt incluși în aceste categorii de persoane. În executarea acestor dispoziții, a fost emisă H.G. 409/1998, care prevede în mod expres că beneficiul gratuității prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997, lege care, în art. 4 instituie obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 a fost modificată, iar modificările aduse acestei legi prin Legea nr. 142/1997 s-au produs aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate, existând astfel toate premisele ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor două legi, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete să fie incluși în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997. O asemenea corelare nu a avut loc, iar prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997.
Art. 3 din H.G. nr. 409/1998 nu stabilește obligația Ministerului Justiției de a deconta contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate, așa cum s-a reținut prin sentința instanței de fond, menținută de instanța de recurs. Textul privește contribuțiile personale suportate pentru serviciile medicale prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 409/1998, care se decontează pe bază de documente justificative și nu contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate de 7% din salariul brut, stabilită prin Legea nr. 145/1997.
Prin urmare, nu se poate reține că Legea nr. 92/1992 derogă de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, că reclamanții, deși nu se includ în categoriile de persoane prevăzute de art. 6 și art. 55 din lege, în perioada la care se referă cererea erau scutiți de plata contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate și că pârâtele sunt obligate să le restituie sumele reținute cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale de sănătate. De aceea, interpretarea dată de instanța de fond și cea de apel acestor dispoziții legale constituie o încălcare esențială a legii, care atrage incidența art. 330 C. proc. civ. Pentru motivele expuse, se va admite recursul în anulare, va fi casată în tot decizia pronunțată de instanța de apel și în parte sentința pronunțată de instanța de fond și se va respinge acțiunea formulată de reclamanți.
Restul dispozițiilor sentinței, privitoare la respingerea cererii de chemare în garanție, vor fi menținute. Cererea privitoare la suspendarea executării hotărârilor atacate cu recurs va fi respinsă, deoarece ca efect al casării și respingerii acțiunii, obligațiile stabilite prin aceste hotărâri nu mai pot fi executate silit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 271 din 5 martie 2003 a Curții de Apel Bacău și sentinței civile nr. 397/c din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Neamț. Casează în tot decizia instanței de apel și, în parte, sentința instanței de fond. Respinge acțiunea formulată de reclamanții B.C., B.F., C.G., C.M.G., G.J., I.F., M.M., M.D., P.G., P.D., P.A., P.C., A.P., P.E., P.M., R.A., S.A., S.R.S., S.E., D.C. și H.M. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2005. Irevocabilă.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.