Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1399/2005

HOTĂRÂRE
24.02.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1399/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 240/ P din 29 septembrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cauza privitoare pe notarul public Șt.F. din cadrul C.N.P. Craiova, pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., reclamată de T.C.I., reținând că fapta nu există, întrucât L.M. a vândut apartamentul în litigiu în calitate de proprietar, pe care a dobândit-o în urma unei licitații organizate cu respectarea dispozițiilor legale. Curtea de Apel Craiova, prin sentința penală nr. 36 din 24 mai 2004, a respins plângerea formulată de reclamant împotriva soluției de neurmărire, cu motivarea că susținerile petiționarului, în sensul că actul de vânzare-cumpărare, încheiat de L.M.

cu familia G. ar fi lovit de nulitate, nu are fundament legal plângerea formulată în cauză împotriva notarului public Șt.F., pentru infracțiunea de fals intelectual nefiind întemeiată. Împotriva menționatei hotărâri, reclamantul a declarat prezentul recurs, solicitând casarea acesteia, iar pe fond anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în cauză de către notarul public Șt.F., pe care îl consideră lovit de nulitate. Examinând hotărârea atacată, în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanța a reținut corect situația de fapt, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultând, fără dubiu, că petentul a fost căsătorit cu L.M., iar în urma divorțului și a partajului care a avut loc, apartamentul nr. 18, situat în Craiova, fiind atribuit acestuia, prin hotărâre judecătorească definitivă, cu obligația de a plăti fostei soții o sultă în valoare de 110.000.000 lei.

Întrucât petentul nu și-a achitat obligația respectivă, L.M. a procedat la executarea silită, imobilul fiind scos la licitație publică și adjudecat de aceasta. Ulterior, L.M. a vândut prin act autentic apartamentul respectiv, fiicei sale G.M., în acest sens notarul public Șt.F., întocmind încheierea nr. 118 din 20 ianuarie 2003. Întrucât din actele dosarului rezultă că L.M. a dobândit și revândut apartamentul în litigiu cu respectarea dispozițiilor legale, în mod just Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privitoare pe notarul public Șt.F., pentru infracțiunea de fals intelectual. În consecință, recursul declarat de T.I. împotriva sentinței penale nr. 36 din 24 mai 2004, nefiind întemeiat urmează a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 36 din 24 mai 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5104/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 august 2003, petentul D.I. a formulat plângere prealabilă susținând că notarul R.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.
ÎCCJ 2005-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1334/2005
și art. 282 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (5) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele sesizate nu există în materialitatea lor. Ulterior, partea vătămată Ș.I. a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere î
ÎCCJ 2005-01-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2005
at că singurul contract de vânzare-cumărare a imobilului în cauză, autentificat de notarul public menționat și înregistrat în evidențele acestui birou notarial, este contractul de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 26 aprilie 2002, părțile fiin
ÎCCJ 2005-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6534/2005
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din 22 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea petentei I.E. împotriva rezoluției nr. 140/ P din 18 aug
ÎCCJ 2004-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6257/2004
urmare a acestor neconcordanțe, s-a menționat că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să lămurească împrejurările în care s-a întocmit acest act și dacă, între părțile în cauză a avut loc potrivit voinței lor un contract de vânzar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă