ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2160/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la numărul 110055/2002 la Judecătoria sectorului 5 București, Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar, a chemat în judecată D.G.F.P.C.F.S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că nu datorează pârâtei suma de 2.122.051 lei reprezentând daune. În motivarea cererii reclamanta arată că între Administrația Fondului Imobiliar și D.G.F.P.C.F.S. a existat un litigiu, soluționat prin decizia 2873 A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă. În temeiul acestei decizii Administrația Fondului Imobiliar a fost obligată la plata sumei de 2.122.556.051 lei către D.G.F.P.C.F.S.

cu titlu de daune interese, reținându-se că Administrația Fondului Imobiliar în calitate de locatar nu a predat spațiul închiriat locatoarei D.G.F.P.C.F.S., astfel că în perioada februarie – septembrie 1998 locatoarea a fost nevoită să plătească comisioane către CEC și BCR, pentru operațiunile de încasări și plăți efectuate în numele acesteia. Ulterior pronunțării acestei decizii, Tribunalul București, secția a III – a civilă, printr-o altă decizie nr. 942/A din 20 martie 2001 a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere 6 din 23 ianuarie 1998 astfel că suma de 2.122.556,051 nu mai era datorată. Prin sentința civilă nr. 746 din 20 februarie 2003 Judecătoria sectorului 5 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III –a, unde cauza a fost reînregistrată.

Tribunalul București, secția a III – a, prin sentința civilă nr. 532 din 27 mai 2003 a respins excepția de inadmisibilitate, iar pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanta Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar București, și a constatat că reclamanta nu datorează pârâtei suma de 2.122.556.051 lei D.G.F.P.C.F.S. București sector 5 la care a fost obligată prin decizia civilă 2873/A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă. Pentru a pronunța această soluție instanța a concluzionat că reclamanta prin acțiunea în constatare a tins la repunerea părților în situația anterioară nulității actului juridic printr-o hotărâre judecătorească și ca atare acțiunea nu este subsidiară cererii de revizuire a hotărârii judecătorești inițiale, deoarece revizuirea este o cale extraordinară de atac, cu caracter de retractare, iar nu o cerere în realizare, în condițiile art. 111 C. proc.

civ. Analizând cauza pe fond, instanța a stabilit că urmare a deciziei civile nr. 942 A din 20 martie 2002, de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere, în temeiul căruia se reține culpa contractuală, se impune repunerea în situația anterioară încheierii acestui act și restituirea prestațiilor executate în baza acestuia. Aplicabilitatea principiului repunerii în situația anterioară, a determinat constatarea în temeiul art. 111 C. proc. civ., potrivit căreia reclamanta nu datorează pârâtei suma de 2.122.051 lei la care a fost obligată prin decizia nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă. Curtea de Apel București prin decizia nr. 465 din 4 noiembrie 2003 a admis apelul D.G.F.P.

București și a schimbat în totalitate sentința nr. 532 din 27 mai 2003 a Tribunalului București, secția a III – a civilă. Admițând excepția de inadmisibilitate a D.G.F.P.C.F.S. București instanța a respins acțiunea Consiliului General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a concluzionat că pronunțarea hotărârii judecătorești de anulare a contractului de locațiune care a stat la baza pronunțării deciziei 2874/1999 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, constituie un motiv de revizuire, întemeiat pe dispozițiunile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a lipsi de efecte o hotărâre judecătorească. Ori cererea formulată în cauză prin care se tinde la lipsirea de efecte a hotărârii judecătorești pe calea unei acțiuni în constatare, întemeiată pe dispozițiunile art. 111 C. proc.

civ. apare ca inadmisibilă. Împotriva deciziei pronunțată în apel, a declarat recurs Administrația Fondului Imobiliar, arătând în esență că prin acțiunea cu care a sesizat instanța a tins, urmare a pronunțării a două hotărâri judecătorești una prin care a fost obligată în temeiul unui contract de locațiune, la plata unor despăgubiri de 2.122.556,051 lei daune iar cea de a doua prin care s-a procedat la anularea contractului pe baza căruia au fost acordate despăgubirile, să se realizeze repunerea în situația anterioară constatându-se că acordarea despăgubirilor nu-și mai are suport legal. Recursul este întemeiat. Între Administrația Fondului Imobiliar și D.G.F.P.C.F.S. București a existat contractul de închiriere 6 din 23 ianuarie 1998 cu privire la imobilul situat în București.

Datorită faptului că Administrația Fondului Imobiliar, Consiliul General al Municipiului București în calitate de locator nu a predat spațiul închiriat locatoarei D.G.F.P.C.F.S., Ministerul Finanțelor, aceasta s-a adresat instanței de judecată în vederea executării contractului și obligarea locatarului la plata despăgubirilor în sumă de 2.122.556,051 lei reprezentând daune, deoarece în perioada februarie – septembrie 1998 locatoarea a fost nevoită să plătească comisioane către CEC și BCR, pentru operațiunile de încasare și plăți efectuate în numele Administrației Fondului Imobiliar.

Prin decizia civilă nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Municipiului București, secția a IV – a civilă, Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar a fost obligat la plata despăgubirilor în sumă de 2.122.556,051 lei – aferente comisioanelor achitate în perioada februarie – septembrie 1998. Ulterior, prin decizia nr. 942/A din 20 martie 2001 a Tribunalului Municipiului București, secția a III – a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere 6 din 23 ianuarie 1998, pe baza căruia au fost acordate despăgubirile din decizia nr. 2873/A din 10 decembrie 1999 a Tribunalului Municipiului București, secția a IV – a civilă.

Potrivit art. 111 C. proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. În speță pe calea acțiunii de față, fondată în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar a tins să se constate, urmare a principiilor ce stau la baza efectelor nulității, retroactivitatea și restabilirea situației anterioare, că despăgubirile în sumă de 2.122.556,051 lei la care a fost obligat prin decizia nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului Municipiului București, secția a IV – a civilă, au rămas fără suport, că acestea nu mai sunt datorate deoarece, contractul a cărui executare s-a pus în discuție și în legătură cu care s-au acordat despăgubirile a fost anulat prin decizia civilă nr. 942/A din 20 martie 2001 a Tribunalului Municipiului București, secția a III – a civilă.

Întrucât decizia civilă nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 nu a fost pusă în executare și deci despăgubirile acordate nu au fost achitate, este firesc că Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar nu putea recurge la o acțiune în realizare, astfel că sub acest aspect nu se putea reține excepția inadmisibilității acțiunii în constatare. Este adevărat că reclamantul putea recurge pentru realizarea scopului său și la acțiunea în revizuire în temeiul art. 322 pct. 5, dar aceasta nu constituia un impediment pentru folosirea acțiunii în constatare, atâta timp cât aceeași finalitate se poate înfăptui pe calea mai multor acțiuni la care reclamantul poate opta în temeiul principiului disponibilității.

Așadar, instanța de apel, admițând excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare și făcând trimitere la acțiunea în revizuire, fondată în drept pe dispozițiunile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a încălcat principiul disponibilității - și a interpretat greșit actul dedus judecății – săvârșind nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente recursul de față va fi admis și în temeiul art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va casa decizia nr. 465 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, în sensul respingerii apelului declarat de D.G.F.P. București și menținerii sentinței nr. 532 din 27 mai 2003 a Tribunalului București, secția a III – a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar, împotriva deciziei nr. 465 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Casează decizia atacată și menține sentința nr. 532 din 27 mai 2003 a Tribunalului București, secția a III – a civilă, prin respingerea apelului declarat de pârâta D.G.F.P. București împotriva acestei sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005 .