ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 354/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1275 din 12 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a II–a penală, a fost condamnat inculpatul V.A.B. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 4 martie 2004 la zi.

În latură civilă s-a luat act că părțile vătămate SC M.P. SRL Frătești, jud. Giurgiu și L.A. nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 3 martie 2004, inculpatul V.A.B. a sustras, împreună cu alte trei persoane, rămase neidentificate, țevi metalice în valoare de 5.000.000 lei din incinta SC M.P. SRL, iar în momentul în care a fost surprins, l-a lovit pe paznicul L.A., pentru a-și asigura scăparea. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 900 din 30 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat deducând arestul preventiv la zi și dispunând obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.A.B. solicitând casarea și după rejudecare achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, deoarece fapta nu a fost comisă de el, în noaptea de 3 martie 2004 aflându-se acasă, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt, în sensul că, în noaptea de 3 martie 2004, inculpatul împreună cu alți trei tineri neidentificați au sustras țevi metalice din incinta SC M.P.

SRL, iar în momentul în care a fost surprins de paznicul L.A., l-a lovit pentru a-și asigura scăparea. În timpul urmăririi penale, în prima declarație scrisă și semnată personal, dar și în cea dată în prezența apărătorului din data de 4 martie 2004 inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, dar ulterior a revenit și a susținut că în noaptea respectivă nu a părăsit locuința. În mod just instanțele au înlăturat ca nesinceră declarația martorei D.M., mama inculpatului, care după patru luni de la comiterea faptei, a susținut că fiul ei nu a plecat de acasă în acea noapte, fără să-și amintească alte amănunte. Această declarație a fost dată de martoră din dorința de a-și salva fiul. Din declarațiile părții vătămate L.A.

și ale martorului N.V. coroborate cu procesul verbal de recunoaștere din grup, rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta împreună cu alte trei persoane. Așa fiind, critica formulată de recurentul inculpat cu privire la condamnarea sa, pentru infracțiunea de tâlhărie se dovedește a fi neîntemeiată. Cât privește motivul de casare privind reindividualizarea pedepsei aplicate invocat de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că și acesta este nefondat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama, printre altele de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Raportând la cauză aceste dispoziții se reține că instanța de fond stabilind pedeapsa de 8 ani închisoare a avut în vedere pericolul social concret al faptei, aceasta fiind săvârșită pe timp de noapte de mai multe persoane împreună și circumstanțele personale ale inculpatului care a fost nesincer în cursul procesului penal și este recidivist, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni asemănătoare. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 4 martie 2004 la zi. Recurentul inculpat urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A.B. împotriva deciziei penale nr. 900 din 30 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 4 martie 2004 la 17 ianuarie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2005.