ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 354/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1275

din 12 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a II–a penală, a fost

condamnat inculpatul V.A.B. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Conform art. 71 C. pen., i

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din

momentul rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării

pedepsei.

În temeiul art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în

conformitate cu art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă reținerea și

arestarea preventivă începând cu data de 4 martie 2004 la zi.

În latură civilă s-a luat

act că părțile vătămate SC M.P. SRL Frătești, jud. Giurgiu și L.A. nu s-au

constituit părți civile.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 1.500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 3 martie 2004,

inculpatul V.A.B. a sustras, împreună cu alte trei persoane, rămase

neidentificate, țevi metalice în valoare de 5.000.000 lei din incinta SC M.P. SRL,

iar în momentul în care a fost surprins, l-a lovit pe paznicul L.A., pentru

a-și asigura scăparea.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 900 din 30 noiembrie 2004, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat deducând arestul preventiv la zi și

dispunând obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul V.A.B. solicitând casarea și după rejudecare

achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, deoarece

fapta nu a fost comisă de el, în noaptea de 3 martie 2004 aflându-se acasă, iar

în subsidiar a cerut reducerea pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

Din analiza materialului

probator administrat în cauză rezultă că instanțele au reținut corect situația

de fapt, în sensul că, în noaptea de 3 martie 2004, inculpatul împreună cu alți

trei tineri neidentificați au sustras țevi metalice din incinta SC M.P. SRL,

iar în momentul în care a fost surprins de paznicul L.A., l-a lovit pentru a-și

asigura scăparea.

În timpul urmăririi penale,

în prima declarație scrisă și semnată personal, dar și în cea dată în prezența

apărătorului din data de 4 martie 2004 inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei, dar ulterior a revenit și a susținut că în noaptea respectivă nu a

părăsit locuința.

În mod just instanțele au

înlăturat ca nesinceră declarația martorei D.M., mama inculpatului, care după

patru luni de la comiterea faptei, a susținut că fiul ei nu a plecat de acasă

în acea noapte, fără să-și amintească alte amănunte. Această declarație a fost

dată de martoră din dorința de a-și salva fiul.

Din declarațiile părții

vătămate L.A. și ale martorului N.V. coroborate cu procesul verbal de

recunoaștere din grup, rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta

împreună cu alte trei persoane.

Așa fiind, critica formulată

de recurentul inculpat cu privire la condamnarea sa, pentru infracțiunea de

tâlhărie se dovedește a fi neîntemeiată.

Cât privește motivul de

casare privind reindividualizarea pedepsei aplicate invocat de inculpat, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că și acesta este nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama, printre altele de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte art. 52 C.

pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului.

Raportând la cauză aceste

dispoziții se reține că instanța de fond stabilind pedeapsa de 8 ani închisoare

a avut în vedere pericolul social concret al faptei, aceasta fiind săvârșită pe

timp de noapte de mai multe persoane împreună și circumstanțele personale ale

inculpatului care a fost nesincer în cursul procesului penal și este

recidivist, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni asemănătoare.

Pentru aceste motive și

constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, recursul declarat de

inculpat urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatului de la 4 martie 2004 la zi.

Recurentul inculpat urmează

să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.A.B. împotriva deciziei penale nr. 900 din 30

noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatului de la 4 martie 2004 la 17 ianuarie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 ianuarie 2005.