ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41

din 02 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost respinsă

plângerea formulată de petiționara C.M., împotriva rezoluției nr. 873/II/2/2004

din 26 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A fost obligată petiționara

să plătească către stat suma de 150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța această

sentință, prima instanță a reținut în esență, față de materialul probator de la

dosar următoarea situație de fapt:

Prin rezoluția nr.

1094/P/1997 din 8 iulie 1997, s-a confirmat propunerea organelor de cercetare

penală de a nu se începe urmărirea penală față de Ș.V., Ș.N., Ș.I., Z.I. și

Z.M., pentru art. 290 și art. 291 C. pen.

În adoptarea acestei soluții

s-a reținut că, în anul 1981 Ș.V. a construit o locuință pe raza comunei

Bogdănești, județul Bacău, pe numele fiului său Ș.V., deoarece tatăl, nu putea

deține conform legislației de atunci, două locuințe în proprietate.

În anul 1993, Ș.V. s-a

îmbolnăvit, iar Ș.V., în ipoteza morții tatălui său, pentru a nu împărți

imobilul cu sora sa, petiționara C.M., a întocmit două chitanțe fictive cu

numiții Ș.N. și Ș.I. pe de o parte, precum și cu numiții Z.I. și Z.M. pe de

altă parte.

Prin aceste chitanțe se

stipula că Ș.V. a luat cu împrumut de la fiecare familie câte 70.000 lei pentru

a construi imobilul în cauză.

Reținând că cele două

chitanțe nu au fost folosite, s-a adoptat soluția de neînceperea urmăririi

penale.

Împotriva acestei rezoluții

a formulat plângere petiționara, plângere ce i s-a admis, astfel că s-a

infirmat rezoluția de neînceperea urmăririi penale în dosarul 1094/P/1997 din 8

iulie 1999, reținându-se că cele două chitanțe au fost depuse în dosarul nr.

8485/1995 al Judecătoriei Galați, privind procesele de divorț și partaj dintre

soții Ș.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Onești, prin rezoluția nr. 1039/P/2001, din 20 iunie 2001 a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Galați, în raport de faptul că, P.G., fostă Ș., locuiește pe raza

municipiului Galați și s-a folosit de chitanțele false în dosarul nr. 7619/1999

al Judecătoriei Galați, unde pot produce consecințe juridice, astfel că,

competența de soluționare revine acestui parchet, însă, Curtea Supremă a

stabilit competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești.

La 31 ianuarie 2002,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, a adoptat rezoluția de conexare a

dosarului nr. 1039/P/2001 la dosarul nr. 1094/P/1997, ambele privind pe Ș.V.,

Ș.N., Ș.I., Z.I. și Z.M., toți cercetați pentru art. 290 și art. 291 C. pen.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Onești la 12 iunie 2002, în dosarul nr. 1094/P/1997 prin procuror

D.V. a adoptat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei cercetați

pentru art. 290, art. 291 și art. 298 C. pen., întrucât, s-a îndeplinit

termenul de prescripție.

Împotriva acestei soluții

pronunțată în dosarul nr. 1094/P/1997 s-a făcut plângere la prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, care prin rezoluția din 2 iulie

2002, adoptată în dosarul 487/II-2/2002 a respins plângerea.

Petiționara C.M. a mai depus

o plângere la Parchetul Onești la data de 26 iunie 2001, prin care reclama că,

fratele său Ș.V. se face vinovat și de comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 242 și art. 246 C. pen., constând în aceea că ar fi luat de la Primăria

comunei Bogdănești actul cu nr. 508 din 19 iunie 1981 cu dare în plată a

locului de casă, precum și autorizația de construcție nr. 19 din 26 iunie 1981,

prin care se autoriza construirea unei case și a înlocuit aceste acte cu altele

false.

Făcându-se verificări la

Primăria comunei Bogdănești, s-a stabilit că actele eliberate corespund cu

realitatea și sunt autentificate la un notar și în temeiul art. 228 alin. (6)

și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin rezoluția din 21 ianuarie

2002, adoptată în dosarul 1834/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Onești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Ș.V. sub aspectul

infracțiunii prevăzute de art. 242 și art. 246 C. pen.

De precizat că împotriva

rezoluției pronunțată în dosarul 1094 din 12 iunie 2002, petiționara a făcut

plângere și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care, prin rezoluția din

12 august 2002 adoptată în dosarul 769/2/2001 a respins plângerea.

Petiționara C.M. a formulat

plângere penală împotriva procurorului D.V., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciul în forma prevăzută de art. 246 C. pen.,

constând în aceea că în mod abuziv ar fi dispus soluții de neînceperea

urmăririi penale în dosarele nr. 1094/P/1997 și nr. 1039/P/2001, dosare care au

fost conexate.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Bacău a efectuat acte prealabile începerii urmăririi penale și prin

rezoluția din 28 septembrie 2004, adoptată în dosarul nr. 132/P/2004 a dispus

neînceperea urmăririi penale cu privire la intimatul procuror D.V. de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, întrucât nu sunt indicii că acesta ar

fi comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții

de neînceperea urmăririi penale, s-a formulat plângere la Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care prin rezoluția din 15

ianuarie 2003, adoptată în dosarul nr. 1525/II/2/2002, a respins plângerea

petiționarei.

Împotriva soluției de

neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., petiționara C.M. a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău pe

motiv că, cele două soluții pronunțate de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Bacău și de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Bacău, sunt vădit nelegale și esențial netemeinice, întrucât,

tergiversarea dosarului de soluționare a plângerii sale împotriva făptuitorilor

Ș.V., Ș.N. ș.a. a făcut să intervină termenul de prescripție a răspunderii

penale, numai din vina procurorului D.V., care a avut cauza în lucru, respectiv

cercetarea acestora sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 290

și art. 291 C. pen.

Curtea de Apel Bacău, secția

penală, examinând plângerea petiționarei, în raport de dosarul de urmărire

penală și de susținerea acesteia a apreciat că nu se poate reține în sarcina

procurorului D.V. că ar fi fost săvârșită vreo faptă de natură penală și în

temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca

nefondată, prin sentința penală nr. 41 din 2 decembrie 2004.

Sentința a fost atacată cu

recurs de petiționară pe motiv că atât hotărârea primei instanțe cât și

rezoluțiile adoptate de către parchet sunt vădit nelegale și esențial

netemeinice, deoarece nu au fost administrate probe din conținutul cărora ar

rezulta în mod indubitabil că procurorul se face vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., întrucât din vina sa a

intervenit prescripția răspunderii penale.

Examinând recursul declarat,

în raport de motivele arătate, cum și de dosarul penal în care s-au pronunțat

cele două rezoluții de către organul de urmărire penală și de sentința

pronunțată în cauză, se constată că acesta este nefondat și în consecință se va

respinge.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză, rezultă că intimatul, procurorul D.V., și-a îndeplinit în

mod corect atribuțiunile de serviciu, iar soluția adoptată de acesta în dosarul

nr. 1094/2002 este legală și temeinică.

Se constată că, în dosarul

în care s-a pronunțat rezoluția din 12 iunie 2002 de către procurorul D.V.,

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 289, art. 290 și art. 291 C. pen., întrucât s-a îndeplinit

termenul de prescripție, această cauză a fost instrumentată nu numai de către

acesta, ci și de alți procurori.

De altfel, faptele pentru

care se plânge petiționara, privind pe fratele său și alții nu s-au confirmat

așa cum rezultă din rezoluțiile adoptate și expuse în conținutul lor.

Potrivit art. 246 C. proc.

pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiunilor de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

Ca atare, în raport de

elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, potrivit actelor

premergătoare nu sunt indici și nici elemente din conținutul cărora intimatul

procuror D.V. nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuțiunile de

serviciu, astfel încât să intervină termenul de prescripție în dosarul nr.

1094/1997 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

În consecință, instanța de

fond a pronunțat o sentință legală și temeinică când a respins plângerea

petiționarei, întrucât, nu se constată indicii de natură să ducă la

desființarea sentinței și a rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în

vederea începerii urmăririi penale, cum nici de a desființa sentința și a

reține cauza pentru soluționare.

Urmează a se respinge

recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta C.M. împotriva sentinței penale nr. 41 din 2

decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 martie 2005.