ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor de la
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 41
din 02 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost respinsă
plângerea formulată de petiționara C.M., împotriva rezoluției nr. 873/II/2/2004
din 26 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
A fost obligată petiționara
să plătească către stat suma de 150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Pentru a se pronunța această
sentință, prima instanță a reținut în esență, față de materialul probator de la
dosar următoarea situație de fapt:
Prin rezoluția nr.
1094/P/1997 din 8 iulie 1997, s-a confirmat propunerea organelor de cercetare
penală de a nu se începe urmărirea penală față de Ș.V., Ș.N., Ș.I., Z.I. și
Z.M., pentru art. 290 și art. 291 C. pen.
În adoptarea acestei soluții
s-a reținut că, în anul 1981 Ș.V. a construit o locuință pe raza comunei
Bogdănești, județul Bacău, pe numele fiului său Ș.V., deoarece tatăl, nu putea
deține conform legislației de atunci, două locuințe în proprietate.
În anul 1993, Ș.V. s-a
îmbolnăvit, iar Ș.V., în ipoteza morții tatălui său, pentru a nu împărți
imobilul cu sora sa, petiționara C.M., a întocmit două chitanțe fictive cu
numiții Ș.N. și Ș.I. pe de o parte, precum și cu numiții Z.I. și Z.M. pe de
altă parte.
Prin aceste chitanțe se
stipula că Ș.V. a luat cu împrumut de la fiecare familie câte 70.000 lei pentru
a construi imobilul în cauză.
Reținând că cele două
chitanțe nu au fost folosite, s-a adoptat soluția de neînceperea urmăririi
penale.
Împotriva acestei rezoluții
a formulat plângere petiționara, plângere ce i s-a admis, astfel că s-a
infirmat rezoluția de neînceperea urmăririi penale în dosarul 1094/P/1997 din 8
iulie 1999, reținându-se că cele două chitanțe au fost depuse în dosarul nr.
8485/1995 al Judecătoriei Galați, privind procesele de divorț și partaj dintre
soții Ș.
Parchetul de pe lângă
Judecătoria Onești, prin rezoluția nr. 1039/P/2001, din 20 iunie 2001 a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Galați, în raport de faptul că, P.G., fostă Ș., locuiește pe raza
municipiului Galați și s-a folosit de chitanțele false în dosarul nr. 7619/1999
al Judecătoriei Galați, unde pot produce consecințe juridice, astfel că,
competența de soluționare revine acestui parchet, însă, Curtea Supremă a
stabilit competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești.
La 31 ianuarie 2002,
Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, a adoptat rezoluția de conexare a
dosarului nr. 1039/P/2001 la dosarul nr. 1094/P/1997, ambele privind pe Ș.V.,
Ș.N., Ș.I., Z.I. și Z.M., toți cercetați pentru art. 290 și art. 291 C. pen.
Parchetul de pe lângă
Judecătoria Onești la 12 iunie 2002, în dosarul nr. 1094/P/1997 prin procuror
D.V. a adoptat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei cercetați
pentru art. 290, art. 291 și art. 298 C. pen., întrucât, s-a îndeplinit
termenul de prescripție.
Împotriva acestei soluții
pronunțată în dosarul nr. 1094/P/1997 s-a făcut plângere la prim procurorul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, care prin rezoluția din 2 iulie
2002, adoptată în dosarul 487/II-2/2002 a respins plângerea.
Petiționara C.M. a mai depus
o plângere la Parchetul Onești la data de 26 iunie 2001, prin care reclama că,
fratele său Ș.V. se face vinovat și de comiterea infracțiunilor prevăzute de
art. 242 și art. 246 C. pen., constând în aceea că ar fi luat de la Primăria
comunei Bogdănești actul cu nr. 508 din 19 iunie 1981 cu dare în plată a
locului de casă, precum și autorizația de construcție nr. 19 din 26 iunie 1981,
prin care se autoriza construirea unei case și a înlocuit aceste acte cu altele
false.
Făcându-se verificări la
Primăria comunei Bogdănești, s-a stabilit că actele eliberate corespund cu
realitatea și sunt autentificate la un notar și în temeiul art. 228 alin. (6)
și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin rezoluția din 21 ianuarie
2002, adoptată în dosarul 1834/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Onești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Ș.V. sub aspectul
infracțiunii prevăzute de art. 242 și art. 246 C. pen.
De precizat că împotriva
rezoluției pronunțată în dosarul 1094 din 12 iunie 2002, petiționara a făcut
plângere și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care, prin rezoluția din
12 august 2002 adoptată în dosarul 769/2/2001 a respins plângerea.
Petiționara C.M. a formulat
plângere penală împotriva procurorului D.V., sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de abuz în serviciul în forma prevăzută de art. 246 C. pen.,
constând în aceea că în mod abuziv ar fi dispus soluții de neînceperea
urmăririi penale în dosarele nr. 1094/P/1997 și nr. 1039/P/2001, dosare care au
fost conexate.
Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Bacău a efectuat acte prealabile începerii urmăririi penale și prin
rezoluția din 28 septembrie 2004, adoptată în dosarul nr. 132/P/2004 a dispus
neînceperea urmăririi penale cu privire la intimatul procuror D.V. de la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, întrucât nu sunt indicii că acesta ar
fi comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.
Împotriva acestei rezoluții
de neînceperea urmăririi penale, s-a formulat plângere la Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care prin rezoluția din 15
ianuarie 2003, adoptată în dosarul nr. 1525/II/2/2002, a respins plângerea
petiționarei.
Împotriva soluției de
neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 278
1
alin. (1) C.
proc. pen., petiționara C.M. a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău pe
motiv că, cele două soluții pronunțate de către Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău și de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Bacău, sunt vădit nelegale și esențial netemeinice, întrucât,
tergiversarea dosarului de soluționare a plângerii sale împotriva făptuitorilor
Ș.V., Ș.N. ș.a. a făcut să intervină termenul de prescripție a răspunderii
penale, numai din vina procurorului D.V., care a avut cauza în lucru, respectiv
cercetarea acestora sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 290
și art. 291 C. pen.
Curtea de Apel Bacău, secția
penală, examinând plângerea petiționarei, în raport de dosarul de urmărire
penală și de susținerea acesteia a apreciat că nu se poate reține în sarcina
procurorului D.V. că ar fi fost săvârșită vreo faptă de natură penală și în
temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca
nefondată, prin sentința penală nr. 41 din 2 decembrie 2004.
Sentința a fost atacată cu
recurs de petiționară pe motiv că atât hotărârea primei instanțe cât și
rezoluțiile adoptate de către parchet sunt vădit nelegale și esențial
netemeinice, deoarece nu au fost administrate probe din conținutul cărora ar
rezulta în mod indubitabil că procurorul se face vinovat de comiterea
infracțiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., întrucât din vina sa a
intervenit prescripția răspunderii penale.
Examinând recursul declarat,
în raport de motivele arătate, cum și de dosarul penal în care s-au pronunțat
cele două rezoluții de către organul de urmărire penală și de sentința
pronunțată în cauză, se constată că acesta este nefondat și în consecință se va
respinge.
Din actele premergătoare
efectuate în cauză, rezultă că intimatul, procurorul D.V., și-a îndeplinit în
mod corect atribuțiunile de serviciu, iar soluția adoptată de acesta în dosarul
nr. 1094/2002 este legală și temeinică.
Se constată că, în dosarul
în care s-a pronunțat rezoluția din 12 iunie 2002 de către procurorul D.V.,
prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor
prevăzute de art. 289, art. 290 și art. 291 C. pen., întrucât s-a îndeplinit
termenul de prescripție, această cauză a fost instrumentată nu numai de către
acesta, ci și de alți procurori.
De altfel, faptele pentru
care se plânge petiționara, privind pe fratele său și alții nu s-au confirmat
așa cum rezultă din rezoluțiile adoptate și expuse în conținutul lor.
Potrivit art. 246 C. proc.
pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiunilor de
serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei
persoane.
Ca atare, în raport de
elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, potrivit actelor
premergătoare nu sunt indici și nici elemente din conținutul cărora intimatul
procuror D.V. nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuțiunile de
serviciu, astfel încât să intervină termenul de prescripție în dosarul nr.
1094/1997 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În consecință, instanța de
fond a pronunțat o sentință legală și temeinică când a respins plângerea
petiționarei, întrucât, nu se constată indicii de natură să ducă la
desființarea sentinței și a rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în
vederea începerii urmăririi penale, cum nici de a desființa sentința și a
reține cauza pentru soluționare.
Urmează a se respinge
recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.
189 și urm. C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petenta C.M. împotriva sentinței penale nr. 41 din 2
decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.
Obligă pe recurentă la plata
sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 29 martie 2005.