ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1751/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Băilești sub nr. 1403 din 27 aprilie 1998, reclamantele F.S. și T.C.

au chemat în judecată pe pârâtele C.P., B.T. și U.Z. solicitând să se dezbată

succesiunea de pe urma antecesorilor lor I.H. (bunic), I.I. și M.T. (tați) și

să se partajeze masa succesorală rămasă de pe urma acestora.

La data de 18 mai 1998, M.I. a depus

o cerere de intervenție în interes propriu, în calitate de soție supraviețuitoare

după defunctul M.T. Prin această cerere, intervenienta a solicitat să se aibă

în vedere un partaj voluntar, consemnat într-un înscris și realizat de

defunctul I.H., care a fost socrul intervenientei și bunicul celorlalte părți,

precum și investițiile făcute de intervenientă împreună cu soțul său la

imobilul primit de acesta din urmă de la tatăl său, ca urmare a partajului

voluntar. De asemeni, intervenienta a solicitat să se aibă în vedere și zestrea

primită de ea de la părinții săi, respectiv o suprafață de 5,39 ha teren arabil

care nu face parte din masa succesorală. Intervenienta a mai solicitat să se

raporteze la masa succesorală terenul de 3,50 ha primit ca zestre de soțul său

de la I.H. și să se scadă cheltuielile de înmormântare ale defunctului său

socru, în sumă de 10.000 lei, pe care le-a suportat exclusiv. În finalul

cererii sale, intervenienta a solicitat anularea parțială a titlului de

proprietate nr. 923-48401 din 20 martie 1997 în sensul de a fi inclusă ca

beneficiară a acestuia, ca urmare a faptului că titlul cuprinde și terenul adus

de ea ca zestre.

La același termen de judecată din 18

mai 1998, pârâtele au depus o cerere reconvențională cu un conținut similar

cererii de intervenție (intervenienta fiind mama lor).

La termenul din 29 iunie 1998,

reclamantele au formulat o completare de acțiune prin care au solicitat

anularea certificatului de moștenitor de pe urma defunctului M.T. deoarece

acesta cuprinde bunuri care nu-i aparțineau, fiind bunuri ce aparțineau lui I.H.

Prin sentința civilă nr. 2590 din 23

noiembrie 1998, Judecătoria Băilești a admis acțiunea reclamantelor, a admis în

parte cererea reconvențională și a admis integral cererea de intervenție. S-a

anulat certificatul de moștenitor nr. 122 din 13 martie 1998, s-au respins

cererile de raport formulate de pârâte și de intervenientă, s-a respins cererea

privind anularea titlului de proprietate și a fost omologat parțial raportul de

expertiză întocmit în cauză, partajând masa succesorală în 5 loturi, atribuite

reclamantelor și pârâtelor, cu obligarea la sulte. S-a dispus cu privire la

cheltuielile de judecată.

Stabilirea masei succesorale și a

cotelor părților s-a realizat prin încheierea de admitere în principiu din 31

august 1998.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâtele, care a fost admis prin decizia nr. 3234 din 6 iulie

1999 a Tribunalului Dolj, secția civilă; sentința a fost desființată și s-a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ca urmare a omisiunii de

introducere în cauză a mamei reclamantelor I.E., în calitate de soție

supraviețuitoare a defunctului I.I.

Cauza a fost rejudecată în dosarul

nr. 2275/1999, având ca părți: reclamantele, în calitate de fiice ale

defunctului I.I., pârâtele în calitate de fiice ale defunctului M.T.,

intervenienta M.I., în calitate de soție supraviețuitoare după M.T. și mama

pârâtelor, iar I.E. ca pârâtă, în calitate de soție supraviețuitoare a

defunctului I.I. și mama reclamantelor. Toate părțile aveau ca antecesor comun

pe I.H., în calitate de bunic patern, defuncții I.I. și M.T. fiind frați și

copii ai defunctului I.H.

La data de 28 martie 2000, pârâtele

inițiale au formulat o completare a cererii reconvenționale, solicitând și

anularea titlului de proprietate nr. 1132/44688 din 1 septembrie 1999. S-a

cerut, deasemeni, completarea masei succesorale după defunctul I.H. cu alte

bunuri imobile.

Prin sentința civilă nr. 1358 din 12

septembrie 2000, Judecătoria Băilești a anulat parțial certificatul de

moștenitor, a respins cererile formulate în contradictoriu cu Comisia județeană

Dolj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pentru anularea titlurilor de

proprietate și a confirmat raportul de expertiză, în varianta I, partajând

bunurile din masa succesorală, cu plata de sulte și compensarea cheltuielilor

de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamantele cât și pârâtele inițiale. Apelurile au fost

admise prin decizia nr. 873 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj, secția

civilă, în sensul schimbării sentinței prin omologarea suplimentului la

raportul de expertiză întocmit de expert M.F. și partajarea masei succesorale

conform acestuia.

Soluția a fost menținută prin

respingerea recursurilor declarate de reclamante și de pârâta I.E., prin

decizia nr. 4569 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Împotriva acestor ultime două hotărâri

a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție la data de 14 octombrie 2003. Recursul în anulare a

fost declarat ca urmare a memoriului adresat de pârâta I.E. și în temeiul art. 330

pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești atacate

au devenit irevocabile și al art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie

2003, intrată în vigoare la 28 august 2003.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atacat cele două hotărâri

judecătorești pentru considerentul că instanțele care le-au pronunțat au

săvârșit o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, ele fiind și vădit netemeinice.

În dezvoltarea recursului în anulare

se arată că, în cauză s-a dovedit că I.H., în timpul vieții și-a împărțit

averea celor doi fii ai săi, I.I. și M.T. După acest partaj, I.H. a rămas să

locuiască și să se gospodărească cu fiul său T., în casa bătrânească, iar

celălalt fiu, respectiv I. și-a construit propria casă pe cele două vetre de

sat primite de la autorul său, fiind înregistrat separat în rolul fiscal, încă

din 1951.

Pe lângă cele două vetre de sat

primite de la socrul său, pârâta I.E. a mai cumpărat 200 mp teren, toate fiind

incluse în titlul de proprietate nr. 1132-44688 din 1 septembrie 1999 eliberat

pe numele acesteia și al fiicelor sale reclamante, ca succesoare după I.I. În

acest titlu de proprietate sunt trecute toate terenurile ce au aparținut

defunctului I.I., inclusiv parcelele 945 și 945/1 din tarlaua 99, situate în

intravilanul comunei Caraula, județul Gorj, pe care se află gospodăria familiei

I. încă de la partajul de ascendent din 1950.

În aceste condiții și față de

probatoriul administrat, Judecătoria Băilești a atribuit cele două parcele în

lotul moștenitoarelor lui I.I.

Se apreciază că, fără nici o

justificare, instanța de apel a schimbat soluția, omologând suplimentul la

raportul de expertiză și a atribuit pârâtei C.P. lotul nr. 4 care cuprinde,

printre altele și o bună parte din curtea gospodăriei I.I.

În acest fel, titlul de proprietate,

legal emis și neanulat de instanțe a rămas valid, dar fizic au fost scoase

parte din terenurile menționate în el, titularele actului nemaiavând posibilitatea

să-și exercite atributele dreptului de proprietate, conferite de un act care a

intrat în circuitul civil de mai mulți ani.

S-a reținut că instanța de apel și

cea de recurs au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) și ale art. 673 alin.

(9) și (10) C. proc. civ., soluționând greșit cauza.

Ca urmare s-a solicitat admiterea

recursului în anulare, casarea celor două hotărâri atacate și, pe fond,

menținerea sentinței civile nr. 1358 din 12 septembrie 2000 a Judecătoriei

Băilești, ca legală și temeinică.

Recursul în anulare este fondat

pentru considerentele ce urmează.

Cele două parcele de teren în

discuție, respectiv parcele nr. 945, teren curte intravilan de 1000 mp și

parcela nr. 945/1, teren vii intravilan de 1500 mp constituie proprietatea reclamantelor

și a mamei lor, pârâta I.E., conform titlului de proprietate nr. 1132-44688 din

1 septembrie 1999 emis de Comisia județeană Dolj pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor.

Acest titlu a fost atacat de

pârâtele C.P., B.T. și U.Z. prin completarea de acțiune formulată la 28 martie

2000, solicitându-se anularea lui.

Instanța de fond a respins această

cerere de anulare a titlului de proprietate pentru considerentele expuse în

încheierea de admitere în principiu din 18 aprilie 2000, respectiv pentru că

titlul este corect în raport de faptul că terenurile figurau în registrul

agricol pe numele defunctului I.I.; aceste terenuri au fost aduse însă la masa

partajabilă pentru că s-a reținut că proveneau de la defunctul I.H.

Pornind de la aceste premise,

instanța de fond a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, procedând

la partaj conform variantei I, în care lotul I ce cuprindea cele două parcele

venea să susțină în fapt validitatea titlului de proprietate neanulat, așa cum

lotul 4 atribuit pârâtei C.P. susținea în fapt, la rândul său, validitatea

titlu de proprietate, respectiv nr. 925-48401 din 20 martie 1997 pentru terenul

curte intravilan de 1000 mp din aceeași tarla 99, având număr de parcelă 498 și

provenind de la același defunct I.H.

Instanța a motivat alegerea acestei

variante pe criteriul posesiei bunurilor supuse partajului și pe faptul că ea

răspunde cel mai bine cerințelor textului art. 741 C. civ.

Instanța de apel, deși a menținut

validitatea titlurilor de proprietate, a schimbat varianta de partaj, respectiv

a omologat suplimentul la raportul de expertiză și, fără vreo motivare, a

atribuit pârâtei C.P. suprafața de 1303 mp reprezentând parte din suprafața

celor două parcele nr. 945 și nr. 945/1, deși a inclus-o valoric în lotul nr. 1

atribuit pârâtei I.E.

Din lectura motivelor de apel ale

pârâtelor C.P., B.T. și U.Z. rezultă, în mod evident, că și acestea au acceptat

că, în lipsa anulării titlului de proprietate al reclamantelor și al pârâtei I.E.

nu este posibilă atribuirea terenurilor în discuție către ele. Instanța de apel

a făcut posibil acest lucru, fără nici o motivare.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

a menținut soluția instanței de apel, prin respingerea recursurilor declarate

de reclamante și de pârâta I.E., argumentând că motivele de recurs invocate

privesc netemeinicia hotărârii atacate, motiv care nu se mai regăsește printre

cele prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.

Alegerea unei variante de partaj

care încalcă grav dreptul de proprietate al reclamantelor și al mamei lor

pârâte, precum și dispozițiile legale privitoare la partaj nu înseamnă

netemeinicie, ci aplicarea greșită a legii, încălcarea ei. De altfel, instanța

de apel nu și-a întemeiat în drept soluția pronunțată, astfel că instanța de

recurs, în virtutea rolului său activ, trebuia să facă încadrarea în drept

corectă a motivelor pe care le-a avut în vedere când a respins recursurile ca

nefondate, fără a omite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 330

3

C. proc. civ. se va admite recursul

în anulare, se vor casa cele două hotărâri judecătorești atacate și, pe fond,

se va menține sentința civilă nr. 1358 din 12 septembrie 2000 a Judecătoriei

Băilești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 4569 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă, și împotriva deciziei nr.c873 din 26 aprilie 2002 a

Tribunalului Dolj, secția civilă, pe care le casează, și în fond menține

sentința civilă nr. 1358 din 12 septembrie 2000 a Judecătoriei Băilești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2006.