ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1751/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Băilești sub nr. 1403 din 27 aprilie 1998, reclamantele F.S. și T.C. au chemat în judecată pe pârâtele C.P., B.T. și U.Z. solicitând să se dezbată succesiunea de pe urma antecesorilor lor I.H. (bunic), I.I. și M.T. (tați) și să se partajeze masa succesorală rămasă de pe urma acestora. La data de 18 mai 1998, M.I. a depus o cerere de intervenție în interes propriu, în calitate de soție supraviețuitoare după defunctul M.T. Prin această cerere, intervenienta a solicitat să se aibă în vedere un partaj voluntar, consemnat într-un înscris și realizat de defunctul I.H., care a fost socrul intervenientei și bunicul celorlalte părți, precum și investițiile făcute de intervenientă împreună cu soțul său la imobilul primit de acesta din urmă de la tatăl său, ca urmare a partajului voluntar.

De asemeni, intervenienta a solicitat să se aibă în vedere și zestrea primită de ea de la părinții săi, respectiv o suprafață de 5,39 ha teren arabil care nu face parte din masa succesorală. Intervenienta a mai solicitat să se raporteze la masa succesorală terenul de 3,50 ha primit ca zestre de soțul său de la I.H. și să se scadă cheltuielile de înmormântare ale defunctului său socru, în sumă de 10.000 lei, pe care le-a suportat exclusiv. În finalul cererii sale, intervenienta a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate nr. 923-48401 din 20 martie 1997 în sensul de a fi inclusă ca beneficiară a acestuia, ca urmare a faptului că titlul cuprinde și terenul adus de ea ca zestre. La același termen de judecată din 18 mai 1998, pârâtele au depus o cerere reconvențională cu un conținut similar cererii de intervenție (intervenienta fiind mama lor).

La termenul din 29 iunie 1998, reclamantele au formulat o completare de acțiune prin care au solicitat anularea certificatului de moștenitor de pe urma defunctului M.T. deoarece acesta cuprinde bunuri care nu-i aparțineau, fiind bunuri ce aparțineau lui I.H. Prin sentința civilă nr. 2590 din 23 noiembrie 1998, Judecătoria Băilești a admis acțiunea reclamantelor, a admis în parte cererea reconvențională și a admis integral cererea de intervenție. S-a anulat certificatul de moștenitor nr. 122 din 13 martie 1998, s-au respins cererile de raport formulate de pârâte și de intervenientă, s-a respins cererea privind anularea titlului de proprietate și a fost omologat parțial raportul de expertiză întocmit în cauză, partajând masa succesorală în 5 loturi, atribuite reclamantelor și pârâtelor, cu obligarea la sulte.

S-a dispus cu privire la cheltuielile de judecată. Stabilirea masei succesorale și a cotelor părților s-a realizat prin încheierea de admitere în principiu din 31 august 1998. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele, care a fost admis prin decizia nr. 3234 din 6 iulie 1999 a Tribunalului Dolj, secția civilă; sentința a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ca urmare a omisiunii de introducere în cauză a mamei reclamantelor I.E., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului I.I. Cauza a fost rejudecată în dosarul nr. 2275/1999, având ca părți: reclamantele, în calitate de fiice ale defunctului I.I., pârâtele în calitate de fiice ale defunctului M.T., intervenienta M.I., în calitate de soție supraviețuitoare după M.T.

și mama pârâtelor, iar I.E. ca pârâtă, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului I.I. și mama reclamantelor. Toate părțile aveau ca antecesor comun pe I.H., în calitate de bunic patern, defuncții I.I. și M.T. fiind frați și copii ai defunctului I.H. La data de 28 martie 2000, pârâtele inițiale au formulat o completare a cererii reconvenționale, solicitând și anularea titlului de proprietate nr. 1132/44688 din 1 septembrie 1999. S-a cerut, deasemeni, completarea masei succesorale după defunctul I.H. cu alte bunuri imobile. Prin sentința civilă nr. 1358 din 12 septembrie 2000, Judecătoria Băilești a anulat parțial certificatul de moștenitor, a respins cererile formulate în contradictoriu cu Comisia județeană Dolj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pentru anularea titlurilor de proprietate și a confirmat raportul de expertiză, în varianta I, partajând bunurile din masa succesorală, cu plata de sulte și compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantele cât și pârâtele inițiale. Apelurile au fost admise prin decizia nr. 873 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj, secția civilă, în sensul schimbării sentinței prin omologarea suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert M.F. și partajarea masei succesorale conform acestuia. Soluția a fost menținută prin respingerea recursurilor declarate de reclamante și de pârâta I.E., prin decizia nr. 4569 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Împotriva acestor ultime două hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție la data de 14 octombrie 2003. Recursul în anulare a fost declarat ca urmare a memoriului adresat de pârâta I.E.

și în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești atacate au devenit irevocabile și al art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, intrată în vigoare la 28 august 2003. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atacat cele două hotărâri judecătorești pentru considerentul că instanțele care le-au pronunțat au săvârșit o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ele fiind și vădit netemeinice. În dezvoltarea recursului în anulare se arată că, în cauză s-a dovedit că I.H., în timpul vieții și-a împărțit averea celor doi fii ai săi, I.I. și M.T. După acest partaj, I.H.

a rămas să locuiască și să se gospodărească cu fiul său T., în casa bătrânească, iar celălalt fiu, respectiv I. și-a construit propria casă pe cele două vetre de sat primite de la autorul său, fiind înregistrat separat în rolul fiscal, încă din 1951. Pe lângă cele două vetre de sat primite de la socrul său, pârâta I.E. a mai cumpărat 200 mp teren, toate fiind incluse în titlul de proprietate nr. 1132-44688 din 1 septembrie 1999 eliberat pe numele acesteia și al fiicelor sale reclamante, ca succesoare după I.I. În acest titlu de proprietate sunt trecute toate terenurile ce au aparținut defunctului I.I., inclusiv parcelele 945 și 945/1 din tarlaua 99, situate în intravilanul comunei Caraula, județul Gorj, pe care se află gospodăria familiei I. încă de la partajul de ascendent din 1950. În aceste condiții și față de probatoriul administrat, Judecătoria Băilești a atribuit cele două parcele în lotul moștenitoarelor lui I.I.

Se apreciază că, fără nici o justificare, instanța de apel a schimbat soluția, omologând suplimentul la raportul de expertiză și a atribuit pârâtei C.P. lotul nr. 4 care cuprinde, printre altele și o bună parte din curtea gospodăriei I.I. În acest fel, titlul de proprietate, legal emis și neanulat de instanțe a rămas valid, dar fizic au fost scoase parte din terenurile menționate în el, titularele actului nemaiavând posibilitatea să-și exercite atributele dreptului de proprietate, conferite de un act care a intrat în circuitul civil de mai mulți ani. S-a reținut că instanța de apel și cea de recurs au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) și ale art. 673 alin. (9) și (10) C. proc. civ., soluționând greșit cauza.

Ca urmare s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea celor două hotărâri atacate și, pe fond, menținerea sentinței civile nr. 1358 din 12 septembrie 2000 a Judecătoriei Băilești, ca legală și temeinică. Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce urmează. Cele două parcele de teren în discuție, respectiv parcele nr. 945, teren curte intravilan de 1000 mp și parcela nr. 945/1, teren vii intravilan de 1500 mp constituie proprietatea reclamantelor și a mamei lor, pârâta I.E., conform titlului de proprietate nr. 1132-44688 din 1 septembrie 1999 emis de Comisia județeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Acest titlu a fost atacat de pârâtele C.P., B.T.

și U.Z. prin completarea de acțiune formulată la 28 martie 2000, solicitându-se anularea lui. Instanța de fond a respins această cerere de anulare a titlului de proprietate pentru considerentele expuse în încheierea de admitere în principiu din 18 aprilie 2000, respectiv pentru că titlul este corect în raport de faptul că terenurile figurau în registrul agricol pe numele defunctului I.I.; aceste terenuri au fost aduse însă la masa partajabilă pentru că s-a reținut că proveneau de la defunctul I.H. Pornind de la aceste premise, instanța de fond a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, procedând la partaj conform variantei I, în care lotul I ce cuprindea cele două parcele venea să susțină în fapt validitatea titlului de proprietate neanulat, așa cum lotul 4 atribuit pârâtei C.P.

susținea în fapt, la rândul său, validitatea titlu de proprietate, respectiv nr. 925-48401 din 20 martie 1997 pentru terenul curte intravilan de 1000 mp din aceeași tarla 99, având număr de parcelă 498 și provenind de la același defunct I.H. Instanța a motivat alegerea acestei variante pe criteriul posesiei bunurilor supuse partajului și pe faptul că ea răspunde cel mai bine cerințelor textului art. 741 C. civ. Instanța de apel, deși a menținut validitatea titlurilor de proprietate, a schimbat varianta de partaj, respectiv a omologat suplimentul la raportul de expertiză și, fără vreo motivare, a atribuit pârâtei C.P. suprafața de 1303 mp reprezentând parte din suprafața celor două parcele nr. 945 și nr. 945/1, deși a inclus-o valoric în lotul nr. 1 atribuit pârâtei I.E.

Din lectura motivelor de apel ale pârâtelor C.P., B.T. și U.Z. rezultă, în mod evident, că și acestea au acceptat că, în lipsa anulării titlului de proprietate al reclamantelor și al pârâtei I.E. nu este posibilă atribuirea terenurilor în discuție către ele. Instanța de apel a făcut posibil acest lucru, fără nici o motivare. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a menținut soluția instanței de apel, prin respingerea recursurilor declarate de reclamante și de pârâta I.E., argumentând că motivele de recurs invocate privesc netemeinicia hotărârii atacate, motiv care nu se mai regăsește printre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. Alegerea unei variante de partaj care încalcă grav dreptul de proprietate al reclamantelor și al mamei lor pârâte, precum și dispozițiile legale privitoare la partaj nu înseamnă netemeinicie, ci aplicarea greșită a legii, încălcarea ei.

De altfel, instanța de apel nu și-a întemeiat în drept soluția pronunțată, astfel că instanța de recurs, în virtutea rolului său activ, trebuia să facă încadrarea în drept corectă a motivelor pe care le-a avut în vedere când a respins recursurile ca nefondate, fără a omite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 330 3 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare, se vor casa cele două hotărâri judecătorești atacate și, pe fond, se va menține sentința civilă nr. 1358 din 12 septembrie 2000 a Judecătoriei Băilești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 4569 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și împotriva deciziei nr.c873 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj, secția civilă, pe care le casează, și în fond menține sentința civilă nr. 1358 din 12 septembrie 2000 a Judecătoriei Băilești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.