ÎCCJ, Decizia nr. 246/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 octombrie 1999, reclamantele M.S. și M.B., în calitate de moștenitoare ale defunctei M.A., au chemat în judecată Statul român, reprezentat prin Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș, precum și pe SC L. SA Târgu Mureș, solicitând să se constate că actul de trecere în proprietate de stat, cu titlu de donație, a imobilului înscris în CF nr. 5337 Târgu Mureș și în CF nr. 3374/A Târgu Mureș, sub nr. ord. A+1112-1114, a fost încheiat sub imperiul unei violențe morale, exercitate asupra mamei lor, fiind lovit, astfel, de nulitate, atât sub aspectul dreptului material, cât și al celui formal.

S-a solicitat ca acest act să fie declarat nul și să se restabilească situația anterioară în cartea funciară, în sensul restituirii imobilului, în proprietatea reclamantelor, care sunt moștenitoarele defunctei lor mame. În motivarea acțiunii, s-a arătat că imobilul menționat a fost proprietatea exclusivă a mamei reclamantelor, M.A., care a decedat la 28 februarie 1978. S-a relevat că imobilul fusese rechiziționat de Ministerul Industriei, în anul 1949, când tatăl reclamantelor mai era în viață, iar în anul 1962, după decesul acestuia, organele administrative ale fostului Sfat Popular al orașului Târgu Mureș, au exercitat presiuni morale asupra mamei lor, atunci în vârstă de 68 ani și cu starea sănătății precară, determinând-o să predea imobilul respectiv, statului.

S-a învederat că, în urma acelor presiuni, mama reclamantelor a dat o declarație prin care a donat întreg imobilul, Sfatului Popular al orașului Târgu Mureș, care l-a preluat prin decizia nr. 165/1962. Apreciind că actul de donație a fost încheiat în condițiile unui acord de voință viciat de presiunile morale exercitate asupra mamei lor, reclamantele au susținut că acesta nu întrunește condițiile prevăzute în art. 1171, 1172 și 813 C. civ. și au solicitat să se constate că este lovit de nulitate absolută. Statul român, prin Primăria municipiului Târgu Mureș, a depus întâmpinare, la data de 26 noiembrie 1999, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că nu există dovada vicierii consimțământului autoarei reclamantelor, în sensul dispozițiilor art. 1169 C. civ.

S-a relevat, în acest sens, că donația a fost făcută prin declarație autentică, înregistrată sub nr. 1649 din 27 iunie 1962, la Notariatul de Stat al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, fiind acceptată prin decizia nr. 990 din 4 iulie 1962 a Sfatului Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, care este act autentic, în sensul dispozițiilor art. 1173 C. civ. De asemenea, SC L. SA, cu sediul în Târgu Mureș, a învederat că imobilul ce face obiectul litigiului, care se compune din 8 corpuri de clădiri, este în administrarea sa, ca urmare a atribuirii lui, în acest scop, fostei Întreprinderi de Gospodărie Locativă, prin decizia nr. 165/1962 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al orașului Târgu Mureș.

Tribunalul Târgu Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 203 din 17 aprilie 2000, a admis acțiunea și, constatând nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, a dispus restabilirea situației anterioare, prin reînscrierea imobilului, în fosta carte funciară, ca proprietate a defunctei M.A., antecesoarea reclamantelor. S-a motivat că pe baza probelor administrate, se poate aprecia că a fost exercitată constrângere, asupra proprietarei tabulare, de către autoritățile statului din acea vreme, care se constituie într-un act de violență în înțelesul legii, astfel că voința sa a fost viciată, neputându-se manifesta liber. S-a subliniat că, datorită existenței acestui viciu de consimțământ, actul de donație apare ca fiind lovit de nulitate, astfel că se poate aprecia că imobilul a fost trecut în proprietatea statului, fără titlu legal.

S-a mai motivat că, sub aspect formal, contractul de donație s-a încheiat în baza unei oferte urmată de acceptare, operațiuni juridice ce trebuiau să aibă caracter autentic, în condițiile prevăzute de art. 1173 C. civ., ceea ce nu s-a realizat în speță, întrucât Comitetul executiv al Sfatului Popular a acceptat donația, printr-o decizie administrativă, care nu produce efecte juridice, conform dispozițiilor art. 1171, 1172 și 813 C. civ. Conchizându-se, s-a relevat că încheierea unor acte civile, de natura celor în litigiu, a constituit o formă mascată, pentru evitarea adoptării unor acte de putere, de natura decretelor de naționalizare, dar cu aceleași consecințe juridice.

Împotriva sentinței, Primăria municipiului Târgu Mureș a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 75/A din 2 noiembrie 2000, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, motivându-se că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, fără titlu legal, astfel că în mod corect s-a dispus de prima instanță, restituirea în natură a imobilului, către reclamantă și restabilirea situației anterioare, în cartea funciară. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4508 din 10 decembrie 2002, a admis recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgu Mureș și, casând decizia pronunțată în apel, a admis apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței nr. 203 din 17 aprilie 2000, a Tribunalului Mureș, secția civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantele M.S.

și M.B. S-a motivat că data nașterii dreptului la acțiune al reclamantelor, supus termenului general de prescripție de 3 ani, este aceea de 22 decembrie 1989, când au încetat actele de violență morală ce ar fi împiedicat pe cei îndreptățiți, să ceară restabilirea dreptului de proprietate încălcat ori, cel mai târziu, ziua de 8 decembrie 1991, când a fost aprobată, prin referendum, Constituția României, care prin art. 149 a abrogat, total și expres, Constituția Republicii Socialiste România din 21 august 1965, garantându-se dreptul la proprietate. S-a relevat că, din moment ce reclamantele au înțeles să formuleze acțiunea în anularea actului de donație a imobilului, în favoarea statului, pentru vicierea, prin violență, a voinței autoarei lor, la data de 6 octombrie 1999, cu mult după termenul general de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se impunea să se constate că această acțiune este prescrisă.

Împotriva deciziei instanței de recurs, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și că este și vădit netemeinică. S-a relevat, în acest sens, că s-a considerat în mod greșit că acțiunea este prescrisă, deoarece în cauză nu operează doar un viciu de consimțământ, constând în constrângerea morală, care ar fi atras nulitatea relativă a donației, supusă termenului general de prescripție extinctivă, ci lipsește însăși cauza actului de donație, ce atrage nulitatea absolută a contractului, astfel că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la prescripția extinctivă.

S-a mai învederat că, în raport cu prevederile art. 813 C. civ., donația nu a fost valabil încheiată, deoarece din probele dosarului nu rezultă că acceptarea acesteia, de către fostul Sfat Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, s-a făcut prin act autentificat, neputându-se considera că o atare cerință este acoperită de faptul că însuși actul emis de acea autoritate este autentic. În această privință, s-a susținut că președintele și secretarul Sfatului Popular, care au semnat decizia de acceptare a donației, nu au acționat în calitate de funcționari publici, ci ca reprezentanți ai statului, care era parte în contractul de donație. S-a mai relevat că actul de acceptare a donației, fiind emis de doi funcționari publici care nu puteau fi imparțiali, deoarece au acționat ca reprezentați ai statului, nu poate fi considerat autentic în accepțiunea prevederilor art. 1171 C. civ.

În fine, s-a arătat că probele administrate demonstrează lipsa cauzei, constând în intenția de a gratifica, astfel că și sub acest aspect, contractul de donație este lovit de nulitate absolută, precum și că trebuia să se țină seama că prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate preluate abuziv de către stat, și imobilele ce au făcut obiectul donațiilor, în baza unor acte normative speciale, cum este Decretul nr. 478/1954. În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate și respingerea recursului declarat de Primăria municipiului Târgu Mureș, împotriva soluției pronunțate de instanța de apel. Recursul în anulare nu este fondat.

Criticile aduse deciziei atacate, cu privire la constatarea incidenței dispozițiilor referitoare la prescripția extinctivă, nu sunt fondate, deoarece, așa cum s-a învederat prin considerentele acestei decizii, nu se poate considera că violența ce s-a susținut că ar fi fost exercitată asupra voinței autoarei reclamantelor, pentru a face actul de donație, nu a încetat cel mai târziu la data de 8 decembrie 1991, când s-a abrogat Constituția socialistă, garantându-se dreptul de proprietate, iar cererea prin care ele au solicitat să se constate nulitatea acelui act, a fost înregistrată abia la 6 octombrie 1999, deci cu vădita depășire a termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut pentru dreptul la acțiune în anularea unui act juridic pentru violență.

Dar, mai este de observat că nici nu este fondată critica formulată, prin recursul în anulare, în sensul că actul de donație nu ar fi fost încheiat în formă autentică, în conformitate cu cerințele înscrise în art. 813 C. civ. În adevăr, prin textul de lege menționat, se prevede că „toate donațiunile se fac prin act autentic”. Sub acest aspect, însă, se constată că declarația prin care M.A. a donat Sfatului Popular al orașului Târgu Mureș, imobilul ce face obiectul litigiului, a fost autentificată, cu respectarea prevederilor legale, prin încheierea de autentificare nr. 1649/1962 din 27 iunie 1962, de Notariatul de Stat Regional al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară.

Pe de altă parte, Sfatul Popular al orașului Târgu Mureș, prin adresa nr. 200/IV/1962 din 27 iunie 1962, acceptând donația, după efectuarea verificărilor uzuale, a solicitat Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, să emită actele de acceptare a acesteia, potrivit reglementărilor ce erau atunci în vigoare. La rândul său, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, în conformitate cu aceleași reglementări, a emis decizia nr. 990/1962 din 4 iulie 1962, prin care a acceptat oferta de donațiune.

Așa fiind, se impune a se reține că atât declarația de donațiune, cât și acceptarea acesteia de către autoritatea locală beneficiară, s-au făcut prin acte autentice, întocmite potrivit reglementărilor în vigoare la data când actele au fost întocmite, ceea ce rezultă și din împrejurarea că s-au produs consecințele juridice firești ale donațiunii respective, imobilul fiind preluat și trecut în inventarul Întreprinderii de Gospodărie Locativă Târgu Mureș, în a cărei administrare a rămas. De altfel, pretinsa lipsă de autenticitate a actului de acceptare a donațiunii nu a fost și nu putea fi invocată de beneficiar, cât timp acel act a avut caracterul autentic cerut de reglementările în vigoare la data întocmirii lui, iar declarația prin care donatoarea a dispus cu privire la imobilul în litigiu, a fost redactată și autentificată de notariatul de stat, cu respectarea necontestată a tuturor cerințelor prevăzute de lege.

Totodată, în lipsa oricărui element probator din care să rezulte că ar fi reală vicierea consimțământului donatoarei, așa cum s-a pretins de către reclamante, nu se poate considera că actul de donațiune ar fi nul, în această privință neexistând nici indicii că actul respectiv ar masca un abuz prin care s-ar fi urmărit deposedarea proprietarei imobilului, prin exercitarea anumitor presiuni asupra sa. În consecință, nerezultând că decizia atacată ar conține aspecte de încălcare esențială a legii sau de vădită netemeinicie, în sensul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 4508 din 10 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2004.