ÎCCJ, Decizia nr. 246/2004

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 6 octombrie 1999, reclamantele M.S. și M.B., în calitate de moștenitoare ale

defunctei M.A., au chemat în judecată Statul român, reprezentat prin Consiliul

Local al municipiului Târgu Mureș, precum și pe SC L. SA Târgu Mureș,

solicitând să se constate că actul de trecere în proprietate de stat, cu titlu

de donație, a imobilului înscris în CF nr. 5337 Târgu Mureș și în CF nr. 3374/A

Târgu Mureș, sub nr. ord. A+1112-1114, a fost încheiat sub imperiul unei

violențe morale, exercitate asupra mamei lor, fiind lovit, astfel, de nulitate,

atât sub aspectul dreptului material, cât și al celui formal.

S-a solicitat ca acest act să fie

declarat nul și să se restabilească situația anterioară în cartea funciară, în

sensul restituirii imobilului, în proprietatea reclamantelor, care sunt

moștenitoarele defunctei lor mame.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

imobilul menționat a fost proprietatea exclusivă a mamei reclamantelor, M.A.,

care a decedat la 28 februarie 1978.

S-a relevat că imobilul fusese

rechiziționat de Ministerul Industriei, în anul 1949, când tatăl reclamantelor

mai era în viață, iar în anul 1962, după decesul acestuia, organele

administrative ale fostului Sfat Popular al orașului Târgu Mureș, au exercitat

presiuni morale asupra mamei lor, atunci în vârstă de 68 ani și cu starea

sănătății precară, determinând-o să predea imobilul respectiv, statului.

S-a învederat că, în urma acelor

presiuni, mama reclamantelor a dat o declarație prin care a donat întreg

imobilul, Sfatului Popular al orașului Târgu Mureș, care l-a preluat prin

decizia nr. 165/1962.

Apreciind că actul de donație a fost

încheiat în condițiile unui acord de voință viciat de presiunile morale

exercitate asupra mamei lor, reclamantele au susținut că acesta nu întrunește

condițiile prevăzute în art. 1171, 1172 și 813 C. civ. și au solicitat să se

constate că este lovit de nulitate absolută.

Statul român, prin Primăria municipiului

Târgu Mureș, a depus întâmpinare, la data de 26 noiembrie 1999, solicitând

respingerea acțiunii, cu motivarea că nu există dovada vicierii

consimțământului autoarei reclamantelor, în sensul dispozițiilor art. 1169 C.

civ. S-a relevat, în acest sens, că donația a fost făcută prin declarație

autentică, înregistrată sub nr. 1649 din 27 iunie 1962, la Notariatul de Stat al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, fiind acceptată prin decizia nr. 990

din 4 iulie 1962 a Sfatului Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, care

este act autentic, în sensul dispozițiilor art. 1173 C. civ.

De asemenea, SC L. SA, cu sediul în

Târgu Mureș, a învederat că imobilul ce face obiectul litigiului, care se

compune din 8 corpuri de clădiri, este în administrarea sa, ca urmare a

atribuirii lui, în acest scop, fostei Întreprinderi de Gospodărie Locativă,

prin decizia nr. 165/1962 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al

orașului Târgu Mureș.

Tribunalul Târgu Mureș, secția

civilă, prin sentința nr. 203 din 17 aprilie 2000, a admis acțiunea și,

constatând nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, a dispus

restabilirea situației anterioare, prin reînscrierea imobilului, în fosta carte

funciară, ca proprietate a defunctei M.A., antecesoarea reclamantelor.

S-a motivat că pe baza probelor

administrate, se poate aprecia că a fost exercitată constrângere, asupra

proprietarei tabulare, de către autoritățile statului din acea vreme, care se

constituie într-un act de violență în înțelesul legii, astfel că voința sa a

fost viciată, neputându-se manifesta liber. S-a subliniat că, datorită

existenței acestui viciu de consimțământ, actul de donație apare ca fiind lovit

de nulitate, astfel că se poate aprecia că imobilul a fost trecut în

proprietatea statului, fără titlu legal.

S-a mai motivat că, sub aspect

formal, contractul de donație s-a încheiat în baza unei oferte urmată de

acceptare, operațiuni juridice ce trebuiau să aibă caracter autentic, în

condițiile prevăzute de art. 1173 C. civ., ceea ce nu s-a realizat în speță,

întrucât Comitetul executiv al Sfatului Popular a acceptat donația, printr-o

decizie administrativă, care nu produce efecte juridice, conform dispozițiilor art.

1171, 1172 și 813 C. civ.

Conchizându-se, s-a relevat că

încheierea unor acte civile, de natura celor în litigiu, a constituit o formă

mascată, pentru evitarea adoptării unor acte de putere, de natura decretelor de

naționalizare, dar cu aceleași consecințe juridice.

Împotriva sentinței, Primăria municipiului

Târgu Mureș a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr.

75/A din 2 noiembrie 2000, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă,

motivându-se că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, fără

titlu legal, astfel că în mod corect s-a dispus de prima instanță, restituirea

în natură a imobilului, către reclamantă și restabilirea situației anterioare,

în cartea funciară.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 4508 din 10 decembrie 2002, a admis recursul declarat

de pârâta Primăria municipiului Târgu Mureș și, casând decizia pronunțată în

apel, a admis apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței nr. 203 din

17 aprilie 2000, a Tribunalului Mureș, secția civilă, pe care a schimbat-o în

tot, în sensul că a respins ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantele M.S.

și M.B.

S-a motivat că data nașterii

dreptului la acțiune al reclamantelor, supus termenului general de prescripție

de 3 ani, este aceea de 22 decembrie 1989, când au încetat actele de violență

morală ce ar fi împiedicat pe cei îndreptățiți, să ceară restabilirea dreptului

de proprietate încălcat ori, cel mai târziu, ziua de 8 decembrie 1991, când a

fost aprobată, prin referendum, Constituția României, care prin art. 149 a

abrogat, total și expres, Constituția Republicii Socialiste România din 21

august 1965, garantându-se dreptul la proprietate.

S-a relevat că, din moment ce

reclamantele au înțeles să formuleze acțiunea în anularea actului de donație a

imobilului, în favoarea statului, pentru vicierea, prin violență, a voinței

autoarei lor, la data de 6 octombrie 1999, cu mult după termenul general de

prescripție prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se

impunea să se constate că această acțiune este prescrisă.

Împotriva deciziei instanței de

recurs, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct.

2 C. proc. civ., susținând că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond,

precum și că este și vădit netemeinică.

S-a relevat, în acest sens, că s-a

considerat în mod greșit că acțiunea este prescrisă, deoarece în cauză nu

operează doar un viciu de consimțământ, constând în constrângerea morală, care

ar fi atras nulitatea relativă a donației, supusă termenului general de

prescripție extinctivă, ci lipsește însăși cauza actului de donație, ce atrage

nulitatea absolută a contractului, astfel că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile

referitoare la prescripția extinctivă.

S-a mai învederat că, în raport cu

prevederile art. 813 C. civ., donația nu a fost valabil încheiată, deoarece din

probele dosarului nu rezultă că acceptarea acesteia, de către fostul Sfat

Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, s-a făcut prin act autentificat,

neputându-se considera că o atare cerință este acoperită de faptul că însuși

actul emis de acea autoritate este autentic.

În această privință, s-a susținut că

președintele și secretarul Sfatului Popular, care au semnat decizia de

acceptare a donației, nu au acționat în calitate de funcționari publici, ci ca

reprezentanți ai statului, care era parte în contractul de donație.

S-a mai relevat că actul de

acceptare a donației, fiind emis de doi funcționari publici care nu puteau fi

imparțiali, deoarece au acționat ca reprezentați ai statului, nu poate fi

considerat autentic în accepțiunea prevederilor art. 1171 C. civ.

În fine, s-a arătat că probele

administrate demonstrează lipsa cauzei, constând în intenția de a gratifica,

astfel că și sub acest aspect, contractul de donație este lovit de nulitate

absolută, precum și că trebuia să se țină seama că prin art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate preluate abuziv de către stat, și imobilele

ce au făcut obiectul donațiilor, în baza unor acte normative speciale, cum este

Decretul nr. 478/1954.

În concluzie, s-a cerut casarea

deciziei atacate și respingerea recursului declarat de Primăria municipiului

Târgu Mureș, împotriva soluției pronunțate de instanța de apel.

Recursul în anulare nu este fondat.

Criticile aduse deciziei atacate, cu

privire la constatarea incidenței dispozițiilor referitoare la prescripția

extinctivă, nu sunt fondate, deoarece, așa cum s-a învederat prin considerentele

acestei decizii, nu se poate considera că violența ce s-a susținut că ar fi

fost exercitată asupra voinței autoarei reclamantelor, pentru a face actul de

donație, nu a încetat cel mai târziu la data de 8 decembrie 1991, când s-a

abrogat Constituția socialistă, garantându-se dreptul de proprietate, iar

cererea prin care ele au solicitat să se constate nulitatea acelui act, a fost

înregistrată abia la 6 octombrie 1999, deci cu vădita depășire a termenului de

prescripție de 3 ani, prevăzut pentru dreptul la acțiune în anularea unui act

juridic pentru violență.

Dar, mai este de observat că nici nu

este fondată critica formulată, prin recursul în anulare, în sensul că actul de

donație nu ar fi fost încheiat în formă autentică, în conformitate cu cerințele

înscrise în art. 813 C. civ.

În adevăr, prin textul de lege

menționat, se prevede că „toate donațiunile se fac prin act autentic”.

Sub acest aspect, însă, se constată

că declarația prin care M.A. a donat Sfatului Popular al orașului Târgu Mureș,

imobilul ce face obiectul litigiului, a fost autentificată, cu respectarea

prevederilor legale, prin încheierea de autentificare nr. 1649/1962 din 27

iunie 1962, de Notariatul de Stat Regional al Regiunii Mureș - Autonomă

Maghiară.

Pe de altă parte, Sfatul Popular al

orașului Târgu Mureș, prin adresa nr. 200/IV/1962 din 27 iunie 1962, acceptând

donația, după efectuarea verificărilor uzuale, a solicitat Comitetului Executiv

al Sfatului Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, să emită actele de

acceptare a acesteia, potrivit reglementărilor ce erau atunci în vigoare.

La rândul său, Comitetul Executiv al

Sfatului Popular al Regiunii Mureș - Autonomă Maghiară, în conformitate cu

aceleași reglementări, a emis decizia nr. 990/1962 din 4 iulie 1962, prin care

a acceptat oferta de donațiune.

Așa fiind, se impune a se reține că

atât declarația de donațiune, cât și acceptarea acesteia de către autoritatea

locală beneficiară, s-au făcut prin acte autentice, întocmite potrivit

reglementărilor în vigoare la data când actele au fost întocmite, ceea ce

rezultă și din împrejurarea că s-au produs consecințele juridice firești ale

donațiunii respective, imobilul fiind preluat și trecut în inventarul

Întreprinderii de Gospodărie Locativă Târgu Mureș, în a cărei administrare a

rămas.

De altfel, pretinsa lipsă de

autenticitate a actului de acceptare a donațiunii nu a fost și nu putea fi

invocată de beneficiar, cât timp acel act a avut caracterul autentic cerut de

reglementările în vigoare la data întocmirii lui, iar declarația prin care donatoarea

a dispus cu privire la imobilul în litigiu, a fost redactată și autentificată

de notariatul de stat, cu respectarea necontestată a tuturor cerințelor

prevăzute de lege.

Totodată, în lipsa oricărui element

probator din care să rezulte că ar fi reală vicierea consimțământului

donatoarei, așa cum s-a pretins de către reclamante, nu se poate considera că

actul de donațiune ar fi nul, în această privință neexistând nici indicii că

actul respectiv ar masca un abuz prin care s-ar fi urmărit deposedarea proprietarei

imobilului, prin exercitarea anumitor presiuni asupra sa.

În consecință, nerezultând că

decizia atacată ar conține aspecte de încălcare esențială a legii sau de vădită

netemeinicie, în sensul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., urmează ca

recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 4508 din 10 decembrie 2002 a

Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 septembrie 2004.