ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3985/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 04 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, a fost respinsă, ca tardiv formulată, plângerea petiționarului P.G., împotriva rezoluției din 15 ianuarie 2004, adoptată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 17/II/2/2004. Examinând actele și lucrările dosarului, se constată următoarele: La data de 28 ianuarie 2002, recurentul petiționar P.G., s-a adresat cu plângere penală împotriva notarului I.D. și a lui S.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 26 combinat cu art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât a consemnat date necorespunzătoare, când a eliberat certificatele de moștenitor nr. 573 din 30 noiembrie 1970 și nr. 573 din 10 aprilie 1978, în sensul că a trecut persoane ca moștenitori, care nu aveau vocație succesorală.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a efectuat acte premergătoare și, prin rezoluția din 15 decembrie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la fostul notar de stat I.D., pentru art. 289 C. pen., cum și față de S.V., pentru art. 26 combinat cu art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. S-a reținut că S.E. a fost sora lui P.G., căsătorită cu S.G., iar după decesul acesteia, s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 573/1970, din care rezultă că S.G., soțul decedatei, a rămas singurul moștenitor, întrucât recurentul P.G., fratele decedatei, a renunțat la succesiune. Ulterior, S.G. s-a căsătorit cu S.V., cu care a avut trei copii, iar după moartea sa, potrivit certificatului de moștenitor nr. 573/1978, soția și cei trei copii, au fost singurii moștenitori.

După decesul numiților S.E. și S.G., a avut loc un partaj succesoral, făcând obiectul judecății într-o cauză civilă, care s-a finalizat prin decizia civilă nr. 3096 din 21 noiembrie 2001, a Curții de Apel Suceava, irevocabilă, prin care s-a constatat că, în cele două certificate, notarul a consemnat datele și situațiile de fapt care se impuneau. Reținând că nu sunt date din conținutul cărora ar rezulta că cei doi, respectiv S.V. și I.D., au comis vreuna dintre infracțiunile pentru care se plânge petiționarul-recurent, și că în cauză a intervenit prescripția specială, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la procurorul general, care analizând conținutul plângerii, în raport de soluția pronunțată, actele premergătoare efectuate în cauză, la data de 15 ianuarie 2004, a adoptat rezoluția nr. 17/II/2, prin care a respins, ca nefondată, plângerea formulată de P.G.

împotriva rezoluției din 15 decembrie 2003. Aceste soluții pronunțate de parchet, au fost atacate de petiționar, cu plângere la Curtea de Apel Suceava, care prin sentința penală nr. 7 din 04 mai 2004, a respins plângerea, ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că rezoluția Procurorului General din 15 ianuarie 2004, i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2004, iar plângerea a fost formulată la 18 februarie 2005, peste termenul de 20 de zile prevăzut de lege. Așa fiind și reținând că, petiționarul nu s-a adresat în termenul prevăzut de lege la instanță, plângerea i s-a respins ca tardiv formulată.

Petiționarul a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate, pe considerent că, în mod nejustificat instanța de fond și-a întemeiat punctul de vedere pe rezoluțiile adoptate de parchet, rezoluții care au reținut o stare de fapt necorespunzătoare și care au consemnat în conținutul lor stări de fapt ireale, deși cei doi se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care a făcut plângere la organul de urmărire penală. Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, se constată că recursul de față este nefondat și în consecință, se va respinge.

Potrivit adresei nr. 17/II/2 din 15 ianuarie 2004, emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava – Cabinetul Procurorului General, rezultă că plângerea formulată de către recurent împotriva rezoluției din 15 decembrie 2003, adoptată în dosarul nr. 145/P/2003, a fost respinsă, ca nefondată, astfel că, i s-a pus în vedere recurentului, ca în conformitate cu art. 278 1 C. proc. pen., acesta poate introduce plângere la Curtea de Apel Suceava, în termen de 20 de zile. Despre această comunicare a soluției adoptate de procurorul general, recurentul a luat la cunoștință la data de 15 ianuarie 2004, așa cum rezultă din semnătură aplicată pe conținutul acesteia. Din plângerea formulată de către recurent către instanță, rezultă că acesta s-a adresat la data de 18 februarie 2005. Potrivit art. 278 1 pct. 4 C. proc.

pen., plângerea la instanță împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se face în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare. Cum Procurorul General i-a comunicat rezultatul plângerii sale vizând soluția adoptată în cauză la data de 15 ianuarie 2004, iar plângerea a fost formulată la 18 februarie 2005, peste termenul de 20 de zile, prevăzut în textul de lege mai sus arătat, se va reține că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, când a respins plângerea recurentului, ca fiind tardiv formulată. Așa fiind, și cum în cauză a fost pronunțată o soluție legală și temeinică, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.G. împotriva sentinței penale nr. 7 din 4 mai 2005 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2005.