ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3985/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7

din 04 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, a fost

respinsă, ca tardiv formulată, plângerea petiționarului P.G., împotriva

rezoluției din 15 ianuarie 2004, adoptată de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 17/II/2/2004.

Examinând actele și

lucrările dosarului, se constată următoarele:

La data de 28 ianuarie 2002,

recurentul petiționar P.G., s-a adresat cu plângere penală împotriva notarului

I.D. și a lui S.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C.

pen. și art. 26 combinat cu art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât a consemnat

date necorespunzătoare, când a eliberat certificatele de moștenitor nr. 573 din

30 noiembrie 1970 și nr. 573 din 10 aprilie 1978, în sensul că a trecut

persoane ca moștenitori, care nu aveau vocație succesorală.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Suceava a efectuat acte premergătoare și, prin rezoluția din 15

decembrie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la fostul

notar de stat I.D., pentru art. 289 C. pen., cum și față de S.V., pentru art.

26 combinat cu art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

S-a reținut că S.E. a fost

sora lui P.G., căsătorită cu S.G., iar după decesul acesteia, s-a întocmit

certificatul de moștenitor nr. 573/1970, din care rezultă că S.G., soțul

decedatei, a rămas singurul moștenitor, întrucât recurentul P.G., fratele

decedatei, a renunțat la succesiune.

Ulterior, S.G. s-a căsătorit

cu S.V., cu care a avut trei copii, iar după moartea sa, potrivit certificatului

de moștenitor nr. 573/1978, soția și cei trei copii, au fost singurii

moștenitori.

După decesul numiților S.E.

și S.G., a avut loc un partaj succesoral, făcând obiectul judecății într-o

cauză civilă, care s-a finalizat prin decizia civilă nr. 3096 din 21 noiembrie

2001, a Curții de Apel Suceava, irevocabilă, prin care s-a constatat că, în

cele două certificate, notarul a consemnat datele și situațiile de fapt care se

impuneau.

Reținând că nu sunt date din

conținutul cărora ar rezulta că cei doi, respectiv S.V. și I.D., au comis

vreuna dintre infracțiunile pentru care se plânge petiționarul-recurent, și că

în cauză a intervenit prescripția specială, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul a formulat plângere la procurorul general, care analizând

conținutul plângerii, în raport de soluția pronunțată, actele premergătoare

efectuate în cauză, la data de 15 ianuarie 2004, a adoptat rezoluția nr.

17/II/2, prin care a respins, ca nefondată, plângerea formulată de P.G.

împotriva rezoluției din 15 decembrie 2003.

Aceste soluții pronunțate de

parchet, au fost atacate de petiționar, cu plângere la Curtea de Apel Suceava,

care prin sentința penală nr. 7 din 04 mai 2004, a respins plângerea, ca tardiv

formulată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că rezoluția Procurorului General din 15

ianuarie 2004, i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2004, iar plângerea a fost

formulată la 18 februarie 2005, peste termenul de 20 de zile prevăzut de lege.

Așa fiind și reținând că,

petiționarul nu s-a adresat în termenul prevăzut de lege la instanță, plângerea

i s-a respins ca tardiv formulată.

Petiționarul a formulat

recurs împotriva sentinței pronunțate, pe considerent că, în mod nejustificat

instanța de fond și-a întemeiat punctul de vedere pe rezoluțiile adoptate de

parchet, rezoluții care au reținut o stare de fapt necorespunzătoare și care au

consemnat în conținutul lor stări de fapt ireale, deși cei doi se fac vinovați

de comiterea infracțiunilor pentru care a făcut plângere la organul de urmărire

penală.

Examinând recursul declarat,

în raport de motivele invocate, de actele și lucrările de la dosar, de sentința

pronunțată în cauză, se constată că recursul de față este nefondat și în

consecință, se va respinge.

Potrivit adresei nr. 17/II/2

din 15 ianuarie 2004, emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava – Cabinetul Procurorului General, rezultă că plângerea formulată de

către recurent împotriva rezoluției din 15 decembrie 2003, adoptată în dosarul

nr. 145/P/2003, a fost respinsă, ca nefondată, astfel că, i s-a pus în vedere

recurentului, ca în conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen., acesta

poate introduce plângere la Curtea de Apel Suceava, în termen de 20 de zile.

Despre această comunicare a

soluției adoptate de procurorul general, recurentul a luat la cunoștință la

data de 15 ianuarie 2004, așa cum rezultă din semnătură aplicată pe conținutul

acesteia.

Din plângerea formulată de

către recurent către instanță, rezultă că acesta s-a adresat la data de 18

februarie 2005.

Potrivit art. 278

1

pct. 4 C. proc. pen., plângerea la instanță împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se face în termen de 20 de

zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare.

Cum Procurorul General i-a

comunicat rezultatul plângerii sale vizând soluția adoptată în cauză la data de

15 ianuarie 2004, iar plângerea a fost formulată la 18 februarie 2005, peste

termenul de 20 de zile, prevăzut în textul de lege mai sus arătat, se va reține

că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, când a respins

plângerea recurentului, ca fiind tardiv formulată.

Așa fiind, și cum în cauză a

fost pronunțată o soluție legală și temeinică, recursul declarat se va

respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul P.G. împotriva sentinței penale nr. 7

din 4 mai 2005 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 iunie 2005.