ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5302/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 1 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Călărași, inculpatul I.N. la pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) – art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) C. pen., raportat la art. 176 lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

În baza art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 33 – art. 34 C. pen. și art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a depus detenția de la 29 august 2003 la zi. Inculpatul a fost obligat la 16.000.000 lei daune morale către Z.S. și 80.000.000 lei daune către aceeași parte civilă. De asemenea, a fost obligat la 100.000.000 lei daune morale către O.G. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat autoturismul ARO, proprietatea inculpatului.

Pentru a se pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Între inculpat și părțile vătămate O.I. și Z.I. au avut loc mai multe incidente, determinate de faptul că aceștia din urmă îl bănuiau pe inculpat ca fiind autorul furtului porumbului ce îl cultivau pe terenul lor. În scopul evitării unor astfel de sustrageri, au angajat pe S.G. să le păzească recolta, activitate la care participau și ei, cunoscând împrejurarea că inculpatul era deosebit de periculos, exercitând violențe împotriva celor cu care intra în conflict. În noaptea de 27 august 2003, inculpatul I.N. s-a întâlnit cu partea vătămată O.G. și soția acestuia, iar aceștia i-au reproșat că continuă să sustragă porumb, aspect ce au relatat că îl cunosc de la fratele său, I.M., motiv pentru care, a doua zi, s-au reîntâlnit, părțile vătămate reiterând afirmațiile chiar în prezența fratelui inculpatului.

Cu toate acestea, inculpatul nu a renunțat la intenția de a fura porumb, în noaptea de 28 august, mergând cu căruța în locul ce era păzit de O.G., Z.I. și S.I. A fost însă auzit de cei trei, inclusiv de O.G., soția părții vătămate O.G., care au observat căruța ce-i aparținea inculpatului și doi din copiii acestuia. Fiind astfel surprins, a plecat spre locuința sa nervos, fiind convins că părțile vătămate îl urmăriseră și nu ai poate fura nimic din cauza măsurilor de precauție pe care aceștia și le-au luat. Determinat de această situație, a luat hotărârea să „aranjeze” pe partea vătămată O.G., motiv pentru care a luat autoturismul ARO proprietatea sa, cerându-i soției și fiicei sale precum și martorilor P.M., T.I.

și T.D. să meargă împreună, fără a le comunica unde însă anume și ce are de gând să facă. Pe drum însă, T.D. a coborât, iar în autoturism a urcat I.D. În timp ce se deplasau pe câmp, la capătul opus locului unde se găseau părțile vătămate, s-a întâlnit cu fratele său I.M., căruia i-a reproșat că „i-a pus în cap” pe O.G., afirmând că „o să-l găsească și o să-l calce cu mașina”. Nervos, s-a urcat din nou în autoturism, iar pe drum s-a întâlnit cu martorii R.A. și B.V. care erau într-un tractor, întrebându-i unde îl poate găsi pe O.G., afirmând și în fața acestora că o să-l omoare dacă îl întâlnește. A plecat apoi spre locul unde se găseau părțile vătămate, Z.I. fiind culcat în interiorul brazdei cu cotul rezemat de margine, O.G., în șezut cu spatele la drum, iar S.G.

în fața sa, cu spatele spre cultură. Observându-i, a schimbat direcția de mers, a virat stânga, trecând peste șanț, deplasându-se exact spre locul în care se aflau părțile vătămate. Inițial, aceștia nu au reacționat, crezând că este o mașină a poliției, dar, observând că vine în viteză, direct spre ei, au încercat să se ferească, insuficient însă, pentru că O.G. a fost lovit la cap, pierzându-și cunoștința, iar Z.I. a fost lovit de mașină, care a trecut cu roțile peste el, provocându-i moartea instantaneu. Inculpatul a coborât din mașină împreună cu toți ocupații acesteia și, deși a sesizat că Z.I. este mort, l-a lovit cu piciorul, încetând numai la insistența soției sale I.V. Au plecat apoi acasă, încercând să șteargă urmele rămase pe mașină și stabilind ce anume să declare organelor de poliție a doua zi.

Actul medico legal nr. 942/2003 al I.M.L. Călărași, concluzionează că moartea lui Z.I. a fost violentă, leziunile fiind produse prin lovire și zgâriere cu și de un corp dur și comprimare între două planuri dure (posibil autoturismul ARO 10). De asemenea, O.I. a prezentat conform raportului de constatare medico-legală nr. 1069 din 7 octombrie 2003, un traumatism cranio cerebral minor, hematom epicranian frontotemporal stâng, produse prin lovire cu un corp dur. Împotriva sentinței, inculpatul I.N. a declarat apel, respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 496 din 30 mai 2004. Considerând netemeinică și nelegală decizia, inculpatul a declarat recurs. Recursul nu este fondat.

1. Primul motiv invocat de inculpat se referă la neadministrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului, ceea ce impune restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale. Motivul nu este întemeiat. Instanța de fond a audiat toți martorii ce au avut cunoștință de modul de săvârșire al faptelor, rezultând fără dubiu că, premeditat, inculpatul a ucis pe Z.I., încercând, dar nedemonstrând, că îl căuta pe O.G. în scopul de a se răzbuna pe acesta. De altfel, chiar inculpatul a recunoscut că a ucis victima, dar a susținut că nu a făcut-o cu intenție, ci urmare nerespectării regulilor de circulație, ceea ce imprimă faptei caracterul unei infracțiuni din culpă, solicitând de altfel, schimbarea încadrării juridice din omor deosebit de grav și tentativă la aceeași faptă, în infracțiunea de ucidere din culpă.

Cererea nu este întemeiată. Din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă fără dubiu că inculpatul, care s-a exprimat repetat că „îl va omorî pe O.G.” a condus autoturismul pe tarla în căutarea acestuia, iar în momentul în care l-a văzut, a accelerat, situație în care l-a accidentat mortal pe Z.I., care nu a mai apucat să se ferească, și ușor pe O.I., care a sesizat mai repede pericolul. În context, inculpatul a acționat cu intenția directă, deci cu premeditare, pentru uciderea victimelor, astfel că fapta sa nu este rezultatul cuplei, care înseamnă neprevederea rezultatului periculos al faptei sale, pe care nu l-a urmărit sau acceptat, considerând însă fără temei că acesta nu se va produce, sau nu a prevăzut rezultatul, deși trebuia și putea să-l prevadă.

Din contră, inculpatul a premeditat fapta, a dorit și recunoscut că rezultatul, moartea unei persoane, să se producă. Încadrarea juridică dată infracțiunii este corectă sub toate aspectele, fapta fiind comisă de o persoană care a mai comis un omor, pentru care a și fost condamnat la 25 de ani închisoare, cât și asupra a două persoane. 2. Motivul doi invocat de inculpat se referă la individualizarea pedepsei, considerând că pedeapsa detențiunii pe viață este prea aspră. Și acest motiv nu este întemeiat. Inculpatul I.N. este recidivist, a mai fost condamnat anterior pentru omor, este cunoscut ca o persoană violentă, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor și din copiile rechizitoriilor sau altor soluții date de procuror, în cauze în care acesta a fost cercetat tot pentru infracțiuni de violență.

Natura infracțiunii, contra vieții, modul cum a conceput-o și realizat-o premeditat, în prezența mai multor martori, unii minori, atitudinea de violență exercitată asupra lui Z.I., deși acesta era deja mort, denotă pericolul deosebit al inculpatului și necesitatea aplicării pedepsei maxime prevăzute de lege. Recursul nefiind fondat, va fi respins, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., neconstatându-se motive de casare care pot fi luate în considerare din oficiu în favoarea inculpatului. Se va computa detenția și obliga inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N., împotriva deciziei penale nr. 496 din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1702/2004. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 29 august 2003 la zi. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. DEFINITIVĂ. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2004.