ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4187/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 24

mai 2004, reclamanta P.A.D. a chemat în judecată pe pârâtul P.C.N. solicitând

conform art. 36 C. fam. partajarea bunurilor comune dobândite în timpul

căsătoriei.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că:

- este căsătorită cu pârâtul din anul 1992

și au 2 copiii minori dar de aproximativ 5 ani s-au despărțit în fapt, soțul ei

plecând în Irlanda de unde îi trimite periodic diferite sume de bani;

- în timpul căsătoriei au dobândit mai

multe bunuri comune și au adus unele îmbunătățiri imobilului din comuna Biusa,

județul Sălaj, unde locuiesc momentan părinții pârâtului, precum și

monumentelor funerare ale bunicilor soțului său, toate trecute în anexa cererii

de chemare în judecată;

- căsătoria părților a fost desfăcută de

Judecătoria Baia Mare prin sentința civilă nr. 1839 din 25 martie 2004, atacată

în apel de pârât, iar la data despărțirii în fapt s-a ocupat în exclusivitate

de gospodăria situată în localitatea sus-menționată.

Prin precizările de acțiune din 15

septembrie 2004 și 3 octombrie 2004, reclamanta a învederat că înțelege să-i

cheme în judecată și pe pârâții P.O. și P.G., părinții soțului ei și

proprietari ai imobilului la care au realizat îmbunătățirile indicate în

cererea de partaj.

Judecătoria Baia Mare, prin sentința

civilă nr. 6425 din 27 octombrie 2004, irevocabilă prin nerecurare, a admis

excepția de necompetență teritorială relativă, declinându-și competența în

favoarea Judecătoriei Zalău și a respins excepția de necompetență teritorială

absolută.

S-a reținut că:

- ambele excepții au fost invocate în

termen legal de pârâtul P.C.N.;

- reclamanta solicită recunoașterea unui

drept de creanță corespunzător echivalentului îmbunătățirilor aduse imobilului

proprietatea părinților soțului ei, ceea ce înseamnă că excepția de necompetență

teritorială absolută este neîntemeiată, în speță nefiind incidente dispozițiile

art. 13 C. proc. civ.;

- deoarece a solicitat partajarea

bunurilor comun ulterior pronunțării sentinței de desfacere a căsătoriei,

cererea reclamantei nu este accesorie a cererii de divorț, astfel că, potrivit

art. 5 C. proc. civ., competența teritorială revine instanței de la domiciliul

pârâților.

Judecătoria Zalău, prin sentința civilă

nr. 242 din 18 ianuarie 2005, irevocabilă prin nerecurare, a admis excepția de

necompetență materială invocată din oficiu, și-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Baia Mare, a suspendat orice procedură și a dispus

înaintarea dosarului la Curtea de Apel Cluj, pentru soluționarea conflictului

de competență.

S-a reținut că:

- dacă este introdusă după desfacerea

căsătoriei în primă instanță dar înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii,

cererea de împărțire a bunurilor comune are caracter accesoriu față de cererea

de divorț deoarece depinde negreșit de soluția ce se va pronunța cu privire la

această ultimă cerere;

- în atare situație, potrivit art. 17 C.

proc. civ., competența soluționării cererii de partaj revine Judecătoriei Baia

Mare, care are competența exclusivă de a soluționa cererea de divorț.

Curtea de Apel de Apel Cluj, secția

civilă, prin sentința nr. 5 din 11 februarie 2005, a stabilit competența în

favoarea Judecătoriei Baia Mare, cu motivarea că acțiunea de partaj dedusă

judecății are caracter accesoriu astfel că în cauză operează art. 17 C. proc.

civ., care are prioritate de art. 5-16 C. proc. civ.

Pârâții au declarat recurs prin care au

susținut că ultima hotărâre ar fi greșită deoarece:

- reclamanta a solicitat partajarea

bunurilor comune separat și nu în cadrul procesului de divorț, ceea ce în

înseamnă că acțiunea sa nu are caracter accesoriu și deci, în speță competența

trebuie stabilită regulilor înscrise în art. 5-16 C. proc. civ.

- invocarea unui drept de creanță conferă cererii

reclamantei caracterul de acțiune în pretenții, a cărei soluționare este tot de

competența teritorială a instanței de la domiciliul pârâților.

Criticile sunt nefondate deoarece:

- potrivit art. 39 C. proc. civ.,

căsătoria este desfăcută la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț;

- dacă la desfacerea căsătoriei soții

solicită și împărțeala bunurilor comune, această cerere, chiar introdusă

separat, are caracter accesoriu, soluționarea ei depinzând de soluționarea

cererii de divorț;

- în speță, cererea de divorț a fost

soluționată în primă instanță de Judecătoria Baia Mare, competentă în temeiul

art. 607 C. proc. civ.;

- acțiunea de partaj dedusă judecății a

fost introdusă la aceeași instanță, după soluționarea cererii de desfacere a

căsătoriei dar înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț;

- pretenția reclamantei referitoare la

recunoașterea unui drept de creanță față de soț și părinții acestuia are la

rândul său un caracter accesoriu în raport de cererea de partaj.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul

declarat de pârâții P.C.N., P.O. și P.G. împotriva sentinței civile nr. 5/DC

din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Cluj, ca nefondat.

Irevocabil.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.