ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4187/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 24 mai 2004, reclamanta P.A.D. a chemat în judecată pe pârâtul P.C.N. solicitând conform art. 36 C. fam. partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că: - este căsătorită cu pârâtul din anul 1992 și au 2 copiii minori dar de aproximativ 5 ani s-au despărțit în fapt, soțul ei plecând în Irlanda de unde îi trimite periodic diferite sume de bani; - în timpul căsătoriei au dobândit mai multe bunuri comune și au adus unele îmbunătățiri imobilului din comuna Biusa, județul Sălaj, unde locuiesc momentan părinții pârâtului, precum și monumentelor funerare ale bunicilor soțului său, toate trecute în anexa cererii de chemare în judecată; - căsătoria părților a fost desfăcută de Judecătoria Baia Mare prin sentința civilă nr. 1839 din 25 martie 2004, atacată în apel de pârât, iar la data despărțirii în fapt s-a ocupat în exclusivitate de gospodăria situată în localitatea sus-menționată.

Prin precizările de acțiune din 15 septembrie 2004 și 3 octombrie 2004, reclamanta a învederat că înțelege să-i cheme în judecată și pe pârâții P.O. și P.G., părinții soțului ei și proprietari ai imobilului la care au realizat îmbunătățirile indicate în cererea de partaj. Judecătoria Baia Mare, prin sentința civilă nr. 6425 din 27 octombrie 2004, irevocabilă prin nerecurare, a admis excepția de necompetență teritorială relativă, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Zalău și a respins excepția de necompetență teritorială absolută. S-a reținut că: - ambele excepții au fost invocate în termen legal de pârâtul P.C.N.; - reclamanta solicită recunoașterea unui drept de creanță corespunzător echivalentului îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea părinților soțului ei, ceea ce înseamnă că excepția de necompetență teritorială absolută este neîntemeiată, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 13 C. proc.

civ.; - deoarece a solicitat partajarea bunurilor comun ulterior pronunțării sentinței de desfacere a căsătoriei, cererea reclamantei nu este accesorie a cererii de divorț, astfel că, potrivit art. 5 C. proc. civ., competența teritorială revine instanței de la domiciliul pârâților. Judecătoria Zalău, prin sentința civilă nr. 242 din 18 ianuarie 2005, irevocabilă prin nerecurare, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a suspendat orice procedură și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Cluj, pentru soluționarea conflictului de competență.

S-a reținut că: - dacă este introdusă după desfacerea căsătoriei în primă instanță dar înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii, cererea de împărțire a bunurilor comune are caracter accesoriu față de cererea de divorț deoarece depinde negreșit de soluția ce se va pronunța cu privire la această ultimă cerere; - în atare situație, potrivit art. 17 C. proc. civ., competența soluționării cererii de partaj revine Judecătoriei Baia Mare, care are competența exclusivă de a soluționa cererea de divorț. Curtea de Apel de Apel Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 5 din 11 februarie 2005, a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Baia Mare, cu motivarea că acțiunea de partaj dedusă judecății are caracter accesoriu astfel că în cauză operează art. 17 C. proc.

civ., care are prioritate de art. 5-16 C. proc. civ. Pârâții au declarat recurs prin care au susținut că ultima hotărâre ar fi greșită deoarece: - reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune separat și nu în cadrul procesului de divorț, ceea ce în înseamnă că acțiunea sa nu are caracter accesoriu și deci, în speță competența trebuie stabilită regulilor înscrise în art. 5-16 C. proc. civ. - invocarea unui drept de creanță conferă cererii reclamantei caracterul de acțiune în pretenții, a cărei soluționare este tot de competența teritorială a instanței de la domiciliul pârâților. Criticile sunt nefondate deoarece: - potrivit art. 39 C. proc.

civ., căsătoria este desfăcută la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț; - dacă la desfacerea căsătoriei soții solicită și împărțeala bunurilor comune, această cerere, chiar introdusă separat, are caracter accesoriu, soluționarea ei depinzând de soluționarea cererii de divorț; - în speță, cererea de divorț a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Baia Mare, competentă în temeiul art. 607 C. proc. civ.; - acțiunea de partaj dedusă judecății a fost introdusă la aceeași instanță, după soluționarea cererii de desfacere a căsătoriei dar înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț; - pretenția reclamantei referitoare la recunoașterea unui drept de creanță față de soț și părinții acestuia are la rândul său un caracter accesoriu în raport de cererea de partaj.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâții P.C.N., P.O. și P.G. împotriva sentinței civile nr. 5/DC din 11 februarie 2005 a Curții de Apel Cluj, ca nefondat. Irevocabil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.