ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6717/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

data de 28 octombrie 2002, reclamantele M.A. și M.T. au solicitat anularea

dispoziției nr. 851/2002 emisă de Primarul comunei Piscu Vechi în conformitate

cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 ca fiind nelegală și obligarea Primăriei

comunei Piscu Vechi să le restituie în natură bunurile mobile ridicate ca

urmare a preluării abuzive a imobilului situat în aceeași comună sau acordarea

unor despăgubiri bănești.

Prin sentința civilă nr. 287 din 4 iunie

2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost respinsă ca

neîntemeiată contestația reclamantelor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie

1989 „măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de

stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în

care au fost înlocuite, casate sau distruse”. Or, din interpretarea acestor

prevederi rezultă că se pot cere măsuri reparatorii, pentru asemenea bunuri,

preluate odată cu imobilul, numai în condițiile în care bunurile mai există și

se află în posesia autorității publice căreia i-a fost adresată notificarea.

În cauza de față, pe baza probelor

administrate, instanța de fond a reținut că nu există date referitoare la

bunurile mobile a căror restituire se cere în evidența primăriei, ceea ce

echivalează practic cu inexistența bunurilor.

Cererea reclamantelor pentru introducerea

în cauză a Statului Român în calitate de pârât, a fost respinsă deoarece acesta

nu are calitate procesuală față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001

ce prevăd o altă procedură prealabilă decât cea urmată de reclamante.

Apelul declarat de contestatoare

împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 269

din 16 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

pentru aceleași considerente reținute de instanța de fond.

În termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., contestatoarele M.A. și M.T. au declarat recurs împotriva acestei ultime

hotărâri invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentele susțin în esență că, în

cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

deoarece bunurile mobile a căror restituire au solicitat-o nu sunt „utilaje și

instalații preluate odată cu imobilul”.

Într-o altă critică, recurentele

menționează că în mod greșit s-a respins cererea de introducere în cauză a

Statului Român în condițiile în care nu se cunoaște în posesia cui au ajuns

bunurile mobile ridicate abuziv.

Ca urmare, se solicită admiterea recursului

și casarea deciziei instanței de apel cu trimiterea cauzei pentru judecarea

fondului acțiunii.

Recursul declarat nu este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurentele-contestatoare au investit

tribunalul cu o contestație prin care au solicitat anularea dispoziției nr. 851/2002

emisă de Primarul comunei Piscu Vechi prin care le-a fost respinsă cererea de

acordare a unor măsuri reparatorii pentru bunurile mobile ridicate odată cu

preluarea abuzivă a imobilului, ce a aparținut autorului lor M.M. întrucât

aceasta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.

Din notificarea adresată de recurente

rezultă că bunurile a căror restituire o solicitau sunt: secerătoare,

semănătoare, batoză de bătut porumb, atelaje cu vite, trior și mașină de

treierat.

Tot prin notificare, recurentele afirmă

că „bunurile enumerate sunt imobile prin destinație conform art. 468 C. civ. și

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001”.

Pe parcursul procesului la instanța de

fond, recurentele-contestatoare, asistate de avocat, nu au negat aplicarea în

cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nu au indicat

alte temeiuri ale acțiunii lor decât prevederile Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, în mod justificat, în raport

de natura bunurilor a căror restituire au solicitat-o, instanțele au analizat

dacă sunt întrunite cerințele art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru

restituirea în natură a bunurilor mobile sau acordarea de măsuri reparatorii,

acesta fiind singurul text de lege ce se referă la bunurile mobile devenite

imobile prin destinație.

În mod corect s-a stabilit de instanța de

apel că bunurile mobile la care se refereau recurentele în notificare nu mai

există, de vreme ce nu figurează în evidența entității administrative căreia

i-a fost adresată notificarea și ca urmare, legal, le-a fost respinsă cererea

de acordare a unor despăgubiri.

În mod judicios a fost respinsă și

cererea de introducere în cauză a Statului Român în temeiul art. 26 pct. 3 din

Legea nr. 10/2001 întrucât recurentele nu au urmat procedura în termenul defipt

de această prevedere legală, în raport de care statul nici nu are calitate

procesuală.

Față de cele expuse, Curtea va respinge

ca nefondat recursul contestatoarelor în conformitate cu art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

contestatoarele M.A. și M.T. împotriva deciziei civile nr. 269 din 16 octombrie

2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie

2004.