ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6717/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 octombrie 2002, reclamantele M.A. și M.T. au solicitat anularea dispoziției nr. 851/2002 emisă de Primarul comunei Piscu Vechi în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 ca fiind nelegală și obligarea Primăriei comunei Piscu Vechi să le restituie în natură bunurile mobile ridicate ca urmare a preluării abuzive a imobilului situat în aceeași comună sau acordarea unor despăgubiri bănești. Prin sentința civilă nr. 287 din 4 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantelor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 „măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse”. Or, din interpretarea acestor prevederi rezultă că se pot cere măsuri reparatorii, pentru asemenea bunuri, preluate odată cu imobilul, numai în condițiile în care bunurile mai există și se află în posesia autorității publice căreia i-a fost adresată notificarea. În cauza de față, pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că nu există date referitoare la bunurile mobile a căror restituire se cere în evidența primăriei, ceea ce echivalează practic cu inexistența bunurilor.

Cererea reclamantelor pentru introducerea în cauză a Statului Român în calitate de pârât, a fost respinsă deoarece acesta nu are calitate procesuală față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 ce prevăd o altă procedură prealabilă decât cea urmată de reclamante. Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 269 din 16 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, pentru aceleași considerente reținute de instanța de fond. În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., contestatoarele M.A. și M.T. au declarat recurs împotriva acestei ultime hotărâri invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Recurentele susțin în esență că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 deoarece bunurile mobile a căror restituire au solicitat-o nu sunt „utilaje și instalații preluate odată cu imobilul”. Într-o altă critică, recurentele menționează că în mod greșit s-a respins cererea de introducere în cauză a Statului Român în condițiile în care nu se cunoaște în posesia cui au ajuns bunurile mobile ridicate abuziv. Ca urmare, se solicită admiterea recursului și casarea deciziei instanței de apel cu trimiterea cauzei pentru judecarea fondului acțiunii. Recursul declarat nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurentele-contestatoare au investit tribunalul cu o contestație prin care au solicitat anularea dispoziției nr. 851/2002 emisă de Primarul comunei Piscu Vechi prin care le-a fost respinsă cererea de acordare a unor măsuri reparatorii pentru bunurile mobile ridicate odată cu preluarea abuzivă a imobilului, ce a aparținut autorului lor M.M. întrucât aceasta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001. Din notificarea adresată de recurente rezultă că bunurile a căror restituire o solicitau sunt: secerătoare, semănătoare, batoză de bătut porumb, atelaje cu vite, trior și mașină de treierat. Tot prin notificare, recurentele afirmă că „bunurile enumerate sunt imobile prin destinație conform art. 468 C. civ.

și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001”. Pe parcursul procesului la instanța de fond, recurentele-contestatoare, asistate de avocat, nu au negat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nu au indicat alte temeiuri ale acțiunii lor decât prevederile Legii nr. 10/2001. Așa fiind, în mod justificat, în raport de natura bunurilor a căror restituire au solicitat-o, instanțele au analizat dacă sunt întrunite cerințele art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a bunurilor mobile sau acordarea de măsuri reparatorii, acesta fiind singurul text de lege ce se referă la bunurile mobile devenite imobile prin destinație.

În mod corect s-a stabilit de instanța de apel că bunurile mobile la care se refereau recurentele în notificare nu mai există, de vreme ce nu figurează în evidența entității administrative căreia i-a fost adresată notificarea și ca urmare, legal, le-a fost respinsă cererea de acordare a unor despăgubiri. În mod judicios a fost respinsă și cererea de introducere în cauză a Statului Român în temeiul art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 întrucât recurentele nu au urmat procedura în termenul defipt de această prevedere legală, în raport de care statul nici nu are calitate procesuală. Față de cele expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul contestatoarelor în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de contestatoarele M.A. și M.T. împotriva deciziei civile nr. 269 din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2004.