ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6857/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 206 din 11 aprilie

2003, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost respinsă contestația

formulată de contestatoarea D.S.F. împotriva dispoziției nr. 854 din 27

septembrie 2002 emisă de primarul comunei Piscu Vechi, județul Dolj,

contestație prin care aceasta solicitase, în temeiul Legii nr. 10/2001, o

evaluare corectă a bunurilor naționalizate.

Apelul declarat de contestatoare a

fost admis, prin decizia nr. 194 din 5 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția civilă, a fost anulată sentința Tribunalului și a fost

reținută cauza pentru evocarea fondului, după efectuarea unei expertize

tehnice, pe baza căreia să poată fi stabilită valoarea reală a măsurilor

reparatorii prin echivalent.

Rejudecând cauza în fond, Curtea de

Apel Craiova, secția civilă, a pronunțat decizia nr. 390 din 28 noiembrie 2003,

prin care a fost admisă acțiunea și a fost constatată valoarea în echivalent a

măsurilor reparatorii pentru construcțiile și terenul ce fac obiectul

litigiului, la suma de 2.681.177.200 lei, sens în care se va modifica

dispoziția primarului.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Dolj,

încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând în

esență că nici contestatoarea nu a pretins măsuri reparatorii pentru terenul,

pentru care a beneficiat de prevederile Legii nr. 1/2000, că instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. raportat la faptul că

cererea privind despăgubirile pentru teren a fost formulată în faza de apel și

că a fost stabilită o sumă doar pe baza unui calcul efectuat de reclamantă, iar

nu a unei expertize tehnice.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor urma:

Prin cererea de chemare în judecată

nu a fost făcută precizarea compunerii imobilului ce formează obiectul

litigiului, astfel că sunt neîntemeiate primele două critici formulate de

recurentă.

Fondat este însă cel de-al treilea

motiv de recurs ce vizează lipsa rolului activ al instanței de apel.

Conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să dispună administrarea probelor pe care le

consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

În prezent cauză, instanța de apel a

anulat sentința tribunalului și a reținut cauza pentru evocarea fondului și,

prin aceeași decizie a dispus efectuarea unei expertize tehnice, având ca

obiect stabilirea valorii imobilului și, în raport de aceasta, cuantumul

măsurilor reparatorii prin echivalent.

Încălcând această dispoziție, la

termenul din 10 octombrie 2003, aceeași instanță a luat act de renunțarea

contestatoarei la administrarea probei cu expertiză tehnică, deși proba fusese

dispusă din oficiu, iar prin decizia atacată a stabilit valoarea în echivalent

a măsurilor reparatorii pe baza unei note de calcul efectuată de contestatoare.

Procedând astfel, instanța de apel,

rejudecând fondul cauzei, a încălcat prevederile legale susmenționate și a

pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, recursul urmează a fi

admis, conform art. 313 din decizia atacată și a fi trimisă cauza, spre

rejudecare, aceleiași curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P Dolj împotriva deciziei nr. 390 din 28

noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și

trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.