ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1812/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 20 iulie 2004,

reclamantul C.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 12702/11072 din 1 iunie

2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin hotărârea atacată i-a fost respinsă cererea

privind stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, fiind

apreciate greșit probele depuse la dosar, din care rezultă că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 2044

din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul C.I.,

în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unei persecuții

etnice sau rasiale care să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 1

din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs, C.I., care a motivat, în esență, că

localitatea Verești-Suceava, de unde s-a refugiat în martie 1944, a fost

ocupată de trupele sovietice, după câteva zile de la plecarea sa, împreună cu

familia, în Braniștea-Hunedoara, localitatea Verești-Suceava având de fapt și

de drept regim de ocupație, până după aplicarea actului de la 23 august 1944.

Recursul este nefondat.

Din actele depuse la dosarul

cauzei, rezultă că tatăl reclamantului a fost dislocat în cadrul Căilor Ferate,

de la Secția L 6 Vatra Dornei, la districtul L 2 Simeria, având funcția de

picher, pentru perioada 25 martie 1944 - 12 aprilie 1945.

În aceste condiții nu se

poate ajunge la concluzia că mutarea reclamantului din localitatea Verești,

județul Suceava, în localitatea Braniștea, județul Hunedoara, amândouă fiind

teritorii ale statului român, s-ar datora unei persecuții etnice sau rasiale

care să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I.

împotriva sentinței civile nr. 2044 din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2005.