ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2238/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 februarie 2004, reclamanta I.M. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile conferite de lege. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 1944 s-a refugiat, împreună cu părinții săi, din Basarabia, în comuna Lăpugiu Inferior, județul Hunedoara.

Prin sentința civilă nr. 818 din 28 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 11471/9789 din 26 martie 2004, emisă de pârâtă și a obligat pârâta, să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit persecuția din motive etnice prevăzută de dispozițiile Legii nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că a respins cererea reclamantei, întrucât din declarațiile martorilor depuse nu rezultă cu certitudine perioada și localitatea refugiului.

Recursul este nefondat. Din declarațiile martorilor M.N. și T.D. rezultă că în anul 1944, intimata s-a refugiat din U.R.S.S., în România. Din certificatul nr. C/415 din 24 iulie 2003, eliberat de Ministerul de Interne - Direcția Județeană Hunedoara a Arhivelor Naționale se observă cu certitudine împrejurarea că B.I., tatăl intimatei, s-a refugiat la data de 24 martie 1944, din orașul Bălți, județul Bălți, în comuna Lăpugiul Inferior, județul Hunedoara, împreună cu soția E., de 48 de ani și fiica M., de 18 ani. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și republicată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă în speța de față, persoana strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă stabilire a stării de fapt și o corectă aplicare a dispozițiilor legale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 818 din 28 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.