ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2373/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2069 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12543/22058 din 20 mai 2004, emisă de această pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să îi stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2003. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat, în temeiul Legii nr. 189/2000, cerere la comisia de specialitate din cadrul pârâtei, care a fost respinsă, cu motivarea că județul Rădăuți, în care acesta locuia împreună cu familia, nu a fost cedat fostei U.R.S.S.

și că, de asemenea, nu a fost dovedită persecuția etnică invocată. S-a mai reținut, din actele dosarului și din declarațiile de martor, că reclamantul și părinții săi au fost evacuați, la data de 18 martie 1944, din localitatea de domiciliu, Rădăuți, în care se desfășurau operațiuni militare de război, în localitatea Târnăveni, județul Mureș, fiind dovedită potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, încadrarea în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că reclamantul nu a depus dovezi în dosarul înaintat comisiei, nefăcând dovada persecuției etnice, astfel că soluția instanței, de anulare a unui act administrativ, care nu încalcă nici o prevedere legală, este nelegală, în acest sens fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, precum și 304 1 C. proc.

civ. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice. În raport cu această prevedere a legii, se constată că în cauză a fost dovedit, în baza probelor administrate în dosarul de fond, completate cu înscrisurile oficiale eliberate de Arhivele Naționale, faptul evacuării din localitatea de domiciliu a recurentului și a familiei sale, în împrejurările istorice de la acea dată. Rezultă, așadar, că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind îndreptățit ca atare, să beneficieze de prevederile acestui act normativ, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945. Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2069 din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.