ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 743/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: V.C.N. a chemat în judecată pe O.N.F. și O.I.M. pentru a fi obligați pârâții să respecte servitutea de trecere cu piciorul și mașina instituită convențional prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv ridicarea lacătelor de la porțile de intrare și legarea câinilor. De asemenea a cerut ca pârâții să-i permită să îngrădească, pe cheltuiala sa, drumul de servitute. În motivarea acțiunii reclamantul a învederat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2353 din 20 mai 1996 a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 600 mp situat în Pitești, județul Argeș cu vecinătățile precizate în act.

Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4954 din 10 noiembrie 1997 a devenit proprietarul terenului în suprafață de 475,80 mp situat în Pitești, județul Argeș format din două parcele de 280,80 mp și respectiv de 195 mp cu vecinii precizați în act. Prin contract s-a instituit de către vânzătorii O.N.F. și O.I.M. o servitute de trecere cu autoturismul și piciorul pe o lungime de 60 ml și o lățime de 3 ml pe latura dinspre sud, în favoarea reclamantului. Pe terenul astfel achiziționat, reclamantul a edificat o casă și un garaj, singurul drum de acces cu autoturismul fiind cel instituit prin servitutea de trecere chiar și după încheierea celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare ce l-a făcut vecin cu o viitoare cale de acces, pentru că ridicase deja construcția.

În perioada 1997-2001 a folosit nestingherit drumul din convenție pe care l-a amenajat și pietruit pe cheltuiala sa, însă din primăvara anului 2002 pârâții i-au interzis accesul cu autoturismul montând lacăte la porțile de intrare și aducând câini de pază. O.N.F. și O.I.M. au formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantului V.C.N. să folosească drept drum de ieșire la calea publică un alt loc de trecere decât cel stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv pe cel situat la limita de vest a proprietății sale. De asemenea, au cerut introducerea în cauză a pârâtei V.C., soția lui V.C.N. În motivarea cererii reconvenționale s-a evidențiat că la data constituirii servituții de trecere convenționale exista în limita de vest a proprietății reclamantului principal un drum propus spre a fi amenajat și folosit drept cale de acces la drumul public.

Pentru realizarea acestui drum de trecere reclamanții reconvenționali au cedat din proprietatea lor o suprafață de teren lată de 4,5 m. După amenajarea lui, reclamantul principal l-a folosit având comunicare atât cu cartierul Trivale cât și ieșire spre PECO. Reclamantul principal și-a montat două porți și de mai bine de un an de zile nu a mai folosit servitutea convențională. În acest context, O.N.F. a amenajat terenul grevat de servitutea de trecere întrucât era situat chiar lângă curtea sa, l-a asfaltat, a pus borduri și porți metalice, acțiuni la care reclamantul principal nu s-a împotrivit, abia în august 2002 a ridicat pretenția de a folosi din nou, respectiva cale de acces.

Or, cât timp reclamantul principal avea propriul său drum de acces la calea publică, iar servitutea de trecere convențională a devenit împovărătoare, reclamanții reconvenționali au cerut ca reclamantul principal să folosească drept drum de ieșire la artera principală pe cel aflat la limita de vest a proprietății sale. Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 3583 din 10 octombrie 2003 a admis acțiunea principală formulată de V.C.N. și a respins cererea reconvențională promovată de pârâții-reclamanți O.N.F. și O.I.M. A obligat pe pârâții O.N.F. și O.I.M. să respecte servitutea de trecere cu piciorul și mașina instituită convențional prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, prin ridicarea lacătelor de la porțile de intrare și să permită reclamantului a îngrădi pe cheltuiala sa, drumul de servitute.

Instanța a reținut în esență că deși expertiza tehnică a constatat că pe latura de vest a terenului reclamantului principal a fost amenajat un drum public la care acesta are acces atât cu autoturismul cât și cu piciorul, în fapt intrarea în garaj nu se poate face prin spatele casei acestuia pentru că ar trebui modificată construcția. Pe de altă parte, judecătoria a constatat și că, în speță, nu erau întrunite cerințele art. 636 și urm. C. civ. pentru stingerea servituții de trecere, iar dacă așa cum au pretins pârâții servitutea ar fi devenit mai împovărătoare, proprietarul fondului aservit are obligația conform art. 634 C. civ. de a oferi proprietarului fondului dominant un alt loc cu aceeași întrebuințare, tot din terenul aservit, ceea ce însă nu a făcut.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 332/A din 23 februarie 2004 a admis apelul declarat de O.N.F. și O.I.M. împotriva sentinței civile nr. 3583 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei Pitești pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamanților V.C.N. și V.C. A admis cererea reconvențională formulată de reclamanții-pârâți O.N.F. și O.I.M, constatând stins dreptul de servitute de trecere al acestora. În motivarea soluției instanța a reținut că după constituirea servituții convenționale, terenul reclamanților-intimați nu a mai fost loc înfundat întrucât s-a creat pe latura de vest a proprietății acestora un drum de acces spre calea publică, pentru care chiar apelanții-pârâți din acțiunea principală au cedat o suprafață de teren.

Or, întrucât s-a stabilit existența unui drum construit ce permitea accesul intimaților-reclamanți la calea publică, terenul nemaifiind deci înfundat, având ieșire directă pe o lățime de 22,5 m, pe latura de vest a proprietății sale, s-a conchis că servitutea instituită a devenit împovărătoare pentru apelanți. În contra menționatei decizii, au declarat recurs V.C.N. și V.C. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și susținând în esență că instanța de apel a acordat pârâților-reclamanți în cererea reconvențională mai mult decât au cerut, respectiv stingerea servituții stabilită prin convenția de vânzare-cumpărare, de fapt ceea ce practic aceștia nici nu au solicitat.

De asemenea, s-a învederat că au fost încălcate dispozițiile art. 634 C. civ. întrucât pârâții-reclamanți nu au produs nici o dovadă din care să rezulte că s-ar fi schimbat în vreun fel situația existentă la data încheierii contractului, respectiv că servitutea creată a devenit împovărătoare pentru fondul lor și nici că au oferit o altă cale de acces. Mai mult, prin cererea reconvențională reclamanții-pârâți au invocat doar faptul că, între timp, pe latura de vest a proprietății recurenților-reclamanți din acțiunea principală, așa cum a fost ea stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954/1997, exista ieșire directă la calea publică. Astfel fiind instanța de apel nu avea posibilitatea să modifice servitutea de trecere instituită prin contractul menționat fără ca prin aceasta să nu înfrângă dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 977–985 C. civ.

Cu alte cuvinte clauza din contract prin care s-a instituit servitutea de trecere nu putea fi înlăturată, modificată sau desființată decât prin voința expresă a ambelor părți, în condițiile în care nu exista vreuna din situațiile prin care legea să autorizeze înlăturarea ei. Pe de altă parte, prin hotărârea dată instanța de apel a constatat stins dreptul de servitute, fără a preciza în care din cauzele de stingere a servituților se încadrează, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 636–643 C. civ., întrucât nu exista, în speță, nici una din situațiile menționate de textele legale invocate care să permită instanței de apel să constate stins dreptul de servitute. Recursul este fondat pentru motivele ce succed.

Potrivit art. 112 C. proc. civ., reclamantul este obligat să indice normele de drept aplicabile și implicit să determine fundamentul dreptului invocat prin acțiune, însă, conform art. 129 și art. 130 din același cod instanțele, în baza rolului activ, au obligația să dea acțiunii calificarea juridică exactă. Cu referire la cazul în speță și la cererea reconvențională, O.N.F. și O.I.M. au solicitat obligarea pârâtului-reconvențional V.C.N. să folosească drept drum de ieșire la calea publică un alt loc de trecere decât cel stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv cel situat la limita de vest a proprietății sale, iar în drept au invocat dispozițiile art. 634 C. civ.

Din cele expuse rezultă că reclamanții reconvenționali au fixat atât obiectul cererii în justiție cât și temeiul juridic al pretențiilor formulate. Instanța de fond, respingând cererea reconvențională a apreciat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 634 C. civ. și a enumerat cu titlu exemplificativ și cazurile de stingere a servituților evidențiate de art. 636 și urm. C. civ. pentru a demonstra că acestea nu sunt aplicabile în speță. Curtea de apel, admițând cererea reconvențională a constatat stins dreptul de servitute de trecere al reclamantului principal V.C.N. fără însă a indica normele de drept în temeiul cărora a pronunțat soluția. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. instanța are obligația de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate.

În acest context, dispunând stingerea dreptului de servitute de trecere, rezultă că instanța de apel a înțeles să-și fundamenteze soluția pe dispozițiile art. 636 și urm. C. civ. Or, schimbarea cadrului juridic fixat de reclamanții reconvenționali obliga instanța de apel să îl pună în discuția părților, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ. pentru a respecta principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și celelalte principii ale procesului civil. Cum instanța de apel nu a procedat în acest mod recursul urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de V.N. și V.C. împotriva deciziei nr. 332/A din 23 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.