ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 743/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

V.C.N. a chemat în judecată pe O.N.F.

și O.I.M. pentru a fi obligați pârâții să respecte servitutea de trecere cu

piciorul și mașina instituită convențional prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv ridicarea lacătelor de la porțile de

intrare și legarea câinilor. De asemenea a cerut ca pârâții să-i permită să

îngrădească, pe cheltuiala sa, drumul de servitute.

În motivarea acțiunii reclamantul a

învederat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2353 din

20 mai 1996 a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 600 mp situat în

Pitești, județul Argeș cu vecinătățile precizate în act.

Ulterior, în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4954 din 10 noiembrie 1997 a devenit

proprietarul terenului în suprafață de 475,80 mp situat în Pitești, județul

Argeș format din două parcele de 280,80 mp și respectiv de 195 mp cu vecinii

precizați în act. Prin contract s-a instituit de către vânzătorii O.N.F. și O.I.M.

o servitute de trecere cu autoturismul și piciorul pe o lungime de 60 ml și o

lățime de 3 ml pe latura dinspre sud, în favoarea reclamantului.

Pe terenul astfel achiziționat,

reclamantul a edificat o casă și un garaj, singurul drum de acces cu

autoturismul fiind cel instituit prin servitutea de trecere chiar și după

încheierea celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare ce l-a făcut vecin

cu o viitoare cale de acces, pentru că ridicase deja construcția.

În perioada 1997-2001 a folosit

nestingherit drumul din convenție pe care l-a amenajat și pietruit pe

cheltuiala sa, însă din primăvara anului 2002 pârâții i-au interzis accesul cu

autoturismul montând lacăte la porțile de intrare și aducând câini de pază.

O.N.F. și O.I.M. au formulat cerere

reconvențională solicitând obligarea reclamantului V.C.N. să folosească drept

drum de ieșire la calea publică un alt loc de trecere decât cel stabilit prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv pe

cel situat la limita de vest a proprietății sale. De asemenea, au cerut

introducerea în cauză a pârâtei V.C., soția lui V.C.N.

În motivarea cererii reconvenționale

s-a evidențiat că la data constituirii servituții de trecere convenționale

exista în limita de vest a proprietății reclamantului principal un drum propus

spre a fi amenajat și folosit drept cale de acces la drumul public. Pentru

realizarea acestui drum de trecere reclamanții reconvenționali au cedat din

proprietatea lor o suprafață de teren lată de 4,5 m. După amenajarea lui,

reclamantul principal l-a folosit având comunicare atât cu cartierul Trivale

cât și ieșire spre PECO. Reclamantul principal și-a montat două porți și de mai

bine de un an de zile nu a mai folosit servitutea convențională.

În acest context, O.N.F. a amenajat

terenul grevat de servitutea de trecere întrucât era situat chiar lângă curtea

sa, l-a asfaltat, a pus borduri și porți metalice, acțiuni la care reclamantul

principal nu s-a împotrivit, abia în august 2002 a ridicat pretenția de a

folosi din nou, respectiva cale de acces.

Or, cât timp reclamantul principal

avea propriul său drum de acces la calea publică, iar servitutea de trecere

convențională a devenit împovărătoare, reclamanții reconvenționali au cerut ca

reclamantul principal să folosească drept drum de ieșire la artera principală

pe cel aflat la limita de vest a proprietății sale.

Judecătoria Pitești, prin sentința

civilă nr. 3583 din 10 octombrie 2003 a admis acțiunea principală formulată de V.C.N.

și a respins cererea reconvențională promovată de pârâții-reclamanți O.N.F. și O.I.M.

A obligat pe pârâții O.N.F. și O.I.M.

să respecte servitutea de trecere cu piciorul și mașina instituită convențional

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, prin

ridicarea lacătelor de la porțile de intrare și să permită reclamantului a

îngrădi pe cheltuiala sa, drumul de servitute.

Instanța a reținut în esență că deși

expertiza tehnică a constatat că pe latura de vest a terenului reclamantului

principal a fost amenajat un drum public la care acesta are acces atât cu

autoturismul cât și cu piciorul, în fapt intrarea în garaj nu se poate face

prin spatele casei acestuia pentru că ar trebui modificată construcția.

Pe de altă parte, judecătoria a

constatat și că, în speță, nu erau întrunite cerințele art. 636 și urm. C. civ.

pentru stingerea servituții de trecere, iar dacă așa cum au pretins pârâții

servitutea ar fi devenit mai împovărătoare, proprietarul fondului aservit are

obligația conform art. 634 C. civ. de a oferi proprietarului fondului dominant

un alt loc cu aceeași întrebuințare, tot din terenul aservit, ceea ce însă nu a

făcut.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, prin decizia nr. 332/A din 23 februarie 2004 a admis apelul declarat de

O.N.F. și O.I.M. împotriva sentinței civile nr. 3583 din 10 octombrie 2003 a

Judecătoriei Pitești pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins

ca nefondată acțiunea reclamanților V.C.N. și V.C.

A admis cererea reconvențională

formulată de reclamanții-pârâți O.N.F. și O.I.M, constatând stins dreptul de

servitute de trecere al acestora.

În motivarea soluției instanța a

reținut că după constituirea servituții convenționale, terenul

reclamanților-intimați nu a mai fost loc înfundat întrucât s-a creat pe latura

de vest a proprietății acestora un drum de acces spre calea publică, pentru

care chiar apelanții-pârâți din acțiunea principală au cedat o suprafață de

teren.

Or, întrucât s-a stabilit existența

unui drum construit ce permitea accesul intimaților-reclamanți la calea

publică, terenul nemaifiind deci înfundat, având ieșire directă pe o lățime de

22,5 m, pe latura de vest a proprietății sale, s-a conchis că servitutea

instituită a devenit împovărătoare pentru apelanți.

În contra menționatei decizii, au

declarat recurs V.C.N. și V.C. invocând motivele de casare prevăzute de art.

304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și susținând în esență că instanța de apel a

acordat pârâților-reclamanți în cererea reconvențională mai mult decât au

cerut, respectiv stingerea servituții stabilită prin convenția de

vânzare-cumpărare, de fapt ceea ce practic aceștia nici nu au solicitat.

De asemenea, s-a învederat că au

fost încălcate dispozițiile art. 634 C. civ. întrucât pârâții-reclamanți nu au

produs nici o dovadă din care să rezulte că s-ar fi schimbat în vreun fel

situația existentă la data încheierii contractului, respectiv că servitutea

creată a devenit împovărătoare pentru fondul lor și nici că au oferit o altă

cale de acces.

Mai mult, prin cererea

reconvențională reclamanții-pârâți au invocat doar faptul că, între timp, pe

latura de vest a proprietății recurenților-reclamanți din acțiunea principală,

așa cum a fost ea stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954/1997,

exista ieșire directă la calea publică. Astfel fiind instanța de apel nu avea

posibilitatea să modifice servitutea de trecere instituită prin contractul

menționat fără ca prin aceasta să nu înfrângă dispozițiile art. 969, art. 970

și art. 977–985 C. civ.

Cu alte cuvinte clauza din contract

prin care s-a instituit servitutea de trecere nu putea fi înlăturată, modificată

sau desființată decât prin voința expresă a ambelor părți, în condițiile în

care nu exista vreuna din situațiile prin care legea să autorizeze înlăturarea

ei.

Pe de altă parte, prin hotărârea

dată instanța de apel a constatat stins dreptul de servitute, fără a preciza în

care din cauzele de stingere a servituților se încadrează, respectiv au fost

încălcate dispozițiile art. 636–643 C. civ., întrucât nu exista, în speță, nici

una din situațiile menționate de textele legale invocate care să permită instanței

de apel să constate stins dreptul de servitute.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Potrivit art. 112 C. proc. civ.,

reclamantul este obligat să indice normele de drept aplicabile și implicit să

determine fundamentul dreptului invocat prin acțiune, însă, conform art. 129 și

art. 130 din același cod instanțele, în baza rolului activ, au obligația să dea

acțiunii calificarea juridică exactă.

Cu referire la cazul în speță și la

cererea reconvențională, O.N.F. și O.I.M. au solicitat obligarea

pârâtului-reconvențional V.C.N. să folosească drept drum de ieșire la calea

publică un alt loc de trecere decât cel stabilit prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv cel situat la

limita de vest a proprietății sale, iar în drept au invocat dispozițiile art.

634 C. civ.

Din cele expuse rezultă că

reclamanții reconvenționali au fixat atât obiectul cererii în justiție cât și

temeiul juridic al pretențiilor formulate.

Instanța de fond, respingând cererea

reconvențională a apreciat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 634

C. civ. și a enumerat cu titlu exemplificativ și cazurile de stingere a

servituților evidențiate de art. 636 și urm. C. civ. pentru a demonstra că

acestea nu sunt aplicabile în speță.

Curtea de apel, admițând cererea

reconvențională a constatat stins dreptul de servitute de trecere al

reclamantului principal V.C.N. fără însă a indica normele de drept în temeiul

cărora a pronunțat soluția.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. instanța are obligația de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător

pretențiilor formulate.

În acest context, dispunând

stingerea dreptului de servitute de trecere, rezultă că instanța de apel a

înțeles să-și fundamenteze soluția pe dispozițiile art. 636 și urm. C. civ.

Or, schimbarea cadrului juridic

fixat de reclamanții reconvenționali obliga instanța de apel să îl pună în

discuția părților, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ. pentru a respecta

principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și celelalte

principii ale procesului civil.

Cum instanța de apel nu a procedat

în acest mod recursul urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de V.N.

și V.C. împotriva deciziei nr. 332/A din 23 februarie 2004 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.