ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5430/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179/

S din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, a fost condamnat inculpatul O.C.

la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință au

fost condamnați și inculpații E.E.C. pentru săvârșirea infracțiunii de

favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., la o

pedeapsă de un an închisoare, pedeapsă care a fost constatată grațiată în baza art.

1, raportat la art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003

și O.S., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.

260 C. pen., la o pedeapsă de un an închisoare, pedeapsă care a fost constatată

grațiată în baza art. 1, raportat la art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată

prin O.U.G. nr. 18/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța l-a achitat pe

inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă,

prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că prin

încheierea de ședință din 14 noiembrie 2002, s-a disjuns latura civilă a

cauzei, respectiv, acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.J.

În baza art. 191 alin. (1)

și (2) C. proc. pen., inculpații O.C., E.E.C. și O.S. au fost obligați fiecare

să plătească cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut în fapt, că la data de 6 iulie 2002, în timp ce se

afla în Piața Star din municipiul Brașov, inculpatul O.C. a observat pe partea

vătămată, un cetățean în vârstă de 65 ani, care era însoțit de soție, fiică și

trei nepoate. Partea vătămată avea asupra sa o borsetă pe care inculpatul a

observat-o, i-a smuls-o din mână și a fugit. Partea vătămată nu l-a putut

prinde dar a putut să constate că inculpatul s-a suit într-un autoturism,

culoare albastru închis, cu care a părăsit locul faptei.

Fapta a fost reclamată la

poliție, iar în după-amiaza aceleiași zile o persoană necunoscută i-a restituit

părții vătămate borseta cu toate actele, mai puțin banii.

S-au făcut cercetări de

identificate a autorilor și cu ajutorul unor martori oculari, s-a stabilit că

autorul faptei este inculpatul O.C. Soția inculpatului, O.S., fiind audiată ca

martor, a declarat că în ziua respectivă ar fi fost plecată la Feldioara cu

copiii și cu soțul ei.

Inculpatul E.E.C. a fost cel

care a condus autoturismul, care a asigurat fuga inculpatului O.C. de la locul

faptei, împrejurare care a fost stabilită pe baza declarațiilor unor martori.

S-a mai reținut că alibiurile

inculpatului O.C. nu s-au confirmat din probele administrate.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel cei trei inculpați.

Inculpatul O.C. a susținut

că nu el este autorul faptei, inculpata O.S. a susținut că singura declarație

care i-a fost luată nu constituie mărturie mincinoasă, în sensul art. 260 C. pen.,

iar inculpatul E.E.C. a susținut că în ziua în care s-a săvârșit fapta nu se

afla în localitatea Brașov și nu a avut cum să-l ajute pe inculpatul O.C.

Prin decizia penală nr. 188/

Ap din 31 mai 2004, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de inculpata

O.S., astfel, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d)

C. proc. pen., această inculpată a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii

de mărturie mincinoasă, instanța constatând că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni.

Prin aceeași decizie, au

fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de inculpații O.C. și E.E.C.,

sentința atacată menținându-se în întregime cu privire la acești inculpați.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cât

și inculpatul O.C.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Brașov a formulat ca motiv de casare cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., greșita achitare a inculpatei O.S., pentru infracțiunea

de mărturie mincinoasă, iar inculpatul O.C. a solicitat achitarea sa în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

susținând că nu el este autorul infracțiunii de tâlhărie, deoarece așa cum

reiese din întregul material probator administrat în cauză, la data săvârșirii

faptei, nu se afla în municipiul Brașov, ci într-o altă localitate.

Examinând cauza în raport de

motivele de recurs invocate dar și din oficiu, Curtea constată următoarele:

- Este neîntemeiat motivul

de recurs invocat de procuror. Astfel, din ansamblul probelor administrate,

rezultă că inculpata O.S. este soția inculpatului O.C. și aceasta a fost

ascultată o singură dată, în cursul urmăririi penale.

În declarația foarte sumară

care i-a fost luată acesteia, declarație care pare a fi scrisă chiar de

inculpată, nu s-a făcut decât susținerea că în data de 5 iulie 2002, la ora 10,00,

a plecat împreună cu soțul și cei doi copii la părinții ei din localitatea Feldioara.

A mai arătat că, în ziua de duminică, a venit în Brașov, iar soțul a rămas la

părinții ei pentru a ajuta la munca câmpului și că în total au stat circa 10

zile.

Inculpata nu a fost

întrebată în mod expres asupra datei de 6 iulie 2002 și nici nu a făcut

afirmația că inculpatul O.C. nu ar fi plecat din localitatea Feldioara în perioada

în care au stat la părinții acesteia. Feldioara este situată la o distanță

foarte scurtă de municipiul Brașov, iar legăturile de transport permit oricând

deplasarea între aceste localități.

Părinții inculpatei au

confirmat susținerile acesteia, în sensul deplasării în localitatea Feldioara

în perioada respectivă.

Potrivit art. 260 C. pen.,

martorul răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă dacă face

afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurări

esențiale și cu condiția să fi fost întrebat asupra acelor împrejurări

esențiale. Întrebarea expresă a martorului asupra împrejurărilor esențiale

constituie o condiție indispensabilă, pentru realizarea laturii obiective a

infracțiunii.

Din declarație rezultă că O.S.

nu a fost întrebată asupra împrejurărilor esențiale pentru cauză, respectiv,

dacă soțul acesteia a fost plecat din localitatea Feldioara, în Brașov, în data

de 6 iulie 2002. Nefiind întrebată în mod expres asupra acestei împrejurări nu

i se poate imputa faptul că are o declarație dată la modul general și foarte

sumar, mai ales că declarația a fost dată în fața organului de urmărire penală.

Conținutul celorlalte

declarații date de O.S. nu au nici o relevanță, întrucât a fost audiată în

calitate de învinuită și, respectiv, inculpată.

Dacă declarația de martor nu

este completă și nu este detaliată, fără să se fi adresat întrebările necesare

asupra unor împrejurări esențiale, aceasta nu poate în nici un caz, să atragă

răspunderea penală a persoanei care a făcut declarația.

Din conținutul declarației

de martor nu rezultă nici măcar împrejurarea că inculpata O.S. ar fi încercat

să inducă în eroare organul de urmărire penală.

Mai trebuie subliniat și

faptul că această declarație nu a fost luată în seamă de organul de urmărire

penală încă de la început și nu a avut nici o relevanță în stabilirea stării de

fapt.

În consecință, recursul

declarat de parchet urmează a fi respins, ca nefondat.

Cu privire la recursul

declarat de inculpatul O.C., Curtea constată că este nefondat.

Deși inculpatul, recidivist

postexecutoriu, a încercat cu multă abilitate să inducă în eroare organele de

urmărire penală, s-au administrat probe care demonstrează fără nici un dubiu,

că acesta este autorul faptei și că a fost ajutat de coinculpatul E.E.C.,

pentru a scăpa de la fața locului.

Inculpatul era cunoscut în

Piața Star din Brașov, de către vânzătorii ambulanți ca fiind „hoț de

buzunare.”

Două dintre persoanele care

vindeau în piață au declarat în mod expres că inculpatul a fost autorul faptei

și au recunoscut pe autor după planșe foto, în condiții absolut procedurale.

Identificarea inculpatului O.C.

s-a făcut fără nici un fel de rezervă, împrejurare care a fost confirmată de

martorele care au asistat la procedura de identificare, iar din relatările

martorei oculare C.S.M., rezultă pe larg întreaga stare de fapt, precum și

împrejurarea că autoturismul era în așa fel oprit, încât se aștepta urcarea

inculpatului O.C. și plecarea imediată de la locul faptei.

De altfel, inculpatul E.E.C.

recunoaște că a făcut deplasarea cu acest autoturism, pe care l-a condus, dar

încearcă să susțină că la data respectivă nu se afla în localitatea Brașov și

nu era cu inculpatul O.C., ci cu numitul B.V., făcând însă referire la situații

de fapt care nu s-au confirmat în apărarea sa.

În dosarul de urmărire

penală există mai multe acte, respectiv, procese-verbale care consemnează verificările

organului de urmărire penală și din care rezultă că identificarea celor doi

inculpați s-a făcut în baza unor investigații minuțioase, în toate locurile în

care aceștia s-ar fi putut afla.

Pentru aceste considerente,

recursul inculpatului O.C. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul

O.C., împotriva deciziei penale nr. 188/ Ap din 31 mai 2004 a Curții de Apel

Brașov.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a intimatei inculpate O.S., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 octombrie 2004.