ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5430/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 179/ S din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, a fost condamnat inculpatul O.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință au fost condamnați și inculpații E.E.C. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de un an închisoare, pedeapsă care a fost constatată grațiată în baza art. 1, raportat la art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 și O.S., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., la o pedeapsă de un an închisoare, pedeapsă care a fost constatată grațiată în baza art. 1, raportat la art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G.

nr. 18/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța l-a achitat pe inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. S-a constatat că prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2002, s-a disjuns latura civilă a cauzei, respectiv, acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.J. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații O.C., E.E.C. și O.S. au fost obligați fiecare să plătească cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt, că la data de 6 iulie 2002, în timp ce se afla în Piața Star din municipiul Brașov, inculpatul O.C.

a observat pe partea vătămată, un cetățean în vârstă de 65 ani, care era însoțit de soție, fiică și trei nepoate. Partea vătămată avea asupra sa o borsetă pe care inculpatul a observat-o, i-a smuls-o din mână și a fugit. Partea vătămată nu l-a putut prinde dar a putut să constate că inculpatul s-a suit într-un autoturism, culoare albastru închis, cu care a părăsit locul faptei. Fapta a fost reclamată la poliție, iar în după-amiaza aceleiași zile o persoană necunoscută i-a restituit părții vătămate borseta cu toate actele, mai puțin banii. S-au făcut cercetări de identificate a autorilor și cu ajutorul unor martori oculari, s-a stabilit că autorul faptei este inculpatul O.C. Soția inculpatului, O.S., fiind audiată ca martor, a declarat că în ziua respectivă ar fi fost plecată la Feldioara cu copiii și cu soțul ei.

Inculpatul E.E.C. a fost cel care a condus autoturismul, care a asigurat fuga inculpatului O.C. de la locul faptei, împrejurare care a fost stabilită pe baza declarațiilor unor martori. S-a mai reținut că alibiurile inculpatului O.C. nu s-au confirmat din probele administrate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel cei trei inculpați. Inculpatul O.C. a susținut că nu el este autorul faptei, inculpata O.S. a susținut că singura declarație care i-a fost luată nu constituie mărturie mincinoasă, în sensul art. 260 C. pen., iar inculpatul E.E.C. a susținut că în ziua în care s-a săvârșit fapta nu se afla în localitatea Brașov și nu a avut cum să-l ajute pe inculpatul O.C. Prin decizia penală nr. 188/ Ap din 31 mai 2004, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de inculpata O.S., astfel, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen., această inculpată a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, instanța constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Prin aceeași decizie, au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de inculpații O.C. și E.E.C., sentința atacată menținându-se în întregime cu privire la acești inculpați. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cât și inculpatul O.C. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a formulat ca motiv de casare cel prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., greșita achitare a inculpatei O.S., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar inculpatul O.C.

a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că nu el este autorul infracțiunii de tâlhărie, deoarece așa cum reiese din întregul material probator administrat în cauză, la data săvârșirii faptei, nu se afla în municipiul Brașov, ci într-o altă localitate. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate dar și din oficiu, Curtea constată următoarele: - Este neîntemeiat motivul de recurs invocat de procuror. Astfel, din ansamblul probelor administrate, rezultă că inculpata O.S. este soția inculpatului O.C. și aceasta a fost ascultată o singură dată, în cursul urmăririi penale. În declarația foarte sumară care i-a fost luată acesteia, declarație care pare a fi scrisă chiar de inculpată, nu s-a făcut decât susținerea că în data de 5 iulie 2002, la ora 10,00, a plecat împreună cu soțul și cei doi copii la părinții ei din localitatea Feldioara.

A mai arătat că, în ziua de duminică, a venit în Brașov, iar soțul a rămas la părinții ei pentru a ajuta la munca câmpului și că în total au stat circa 10 zile. Inculpata nu a fost întrebată în mod expres asupra datei de 6 iulie 2002 și nici nu a făcut afirmația că inculpatul O.C. nu ar fi plecat din localitatea Feldioara în perioada în care au stat la părinții acesteia. Feldioara este situată la o distanță foarte scurtă de municipiul Brașov, iar legăturile de transport permit oricând deplasarea între aceste localități. Părinții inculpatei au confirmat susținerile acesteia, în sensul deplasării în localitatea Feldioara în perioada respectivă. Potrivit art. 260 C. pen., martorul răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă dacă face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurări esențiale și cu condiția să fi fost întrebat asupra acelor împrejurări esențiale.

Întrebarea expresă a martorului asupra împrejurărilor esențiale constituie o condiție indispensabilă, pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii. Din declarație rezultă că O.S. nu a fost întrebată asupra împrejurărilor esențiale pentru cauză, respectiv, dacă soțul acesteia a fost plecat din localitatea Feldioara, în Brașov, în data de 6 iulie 2002. Nefiind întrebată în mod expres asupra acestei împrejurări nu i se poate imputa faptul că are o declarație dată la modul general și foarte sumar, mai ales că declarația a fost dată în fața organului de urmărire penală. Conținutul celorlalte declarații date de O.S. nu au nici o relevanță, întrucât a fost audiată în calitate de învinuită și, respectiv, inculpată.

Dacă declarația de martor nu este completă și nu este detaliată, fără să se fi adresat întrebările necesare asupra unor împrejurări esențiale, aceasta nu poate în nici un caz, să atragă răspunderea penală a persoanei care a făcut declarația. Din conținutul declarației de martor nu rezultă nici măcar împrejurarea că inculpata O.S. ar fi încercat să inducă în eroare organul de urmărire penală. Mai trebuie subliniat și faptul că această declarație nu a fost luată în seamă de organul de urmărire penală încă de la început și nu a avut nici o relevanță în stabilirea stării de fapt. În consecință, recursul declarat de parchet urmează a fi respins, ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de inculpatul O.C., Curtea constată că este nefondat.

Deși inculpatul, recidivist postexecutoriu, a încercat cu multă abilitate să inducă în eroare organele de urmărire penală, s-au administrat probe care demonstrează fără nici un dubiu, că acesta este autorul faptei și că a fost ajutat de coinculpatul E.E.C., pentru a scăpa de la fața locului. Inculpatul era cunoscut în Piața Star din Brașov, de către vânzătorii ambulanți ca fiind „hoț de buzunare.” Două dintre persoanele care vindeau în piață au declarat în mod expres că inculpatul a fost autorul faptei și au recunoscut pe autor după planșe foto, în condiții absolut procedurale. Identificarea inculpatului O.C. s-a făcut fără nici un fel de rezervă, împrejurare care a fost confirmată de martorele care au asistat la procedura de identificare, iar din relatările martorei oculare C.S.M., rezultă pe larg întreaga stare de fapt, precum și împrejurarea că autoturismul era în așa fel oprit, încât se aștepta urcarea inculpatului O.C.

și plecarea imediată de la locul faptei. De altfel, inculpatul E.E.C. recunoaște că a făcut deplasarea cu acest autoturism, pe care l-a condus, dar încearcă să susțină că la data respectivă nu se afla în localitatea Brașov și nu era cu inculpatul O.C., ci cu numitul B.V., făcând însă referire la situații de fapt care nu s-au confirmat în apărarea sa. În dosarul de urmărire penală există mai multe acte, respectiv, procese-verbale care consemnează verificările organului de urmărire penală și din care rezultă că identificarea celor doi inculpați s-a făcut în baza unor investigații minuțioase, în toate locurile în care aceștia s-ar fi putut afla. Pentru aceste considerente, recursul inculpatului O.C.

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul O.C., împotriva deciziei penale nr. 188/ Ap din 31 mai 2004 a Curții de Apel Brașov. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate O.S., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2004.