ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 387/2006

ÎNALTA CUTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 237 din 25 februarie 2005 a Tribunalului București, secția I penală (pronunțată asupra fondului după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă prin decizia penală nr. 784 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală), s-a hotărât după cum urmează: - respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate de inculpata R.I.

privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, din infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.; - schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpata B.C., din infracțiunile prevăzute de art. 264 C. pen., și de art. 293 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., și de art. 293 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - condamnarea inculpaților: 1. G.V., la: - 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenției preventive, de la 2 octombrie 2002 la 27 aprilie 2004; 2. B.I., la: - 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea,

de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenției preventive, de la 2 octombrie 2002 la 27 aprilie 2004; 3. R.I., la: - 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenției preventive, de la 3 octombrie 2002 la 8 octombrie 2002; 4. B.C., la: - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.; - un an închisoare, pentru infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.; a fost dedusă durata detenției preventive, de la 3 octombrie 2002 la 8 octombrie 2002. S-a constatat că nu a existat în cauză constituire de parte civilă.

S-a dispus, în baza art. 109 C. proc. pen., restituirea către inculpatul G.V. a unor bunuri ridicate de organele de poliție de la domiciliul său; în baza art. 118 lit. a) C. pen., au fost confiscate de la inculpații G.V. și B.I. suma de 2000 dolari S.U.A. și un lănțișor de aur (obținute prin săvârșirea infracțiunii); în baza art. 118 lit. b) C. pen., inculpatului B.I. I-a fost confiscat pistolul Beretta și un încărcător (fără muniție). Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, în noaptea de 30 septembrie 2002, în jurul orei 03,00, inculpații G.V. și B.I., având asupra lor două arme de foc, s-au deplasat la imobilul situat în București, sectorul 6, B-dul Iuliu Maniu în care locuiau, fără forme legale, inculpatele R.I.

și B.C., unde, după ce au tras un foc de armă în geamul ușii de acces, au pătruns cu forța în casă, aici aflându-se, în acele momente, între alte persoane, inculpata R.I. și nepoata sa (în vârstă de 13 ani) C.G., și, sub amenințarea că o vor viola pe minoră, pe care au și lovit-o în figură și i-au luat de la gât un lănțișor de aur, au determinat-o pe sus-numita inculpată să le remită suma de 2000 dolari S.U.A. și să le promită că, în scurt timp, la va da încă 3000 dolari S.U.A., cu titlu de taxă de protecție; după ce inculpații G.V. și B.I. s-au retras, inculpata R.I. a sesizat organele de poliție, care, prezentându-se la locul incidentului, au procedat la audierea acesteia și a inculpatei B.C.

(prezentă și ea în imobil pe timpul incidentului, a pretins, inițial, în mod mincinos, că se numește C.C.), care a confirmat producerea evenimentului; în ziua următoare, 3 octombrie 2002, inculpatele au revenit asupra declarațiilor inițiale și au prezentat organelor de poliție o „versiune” nouă, potrivit cu care agresorii nu au fost inculpații G.V.

și B.I., pe care i-ar fi indicat la început doar din dușmănie, în scop de răzbunare, ci alți doi indivizi, necunoscuți, care însă nu au luat nimic din casă, circumstanțe în care împotriva lor s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.) și s-a luat măsura arestării preventive (pe o durată de 5 zile); acest „nou curs” imprimat cauzei de organele de cercetare penală le-a determinat pe cele două inculpate să revină și asupra ultimelor declarații, menținându-le pe cele inițiale, urmarea imediată fiind înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. După punerea în libertate, cu ocazia confruntării acestora, la 23 decembrie 2002, cu inculpații G.V.

și B.I., inculpatele, afirmând că ar fi rude cu cei doi mai sus-numiți, au revenit din nou asupra declarațiilor inițiale, învederând că nu le mai mențin. Împotriva sentinței au declarat apel toți inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe de o parte, cât privește condamnarea primilor doi (G.V. și B.I.) pentru fapte pe care, în realitate, nu le-au comis [(motivare cu care au solicitat să fie achitați în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)], iar pe de altă parte, cât privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei R.I., încadrare a cărei schimbare s-a cerut, din art. 264 în art. 259 alin. (1) C. pen., cu urmarea aplicării unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiționat, precum și modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei B.C., pedeapsă cu privire la care s-a cerut, de asemenea, suspendarea condiționată a executării.

Admițând apelurile tuturor inculpaților, Curtea de Apel a desființat, în parte, sentința și, pe fond a decis după cum urmează; - în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice: - din art. 264 C. pen., în art. 259 alin. (1) C. pen., pentru inculpata R.I.; - din art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen., în concurs cu art. 192 alin. (2) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și C) C. pen., pentru inculpații G.V. și B.I. - condamnarea inculpatei R.I., la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

(denunțare calomnioasă), pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, în baza art. 81 și 82 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani; - reducerea pedepselor stabilite inculpatei B.C., de la 2 ani la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., respectiv, de la un an la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., pedepse ca au fost contopite, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., în cea mai grea, un an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, în baza art. 81 și 82 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani; - achitarea inculpaților G.V. și B.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și C) C. pen.; - înlăturarea măsurilor de confiscare, luate în baza art. 118 lit. b), respectiv, art. 118 lit. b) C. pen.; - menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat, evaluând întreg materialul probator administrat în cauză, că inculpata R.I. a adresat organelor judiciare, împotriva inculpaților G.V. și B.I., un denunț calomnios, animată de dorința de a se răzbuna (din motive personale), și că declarațiile, încriminatoare la adresa celor doi inculpați, ale unor aparținători ai acestei inculpate (C.M. și C.F., martori; B.C., coinculpată), declarații asupra cărora sus-numiții au și revenit, nu sunt concludente, cu atât mai mult cu cât și alți martori (M.C.

și I.T.) au dat declarații succesive contradictorii, iar inculpații înșiși au negat, constant și concordant, săvârșirea faptelor, arătând că, în noaptea critică (30 septembrie 2002), s-au aflat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde fusese internată, în stare gravă, o fetiță de etnie romă (victimă a unui accident de circulație), care a și decedat în dimineața zilei de 1 octombrie 2002; acest din urmă aspect este confirmat, cel puțin în parte, de martorii M.F. și V.V. Împotriva acestei din urmă hotărâri, decizia penală nr. 309 din 25 aprilie 2005, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că este nelegală și netemeinică sub aspectele ce urmează: - al achitării inculpaților G.V.

și B.I. pentru inexistența faptei [(art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)]; - al schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei R.I.; - al individualizării pedepselor stabilite inculpatelor R.I. și B.C.; - și cerând, în esență, revenirea la hotărârea adoptată de instanța de fond, cu excepția condamnării inculpaților G.V. și B.I. și pentru infracțiunea de violare de domiciliu [(art. 197 alin. (2) C. pen.)], care, într-adevăr, este absorbită în conținutul infracțiunii de tâlhărie [(ca agravantă prevăzută sub lit. c) a alin. (2 1 ) din art. 211 C. pen.)]. Recursul nu este fondat. Examinarea considerentelor deciziei atacate, raportate la ansamblul probatoriului administrat în cauză, relevă, în mod pregnant, că instanța de apel a stabilit corect că în sarcina inculpaților G.V.

și B.I. nu poate fi reținută infracțiunea de tâlhărie [(și încă în formele agravante prevăzute de alin. (2) lit. b) și de alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) ale art. 211 C. pen.)], infracțiune sesizată organelor judiciare de inculpata R.I., „ajutată” de mai mulți aparținători ai săi (între care chiar și minora C.G., nepoata sa), ale căror declarații inițiale (incriminate la adresa celor doi inculpați) sunt profund susceptibile de o atentă „coordonare” din parte sus-numitei inculpate, animată, după cum a recunoscut apoi, de dorința de a se răzbuna pe cei doi; în context, este important să se constate că alibi-ul inculpaților, confirmat, în aspectele sale esențiale, de cel puțin doi martori, nu a fost contestat în recursul parchetului.

Schimbarea, de către instanța de apel, a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei R.I., din infracțiunea de favorizare a infractorului [(art. 264 alin. (1) C. pen.)], în infracțiunea de denunțare calomnioasă [(art. 259 alin. (1) C. pen.)], se învederează legală și temeinică din moment ce ea decurge firesc din achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), a inculpaților G.V. și B.I.; or, s-a demonstrat mai sus, în combaterea primei critici din recursul parchetului, că achitarea celor doi inculpați este, la rândul ei, temeinică și legală.

În fine, pedeapsa stabilită inculpatei R.I., precum și pedepsele stabilite inculpatei B.C., ca și pedeapsa aplicată acesteia din urmă în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., se învederează a fi fost judicios individualizate, atât în ce privește cuantumul cât și în ce privește modalitatea de executare (prin aplicarea art. 81 și următoarele C. pen.), apreciindu-se ca îndestulătoare, sub ambele aspecte, în raport cu prevederile art. 52 C. pen. Așa fiind, recursul declarat de parchet urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 309 din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția penală, privind pe intimații inculpați G.V., B.I., B.C., R.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2006.