- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 28 septembrie 2004
Decizia nr. 7237/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.N. a chemat în judecată, Casa Județeană de Pensii Vâlcea, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii nr. 5577 din 22 octombrie 2003, prin care i s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar, în perioada 1953 - 1956, în unități de muncă. Prin sentința civilă nr. 5/F/Cont. din 16 ianuarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată, reținând că din livretul militar al solicitantului, rezultă că unitatea militară la care a efectuat stagiul militar, nu a făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că a efectuat serviciul militar în detașamente de muncă și că în mod greșit, instanța de fond nu i-a admis acțiunea, iar U.M. 02405 Pitești, deși sesizată în nenumărate rânduri, nu i-a comunicat nici un răspuns. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestui act normativ, cetățenii români care au efectuat stagiul militar în perioada 1950 - 1961, în unitățile militare aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Din livretul militar al reclamantului, depus ca probă în dosarul cauzei, rezultă, însă, că acesta și-a satisfăcut stagiul militar la Unitățile Militare 04992 și 01615, în perioada 4 noiembrie 1953 - 1 noiembrie 1956. Nici una din aceste unități nu a făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, după cerința dispozițiilor legale sus citate, împrejurare confirmată și din adresa Ministerului Apărării Naționale nr. A 452 din 4 martie 2003. Ca atare, reclamantul nu a făcut dovada drepturilor vătămate, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, motiv pentru care instanța de fond în mod corect a respins acțiunea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de C.N. împotriva sentinței nr. 5/F/Cont. din 16 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.