ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4285/2004

Asupra recursurilor se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 4755/Com/ 1999 D.R.T. Timișoara a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC T.V. SA Timișoara să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara și obligarea la plata sumei de 278.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru folosință. Prin cererea completatoare reclamanta își majorează pretențiile la suma de 674.280.145 lei, solicitând și rezilierea contractului de închiriere. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a SC P. SRL Craiova pentru suma de 562.383.641 lei. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 2089/ PI din 12 decembrie 2000, a admis în parte acțiunea precizată, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 66/1993 și evacuarea pârâtei obligând-o la plata sumei de 378.489.881 lei cu titlu de chirie restantă, la 183.893.760 lei penalități de întârziere și la 11.779.696 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea de chemare în garanție a SC P. SRL Craiova. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut din actele dosarului și recunoașterile pârâtei că aceasta nu a achitat chirie motiv pentru care având în vedere clauzele contractului datorează și penalități. Pentru suma de 111.896.504 lei reprezentând chirie, s-a reținut intervenția prescripției; iar cu privire la cererea de chemare în garanție se arată că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 665/ A din 14 iunie 2001, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus-menționate pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat-o la plata sumei de 207.136.287 lei cu titlu de pretenții din care se reține că a achitat suma de 132.028.400 lei rămânând de plată suma de 75.109.887 lei.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta la 8.446.336 lei cu acest titlu s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței fiind respins apelul reclamantei. Curtea a reținut din actele dosarelor, respectiv contracte și actele adiționale la acestea că, suma datorată cu titlu de chirie, penalități și minusuri privind aparatura închiriată se ridică la 207.136.287 lei din care s-a achitat 132.028.400 lei. Părțile au declarat recurs împotriva deciziei. S.N. R. SA, D.R.T. Timișoara a declarat recurs împotriva deciziei invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor se arată că: S-a considerat greșit că, în baza actului adițional nr. 66/931 pentru ambele contracte, nr. 66/2863/1993 și nr. 66/7158/1993 s-a stabilit o chirie de 4.715.300 lei, nu s-a urmărit ca prin obligarea la chirie pentru „spațiul închiriat” să excludă chiria pentru „teren” dovadă este faptul că în facturile ce le-au emis sunt menționate separat chiriile pentru ambele obiective, iar pârâta primind facturile a acceptat prețul. În instanță pârâta a recunoscut că datorează chirie pentru teren, dar motivează neplata pe faptul că nu a fost renegociată, dar acest lucru s-a realizat raportându-se la cursul leu – dolar conform prevederilor contractului, pârâta acceptând tacit această situație.

Nu se putea reține că din suma datorată, pârâta a achitat 132.028.400 lei cu OP 7/mai 2001 pentru că suma respectivă nu a intrat în contul lor. Greșit reține instanța că prin contractul nr. 66/2843/1993 și actul adițional nr. 66/8040 nu s-au prevăzut penalități, actul adițional neexcluzând „clauza penală” din contract. Penalitățile solicitate pentru plata cu întârziere a chiriei stabilită în baza contractului nr. 66/7158/1993 (teren) nu le-au fost acordate ca urmare a reținerii greșite în sensul că pârâta nu datorează nici o sumă de bani drept chirie pentru terenul închiriat în baza contractului respectiv. Instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile art. 969 C. civ., pârâta semnând convențiile s-a obligat la plata chiriei și a penalităților.

Chiar dacă se reține că actul adițional nr. 66/931 a modificat cele două contracte concluzia ce se impune este că prețul chiriei prevăzute este datorat separat pentru fiecare contract. Datoriile izvorând din contractele nr. 66/8739/1994 și nr. 66/10743/1996 sunt certe, lichide și exigibile, ele au la bază contractele anterioare nr. 66/6970/1993 și nu se putea reține că nu au fost solicitate. Deși s-a reținut că ele sunt străine de obiectul cauzei în final le admite pentru suma de 41.130.992 lei fără a acorda și penalitățile. Fără temei, pentru mijloacele fixe Instanța de Apel a diminuat pretențiile la 7.550.280 lei pe considerentul că sunt datorate în baza contractului nr. 66/6970/1993. Acesta nici nu era în ființă în perioada 1997 – 1999. Suma ce au solicitat a le fi acordată este de 110.652.243 lei și a fost facturată în baza contractului 66/8739/1994 care prevede și penalități.

Decizia este și insuficient motivată. Deși au dovedit că „minusurile la inventar” sunt în sumă de 25.392.986 lei, li s-a acordat doar suma de 20.247.486 lei. Instanța nu a motivat neacordarea sumei de 12.956.343 lei reprezentând contravaloare a diverse pretenții, proiecte, recuperări taxe. Recursul a fost respins pentru următoarele motive: Prin contractele nr. 66/2843/1993 și nr. 66/7158/1993 pârâta a primit cu chirie clădiri și teren, pentru fiecare contract stabilindu-se o anumită chirie. Din actul adițional nr. 66/931 încheiat între părți la data de 30 ianuarie 1997 cu privire la cele două contracte, rezultă că începând cu data de 1 martie 1997 „valoarea chiriei pentru terenuri și spații închiriate”, „valoarea totală” este de 4.715.300 lei.

Față de această situație, corect a reținut instanța ca prin actul adițional respectiv s-a stabilit o chirie unică pentru „terenurile și spațiile închiriate”. În raport de datele actului adițional nu exista temeiuri a se putea reține că suma respectivă a fost stabilită pentru fiecare contract în parte, chiria pentru clădiri nu poate fi egală cu cea pentru terenuri. Este de reținut că și prin actul adițional nr. 66/10352 din 13 decembrie 1996, cu privire la aceleași contracte s-a stabilit tot o chirie unică de 3.323.900 lei. Modul în care reclamanta a înțeles să întocmească facturile pentru sumele datorate nu poate fi temei în sensul susținerilor sale, factura e un act unilateral, iar primirea ei nu poate fi considerată acceptare cât timp nu poartă o astfel de viză și nici nu s-au achitat sumele pretins datorate.

Pârâta într-adevăr nu a negat că datorează chirie pentru teren și construcții a negat însă, cuantumul acesteia, reactualizarea unilaterală în raport de clauzele contractelor și a actelor adiționale, clauze care în conformitate cu dispozițiile art. 696 C. civ., au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei, pentru că au putere de lege între părțile contractante. În raport de actul existent, dosar Curtea de Apel Timișoara corect s-a dedus suma de 132.028.400 lei din datoria stabilită, reclamanta la data de 7 iunie 2001, când s-au soluționat apelurile nu a negat primirea sumei. Prin contractul nr. 66/2843/1993 părțile nu au stabilit penalități pentru plata cu întârziere a chiriei, iar cele stabilite prin actul adițional nr. 66/8040/1995 la contract privesc perioada 30 aprilie 1994 – 30 aprilie 1995, perioadă pentru care dreptul material la acțiune este prescris.

Prin actul adițional nr. 66/10352 din 13 decembrie 1996, la contractele nr. 66/2843/1993 și nr. 66/7158/1993 se stabilește chiria pentru bunurile ce fac obiectul dosarelor respective și nu se mai prevăd penalități pentru plata cu întârziere a acesteia. Penalitățile la contractul nr. 66/7158/1993 nu s-au acordat, deoarece prin actele adiționale ulterioare, așa cum s-a arătat, s-a prevăzut o chirie unică pentru acest contract și pentru contractul nr. 66/2843/1993, reținându-se intervenția prescripției și pentru faptul că penalitățile au fost calculate la un cuantum al chiriei neregociat.

Chiar în situație, astfel cum se susține prin motivele de recurs, când datoriile izvorâte din contractele nr. 66/8739 și nr. 66/10743/1996 sunt certe lichide și exigibile ele nu pot fi acordate atâta timp cât prin acțiune nu au fost solicitate, din contractele respective nu rezultă că sunt încheiate în prelungirea unor contracte anterioare, iar suma de 41.130.992 lei nu s-a acordat în baza acestor contracte ci a contractului nr. 66/6479 din 31 mai 1993. Prin completarea acțiunii reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata chiriei pentru „mijloacele fixe” în sumă de 110.652.243 lei chirie plus penalități având în vedere contractul nr. 66/6970 din 11 noiembrie 1993 în el însă, nu s-au prevăzut penalități, iar contractele nr. 66/10743/1996 și nr. 66/8739/1994 nu fac trimitere la contractul respectiv situație reținută corect de instanță.

Minusurile la inventar, deși reclamanta pretinde că sunt în sumă de 25.392.986 lei, pentru că în urma verificărilor tehnice a aparaturii s-a stabilit suma de 20.247.486 lei corect a fost reținut acest cuantum. Reclamanta nu și-a motivat apel, situație în care critica cu privire la neacordarea sumei de 12.956.343 lei, în raport de datele ce rezultă din probele administrate la fond este, de asemenea, nefondată. Pentru motivele arătate a fost respins, ca nefondat, recursul, decizia pronunțată îndeplinind în condițiile prevăzute de art. 261 C. proc. civ. SC T.V. SA Timișoara a declarat recurs împotriva deciziei fără a-l timbra. Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu au fost achitate la data formulării cererii, instanța pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen sub sancțiunea anulării cererii.

În speță, recurentei la termenul din 23 iunie 2004, prezentă fiind, i s-a pus în vedere să completeze taxa de timbru, indicându-se și suma. Pentru termenul de azi, sumele respective nefiind achitate s-a anulat ca insuficient timbrat acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N. R. SA, D.R.T. Timișoara împotriva deciziei nr. 665/ A din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara. Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC T.V. SA Timișoara împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 noiembrie 2004.