ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4285/2004

Asupra recursurilor se rețin

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Timiș sub nr. 4755/Com/ 1999 D.R.T. Timișoara a solicitat instanței

ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC T.V. SA Timișoara să

dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara și obligarea la

plata sumei de 278.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru folosință.

Prin cererea completatoare

reclamanta își majorează pretențiile la suma de 674.280.145 lei, solicitând și

rezilierea contractului de închiriere.

Pârâta a formulat cerere de chemare

în garanție a SC P. SRL Craiova pentru suma de 562.383.641 lei.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 2089/ PI din 12 decembrie 2000, a admis în parte acțiunea precizată,

a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 66/1993 și evacuarea pârâtei

obligând-o la plata sumei de 378.489.881 lei cu titlu de chirie restantă, la

183.893.760 lei penalități de întârziere și la 11.779.696 lei cheltuieli de

judecată.

S-a respins cererea de chemare în

garanție a SC P. SRL Craiova.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

din actele dosarului și recunoașterile pârâtei că aceasta nu a achitat chirie

motiv pentru care având în vedere clauzele contractului datorează și

penalități.

Pentru suma de 111.896.504 lei

reprezentând chirie, s-a reținut intervenția prescripției; iar cu privire la

cererea de chemare în garanție se arată că nu îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 60 C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 665/ A din 14 iunie 2001, a admis apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței mai sus-menționate pe care a schimbat-o în parte în sensul

că a obligat-o la plata sumei de 207.136.287 lei cu titlu de pretenții din care

se reține că a achitat suma de 132.028.400 lei rămânând de plată suma de

75.109.887 lei.

S-au compensat în parte cheltuielile

de judecată și a obligat reclamanta la 8.446.336 lei cu acest titlu s-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței fiind respins apelul reclamantei.

Curtea a reținut din actele

dosarelor, respectiv contracte și actele adiționale la acestea că, suma

datorată cu titlu de chirie, penalități și minusuri privind aparatura

închiriată se ridică la 207.136.287 lei din care s-a achitat 132.028.400 lei.

Părțile au declarat recurs împotriva

deciziei.

S.N. R. SA, D.R.T. Timișoara a

declarat recurs împotriva deciziei invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8,

9, 10 și 11 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor se arată

că:

S-a considerat greșit că, în baza

actului adițional nr. 66/931 pentru ambele contracte, nr. 66/2863/1993 și nr.

66/7158/1993 s-a stabilit o chirie de 4.715.300 lei, nu s-a urmărit ca prin

obligarea la chirie pentru „spațiul închiriat” să excludă chiria pentru „teren”

dovadă este faptul că în facturile ce le-au emis sunt menționate separat

chiriile pentru ambele obiective, iar pârâta primind facturile a acceptat

prețul.

În instanță pârâta a recunoscut că

datorează chirie pentru teren, dar motivează neplata pe faptul că nu a fost

renegociată, dar acest lucru s-a realizat raportându-se la cursul leu – dolar

conform prevederilor contractului, pârâta acceptând tacit această situație.

Nu se putea reține că din suma

datorată, pârâta a achitat 132.028.400 lei cu OP 7/mai 2001 pentru că suma

respectivă nu a intrat în contul lor.

Greșit reține instanța că prin

contractul nr. 66/2843/1993 și actul adițional nr. 66/8040 nu s-au prevăzut

penalități, actul adițional neexcluzând „clauza penală” din contract.

Penalitățile solicitate pentru plata

cu întârziere a chiriei stabilită în baza contractului nr. 66/7158/1993 (teren)

nu le-au fost acordate ca urmare a reținerii greșite în sensul că pârâta nu

datorează nici o sumă de bani drept chirie pentru terenul închiriat în baza

contractului respectiv.

Instanța de apel nu a ținut seama de

dispozițiile art. 969 C. civ., pârâta semnând convențiile s-a obligat la plata

chiriei și a penalităților.

Chiar dacă se reține că actul adițional

nr. 66/931 a modificat cele două contracte concluzia ce se impune este că

prețul chiriei prevăzute este datorat separat pentru fiecare contract.

Datoriile izvorând din contractele

nr. 66/8739/1994 și nr. 66/10743/1996 sunt certe, lichide și exigibile, ele au

la bază contractele anterioare nr. 66/6970/1993 și nu se putea reține că nu au

fost solicitate.

Deși s-a reținut că ele sunt străine

de obiectul cauzei în final le admite pentru suma de 41.130.992 lei fără a

acorda și penalitățile.

Fără temei, pentru mijloacele fixe

Instanța de Apel a diminuat pretențiile la 7.550.280 lei pe considerentul că

sunt datorate în baza contractului nr. 66/6970/1993. Acesta nici nu era în

ființă în perioada 1997 – 1999. Suma ce au solicitat a le fi acordată este de

110.652.243 lei și a fost facturată în baza contractului 66/8739/1994 care

prevede și penalități.

Decizia este și insuficient

motivată.

Deși au dovedit că „minusurile la

inventar” sunt în sumă de 25.392.986 lei, li s-a acordat doar suma de

20.247.486 lei.

Instanța nu a motivat neacordarea

sumei de 12.956.343 lei reprezentând contravaloare a diverse pretenții,

proiecte, recuperări taxe.

Recursul a fost respins pentru

următoarele motive:

Prin contractele nr. 66/2843/1993 și

nr. 66/7158/1993 pârâta a primit cu chirie clădiri și teren, pentru fiecare

contract stabilindu-se o anumită chirie.

Din actul adițional nr. 66/931

încheiat între părți la data de 30 ianuarie 1997 cu privire la cele două

contracte, rezultă că începând cu data de 1 martie 1997 „valoarea chiriei pentru

terenuri și spații închiriate”, „valoarea totală” este de 4.715.300 lei.

Față de această situație, corect a

reținut instanța ca prin actul adițional respectiv s-a stabilit o chirie unică

pentru „terenurile și spațiile închiriate”. În raport de datele actului

adițional nu exista temeiuri a se putea reține că suma respectivă a fost

stabilită pentru fiecare contract în parte, chiria pentru clădiri nu poate fi

egală cu cea pentru terenuri. Este de reținut că și prin actul adițional nr.

66/10352 din 13 decembrie 1996, cu privire la aceleași contracte s-a stabilit

tot o chirie unică de 3.323.900 lei. Modul în care reclamanta a înțeles să

întocmească facturile pentru sumele datorate nu poate fi temei în sensul

susținerilor sale, factura e un act unilateral, iar primirea ei nu poate fi

considerată acceptare cât timp nu poartă o astfel de viză și nici nu s-au

achitat sumele pretins datorate.

Pârâta într-adevăr nu a negat că

datorează chirie pentru teren și construcții a negat însă, cuantumul acesteia,

reactualizarea unilaterală în raport de clauzele contractelor și a actelor

adiționale, clauze care în conformitate cu dispozițiile art. 696 C. civ., au

fost avute în vedere la pronunțarea deciziei, pentru că au putere de lege între

părțile contractante.

În raport de actul existent, dosar

Curtea de Apel Timișoara corect s-a dedus suma de 132.028.400 lei din datoria

stabilită, reclamanta la data de 7 iunie 2001, când s-au soluționat apelurile

nu a negat primirea sumei.

Prin contractul nr. 66/2843/1993

părțile nu au stabilit penalități pentru plata cu întârziere a chiriei, iar

cele stabilite prin actul adițional nr. 66/8040/1995 la contract privesc

perioada 30 aprilie 1994 – 30 aprilie 1995, perioadă pentru care dreptul

material la acțiune este prescris.

Prin actul adițional nr. 66/10352

din 13 decembrie 1996, la contractele nr. 66/2843/1993 și nr. 66/7158/1993 se

stabilește chiria pentru bunurile ce fac obiectul dosarelor respective și nu se

mai prevăd penalități pentru plata cu întârziere a acesteia.

Penalitățile la contractul nr.

66/7158/1993 nu s-au acordat, deoarece prin actele adiționale ulterioare, așa

cum s-a arătat, s-a prevăzut o chirie unică pentru acest contract și pentru

contractul nr. 66/2843/1993, reținându-se intervenția prescripției și pentru

faptul că penalitățile au fost calculate la un cuantum al chiriei neregociat.

Chiar în situație, astfel cum se

susține prin motivele de recurs, când datoriile izvorâte din contractele nr.

66/8739 și nr. 66/10743/1996 sunt certe lichide și exigibile ele nu pot fi

acordate atâta timp cât prin acțiune nu au fost solicitate, din contractele

respective nu rezultă că sunt încheiate în prelungirea unor contracte

anterioare, iar suma de 41.130.992 lei nu s-a acordat în baza acestor contracte

ci a contractului nr. 66/6479 din 31 mai 1993.

Prin completarea acțiunii reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata chiriei pentru „mijloacele fixe” în sumă de

110.652.243 lei chirie plus penalități având în vedere contractul nr. 66/6970

din 11 noiembrie 1993 în el însă, nu s-au prevăzut penalități, iar contractele

nr. 66/10743/1996 și nr. 66/8739/1994 nu fac trimitere la contractul respectiv

situație reținută corect de instanță.

Minusurile la inventar, deși

reclamanta pretinde că sunt în sumă de 25.392.986 lei, pentru că în urma verificărilor

tehnice a aparaturii s-a stabilit suma de 20.247.486 lei corect a fost reținut

acest cuantum.

Reclamanta nu și-a motivat apel,

situație în care critica cu privire la neacordarea sumei de 12.956.343 lei, în

raport de datele ce rezultă din probele administrate la fond este, de asemenea,

nefondată.

Pentru motivele arătate a fost

respins, ca nefondat, recursul, decizia pronunțată îndeplinind în condițiile

prevăzute de art. 261 C. proc. civ.

SC T.V. SA Timișoara a declarat

recurs împotriva deciziei fără a-l timbra.

Potrivit dispozițiilor art. 20 pct.

1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat, iar dacă nu au fost achitate la data formulării cererii, instanța

pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen sub

sancțiunea anulării cererii.

În speță, recurentei la termenul din

23 iunie 2004, prezentă fiind, i s-a pus în vedere să completeze taxa de

timbru, indicându-se și suma. Pentru termenul de azi, sumele respective nefiind

achitate s-a anulat ca insuficient timbrat acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N. R. SA, D.R.T. Timișoara

împotriva deciziei nr. 665/ A din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara.

Anulează ca insuficient timbrat

recursul declarat de pârâta SC T.V. SA Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 3 noiembrie 2004.