ÎCCJ, Decizia nr. 10/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 10/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
în compunerea prevăzută de art. 129
din Legea nr. 92/1992
Asupra contestației în anulare de
față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia nr. 10 din 6 octombrie
2003, Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție a respins, ca nefondată,
contestația formulată de procurorul T.I., împotriva hotărârii nr. 5 din 30 septembrie
2002 a Ministerului Public, comisia de disciplină.
La data de 13 octombrie 2003,
contestatorul a formulat o cerere, prin care a solicitat repunerea cauzei pe
rol, invocând necitarea sa, pentru termenul din 6 octombrie 2003.
Contestația în anulare, întemeiată
pe art. 317 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 10
din 6 octombrie 2003 a Completului de 9 judecători al Curții Supreme de
Justiție, este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Citarea părților în procesul civil a
fost reglementată prin norme imperative, deoarece, numai în condițiile încunoștințării
efective a acestora, cu privire la cauza aflată pe rolul instanței, se asigură
realizarea principiului contradictorialității, de esența activității judiciare,
precum și a principiului dreptului la apărare.
Din acest motiv, legea procesuală
civilă a determinat procedura citării, prin dispoziții a căror nerespectare
este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții.
Totodată, legiuitorul a stabilit,
prin art. 85 C. proc. civ., interdicția judecării oricărei cereri, în situația
nelegalei îndepliniri a procedurii de citare, precum și obligația instanței,
prin art. 107 din același cod, de a amâna judecarea cauzei ori de câte ori se
constată că partea care lipsește nu a fost citată, cu respectarea cerințelor
prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Cum, eroarea de procedură, cu
referire la citare, poate avea loc în orice etapă procesuală, prin art. 317 alin.
(1) lit. a) C. proc. civ., a fost statuată posibilitatea retractării unei
hotărâri irevocabile, de însăși instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu
contestație în anulare, în cazul în care „procedura de citare a părții, pentru
ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele
legii” și acest motiv nu a putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
În cauză, din actele dosarului, rezultă
că petentul T.I., legal citat pentru termenul din 7 aprilie 2003, fixat pentru
judecarea contestației formulată de acesta, împotriva unei hotărâri a Comisiei
de disciplină a Ministerului Public, a fost prezent în instanță.
La cererea acestuia, în vederea
pregătirii apărării, instanța de judecată a amânat judecarea contestației la 6
octombrie 2003.
La noul termen de judecată acordat
la cererea petentului, acesta nu a fost prezent în instanță.
Curtea a soluționat cauza aflată în
stare de judecată, lipsa contestatorului, legal citat pentru termenul anterior
și prezent în instanță, neconstituind motiv de amânare a judecății, în raport
de incidența dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ.
Formulând contestație în anulare,
împotriva hotărârii irevocabile pronunțate la data menționată, contestatorul
susține că termenul luat în cunoștință a fost 13 octombrie 2003 și nu 6 octombrie
2003, când s-a judecat contestația formulată, împotriva hotărârii prin care
acestuia i-a fost angajată răspunderea disciplinară.
Situația afirmată de contestator nu
este confirmată de actele dosarului.
Așadar, în cauză, se constată legala
citare a contestatorului pentru primul termen de judecată, când acesta a fost
prezent în instanță și lipsa contestatorului la cel de al doilea termen de
judecată, pentru când acesta a luat termenul în cunoștință. Ca atare, hotărârea
pronunțată la cel de al doilea termen de judecată, atacată cu contestație în
anulare, nu este supusă cazului de anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. a)
C. proc. civ., invocat de contestator.
În consecință, pentru considerentele
ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de T.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu
Marmației, împotriva deciziei nr. 10 din 6 octombrie 2003 a Curții Supreme de
Justiție, Completul de 9 judecători, ca nefondată.
Pronunțată, în ședință publică, azi,
16 februarie 2004.