ÎCCJ, Decizia nr. 10/2004

în compunerea prevăzută de art. 129 din Legea nr. 92/1992 Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 10 din 6 octombrie 2003, Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de procurorul T.I., împotriva hotărârii nr. 5 din 30 septembrie 2002 a Ministerului Public, comisia de disciplină. La data de 13 octombrie 2003, contestatorul a formulat o cerere, prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol, invocând necitarea sa, pentru termenul din 6 octombrie 2003. Contestația în anulare, întemeiată pe art. 317 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., formulată împotriva deciziei nr. 10 din 6 octombrie 2003 a Completului de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție, este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Citarea părților în procesul civil a fost reglementată prin norme imperative, deoarece, numai în condițiile încunoștințării efective a acestora, cu privire la cauza aflată pe rolul instanței, se asigură realizarea principiului contradictorialității, de esența activității judiciare, precum și a principiului dreptului la apărare. Din acest motiv, legea procesuală civilă a determinat procedura citării, prin dispoziții a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții.

Totodată, legiuitorul a stabilit, prin art. 85 C. proc. civ., interdicția judecării oricărei cereri, în situația nelegalei îndepliniri a procedurii de citare, precum și obligația instanței, prin art. 107 din același cod, de a amâna judecarea cauzei ori de câte ori se constată că partea care lipsește nu a fost citată, cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. Cum, eroarea de procedură, cu referire la citare, poate avea loc în orice etapă procesuală, prin art. 317 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., a fost statuată posibilitatea retractării unei hotărâri irevocabile, de însăși instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu contestație în anulare, în cazul în care „procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii” și acest motiv nu a putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

În cauză, din actele dosarului, rezultă că petentul T.I., legal citat pentru termenul din 7 aprilie 2003, fixat pentru judecarea contestației formulată de acesta, împotriva unei hotărâri a Comisiei de disciplină a Ministerului Public, a fost prezent în instanță. La cererea acestuia, în vederea pregătirii apărării, instanța de judecată a amânat judecarea contestației la 6 octombrie 2003. La noul termen de judecată acordat la cererea petentului, acesta nu a fost prezent în instanță. Curtea a soluționat cauza aflată în stare de judecată, lipsa contestatorului, legal citat pentru termenul anterior și prezent în instanță, neconstituind motiv de amânare a judecății, în raport de incidența dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc.

civ. Formulând contestație în anulare, împotriva hotărârii irevocabile pronunțate la data menționată, contestatorul susține că termenul luat în cunoștință a fost 13 octombrie 2003 și nu 6 octombrie 2003, când s-a judecat contestația formulată, împotriva hotărârii prin care acestuia i-a fost angajată răspunderea disciplinară. Situația afirmată de contestator nu este confirmată de actele dosarului. Așadar, în cauză, se constată legala citare a contestatorului pentru primul termen de judecată, când acesta a fost prezent în instanță și lipsa contestatorului la cel de al doilea termen de judecată, pentru când acesta a luat termenul în cunoștință. Ca atare, hotărârea pronunțată la cel de al doilea termen de judecată, atacată cu contestație în anulare, nu este supusă cazului de anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. a) C. proc.

civ., invocat de contestator. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de T.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, împotriva deciziei nr. 10 din 6 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători, ca nefondată. Pronunțată, în ședință publică, azi, 16 februarie 2004.