ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8914/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 1340 din 20 mai 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta Ș.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11893/10031 din 20 aprilie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei, prin care i s-a respins cererea privind acordarea drepturilor pentru prima perioadă, 1941 - 1943, de refugiu a părinților săi, din Soroca - U.R.S.S., în România, unde aceasta s-a născut la 10 iunie 1941. Pârâta Casa de Pensii a municipiului București a depus întâmpinare la acțiune.

arătând că reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. pentru perioada 12 august 1944 - 6 martie 1945, conform actelor depuse la primul dosar. Ulterior, reclamanta a depus o nouă cerere, solicitând acordarea drepturilor pentru perioada 1941 - 1943, cererea fiindu-i respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada refugiului din motive etnice, având în vedere că, după 22 iunie 1941, în Basarabia a fost reinstaurată administrația românească și, deci, nu mai existau motive pentru a se invoca persecuția etnică. Prin sentința civilă nr. 1511 din 22 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit persecuțiile din motive etnice, pe perioada 1941 - 1943, iar declarațiile martorilor I.G.

și I.E., în ce privește această perioadă, nu pot constitui probe, în sensul prevăzut de art. 4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002. A mai reținut instanța că, așa cum rezultă și din adresa emisă de Institutul de Istorie „N. Iorga”, depusă la dosar, Basarabia, în perioada 23 iunie 1941 - 1 martie 1944 s-a aflat sub administrație românească, așa încât plecările din acest teritoriu nu pot fi considerate refugieri, în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000. Ca urmare, nu pot fi acordate drepturile solicitate, reclamanta nedovedind persecuția din motive etnice, invocată. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea pentru nelegalitate, a acestei hotărâri, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivare, reclamanta a arătat că a solicitat recunoașterea calității de beneficiară a legii, pentru perioada 1 noiembrie 1940 - 1 noiembrie 1943, în care părinții săi au părăsit forțat, teritoriul ocupat al Basarabiei și s-au stabilit în județul Brăila. Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat. Din actele cauzei a rezultat că părinții reclamantei s-au refugiat din Basarabia, la 1 noiembrie 1940 și că aceasta s-a născut la 10 iunie 1941, în timpul refugiului, determinat de evenimentele politico-militare, astfel cum menționează în recursul său, recurenta-reclamantă, deci nu din motive etnice, așa cum prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Se constată, de asemenea, că recurenta solicită recunoașterea calității de beneficiar al legii, începând cu data de 1 noiembrie 1940, deci anterior datei când aceasta s-a născut, ceea ce este inadmisibil. Așa fiind în mod corect a stabilit instanța de fond, că reclamanta, în perioada menționată în petitul acțiunii, nu s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Față de aceste considerente, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ș.M. împotriva sentinței civile nr. 1511 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 1340/2004, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.