ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8914/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 1340

din 20 mai 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta Ș.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii

a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11893/10031 din 20 aprilie

2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei,

prin care i s-a respins cererea privind acordarea drepturilor pentru prima

perioadă, 1941 - 1943, de refugiu a părinților săi, din Soroca - U.R.S.S., în România,

unde aceasta s-a născut la 10 iunie 1941.

Pârâta Casa de Pensii a municipiului

București a depus întâmpinare la acțiune. arătând că reclamantei i-au fost

acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. pentru perioada 12 august

1944 - 6 martie 1945, conform actelor depuse la primul dosar. Ulterior,

reclamanta a depus o nouă cerere, solicitând acordarea drepturilor pentru

perioada 1941 - 1943, cererea fiindu-i respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada

refugiului din motive etnice, având în vedere că, după 22 iunie 1941, în

Basarabia a fost reinstaurată administrația românească și, deci, nu mai existau

motive pentru a se invoca persecuția etnică.

Prin sentința civilă nr. 1511 din 22

iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit persecuțiile din motive etnice,

pe perioada 1941 - 1943, iar declarațiile martorilor I.G. și I.E., în ce

privește această perioadă, nu pot constitui probe, în sensul prevăzut de art. 4

din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

A mai reținut instanța că, așa cum

rezultă și din adresa emisă de Institutul de Istorie „N. Iorga”, depusă la

dosar, Basarabia, în perioada 23 iunie 1941 - 1 martie 1944 s-a aflat sub

administrație românească, așa încât plecările din acest teritoriu nu pot fi

considerate refugieri, în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000.

Ca urmare, nu pot fi acordate

drepturile solicitate, reclamanta nedovedind persecuția din motive etnice,

invocată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta, solicitând casarea pentru nelegalitate, a acestei hotărâri,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare, reclamanta a arătat că

a solicitat recunoașterea calității de beneficiară a legii, pentru perioada 1

noiembrie 1940 - 1 noiembrie 1943, în care părinții săi au părăsit forțat,

teritoriul ocupat al Basarabiei și s-au stabilit în județul Brăila.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele cauzei a rezultat că

părinții reclamantei s-au refugiat din Basarabia, la 1 noiembrie 1940 și că

aceasta s-a născut la 10 iunie 1941, în timpul refugiului, determinat de

evenimentele politico-militare, astfel cum menționează în recursul său,

recurenta-reclamantă, deci nu din motive etnice, așa cum prevede art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Se constată, de asemenea, că

recurenta solicită recunoașterea calității de beneficiar al legii, începând cu

data de 1 noiembrie 1940, deci anterior datei când aceasta s-a născut, ceea ce

este inadmisibil.

Așa fiind în mod corect a stabilit

instanța de fond, că reclamanta, în perioada menționată în petitul acțiunii, nu

s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Față de aceste considerente, urmează

a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ș.M.

împotriva sentinței civile nr. 1511 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 1340/2004, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2004.