ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5554/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la nr. 1739, la data de 30 aprilie 2002, contestatorul C.F.

a solicitat să se anuleze formele de executare din dosarul Biroului

Executorului Judecătoresc F.M., nr. 213/2002 și să se constate nulitatea

contractului de împrumut cu gaj general, autentificat sub nr. 7096 din 14 iulie

1998, în baza căruia s-a pornit executarea.

Judecătoria Câmpina, prin sentința

civilă nr. 2570 din 4 septembrie 2002, a respins excepția prescripției

dreptului de a cere executarea silită și a admis cererea de suspendare a

executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Au fost respinse ca neîntemeiate

cererile formulate de contestatorul C.F. (contestația la executare și

constatarea nulității contractului de împrumut, autentificat sub nr.

7096/1998).

De asemenea, a fost respinsă cererea

reconvențională formulată de intimatul I.H.Y.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, la data de 13 iulie 1998, în baza contractului

nr. 7095, intimatul a cesionat acțiuni către soția contestatorului, iar

contestatorul s-a obligat, împreună cu toți cesionarii înscriși în contract, să

plătească valoarea acțiunilor în sumă de 30.000 dolari SUA, în rate lunare de

câte 3000 dolari, începând cu data de 10 noiembrie1998.

Între contestator și intimat a fost

încheiat și un alt contract, împrumut cu gaj general, în care se consemnează că

intimatul a împrumutat contestatorului suma de 10.000 dolari SUA, reprezentând

contravaloarea acțiunilor cesionate, și că suma urmează a fi restituită în 10

rate lunare de câte 1.000 dolari SUA.

Martorul audiat la cererea

contestatorului a declarat că la data încheierii contractului de vânzare a

acțiunilor contestatorul nu a plătit prețul, iar contractul de împrumut a fost

încheiat pentru ca intimatul să se asigure că va primi c/val. acțiunilor.

Declarația martorului se coroborează cu mențiunile făcute în contractul de

împrumut.

Prin cererea reconvențională,

formulată de intimat, s-a solicitat să se constate că chitanța care atestă

plata sumei de 970 dolari SUA de către contestator este falsă, însă pentru că

nu s-au indicat mijloacele de apărare, se aplică dispozițiile art. 182 C. proc.

civ.

Reține instanța de fond, că scopul

mediat, ca element al cauzei juridice a actului, fiind intenția intimatului de

a primi contravaloarea acțiunilor cedate contestatorului, actul de împrumut nu

este afectat de nulitate absolută. Nu a existat eroare asupra motivului

determinant la încheierea contractului, iar excepția prescrierii dreptului de a

cere executarea silită nu este întemeiată, pentru că restituirea sumei urma să

se facă în rate și pentru fiecare rată curge termenul de prescripție de la data

scadenței, iar contestatorul a îndeplinit voluntar un act de executare,

achitând suma de 970 dolari SUA.

Se mai reține, că, potrivit art. 66

din Legea nr. 36/1995, contractele autentice sunt titluri executorii, iar

conform art. 376 C. proc. civ., aceste contracte pot fi investite cu formulă

executorie. Obligația asumată de contestator este o datorie comună, în

îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.

Tribunalul Prahova, prin decizia

civilă nr. 2847 din 6 decembrie 2002, a respins recursul declarat de

contestator împotriva acestei hotărâri, reținând că în contractul încheiat de

părți nu lipsește contraprestația, iar contestatorul, care a semnat actul în

fața notarului, îi contestă valabilitatea după patru ani de la data încheierii

lui.

Reține instanța de recurs, că

actului încheiat de părți nu-i lipsește scopul imediat, dreptul intimatului de

a cere executarea silită nu este prescris, bunul comun poate fi urmărit pentru

această datorie comună, soția contestatorului nu a contestat executarea silită,

iar investirea contractului autentic a fost făcută cu respectarea art. 66 din

Legea nr. 36/1995 și art. 376 C. proc. civ.

Împotriva acestor hotărâri,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat, la data de 28 august 2003, recurs în anulare, susținând că hotărârile

atacate au fost date cu încălcarea esențială a legii, pentru următoarele

considerente:

- Instanțele au nesocotit

dispozițiile art. 3 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, deoarece făcând

aplicarea principiului consacrat de art. 12 din decret, față de data la care

creditorul a cerut executarea, 27 martie 2002, dreptul la executarea silită a

ratelor scadente în lunile noiembrie și decembrie 2001, ianuarie, februarie și

martie 2002, era prescris.

- Instanța de fond și-a întemeiat

soluția pe prevederile art. 32 lit. c) C. fam., reținând că pentru împrumutul

contractat de contestator poate fi urmărit imobilul bun comun, însă potrivit

acestui text, soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile contractate

de fiecare dintre ei pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei. Or,

obligația este comună dacă a fost asumată în acest scop.

Nu se poate susține însă că un

împrumut de 10.000 dolari SUA, care în mod evident excede nevoilor obișnuite

ale căsniciei, se înscrie în aceste nevoi. De aceea, instanța nu trebuia să

îngăduie executarea silită asupra imobilului care face obiectul proprietății

comune a contestatorului și soției sale.

- Deși s-a reținut că împrumutatul

nu a primit suma de 10.000 dolari SUA, a fost respinsă cererea pentru

constatarea nulității contractului.

Or, dacă F.C. s-a obligat să restituie

o sumă pe care nu a primit-o, contractul este lipsit de cauză, iar în actele

reale, când lipsa cauzei se datorează nepredării bunului, urmarea este

nulitatea absolută a acestora. Lipsa cauzei contractului de împrumut nu este

acoperită de faptul reținut de instanță, că intimatul creditor ar fi urmărit să

se asigure că va primi contravaloarea acțiunilor cesionate.

Recursul în anulare va fi respins,

pentru următoarele considerente.

Potrivit actelor depuse la dosar, în

luna iulie 1998, s-au încheiat două contracte semnate de ambele părți.

La data de 13 iulie 1998 s-a

încheiat contractul de cesiune, prin care intimatul H.I.Y. a cedat soției

contestatorului întregul capital ce îl deținea la SC A. SA București, în

valoare de 11.000 dolari SUA, reprezentând aport în natură.

În contract există mențiunea că

cedentul pierde calitatea de acționar la această societate, iar prin același

contract mai mulți acționari au cedat capitalul social deținut la SC A. SA tot

soției contestatorului. Doar acțiunile cedentului C.T. au fost preluate de 5

cesionari, printre care sunt înscriși contestatorul și soția sa.

Contractul de cesiune este semnat de

contestator, care a reprezentat-o pe soția sa, fiind împuternicit prin procură

specială, iar în contract s-a înscris clauza referitoare la prețul tuturor

acțiunilor cesionate, stabilit la suma de 30.000 dolari SUA și obligația de

plată a sumei, asumată de toți cesionarii, printre care este înscris și

contestatorul.

A doua zi (14 iulie 1998) a fost

încheiat contractul care face obiectul procesului, intitulat împrumut cu gaj

general, în care se consemnează că intimatul H.I.Y. dă cu împrumut

contestatorului suma de 10.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea

acțiunilor cesionate de la SC A. SA.

Aceste contracte, ambele semnate de

părțile din proces, nu produc efecte în mod separat. Legătura dintre ele

rezultă din clauzele contractului, intitulat impropriu, contract de împrumut cu

gaj general, în care este înscrisă clauza că se împrumută contravaloarea

acțiunilor de la SC A. SA, cesionate de intimat.

Întrucât, conform mențiunii din

contractul de cesiune, intimatul, la data de 13 iulie 1998, a pierdut calitatea

de acționar la SC A. SA, situație cunoscută de contestator, este evident că

suma de 10.000 dolari SUA înscrisă în contractul care face obiectul procesului,

reprezintă parte din suma datorată, conform contractului de cesiune, pentru

acțiunile cedate de intimat soției contestatorului.

Pentru a stabili intenția părților,

în raport cu toate circumstanțele cauzei și a determina înțelesul exact al

contractului, instanța de fond a admis, la cererea contestatorului, proba cu

martori, iar martorul A.E.M.M. a declarat că a doua zi după încheierea

contractului de cesiune a mers la intimat, împreună cu contestatorul, pentru a

stabili modalitatea de plată a acțiunilor cumpărate, deoarece la data

cumpărării nu a fost plătită contravaloarea acțiunilor. Arată martorul, că s-a

întocmit contractul, intitulat de împrumut, pentru ca intimatul să aibă

garanția că va primi banii pentru acțiunile vândute.

Prin urmare, interpretând contractul

după textul actului încheiat și nu după modul cum a fost numit de părți, se

constată că voința reală a părților a fost ca F.C. să se angajeze față de

intimat (creditor în contractul de cesiune) să execute singur prestația din

contractul de cesiune, în limita sumei de 10.000 dolari SUA.

Convenția este legală, deoarece

contractul fiind creația voinței părților, care se obligă numai în măsura în

care doresc acest lucru, actul prin care contestatorul, cu acceptul

creditorului, s-a obligat să plătească datoria de 10.000 dolari SUA,

contravaloarea acțiunilor cumpărate de soția sa, nu este lipsit de cauză și

nici nu are cauză ilicită.

Prin încheierea contractului, scopul

urmărit de creditor a fost de a-și asigura realizarea creanței, iar cel urmărit

de contestator a fost de a executa singur prestația datorată conform

contractului de cesiune, pentru acțiunile cumpărate de soția sa, în limita

sumei de 10.000 dolari SUA.

Că aceasta a fost intenția reală a

părților, rezultă și din unele elemente extrinseci, cum ar fi discuțiile

purtate la momentul încheierii contractului, relatate de martorul audiat în

cauză, precum și din faptul că intimatul nu a cerut și executarea creanței stabilite

prin contractul de cesiune, așa cum a precizat contestatorul, prin apărător.

Criticile privind prescripția

dreptului de a cere executarea silită pentru parte din creanță (5 rate) și

imposibilitatea urmăririi unui bun comun pentru datoria unuia din soți, vizează

însăși executarea silită, iar, pe aceste temeiuri, în prezenta cauză, prin

contestația la executare s-a solicitat anularea actelor de executare în dosarul

executorului judecătoresc nr. 213/2002.

De aceea, nu este lipsit de

importanță faptul că la data înregistrării recursului în anulare actele de

executare din dosarul 213/2002 erau deja anulate prin sentința civilă nr. 1637

din 13 august 2003 a Judecătoriei Câmpina, hotărâre pronunțată, pe un alt temei

juridic, tot într-o contestație la executare.

Prin această hotărâre (rămasă

irevocabilă prin respingerea recursului), s-a constatat că executarea începută

în dosarul de executare nr. 213/2002 este perimată și că, formulându-se o nouă

cerere de executare la 16 iunie 2003, după împlinirea termenului de

prescripție, dreptul de a cere executarea silită este prescris pentru întreaga

sumă.

Întrucât executarea silită pentru

creanța stabilită prin contractul care face obiectul procesului nu mai poate

continua în dosarul de executare nr. 213/2002, iar excepția prescripției

dreptului de a cere executarea silită a fost admisă pentru întreaga creanță,

este irelevantă analiza motivelor de recurs care privesc prescripția parțială a

dreptului de creanță, raportat la data formulării primei cereri de executare silită

(27 martie 2002) și condițiile în care un bun comun poate să facă obiectul

urmăririi silite.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, se va respinge recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 2847 din 6 decembrie 2002 a

Tribunalului Prahova și sentinței civile nr. 2570 din 4 septembrie 2002 a

Judecătoriei Câmpina.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.