ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3724/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14, pronunțată

de Tribunalul Vâlcea, la data de 28 ianuarie 2004, a dispus condamnarea

inculpatului P.N.D. (T.) la:

- 8 ani de închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., prin respingerea

cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în cea prevăzută de art.

329 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

durata arestării preventive începând cu 24 septembrie 2003, la zi,

prelungindu-se arestul până la 26 februarie 2004.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În sfârșit s-a luat act că părțile

vătămate nu s-au constituit părți civile și nu au solicitat daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că în vara anului 2001, inculpatul a constrâns-o pe

partea vătămată U.A.M. atât înainte cât și după ce a împlinit vârsta de 15 ani,

să practice prostituția, știind că aceasta nu avea asigurată educația și

protecția familiei sale.

În luna iunie 2003, același inculpat

a racolat-o pe partea vătămată E.M.V. în vârstă de 14 ani pe care, de asemenea,

a obligat-o să practice prostituția.

Cele două părți vătămate au fost

obligate de inculpat, să practice prostituția atât la domiciliul acestuia unde

erau găzduite, cât și în localitățile Rm. Vâlcea, Călimănești și Budești.

Împotriva sentinței instanței de

fond, inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și,

netemeinicie, întrucât greșit instanța a reținut în sarcina sa fapta de constrângere

a minorelor la practicarea prostituției, motiv pentru care solicita achitarea

sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care a fost dispusă trimiterea sa în judecată.

Prin decizia penală nr. 90/ A din 30

aprilie 2004, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Împotriva acestei decizii pronunțată

de instanța de control judiciar, a declarat recurs inculpatul susținând

motivele de recurs care coincid cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17, 17

1

, 18, 5 și 4 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Din analiza lucrărilor și actelor

dosarului rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt, dându-se

încadrarea juridică legală faptelor, iar sub aspectul individualizării

pedepsei, respectându-se dispozițiile art. 72 C. pen.

Un prim motiv de recurs vizează o

gravă eroare de fapt, pronunțându-se o hotărâre contrară legii, în cauză

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, învederându-se

Dispozițiile art. 385

9

pct. 12, 17

1

și 18 C. proc. pen.

S-a susținut că din ansamblul

probator nu rezultă acte materiale ce intră în conținutul laturii obiective a

infracțiunii de trafic de persoane și nici vinovăția sa, în sensul că „nu a

determinat” prin amenințare și alte forme de constrângere părțile vătămate să

practice prostituția în folosul său.

Or, chiar dacă pe parcursul

procesului, recurentul inculpat a susținut că părțile vătămate minore, erau

„ușuratice”, că anterior au întreținut relații sexuale cu diferiți bărbați; că

de bună voie s-au stabilit în locuința sa, că, se afla în relații de concubinaj

cu una dintre părțile vătămate și că, faptele de prostituție, au avut loc la

inițiativa minorelor, fără a fi constrânse, susținerile sunt de circumstanță și

fără relevanță juridică în contextul administrat.

Aceste apărări ale inculpatului sunt

contrazise de probele administrate, respectiv declarațiile părților vătămate,

care tot timpul au susținut că inculpatul le amenința și chiar folosea violența

pentru a le obliga să se prostitueze.

În același sens au declarat martorii

audiați care au susținut că, părțile vătămate erau bătute și obligate să se

prostitueze, încercând în mai multe rânduri să fugă pentru a reclama aceste

fapte.

Martorii C.I., U.A., C.V., C.E.,

B.E., C.N., S.I.R., A.N., L.V., S.G.V., au declarat în sensul că inculpatul

încredința părțile vătămate unor bărbați, în schimbul unor sume de bani, pentru

a întreține raporturi sexuale.

Mai mult, la rugămintea

inculpatului, martorul A.N. a păstrat pașaportul părții vătămate U.A.M. pentru

a o determina să nu plece de la el.

Or, în raport de totalitatea

probelor administrate este evident că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Acestea sunt considerentele pentru

care Curtea, constatând vinovăția inculpatului, va respinge ca nefondată,

această apărare.

Tot nefondată este și critica

referitoare la desfășurarea anchetei judiciare în absența inculpatului și

neregularitățile penale, audierea minorelor în lipsa reprezentanților legali,

astfel încât, Curtea apreciază că în cauză nu operează nulitățile prevăzute de

art. 197 alin. (1) și ultim C. proc. pen.

Este adevărat că la termenul din 19

noiembrie 2003 inculpatul a fost transportat la spital, fiind audiate părțile

vătămate și o parte din martori, sub rezerva audierii.

Dar de la acest termen la care a

fost prezent avocatul inculpatului, apărătorul ales, cauza a suferit o serie de

amânări respectiv 3 decembrie; 17 decembrie; 14 ianuarie și 28 ianuarie, timp

în care instanța de fond a procedat la administrare de probatorii fără ca

inculpatul și apărătorul acestuia să solicite reaudierea martorilor audiați în

lipsa sa.

Nici în fața instanței de control

judiciar inculpatul și apărătorul acestuia nu au reiterat această cerere,

dimpotrivă solicitând amânarea cauzei pentru lipsa de procedură sau necitarea

reprezentanților legali ai minorelor, astfel încât au fost îndeplinite

dispozițiile prevăzute de art. 326 – art. 327 C. proc. pen.

Susținerea că declarațiile părților

vătămate sunt sumare „de numai 5 rânduri dactilografiate” este irelevantă atâta

timp cât C. proc. pen., nu exista un text de lege care să consfințească exact

întinderea declarațiilor.

În sfârșit, sub aspectul

reindividualizării pedepsei, apărarea nu poate fi primită, ținând seama de

pericolul social al infracțiunii, care aduce grave atingeri relațiilor sociale,

împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și datele ce caracterizează

persoana inculpatului, încât o diminuare a cuantumului pedepsei este

nejustificată.

Pentru aceste considerente, Curtea

în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Se va deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.N.D. împotriva deciziei penale nr. 90/ A din 30 martie

2004 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 24 septembrie 2003 la 2 iulie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2004.