ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3724/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 14, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, la data de 28 ianuarie 2004, a dispus condamnarea inculpatului P.N.D. (T.) la: - 8 ani de închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în cea prevăzută de art. 329 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu 24 septembrie 2003, la zi, prelungindu-se arestul până la 26 februarie 2004. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În sfârșit s-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile și nu au solicitat daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în vara anului 2001, inculpatul a constrâns-o pe partea vătămată U.A.M. atât înainte cât și după ce a împlinit vârsta de 15 ani, să practice prostituția, știind că aceasta nu avea asigurată educația și protecția familiei sale. În luna iunie 2003, același inculpat a racolat-o pe partea vătămată E.M.V. în vârstă de 14 ani pe care, de asemenea, a obligat-o să practice prostituția. Cele două părți vătămate au fost obligate de inculpat, să practice prostituția atât la domiciliul acestuia unde erau găzduite, cât și în localitățile Rm.

Vâlcea, Călimănești și Budești. Împotriva sentinței instanței de fond, inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și, netemeinicie, întrucât greșit instanța a reținut în sarcina sa fapta de constrângere a minorelor la practicarea prostituției, motiv pentru care solicita achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost dispusă trimiterea sa în judecată. Prin decizia penală nr. 90/ A din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii pronunțată de instanța de control judiciar, a declarat recurs inculpatul susținând motivele de recurs care coincid cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17, 17 1 , 18, 5 și 4 C. proc.

pen. Recursul este nefondat. Din analiza lucrărilor și actelor dosarului rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt, dându-se încadrarea juridică legală faptelor, iar sub aspectul individualizării pedepsei, respectându-se dispozițiile art. 72 C. pen. Un prim motiv de recurs vizează o gravă eroare de fapt, pronunțându-se o hotărâre contrară legii, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, învederându-se Dispozițiile art. 385 9 pct. 12, 17 1 și 18 C. proc. pen. S-a susținut că din ansamblul probator nu rezultă acte materiale ce intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane și nici vinovăția sa, în sensul că „nu a determinat” prin amenințare și alte forme de constrângere părțile vătămate să practice prostituția în folosul său.

Or, chiar dacă pe parcursul procesului, recurentul inculpat a susținut că părțile vătămate minore, erau „ușuratice”, că anterior au întreținut relații sexuale cu diferiți bărbați; că de bună voie s-au stabilit în locuința sa, că, se afla în relații de concubinaj cu una dintre părțile vătămate și că, faptele de prostituție, au avut loc la inițiativa minorelor, fără a fi constrânse, susținerile sunt de circumstanță și fără relevanță juridică în contextul administrat. Aceste apărări ale inculpatului sunt contrazise de probele administrate, respectiv declarațiile părților vătămate, care tot timpul au susținut că inculpatul le amenința și chiar folosea violența pentru a le obliga să se prostitueze.

În același sens au declarat martorii audiați care au susținut că, părțile vătămate erau bătute și obligate să se prostitueze, încercând în mai multe rânduri să fugă pentru a reclama aceste fapte. Martorii C.I., U.A., C.V., C.E., B.E., C.N., S.I.R., A.N., L.V., S.G.V., au declarat în sensul că inculpatul încredința părțile vătămate unor bărbați, în schimbul unor sume de bani, pentru a întreține raporturi sexuale. Mai mult, la rugămintea inculpatului, martorul A.N. a păstrat pașaportul părții vătămate U.A.M. pentru a o determina să nu plece de la el. Or, în raport de totalitatea probelor administrate este evident că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Acestea sunt considerentele pentru care Curtea, constatând vinovăția inculpatului, va respinge ca nefondată, această apărare. Tot nefondată este și critica referitoare la desfășurarea anchetei judiciare în absența inculpatului și neregularitățile penale, audierea minorelor în lipsa reprezentanților legali, astfel încât, Curtea apreciază că în cauză nu operează nulitățile prevăzute de art. 197 alin. (1) și ultim C. proc. pen. Este adevărat că la termenul din 19 noiembrie 2003 inculpatul a fost transportat la spital, fiind audiate părțile vătămate și o parte din martori, sub rezerva audierii. Dar de la acest termen la care a fost prezent avocatul inculpatului, apărătorul ales, cauza a suferit o serie de amânări respectiv 3 decembrie; 17 decembrie; 14 ianuarie și 28 ianuarie, timp în care instanța de fond a procedat la administrare de probatorii fără ca inculpatul și apărătorul acestuia să solicite reaudierea martorilor audiați în lipsa sa.

Nici în fața instanței de control judiciar inculpatul și apărătorul acestuia nu au reiterat această cerere, dimpotrivă solicitând amânarea cauzei pentru lipsa de procedură sau necitarea reprezentanților legali ai minorelor, astfel încât au fost îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 326 – art. 327 C. proc. pen. Susținerea că declarațiile părților vătămate sunt sumare „de numai 5 rânduri dactilografiate” este irelevantă atâta timp cât C. proc. pen., nu exista un text de lege care să consfințească exact întinderea declarațiilor. În sfârșit, sub aspectul reindividualizării pedepsei, apărarea nu poate fi primită, ținând seama de pericolul social al infracțiunii, care aduce grave atingeri relațiilor sociale, împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și datele ce caracterizează persoana inculpatului, încât o diminuare a cuantumului pedepsei este nejustificată.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N.D. împotriva deciziei penale nr. 90/ A din 30 martie 2004 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 septembrie 2003 la 2 iulie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2004.