ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7205/2004

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

14 martie 2001, reclamantul N.C. a solicitat, pe cale de contencios

administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și

chemând în garanție Ministerul Finanțelor Publice, să se stabilească faptul că

în urma pensionării, pârâtul trebuia să îi acorde drepturile bănești cu titlu

de ajutor, în valoare de 19.765.866 lei, din care i s-a achitat numai suma de

10.952.942 lei și să fie obligat pârâtul, la plata diferenței de 8.812.924 lei,

actualizată până la data punerii în executare a hotărârii.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 240/F din

23 octombrie 2001, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului

în garanție, Ministerul Finanțelor Publice, a respins și acțiunea și cererea de

chemare în garanție.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că impozitarea ajutorului primit de reclamant, cu ocazia

trecerii în rezervă, la data de 30 noiembrie 1999, este conformă dispozițiilor art.

70 din O.G. nr. 73/1999, având în vedere că acest ajutor a fost încasat în luna

ianuarie 2000 și că acesta a fost calculat pe baza soldei lunare brute.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul, recurs care a fost respins de către Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1934 din 20 mai

2003, cu motivarea că baza de calcul și cuantumul impozitului reținut din

ajutorul acordat recurentului-reclamant, au fost corect stabilite de către

intimatul-pârât, în raport cu dispozițiile legale incidente la momentul

încasării efective a sumei cu titlu de ajutor.

La data de 27 mai 2004, reclamantul

N.C. a atacat și această ultimă hotărâre, cu contestație în anulare, solicitând

anularea deciziei atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de

procedură efectuat.

Motivându-și cererea, contestatorul

a susținut, în esență, că instanța de control judiciar a omis să cerceteze

motivul de recurs referitor la declarația Mr. (r) V.E. și nu s-a pronunțat cu

privire la suma care trebuia să i se acorde, în valoare de 2.493.802 lei, sumă

ce reprezintă diferența de la întreaga sumă cu titlu de ajutor și care trebuia

reactualizată conform Legii nr. 138/1999.

Contestația în anulare este

nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 318

teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de

modificare.

Afirmația contestatorului, că

instanța nu s-a pronunțat asupra unei declarații extrajudiciare și asupra unei

sume care trebuia să-i fie acordată, nu poate fi asimilată cerinței exprese prevăzute

de textul legal mai sus indicat.

Pentru o apreciere corectă și

completă asupra acestui motiv de contestație, trebuie reținut că, dispozițiile art.

318 C. proc. civ., se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar

nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.

Curtea constată, pe de o parte, că

pretinsele motive invocate de contestator, la care instanța nu ar fi răspuns,

nu se încadrează în motivele de modificare sau de casare prevăzute limitativ de

art. 304 C. proc. civ.

De altfel, ele nici nu au fost

expuse ca atare, nici în recursul reclamantului, nici în „precizarea” formulată

de către acesta.

Singura referire la declarația Mr. (r)

V.E., se regăsește în notele scrise depuse la dosar, cu ocazia dezbaterilor pe

fond și nu poate fi considerată în nici un caz, un motiv de recurs, ca, de

altfel, nici cel referitor la diferența de ajutor respectivă, ci, cel mult,

argumente și probe în susținerea motivului de recurs vizând nelegalitatea

sentinței atacate.

Or, nu se poate reproșa instanței,

omisiunea cercetării acestora, atâta timp, cât instanța de recurs a grupat

argumentele, pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent

comun.

Față de considerentele expuse,

rezultă că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.

318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de N.C. împotriva

deciziei nr. 1934 din 20 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de

contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.