ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7205/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7205/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de
14 martie 2001, reclamantul N.C. a solicitat, pe cale de contencios
administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și
chemând în garanție Ministerul Finanțelor Publice, să se stabilească faptul că
în urma pensionării, pârâtul trebuia să îi acorde drepturile bănești cu titlu
de ajutor, în valoare de 19.765.866 lei, din care i s-a achitat numai suma de
10.952.942 lei și să fie obligat pârâtul, la plata diferenței de 8.812.924 lei,
actualizată până la data punerii în executare a hotărârii.
Curtea de Apel Brașov, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 240/F din
23 octombrie 2001, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului
în garanție, Ministerul Finanțelor Publice, a respins și acțiunea și cererea de
chemare în garanție.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța a reținut că impozitarea ajutorului primit de reclamant, cu ocazia
trecerii în rezervă, la data de 30 noiembrie 1999, este conformă dispozițiilor art.
70 din O.G. nr. 73/1999, având în vedere că acest ajutor a fost încasat în luna
ianuarie 2000 și că acesta a fost calculat pe baza soldei lunare brute.
Împotriva sentinței a declarat
recurs, reclamantul, recurs care a fost respins de către Curtea Supremă de
Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1934 din 20 mai
2003, cu motivarea că baza de calcul și cuantumul impozitului reținut din
ajutorul acordat recurentului-reclamant, au fost corect stabilite de către
intimatul-pârât, în raport cu dispozițiile legale incidente la momentul
încasării efective a sumei cu titlu de ajutor.
La data de 27 mai 2004, reclamantul
N.C. a atacat și această ultimă hotărâre, cu contestație în anulare, solicitând
anularea deciziei atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de
procedură efectuat.
Motivându-și cererea, contestatorul
a susținut, în esență, că instanța de control judiciar a omis să cerceteze
motivul de recurs referitor la declarația Mr. (r) V.E. și nu s-a pronunțat cu
privire la suma care trebuia să i se acorde, în valoare de 2.493.802 lei, sumă
ce reprezintă diferența de la întreaga sumă cu titlu de ajutor și care trebuia
reactualizată conform Legii nr. 138/1999.
Contestația în anulare este
nefondată.
În conformitate cu prevederile art. 318
teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate
cu contestație, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în
parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de
modificare.
Afirmația contestatorului, că
instanța nu s-a pronunțat asupra unei declarații extrajudiciare și asupra unei
sume care trebuia să-i fie acordată, nu poate fi asimilată cerinței exprese prevăzute
de textul legal mai sus indicat.
Pentru o apreciere corectă și
completă asupra acestui motiv de contestație, trebuie reținut că, dispozițiile art.
318 C. proc. civ., se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar
nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.
Curtea constată, pe de o parte, că
pretinsele motive invocate de contestator, la care instanța nu ar fi răspuns,
nu se încadrează în motivele de modificare sau de casare prevăzute limitativ de
art. 304 C. proc. civ.
De altfel, ele nici nu au fost
expuse ca atare, nici în recursul reclamantului, nici în „precizarea” formulată
de către acesta.
Singura referire la declarația Mr. (r)
V.E., se regăsește în notele scrise depuse la dosar, cu ocazia dezbaterilor pe
fond și nu poate fi considerată în nici un caz, un motiv de recurs, ca, de
altfel, nici cel referitor la diferența de ajutor respectivă, ci, cel mult,
argumente și probe în susținerea motivului de recurs vizând nelegalitatea
sentinței atacate.
Or, nu se poate reproșa instanței,
omisiunea cercetării acestora, atâta timp, cât instanța de recurs a grupat
argumentele, pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent
comun.
Față de considerentele expuse,
rezultă că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.
318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de N.C. împotriva
deciziei nr. 1934 din 20 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de
contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 septembrie 2004.