ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2769/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2002 pe rolul Tribunalului

Buzău, contestatoarele P.V. și L.E. au solicitat în contradictoriu cu

intimatele Primăria comunei Padina, SA C. Padina, SA V. Padina și SA 22 D. Padina,

precum și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Buzău, să se dispună

anularea deciziei emisă de Primăria comunei Padina, prin care s-a respins

notificarea adresată de contestatoare în baza Legii nr. 10/2001.

În motivarea contestației s-a arătat că în calitate de moștenitoare a

defuncților P.I. și P.M., bunurile acestora au fost preluate abuziv de stat,

respectiv suprafața de 23 hectare teren, ce au fost trecute în proprietatea

fostului C.A.P. Padina, un porumbar, un grajd cu fânar, o remiză de utilaje,

saivan pentru 100 de oi, bucătărie de vară, secerătoare, marcatoare, două

pluguri, două căruțe, o mașină de bătut porumb, o alta de vânturat porumbul, o

prășitoare, animale și păsări.

Au mai arătat contestatoarele că din

bunurile preluate, în prezent mai există suprafața de 13,65 ha teren și o

magazie, aflate în posesia primăriei Padina și a unităților agricole C. și V.

Padina.

Tribunalul Buzău, prin sentința

civilă nr. 165 din 13 martie 2003 a admis în parte cererea contestatoarelor și

a dispus restituirea prin echivalent bănesc în cuantum de 208.394.492 lei,

reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate respectiv: bucătărie de

vară (39.967.603 lei), grajd cu fânar (72.502.360 lei) saivan pentru oi

(20.458.480 lei), o remiză pentru utilaje (65.469.986 lei).

A dispus restituirea către

contestatoare a unei magazii amplasată în incinta fostului sediu al C.A.P., în

prezent în folosința S.A. 22 D. Padina în valoare de 32.681.000 lei. După

rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, a dispus ca părțile să urmeze

procedura prevăzută de art. 37 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că bunurile restituite au fost preluate abuziv de stat și

demolate ulterior.

În ceea ce privește suprafața de

13,65 ha teren solicitată de contestatoare a le fi restituită, prima instanță a

constatat că acest teren a fost solicitat în temeiul Legii nr. 169/1997 și a

Legii nr. 1/2000, astfel că nu poate face obiect al restituirii în conformitate

cu prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la celelalte bunuri,

respectiv utilajele agricole, instanța a reținut că nu mai pot fi restituite

întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 6

2

din Legea nr.

10/2001.

Apelurile declarate de contestatoare

și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Buzău, împotriva sentinței

civile nr. 135 din 13 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost

respinse ca nefondate prin decizia nr. 944 din 29 martie 2004 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Critica contestatoarelor referitoare

la nerestituirea suprafeței de 13,65 ha teren, a fost respinsă cu motivarea că

pentru această suprafață au făcut demersurile prevăzute de Legea nr. 169/1997

și Legea nr. 1/2000, astfel că prin hotărârea comisiei județene nr. 224 din 24

octombrie 2002, a fost aprobată cererea contestatoarelor pentru acordarea de

despăgubiri bănești aferente suprafeței de 13,65 ha, fiind înscrise în anexa

nr. 39, poziția 75.

Și cea de a doua critică referitoare

la restituirea magaziei din lemn în natură și nu prin echivalent bănesc cum au

solicitat contestatoarele, a fost înlăturată cu motivarea că, acest bun există

în materialitatea sa și este posibilă preluarea.

Referitor la utilajele agricole a

căror restituire a fost solicitată, instanța de apel a constatat că aceste

bunuri nu mai există fizic.

În fine, ultima critică privind

nepronunțarea instanței, asupra cererii de acordare a cheltuielilor de

judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât contestatoarele nu au

solicitat aceste cheltuieli, așa cum rezultă din practicaua sentinței apelate.

În ceea ce privește apelul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Buzău, Curtea a reținut că este

nefondată critica vizând lipsa calității procesuale pasive, întrucât prima

instanță a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu această parte, pentru

opozabilitatea hotărârii.

Și critica privind încălcarea

dispozițiilor art. 206 C. proc. civ., cu privire la expertizele efectuate, în

sensul că nu a fost citat și nici nu i s-a comunicat rapoartele de expertiză, a

fost înlăturată întrucât apelantul a fost legal citată și avea posibilitatea să

ia cunoștință de conținutul lor și să formuleze eventuale obiecțiuni.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatoarele L.E., P.V. și intimatul Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Buzău.

În recursul contestatoarelor, se

invocă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că instanțele au aplicat

greșit legea cu privire la restituirea suprafeței de 13,65 ha teren aferentă

locuinței și anexelor gospodărești, a magaziei din lemn, ignorând faptul că are

o vechime de 70 de ani, cât și a utilajelor agricole pentru care au solicitat

restituirea prin echivalent și nu măsuri reparatorii.

Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Buzău, susține în recursul său, că nu are calitate procesuală pasivă,

în cauza dedusă judecății, astfel că instanța trebuia să se pronunțe asupra

excepției, fiind aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Recursurile nu sunt fondate.

Cum Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, este, în principiu, o lege cu caracter reparator generală,

legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acestei legi

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată prin Legea nr. 1/2000.

Întrucât, în cauză, obiectul cererii

de restituire îl constituie suprafața de 13,65 ha teren agricol, de natura

celor prevăzute în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru care prin

hotărârea nr. 224 din 22 octombrie 2002 a comisiei județene, a fost aprobată

cererea de despăgubiri bănești aferentă suprafeței solicitate, soluțiile

instanțelor sunt legale și temeinice urmând a fi menținute sub acest aspect.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea nu este posibilă se vor stabili

măsuri reparatorii prin echivalent.

Acest text, scoate în evidență

faptul că are prioritate principiul restituirii în natură față de restituirea

prin echivalent.

Sub acest aspect, în mod judicios

instanța de fond a dispus restituirea în natură a magaziei din lemn, soluție

confirmată și de instanța de apel.

În ceea ce privește restituirea

utilajelor agricole, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 condiționează

restituirea, de existența lor la data intrării în vigoare a legii.

În speță, contestatoarele recurente

nu au făcut dovada că utilajele agricole au fost preluate abuziv odată cu

imobilul și nici că aceste bunuri mai există în prezent.

Critica vizând nepronunțarea

instanței asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de

recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Buzău, este

neîntemeiată, argumentarea instanței de apel referitoare la justificarea

chemării în judecată a acestuia exclusiv pentru opozabilitate, fiind

întemeiată.

În consecință, recursurile fiind

nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi respinse ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate recursurile

declarate de reclamantele L.E. și P.V. precum și de Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei nr. 944 din 29 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.