ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2848/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 30 ianuarie 2007 reclamanții D.O. și D.L. au chemat în judecată

pe pârâta comuna Padina prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce

o va pronunța, să-l oblige pe primar să emită dispoziție privind notificarea

nr. 1777 din 30 aprilie 2001, completată ulterior, în sensul de a face o

propunere de despăgubiri pentru construcțiile și utilajele aferente

exploatației agricole preluate de stat de la autorul lor D.N., cu plata sumei

de 100 lei daune cominatorii pe zi de întârziere.

Prin sentința

civilă nr. 714 din 20 iunie 2007 Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins

acțiunea.

Apelul declarat

de reclamanți împotriva sentinței a fost de asemenea respins prin decizia nr.

428 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Pentru a

pronunța aceste hotărâri, ambele instanțe au reținut următoarele:

Emițând

dispoziția nr.80 din 125 noiembrie 2001, pârâta a soluționat corect notificarea

adresată de reclamanți, făcând aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1)-(5)

din Legea nr. 10/2001, incidente în situația în care entitatea juridică

notificată deține numai în parte bunurile solicitate.

Astfel, pârâta a

emis dispoziția cu privire la imobilul casă de locuit demolată, iar cu privire

la utilajele și instalațiile aferente exploatației agricole a comunicat

reclamanților prin adresele nr. 4341 și 4342 din 13 noiembrie 2001 că

notificarea a fost transmisă SA V., C. și D. din comuna Padina.

Cu actele depuse

la dosar, pârâta a făcut dovada că nu este unitatea deținătoare a utilajelor și

instalațiilor în litigiu, această calitate aparținând societăților agricole

anterior menționate.

Împotriva

deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C.- proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate recurenții susțin următoarele:

Instanța de apel

a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii și care nu ține

seama de caracterul devolutiv al apelului, necercetând fondul cauzei.

Deși instanța

reține că pârâta a respectat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în

realitate litigiul a fost generat tocmai de nerespectarea de către pârâtă a

acestor dispoziții legale.

Instanța de

apel, ca și prima instanță, a interpretat dispozițiile imperative ale art. 25

și art. 27 din Legea nr. 10/2001 ca și cum acestea ar lăsa loc de opțiune

pentru unitatea notificată.

În realitate,

pârâta a lăsat nesoluționată notificarea timp de cinci ani, în ciuda

diligentelor depuse de reclamantă, lipsindu-i astfel de posibilitatea de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.

Recurenții

solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Intimata nu a

depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile scrise trimise instanței de

recurs a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este,

într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Decizia recurată

este motivată, cercetează fondul cauzei, iar considerentele acesteia nu sunt

contradictorii, nefiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7

C. proc. civ.

De fapt, deși

invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții nu arată în ce ar

consta contradicția cuprinsă în considerentele deciziei, ci susțin că instanța

a ajuns la o concluzie contrară realității în ceea ce privește respectarea de

către pârâtă a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Această critică,

circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este, de asemenea, nefondată.

Astfel, pe baza

probelor administrate, a căror reanalizare nu mai este posibilă în recurs cu

consecința stabilirii unei alte situații de fapt, curtea de apel a stabilit că

pârâta nu este unitatea deținătoare a utilajelor și instalațiilor aferente

exploatației agricole preluate de stat de la autorul reclamanților și că

această calitate aparține unor societăți agricole C., V. D., a căror identitate

a fost adusă de pârâtă la cunoștința reclamanților prin adresele nr. 4341 și

4342 din 13 noiembrie 2001.

La această

situație de fapt, legea a fost corect aplicată, stabilindu-se că nu pârâta

trebuie obligată să soluționeze pe fond notificarea în ceea ce privește aceste

bunuri, așa cum solicită reclamanții prin cererea de chemare în judecată.

Soluția

corespunde dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, text care prevede în

primul alineat că persoana juridică notificată emite dispoziție numai pentru

partea din imobilele solicitate pe care le deține, iar în alineatul al doilea

arată că persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate

datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare.

În atare

situație, soluția de respingere a acțiunii este legală, fiind corect menținută

de curtea de apel.

În baza art. 312

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.O. și D.L. împotriva deciziei

nr. 428 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 mai 2008