ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2148/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 4189/2004, la Tribunalul București, secția I penală, petentul condamnat

A.S.M. a formulat contestație la executarea sentinței penale nr. 180 din 12

martie 2001 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

363 din 31 mai 2001 a Curții de Apel București.

În motivarea contestației,

petentul a arătat că prin sentința penală nr. 180/2001, modificată prin decizia

penală nr. 363/2001 s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 15 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la care s-a

adăugat și pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 468

din 5 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 5, rămasă definitivă la data de 5

iunie 1997 și că instanța de fond și apel, au reținut în mod greșit că fapta de

omor calificat a fost comisă în stare de recidivă, deoarece termenul de

încercare pentru pedeapsa de 1 an închisoare trebuia redus, în cauză

intervenind reabilitarea.

Tribunalul București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 1132 din 15 septembrie 2004, a respins, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnat, pe care l-a

obligat să plătească statului suma de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța a arătat că cererea petentului-condamnat este inadmisibilă

în raport de dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., deoarece înlăturarea

stării de recidivă, care este o împrejurare ce ține de fondul cauzei, nu

reprezintă un incident ivit în cursul executării în care să determine

modificarea pedepsei.

Acest lucru îl putea face

condamnatul, arată instanța, în cursul procesului, respectiv al executării

căilor legale de atac ordinare.

S-a concluzionat că întrucât

motivele invocate în cererea de contestație nu se încadrează în situațiile

expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., aceasta este

inadmisibilă.

Împotriva hotărârii

pronunțată de prima instanță a declarat apel condamnatul A.S.M. pe care a

criticat-o ca fiind greșită din moment ce s-a dovedit că instanța care l-a

condamnat a reținut în mod greșit existența stării de recidivă.

Diferit, condamnatul a

solicitat să se constate și faptul că pedeapsa de un an închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 168/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București este

grațiată.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 804 din 27 octombrie 2004, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat pe care l-a obligat la plata

sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200.000 lei, reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu

urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a arătat că în mod corect prima instanță a respins,

ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnat, deoarece

motivul invocat nu se regăsește între cele arătate în art. 461 lit. d) C. proc.

pen., care reglementează situațiile care pot forma obiectul unei asemenea

cereri, respectiv se invocă amnistia, grațierea, prescripția sau orice altă

cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident

ivit în cursul executării.

În cauză, motivul invocat de

condamnat, înlăturarea stării de recidivă, nu constituie un incident ivit în

timpul executării ci o procedură de fond care a fost rezolvată ca autoritate de

lucru judecat.

Decizia Curții de apel a

fost atacată cu recurs de către condamnatul A.S.M. pe care a criticat-o pentru

același motiv invocat și la judecata în fond și apel, respectiv, înlăturarea

stării de recidivă.

Recursul declarat de

recurentul condamnat A.S.M. este nefondat, deoarece în cauză instanțele de fond

și apel au apreciat just că motivul invocat nu se regăsește între cele arătate

în art. 461 lit. d) C. proc. pen., starea de recidivă neconstituind o împrejurare

intervenită în timpul executării pedepsei, aceasta fiind cunoscută la judecata

cauzei, iar reținerea ei de către instanțe are autoritate de lucru judecat care

nu poate fi îndepărtată pe calea contestației la executare.

Prin urmare, recursul

declarat de condamnatul A.S.M., fiind nefondat urmează a fi respins, ca atare,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator A.S.M. împotriva deciziei penale nr. 804/ A

din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 martie 2005.