ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6002/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 977 din 7

iulie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, contestația la executare formulată de petentul S.L.G. și a fost obligat

la plata sumei de 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut că prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 6

București, condamnatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 11 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 63 alin. (1) lit.

a) și b) C. pen., ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1377 din 15

octombrie 2001 a Judecătoriei sector 6 București, invocând cazul de contestație

la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În cererea sa, condamnatul a motivat

că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 C. pen., privind aplicarea

obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive,

întrucât prin sentința penală sus-menționată i-a fost aplicată pedeapsa de 11

ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000,

cu 5 ani mai mare decât maximul special al pedepsei, prevăzută pentru aceeași

infracțiune în noul Cod adoptat prin Legea nr. 301/2004.

Prin sentința penală nr. 2909 din 16

noiembrie 2004, Judecătoria sector 6 București a respins contestația, ca

inadmisibilă, reținând că dispozițiile noului Cod penal devin aplicabile,

începând cu 29 iunie   2005, conform art. 512 din Legea nr. 301/2004.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul

condamnat a declarat apel, care a fost admis prin decizia penală nr. 182/ A din

14 februarie 2005 a Tribunalului București, dispunându-se desființarea

sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sector 6

București.

Prin sentința penală nr. 722 din 28

martie 2005 a Judecătoriei sector 6 București, pronunțată în dosarul nr. 3232/2005,

s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat

competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului

București, cauza formând obiectul dosarului nr. 2739/2005.

La rândul său, Tribunalul București,

secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 977 din 7 iulie 2005, a respins

contestația la executare formulată de condamnatul S.L.G., ca neîntemeiată,

reținând că Legea nr. 301/2004 nu este în vigoare, întrucât prin O.U.G. nr. 58/2005

a fost amânată intrarea în vigoare la data de 01 septembrie 2006.

Împotriva sentinței penale,

condamnatul contestator a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că soluția instanței de fond este în contradicție cu

dispozițiile Constituției României, care obligă instanța să reducă cuantumul

pedepsei sale.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 622 din 9 august 2005, a respins apelul, ca nefondat,

cu următoarele motive:

„Apariția unui act normativ care

prevede pedepse într-un cuantum redus și modalități de executare favorabile se

încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 461, respectiv lit. d) C. proc.

pen., Legea nr. 301/2004, la care petentul face referire că ar fi un act

normativ care prevede o pedeapsă mai mică pentru infracțiunea pentru care a

fost condamnat, nu a intrat în vigoare.

Prin O.U.G. nr. 58/2005, art. 512

din Legea nr. 301/2004 s-a modificat, astfel încât noul Cod penal urmează a

intra în vigoare la data de 1 septembrie 2006.

Față de acest aspect în mod corect a

fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Nemulțumit și de această din urmă

hotărâre, condamnatul contestator S.L.G. a declarat recurs, reiterând criticile

de nelegalitate și netemeinicie formulate și în apel și anume, că soluțiile

pronunțate în cauză contravin prevederilor Constituționale, ale Codului penal

și Codului de Procedură penală și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

atacate și pe fond, să se admită contestația la executare și să se aplice în

cauză dispozițiile art. 14 C. pen., privind aplicarea obligatorie a legii

penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.

În acest sens, recurentul condamnat

contestator a motivat că, dată fiind intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr.

301/2004, privind noul Cod penal, după publicarea sa în M. Of., dispozițiile art.

14 C. pen., au devenit aplicabile, impunându-se în consecință, reducerea

obligatorie a cuantumului pedepsei.

Recursul declarat de condamnatul

contestator nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 461 lit.

d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face

când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de

stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în

cursul executării.

Într-adevăr, textul de lege

menționat, vizează și situația, înscrisă la art. 14 C. pen., și anume, când

după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege care

prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul

special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la

acest maxim.

Or, în speță, condamnatul

contestator invocă dispozițiile Legii nr. 301/2004, privind noul Cod penal,

drept lege penală mai favorabilă a cărei aplicare obligatorie s-ar impune,

conform prevederilor art. 14 C. pen., mai sus-menționat.

Cum prin O.U.G. nr. 58/2005 (M. Of. nr.

552/28.06.2005), a fost modificat art. 512 din noul Cod penal în sensul că

acesta va intra în vigoare la 1 septembrie 2006, în mod corect instanțele, de

fond și de apel, au reținut că actul normativ, mai favorabil, nefiind în

vigoare nu se poate da eficiență dispozițiilor sale.

Soluția instanțelor fiind în deplină

conformitate cu principiul de drept al activității legii penale, potrivi căruia

legea penală în vigoare (activă) este legea penală obligatorie sau legea penală

care se aplică, iar o lege este obligatorie, adică se aplica de la data

intrării sale în vigoare, în cazul Legii nr. 301/2004, de la 1 septembrie 2006.

Așa fiind, se constată că în speță nu

sunt îndeplinite cerințele art. 14 C. pen., și respectiv, ale art. 461 lit. d) C.

proc. pen., și în consecință, recursul declarat de condamnatul contestator,

nefiind fondat, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a fi respins, ca atare, iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în care se include și onorariul pentru apărarea din

oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator S.L.G. împotriva deciziei penale nr. 622

din 9 august 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 octombrie 2005.