ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 287/2004

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.622 din 26 iunie 2003, Tribunalul București, secția I–a penală,

a hotărât următoarele:

În baza

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.2

1

lit. a), cu aplicarea art. 99

și urm. C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M.V.I. la 3 ani și 6 luni

închisoare.

Conform

art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată din executarea pedepsei de

9 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 251 din 2 februarie 2002 a

Judecătoriei sector 2 și a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin

prezenta, urmând să execute 4 ani și 5 luni închisoare.

În baza

art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.2

1

lit. a) cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.I.,  la 3 ani

și 6 luni închisoare.

S-a

menținut starea de arest și s-a dedus prevenția, de la 22 septembrie 2002 la 26

iunie 2003 pentru fiecare inculpat.

În baza

art. 116 C. pen., a interzis inculpaților accesul în municipiul București  timp

de 5 ani după executarea pedepsei.

Inculpații

au fost obligați la câte 1.900.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care

câte 600.000 lei onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

S-a

reținut că, în ziua de 22 septembrie 2002, după o înțelegere prealabilă,

inculpații au sesizat că partea vătămată N.M. care avea la gât un lănțișor de

aur, inculpatul A.I. a asigurat paza, iar inculpatul M.V.I. a smuls lănțișorul

de la gâtul părții vătămate și amândoi au încercat să fugă  fiind  apoi

identificați și prinși de poliție tot în zona Foișorul de foc. Că, faptele se

încadrează juridic în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. c) și alin.2

1

lit. a) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

La

individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere atât pericolul social

deosebit al acestei infracțiuni, modalitatea concretă în care a fost săvârșită

fapta, limitele de pedeapsă prevăzute de textul sancționator, antecedentele

antisociale ale ambilor inculpați rezultate din anchetele sociale și fișele de

cazier judiciar astfel încât va aplica pedeapsa închisorii cu executare într-un

loc de deținere.

La

stabilirea cuantumului pedepsei închisorii, instanța a avut în vedere și

împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat prin restituire, cuantumul modic

al prejudiciului și atitudinea sinceră a ambilor inculpați, pe tot parcursul

procesului penal.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ce-l

privește pe inculpatul  M.V.I.  deoarece i s-a stabilit greșit pedeapsa

rezultantă, în urma revocării pedepsei de 9 luni închisoare și, de asemenea, i

s-au aplicat greșit, prevederile art. 88 C. pen., nededucându-i-se, perioada

executată între 3 și 8 mai 2001, perioadă în care inculpatul a fost arestat

preventiv în cauza soluționată prin sentința penală nr.251/2002 a Judecătoriei

sectorului 2.

Curtea

de Apel București, secția a II–a penală, prin decizia nr.595 din 8 octombrie

2003 a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței atacate, pe care a desființat-o, în parte, și, rejudecând cauza, a

constatat că pedeapsa rezultantă, de executat, de către inculpatul M.V.I., este

de 4 ani și 3 luni închisoare, în loc de 4 ani și 5 luni închisoare și a dedus

din această pedeapsă, timpul prevenției, de la 3 mai, la 8 mai 2001 și de la 22

septembrie 2002, la zi.

Curtea

de apel a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a prelungit durata

arestării preventive, a inculpatului M.V.I., de la 6 noiembrie, la 5 decembrie

2003, inclusiv.

În

esență, instanța de control judiciar a considerat întemeiate criticile aduse

sentinței prin apelul Parchetului și a îndreptat greșelile făcute de către

instanța de fond.

În

temeiul art.160

d

C. proc. pen., având în vedere natura și

gravitatea  faptei comise de inculpat, perseverența infracțională a acestuia

Curtea a prelungit arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva

acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul M.V.I.

criticând-o, pentru netemeinicie, pedeapsa ce i s-a aplicat, fiind prea mare.

Recursul

este inadmisibil.

Deși,

prin sentința primei instanțe, inculpatului recurent i s-a aplicat o pedeapsă

rezultantă de 4 ani și 5 luni închisoare, inculpatul n-a atacat-o, cu apel,

achiesând, în felul acesta, la respectiva hotărâre, inclusiv, la pedeapsa

amintită.

Este

adevărat că această sentință a fost modificată în apelul Parchetului, prin

decizia recurată, dar modificările făcute au fost în favoarea inculpatului,

reducând pedeapsa  de executat, cu 2 luni închisoare și deducând, din pedeapsa

de executat, în plus, și perioada de la 3 la 8 mai 2001.

În

aceste condiții, în ședința publică de azi, s-a pus în discuția părților,

excepția de inadmisibilitate a recursului de față.

Excepția

este întemeiată, recursul fiind inadmisibil.

Din

moment ce prin decizia recurată, nu s-au schimbat cu nimic, în defavoarea

inculpatului, prevederile sentinței, la care, acesta a achiesat, prin

neapelare, inculpatul nu are deschisă calea de atac a recursului, acesta fiind

astfel, inadmisibil.

Așa

fiind, conform art.385

15

alin. (1) pct.(1) lit. a) C. proc. pen.,

Curtea va trebui să privească recursul de față ca nefondat, și să-l respingă,

ca atare, menținând, în acest fel, hotărârea atacată.

Văzând

și reglementările plății cheltuielilor judiciare către stat și a onorariilor de

avocați, pentru apărările din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.V.I.  împotriva deciziei

penale nr. 595/A din 8 octombrie 2003  a Curții de Apel București, secția a II–a

penală.

Obligă

pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea  din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.