ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5715/2004

HOTĂRÂRE
19.10.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5715/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 10 noiembrie 2000 pe

rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 6360/2000,

revizuentul Consiliul General al Municipiului București, în contradictoriu cu

intimații R.G.(căsătorită F.) și SC C. SA, a solicitat revizuirea sentinței

civile nr. 93 din 3 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, în dosarul nr. 19/2000, schimbarea în tot a sentinței și, pe fond,

respingerea acțiunii.

În motivarea cererii, revizuentul a

arătat că după pronunțarea sentinței civile nr. 93/2000, s-au descoperit

înscrisuri noi doveditoare care, dacă ar fi fost avute în vedere de către

instanță, ar fi determinat o soluție contrară celei supuse revizuirii,

invocându-se în drept prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Actele noi invocate de revizuent

sunt: procesul-verbal nr. 62 din 11 iunie 1940 al Comisiunii pentru înființarea

cărților funciare București, procesul–verbal nr. 6212 din 22 mai 1940 al

aceleiași comisii și contractul de împrumut cu ipotecă nr. 18593 din 28 iulie

1947, din a căror analiză, susține revizuentul, reiese o altă situație a

imobilului, decât cea prezentată de reclamantă prin acțiunea promovată.

În cauză au depus cereri de

intervenție în interesul revizuentului SC A. SA, SC F.D. SRL, SC M. SA și

O.V.A., cereri ce au fost respinse ca inadmisibile.

De asemenea, au fost invocate de

către intimata R.F., excepția lipsei calității procesuale active a

revizuentului Consiliul General al Municipiului București și excepția inadmisibilității

cererii de revizuire.

Prin sentința civilă nr. 575 din 5

iunie 2001, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepțiile

invocate, ca nefondate, a admis cererea de revizuire și a schimbat în tot

sentința civilă nr. 93 din 3 februarie 2000, în sensul că a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanta R.F.(G.).

Pentru a hotărî astfel, pe fondul

cererii de revizuire, instanța a reținut, în esență, că din analiza

înscrisurilor depuse la dosar a constatat că procesul-verbal nr. 6211/1940 al

Comisiunii pentru înființarea cărților funciare București întrunește cerințele

prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că este un act nou

existent la data soluționării dosarului nr. 19/2000, descoperit ulterior

pronunțării sentinței revizuite, care are forță probantă prin el însăși și este

determinant.

Comparând acest înscris cu actele

aflate în dosarul 19/2000, instanța a reținut, după reaprecierea situației de

fapt, că reclamanta-intimată R.F. nu a făcut dovada deplină a dreptului său de

proprietate asupra terenului în suprafață de 812,97 mp, situat în București.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel intimata R.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând irelevanța actelor noi depuse de revizuent.

Prin decizia civilă nr. 411 din 29

octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul,

a schimbat sentința atacată și a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.

De asemenea, au fost respinse cererile de intervenție formulate în apel de

către Fundația Patriotică „Mihai Viteazu” București, Z.V., O.V.A., SC F.D. SRL

și SC A. SA.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că înscrisurile pe care se bazează cererea de revizuire nu numai

că nu sunt determinante pentru soluționarea acțiunii în revendicarea

imobilului, dar nu au nici o relevanță juridică.

În motivarea soluției, instanța a

arătat că procesul-verbal nr. 6212/1940 și contractul de împrumut cu ipotecă

nr. 18593/1947 se referă la alte persoane și alte imobile, iar în ceea ce

privește procesul-verbal nr. 6211/1940, analizat de prima instanță și avut în

vedere la pronunțarea soluției, a fost încheiat în baza unor declarații ale

intendentului imobilului, care nu a cunoscut modul de dobândire a imobilului de

către proprietar și, din acest motiv, cuprinde inadvertențe în raport cu titlul

de proprietate asupra imobilului. Față de actele depuse la dosar de reclamantă,

este dovedit, în mod incontestabil, dreptul de proprietate al acesteia asupra

imobilului.

Împotriva acestei decizii au

exercitat calea de atac a recursului revizuentul Consiliul General al

Municipiului București și intimata SC A. SA, ambii invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenții au susținut, în esență, că în mod greșit instanța de apel a

considerat că înscrisurile noi depuse la dosar, nu au caracter doveditor și

determinant, deși aceste acte îndeplinesc condițiile cumulative ale art. 322

pct. 5 C. proc. civ.

Recursurile sunt nefondate.

Prima ipoteză a motivului de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (invocată de revizuent),

cere ca înscrisurile produse să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost

cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi fost alta decât

cea pronunțată.

Or, cele trei înscrisuri pe care se

întemeiază cererea de revizuire nu sunt determinante și nu au relevanță

juridică în cauză, ele fiind analizate în mod temeinic și corect de către

instanța de apel și, implicit, comparate cu întregul material probator

administrat în cursul procesului.

Astfel, procesul–verbal de C.F. nr.

6211/1940 nu poate fi considerat un înscris determinant, în comparație cu

titlul de proprietate al reclamantei. Acest act a fost întocmit, așa cum reiese

din conținutul său, pe baza declarației intendentului imobilului și nu poate

avea forță probantă mai mare decât celelalte acte care fac, în mod valabil,

dovada de necontestat a dreptului de proprietate al reclamantei asupra

imobilului și anume contractul de vânzare cumpărare nr. 1729/1932,

(autentificat), prin care autorul reclamantei I.G., a dobândit în proprietate

imobilul; testamentul din data de 1 noiembrie 1937 prin care au fost instituiți

ca legatari cu titlu universal asupra imobilelor din București, A. și R.G. în calitate

de unici descendenți; certificatul de partaj înregistrat la nr. 1645 folio 86

din 2 septembrie 1982.

Mai mult, intimata-reclamantă a depus în dosarul curții de apel, dovada

că acest înscris (P.V. nr. 6211/1940) a fost desființat, prin decizia civilă

nr. 1357/A din 10 iunie 2002, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul

nr. 3014/2002 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Prin această

hotărâre judecătorească a fost admisă acțiunea în rectificare și a fost anulată

înscrierea în C.F. nr. 6211/1940 privind imobilul din București, instanța

constatând că înscrierea nu corespunde realității și dispunând, pe cale de

consecință, înscrierea în calitate de proprietari ai imobilului a numiților A.

și R.G.

De asemenea, în dovedirea dreptului său de proprietate asupra imobilului

revendicat, reclamanta a depus la dosarul cauzei și probe privind istoricul

rolului fiscal, istoricul adresei poștale și acte privind faptul că asupra

imobilului nu a fost înscrisă nici o ipotecă în perioada 1947–1949.

În motivarea hotărârii, instanța de apel a analizat și celelalte două

înscrisuri depuse de Consiliul General al Municipiului București în susținerea

cererii de revizuire și, în mod corect și temeinic, a constatat că

procesul–verbal de C.F. nr. 6212/1940 se referă la imobilul alăturat celui din

litigiu, imobil care a aparținut societății de asigurări „Steaua României”, iar

contractul de împrumut cu ipotecă nr. 18593/1947 vizează un împrumut acordat

unor persoane fizice pentru repararea imobilului situat în București.

Față de cele ce preced, rezultă că soluția respingerii cererii de

revizuire pronunțată prin hotărârea atacată este legală și temeinică și prin

urmare, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de Consiliul General al Municipiului București și SC A. SA împotriva

deciziei civile nr. 411 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4714/2010
Asupra cauzei de față constată următoarele: Tribunalul București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 769 din 3 iunie 2009, a admis excepția inadmisibilității; a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul Con
ÎCCJ 2003-04-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1677/2003
a admis acțiunea, a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului din litigiu și a dispus ca pârâtul să fie obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul. Împotriva sentinței rămasă irevocabilă prin neexer
ÎCCJ 2020-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 27/2020
. 92/1950. Prin Decizia nr. 747 din 28 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. Prin Decizia civilă nr. 4.867 din 23 octombrie 20
ÎCCJ 2005-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7132/2005
sunt potrivnice, întrucât decizia civilă nr. 65/2004 a Curții de Apel București, a fost dată pe baza sentinței civile nr. 12460 din 21 noiembrie 1995 a Judecătoriei sector 1 București prin care s-a încălcat autoritatea de lucru judecat stab
ÎCCJ 2005-09-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6440/2005
Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 646/2004, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de către RA A.P.P.S. Bucu
Sursă