ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2009

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 2 București la data de 14 octombrie 1997, S.V.P. și S.C.L. au chemat

în judecată p. Consiliul general al municipiului București și SC R. SA pentru a

fi obligate să-i restituie imobilul (locuință și teren aferent) situat în

București.

Prin sentința civilă nr. 8237 din 7 iunie 1999,

Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului municipiului București.

Prin sentința civilă nr. 1495 din 17

decembrie 1999, Tribunalul București, secția a III a civilă a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2

București și, constatând conflictul negativ de competență, a trimis dosarul la

Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului ivit.

Prin sentința civilă nr. 20 din 7 februarie

2000, Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

2 București, reținând că, față de poziția oscilantă a reclamantului și lipsa

oricăror probe cu privire la valoarea obiectului litigiului, revine instanței

posibilitatea de a face aplicarea art. 129 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2913 din 17 septembrie

2000, Curtea Supremă de Justiție a constatat nule recursurile declarate de SC

M.G. SRL și SC M.H. SA (fostă R.) împotriva sentinței nr. 20 din 7 februarie

2000 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Reinvestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria

sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 5028 din 27 aprilie 2001, a

respins, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor cererea

principală.

A respins cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenientele L.L., P.G. și B.S.

A respins, pentru lipsa calității procesuale

active, cererea de intervenție principală formulată de intervenientele L.L., P.G.

și B.S. împotriva pârâților SC R. și Consiliul general al municipiului

București, a intervenientei principale SC M.G. și în contradictoriu cu

reclamanții.

A respins ca lipsite de interes cererea de

intervenție principală și în apărarea dreptului pârâtei SC R. SA, formulată de

intervenienta principală SC M.G. SRL împotriva chematei în garanție A.P.A.P.S.

și cererea reconventională formulată de SC R. SA împotriva reclamanților și în

contradictoriu cu intervenientele principale L.L., P.G. și B.S.

Prin decizia nr. 784A din 22 noiembrie 2005,

Tribunalul București, secția a

IV

a civilă, a admis apelul

declarat de apelanta-reclamantă V.G. împotriva sentinței civile nr. 5028 din 27

aprilie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, pe care a

desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Tribunalul a reținut că reclamanții și

intervenientele în interes propriu au calitate procesuală.

Din nou investită cu soluționarea

cauzei în fond, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.

1969 din 14 martie 2007, a admis excepția de necompetență materială invocată de

pârâta SC M.H. SA și de intervenienta SC M.G. SRL și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Judecătoria a reținut că imobilul are o valoare

mai mare de 500.000 lei, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

republicat, procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect are o

valoare de peste 5 miliarde ROL, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, sunt

judecate în prima instanță de tribunal.

Prin sentința civilă nr. 1000 din 28

iunie 2007, Tribunalul București, secția a

IV

a civilă, a

admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Constatând intervenit conflictul negativ de

competență, a înaintat dosarul la Curtea de Apel București, în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Tribunalul a reținut că problema competenței

materiale a fost tranșată definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 20

din 7 februarie 2000 a Curții de Apel București.

In raport de dispozițiile art. 18

1

C.

proc. civ., competența de soluționare în fond a cauzei nu poate aparține decât

judecătoriei, care este instanța inițial sesizată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâta SC M.H. SA și intervenienta SC M.G. SRL, recursurile fiind respinse prin

decizia nr. 126 din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Curtea de apel a constatat că tribunalul a

reținut în mod corect că, potrivit art. 18

1

C. proc. civ., rămâne

competentă instanța inițial investită cu soluționarea pricinii, chiar dacă

ulterior investirii intervin modificări în ceea ce privește valoarea obiectului

cauzei.

De asemenea, nici încheierea unui contract de

cesiune de drepturi litigioase nu poate schimba competența materială a

instanțelor de judecată.

Investită cu soluționarea conflictului negativ

de competență, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 21 din 24

aprilie 2008, a constatat rămasă fără obiect cererea privind conflictul negativ

de competență intervenit între Judecătoria sectorului 2 București și Tribunalul

București, secția a

IV

a civilă.

Curtea de apel a

constatat că „pronunțarea celei de a doua

hotărâri s-a dat la data de 28 iunie 2007, în urmă

cu aproximativ un

an. iar

dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel București fiind

repartizat aleatoriu la secția a

IV

a civilă, ca urmare a declarării

recursului referitor la excepția de necompetență materială a

tribunalului, recurs ce a fost soluționat

prin decizia civila nr. 126/ 2008 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Drept urmare,

cererea de stabilire a competenței de soluționare

cauzei a rămas fără obiect.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs reclamanta V.G., pârâta SC M.H. și intervenienta SC M.G. SRL.

Recursul

declarat de reclamantă nu este motivat.

Recurentele SC M.H. SA și SC M.G. S

R.L. au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că decizia

este nelegală, deoarece curtea de apel trebuia să constate, contrar celor

reținute îndeplinirea condițiilor necesare ivirii conflictului negativ de

competență, pentru că respingerea recursului a conferit caracter irevocabil

hotărârii Tribunalului București.

Recursul declarat de pârâtă și intervenientă

permite încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și este

fondat, pentru cele ce se vor arata în continuare.

Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe,

prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece aceeași

pricină.

În cauză, sentința civilă nr. 1969 din

14 martie 2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 2, prin care s-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, a devenit irevocabilă prin

nerecurare.

Sentința civilă nr. 1000 din 28 iunie 2007,

pronunțați de Tribunalul București, secția a

IV

a civilă,

prin care competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea

Judecătoriei sectorului 2 București, a fost atacată cu recurs.

Așa cum s-a arătat prin decizia nr. 126

din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, a respins recursul declarat împotriva sentinței tribunalului.

Prin urmare, cea de a doua hotărâre de

declinare a rămas irevocabilă la data de 28 ianuarie 2008, la această dată

existând două hotărâri irevocabile ale instanțelor care și-au declinat reciproc

competența.

Curtea de apel a fost sesizată cu soluționarea

conflictului negativ de competența la data de 7 aprilie 2008, în adresa de

înaintare specificându-se că recursul declarat împotriva deciziei nr. 1000 din 28

iunie 2007 a fost soluționat.

Față de cele arătate, în mod nelegal, curtea de

apel a constatat ca rămas fără obiect conflictul negativ de competență, în

condițiile în care la data sesizării curții de apel ca instanță de regulator de

competență, existau două decizii irevocabile de declinare reciprocă a

competenței.

De aceea, se va admite recursul declarat de

pârâtă și intervenientă, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă

aceleiași curți de apel în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cât privește recursul declarat de

reclamantă, acesta este nul.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea

că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal,

cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de

ordine publică.

În situația în care recursul nu este

motivat prin însăși cererea de recurs, termenul pentru depunerea motivelor se

socotește de la comunicarea hotărârii.

Analizând actele dosarului, se constată

că recursul declarat de reclamantă la data de 7 mai 2008 nu a fost motivat.

Față de împrejurarea că reclamanta nu

și-a motivat recursul nici prin cererea de declarare a recursului și nici

ulterior, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că sunt incidente

dispozițiile legale mai sus indicate, motiv pentru care, conform art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., va constata că recursul declarat este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC M.H. SA și intervenienta SC M.G.

SRL împotriva sentinței nr. 21 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București,

secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o

casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe spre

rejudecarea conflictului de competență.

Constată nul recursul declarat de reclamanta V.G.

împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.