ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constata următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 14 octombrie 1997, S.V.P. și S.C.L. au chemat în judecată p. Consiliul general al municipiului București și SC R. SA pentru a fi obligate să-i restituie imobilul (locuință și teren aferent) situat în București. Prin sentința civilă nr. 8237 din 7 iunie 1999, Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului municipiului București. Prin sentința civilă nr. 1495 din 17 decembrie 1999, Tribunalul București, secția a III a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și, constatând conflictul negativ de competență, a trimis dosarul la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului ivit.

Prin sentința civilă nr. 20 din 7 februarie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, reținând că, față de poziția oscilantă a reclamantului și lipsa oricăror probe cu privire la valoarea obiectului litigiului, revine instanței posibilitatea de a face aplicarea art. 129 alin. (2) C. proc. civ. Prin decizia nr. 2913 din 17 septembrie 2000, Curtea Supremă de Justiție a constatat nule recursurile declarate de SC M.G. SRL și SC M.H. SA (fostă R.) împotriva sentinței nr. 20 din 7 februarie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Reinvestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 5028 din 27 aprilie 2001, a respins, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor cererea principală.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele L.L., P.G. și B.S. A respins, pentru lipsa calității procesuale active, cererea de intervenție principală formulată de intervenientele L.L., P.G. și B.S. împotriva pârâților SC R. și Consiliul general al municipiului București, a intervenientei principale SC M.G. și în contradictoriu cu reclamanții. A respins ca lipsite de interes cererea de intervenție principală și în apărarea dreptului pârâtei SC R. SA, formulată de intervenienta principală SC M.G. SRL împotriva chematei în garanție A.P.A.P.S. și cererea reconventională formulată de SC R. SA împotriva reclamanților și în contradictoriu cu intervenientele principale L.L., P.G.

și B.S. Prin decizia nr. 784A din 22 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă V.G. împotriva sentinței civile nr. 5028 din 27 aprilie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Tribunalul a reținut că reclamanții și intervenientele în interes propriu au calitate procesuală. Din nou investită cu soluționarea cauzei în fond, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 1969 din 14 martie 2007, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta SC M.H. SA și de intervenienta SC M.G. SRL și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Judecătoria a reținut că imobilul are o valoare mai mare de 500.000 lei, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., republicat, procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde ROL, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, sunt judecate în prima instanță de tribunal. Prin sentința civilă nr. 1000 din 28 iunie 2007, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul a reținut că problema competenței materiale a fost tranșată definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 20 din 7 februarie 2000 a Curții de Apel București. In raport de dispozițiile art. 18 1 C. proc. civ., competența de soluționare în fond a cauzei nu poate aparține decât judecătoriei, care este instanța inițial sesizată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC M.H. SA și intervenienta SC M.G. SRL, recursurile fiind respinse prin decizia nr. 126 din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Curtea de apel a constatat că tribunalul a reținut în mod corect că, potrivit art. 18 1 C. proc. civ., rămâne competentă instanța inițial investită cu soluționarea pricinii, chiar dacă ulterior investirii intervin modificări în ceea ce privește valoarea obiectului cauzei.

De asemenea, nici încheierea unui contract de cesiune de drepturi litigioase nu poate schimba competența materială a instanțelor de judecată. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 21 din 24 aprilie 2008, a constatat rămasă fără obiect cererea privind conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria sectorului 2 București și Tribunalul București, secția a IV a civilă. Curtea de apel a constatat că „pronunțarea celei de a doua hotărâri s-a dat la data de 28 iunie 2007, în urmă cu aproximativ un an. iar dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel București fiind repartizat aleatoriu la secția a IV a civilă, ca urmare a declarării recursului referitor la excepția de necompetență materială a tribunalului, recurs ce a fost soluționat prin decizia civila nr. 126/ 2008 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Drept urmare, cererea de stabilire a competenței de soluționare cauzei a rămas fără obiect. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanta V.G., pârâta SC M.H. și intervenienta SC M.G. SRL. Recursul declarat de reclamantă nu este motivat. Recurentele SC M.H. SA și SC M.G. S R.L. au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că decizia este nelegală, deoarece curtea de apel trebuia să constate, contrar celor reținute îndeplinirea condițiilor necesare ivirii conflictului negativ de competență, pentru că respingerea recursului a conferit caracter irevocabil hotărârii Tribunalului București. Recursul declarat de pârâtă și intervenientă permite încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și este fondat, pentru cele ce se vor arata în continuare. Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină. În cauză, sentința civilă nr. 1969 din 14 martie 2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 2, prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, a devenit irevocabilă prin nerecurare. Sentința civilă nr. 1000 din 28 iunie 2007, pronunțați de Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin care competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, a fost atacată cu recurs.

Așa cum s-a arătat prin decizia nr. 126 din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins recursul declarat împotriva sentinței tribunalului. Prin urmare, cea de a doua hotărâre de declinare a rămas irevocabilă la data de 28 ianuarie 2008, la această dată existând două hotărâri irevocabile ale instanțelor care și-au declinat reciproc competența. Curtea de apel a fost sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competența la data de 7 aprilie 2008, în adresa de înaintare specificându-se că recursul declarat împotriva deciziei nr. 1000 din 28 iunie 2007 a fost soluționat. Față de cele arătate, în mod nelegal, curtea de apel a constatat ca rămas fără obiect conflictul negativ de competență, în condițiile în care la data sesizării curții de apel ca instanță de regulator de competență, existau două decizii irevocabile de declinare reciprocă a competenței.

De aceea, se va admite recursul declarat de pârâtă și intervenientă, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă aceleiași curți de apel în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Cât privește recursul declarat de reclamantă, acesta este nul. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

În situația în care recursul nu este motivat prin însăși cererea de recurs, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii. Analizând actele dosarului, se constată că recursul declarat de reclamantă la data de 7 mai 2008 nu a fost motivat. Față de împrejurarea că reclamanta nu și-a motivat recursul nici prin cererea de declarare a recursului și nici ulterior, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile legale mai sus indicate, motiv pentru care, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata că recursul declarat este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC M.H. SA și intervenienta SC M.G. SRL împotriva sentinței nr. 21 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea conflictului de competență. Constată nul recursul declarat de reclamanta V.G. împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.