ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 782/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 59 din

25 februarie 2004, Tribunalul Vrancea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), în

referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpatului R.M., pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1)

C. pen.

S-a reținut că, prin

rechizitoriul nr. 524/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea,

inculpatul R.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., întrucât la data de 21 mai 1999,

fiind în domiciliul învinuitului I.N., din comuna Broșteni, împreună cu victima

T.A. de 34 de ani, din comuna Mera, unde pe fondul consumului de alcool i-au

aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, după care constatând

decesul au ambalat-o în saci de polietilenă și au transportat-o în albia râului

Milcov, pe raza comunei Unirea - Odobești, jud. Vrancea.

S-a disjuns cauza cu privire

la învinuitul I.N., care a părăsit țara și se află în Italia.

Instanța a reținut din

probele administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească că:

la data de 25 mai 1999, Poliția orașului Odobești, la sesizarea martorului

C.G., care are o stână pe raza Cartierului Unirea Odobești, a descoperit

cadavrul victimei ambalat în doi saci de polietilenă, unul de culoare albastră

și celălalt incolor.

Victima a fost identificată

după două săptămâni, în persoana numitei T.A. din comuna Mera, de 34 de ani.

Autopsia cadavrului a

relevat că decesul acesteia s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimare

cervicală toracică și abdominală. S-au mai constatat lovituri cu corpuri dure,

comprimate cu mâinile, cu genunchii. S-a apreciat că decesul ar fi survenit cu

2-3 zile înaintea descoperirii și autopsierii cadavrului, adică pe data de 21

sau 22 mai 1999.

Verificarea cercului de

suspecți a vizat și pe inculpatul R.M., care a cunoscut victima, cu care a

conviețuit în anul 1997 până în luna august 1998, după care aceasta a

conviețuit, potrivit precizărilor acestuia, cu martorul P.S., până la data de

16 mai 1999, când victima a revenit la inculpat, susținând că intenționează să

părăsească acest concubin, care o trata neomenește.

Victima a locuit până la

data de 19 mai 1999 la inculpat, venind seara pentru a dormi, după ce ziua

mergea să lucreze pe la diferite persoane.

Această situație a fost

confirmată de martorii M.M. și E.G., care au susținut prezența victimei în

apartamentul inculpatului, făcând precizarea că după data de 19 mai 1999,

aceasta nu a mai apărut.

Inculpatul a arătat că a

conviețuit cu victima în perioada 1997 – august 1998, după care aceasta a

intrat în relații de concubinaj cu martorul P.S., fapt confirmat de martor și

de părinții victimei. Părinții victimei au precizat că în anul 1999, victima a

fost în vizită la ei cu acest martor și nu cu inculpatul, ultima vizită fiind

în aprilie – mai 1999, când au fost sărbătorile de Paște.

Inculpatul a declarat

constant că a mers cu victima în vizită la părinții acesteia, la unele

cunoștințe și prieteni ai victimei, printre care la I.N., în vara anului 1997

sau 1998, ceea ce confirmă părinții victimei și concubina învinuitului I.N.,

H.I.

Faptul că această martoră

indică, în faza urmăririi penale, că vizita celor doi a avut loc în primăvara

anului 1999, nu poate fi luată în considerare, întrucât prima declarație și

confruntările cu inculpatul au fost dispuse după 3 ani de la comiterea faptei,

încât este de presupus că aceasta nu și-a amintit corect anul în care l-a văzut

pe inculpat și pe victimă.

Instanța a mai reținut că

declarațiile martorei I.E., pe care se întemeiază, în principal trimiterea în

judecată a inculpatului, sunt confuze și contradictorii, astfel că, față de

probele administrate, nu se poate reține în sarcina inculpatului R.M.

săvârșirea infracțiunii de omor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o ca

nelegală.

În dezvoltarea motivelor de

apel s-a arătat, în esență, că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția

inculpatului, astfel că, în mod greșit, prima instanță a dispus achitarea

acestuia.

Curtea de Apel Galați, prin

decizia penală nr. 448 din 26 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul

parchetului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a solicitat

casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, condamnarea inculpatului R.M. la

pedeapsa închisorii și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

174 din același cod.

Recursul declarat de parchet

este nefondat.

Hotărârea de achitare a

inculpatului de către instanța de fond, menținută și de instanța de apel, s-a

întemeiat pe concluzia că acesta nu se face vinovat de uciderea victimei T.A.,

întrucât în cauză nu au putut fi administrate probe concludente și

convingătoare, care să confirme această situație.

Este de remarcat faptul că

investigația privind împrejurările în care a fost ucisă victima au fost făcută

după 3 ani de la decesul acesteia.

Inculpatul, prin

declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și a celei judecătorești,

a negat în mod constant săvârșirea infracțiunii, susținând că vizita sa,

împreună cu victima, la domiciliul lui I.N. nu a avut loc în anul 1999, anul

când a decedat victima, ci în anii 1997 sau 1998, perioada când a trăit în

concubinaj cu aceasta.

Analizând actele dosarului

rezultă că declarațiile martorei I.E., pe care se întemeiază, în principal

acuzarea, conțin contradicții și neclarități.

Astfel, în ce privește anul

în care inculpatul și victima au vizitat pe I.N., nu este indicat cu precizie

de martoră (fiind indicați anii 1999, 1997 sau 1998).

De asemenea, din

declarațiile martorei I.E. nu se poate stabili cu precizie, nici data și nici

durata acestei vizite.

Neconvingătoare este

declarația acestei martore și în sensul că vizita celor doi la domiciliul

fiului său, a avut loc la 20 mai 1999, când pe durata acestei vizite l-a servit

cu o cană de vin pe martorul V.I., care trecea întâmplător pe drum. Or, din

declarațiile martorului V.I. rezultă că, în acea perioadă se afla în Turcia.

Pe de altă parte, data

prezumtivă a morții victimei, stabilită de organele de urmărire penală, în baza

declarațiilor martorei I.E., ca fiind data de 21 mai 1999, contravine

concluziilor raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă că

decesul  s-a produs cu 2-3 zile înainte de autopsie, care s-a efectuat la data

de 26 mai 1999.

Concubina numitului I.N.,

H.E. prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, a susținut că vizita

inculpatului a avut loc în anul 1999, într-o perioadă în care ea nu mai locuia

împreună cu concubinul său, pentru ca ulterior, în timpul cercetării

judecătorești, să afirme că această vizită a avut loc în anul 1997,

amintindu-și că în acel an, concubinul său a cumpărat un cal. Conform actului,

din dosarul de urmărire penală acest cal a fost cumpărat în anul 1998.

Este de reținut și că

inculpatul a susținut în declarațiile sale că în perioada 19 - 30 mai 1999, s-a

aflat în alte locuri decât cel în care se prezumă că a fost ucisă victima.

Aceste afirmații au fost confirmate prin declarațiile martorilor M.M., E.G.,

C.C., C.C. și B.C.

Având în vedere aceste probe

contradictorii și neconcludente, în mod corect instanțele au achitat în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe

inculpatul R.M., pentru infracțiunea de omor.

Întrucât criticile din

recursul parchetului sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se

constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

împotriva deciziei penale nr. 448 din 26 august 2004 a Curții de Apel Galați,

privind pe inculpatul R.M.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 februarie 2005.