ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 541/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Bihor, prin sentința

penală nr. 138 din 13 aprilie 2004, a admis contestația la executare formulată

de către condamnatul S.J.

A constatat că s-a împlinit termenul

de prescripție a executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată

condamnatului prin sentința penală nr. 5 din 17 ianuarie 1994 a Tribunalului

Bihor și a dispus revocarea mandatului de executare a pedepsei, emis la data de

11 februarie 1994 de către același tribunal.

Hotărând astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

La data de 18 februarie 2004, a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, contestația la executare formulată de

condamnatul S.J., împotriva sentinței penale nr. 5 din 17 ianuarie 1994,

pronunțată de același tribunal, cu motivarea că, s-a împlinit termenul de

prescripție a executării pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, ce i-a fost

aplicată prin hotărârea menționată, pentru comiterea a două infracțiuni de

viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) C. pen., că s-a emis mandatul de

executare a pedepsei, însă, după această dată condamnatul s-a sustras executării

sancțiunii penale, plecând în Republica Ungaria, unde locuiește și în prezent.

Întrucât la data de 17 februarie

2004 s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, care este de 5

ani plus durata de 5 ani a pedepsei aplicate, condamnatul a solicitat să se

dispună în acest sens și să se revoce mandatul de executare a pedepsei emis de

Tribunalul Bihor.

Examinând contestația la executare

formulată de condamnat, Tribunalul Bihor, a reținut că, prin sentința penală nr.

5 din 17 ianuarie 1994, pronunțată de același tribunal, definitivă prin

neapelare la 7 februarie 1994, inculpatul S.J. a fost condamnat la două pedepse

de câte 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de

viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen., iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) din același cod i s-a

aplicat un spor de 6 luni închisoare, urmând a executa, în final, pedeapsa

rezultantă de 5 ani închisoare.

Conform procesului verbal nr. 1642/III/5/2004

întocmit de procuror la 10 iunie 2004, cu ocazia verificării la Biroul de

Executări Penale al Tribunalului Bihor, s-a constatat că sentința penală a fost

comunicată condamnatului la domiciliu și la cele două reședințe, ultima

comunicare fiind efectuată prin afișare la domiciliul acestuia la 27 ianuarie

1994.

Această hotărâre a rămas definitivă

prin nerecurare și pentru executarea pedepsei s-a emis mandatul din 11

februarie 1994 de către Tribunalul Bihor.

Pentru a verifica dacă de la data

când hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la momentul

soluționării contestației, condamnatul contestator a mai suferit alte

condamnări sau a mai săvârșit alte infracțiuni de natură a întrerupe termenul

prescripției, instanța a solicitat relații S.E.I.P. Bihor, Evidența operativă

și cazier judiciar, răspunsul fiind în sensul că, acesta este cunoscut în

evidențe doar cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

5 din 17 ianuarie 1997 a Tribunalului Bihor.

În atare condiții, în raport de dispozițiile

art. 126 C. pen. și reținând că pedeapsa aplicată nu a putut fi pusă în

executare datorită împrejurării că, în cauză, condamnatul s-a sustras, părăsind

România și stabilindu-și domiciliul în Republica Ungaria, Tribunalul Bihor a

constatat fondată, contestația la executare formulată de acesta, deoarece s-a

împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei de 5 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 5 din 17 ianuarie 1994 de către același

tribunal, trecând un termen de 5 ani plus durata pedepsei ce urma a fi

executată, respectiv 10 ani.

Hotărârea a rămas definitivă prin

neapelare.

Împotriva hotărârii, procurorul

general a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1),

partea I, punctul 7

1

teza 1 C. proc. pen., considerând că hotărârea

a fost pronunțată cu încălcarea legii, întrucât, contrar prevederilor art. 127 alin.

(1) C. pen., instanța a constatat că s-a împlinit termenul privind prescripția

executării pedepsei de 5 ani închisoare.

În acest sens, s-a motivat că prin

adresa nr. 2369 din 29 aprilie 2004 I.P.J. Bihor, Serviciul de Investigații

Criminale comunică faptul că, la data de 5 februarie 2004, Biroul Național

Interpol a comunicat că a fost informat de Interpol Budapesta despre faptul că,

la 4 februarie 2004, S.J. a fost arestat pentru 72 de ore, pentru săvârșirea

unei infracțiuni de furt, fiind prins în flagrant delict.

Având în vedere că sentința penală nr.

5 din 17 ianuarie 1994 a Tribunalului Bihor a rămas definitivă la 7 februarie

1994, reiese că termenul de prescripție a executării pedepsei, conform art. 126

alin. (1) lit. b) C. pen., se împlinea la 6 februarie 2004.

Ținând însă cont de faptul că la 4

februarie 2004, deci în cursul termenului de prescripție a executării pedepsei,

acesta a săvârșit o nouă infracțiune, s-a apreciat că, în cauză, sunt

aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. pen., potrivit cărora prescripția

executării pedepsei se întrerupe prin săvârșirea unei noi infracțiuni.

Recursul în anulare este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Întrucât, cu ocazia judecării

recursului în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinței penale

nr. 138 din 13 aprilie 2004, prin care a fost admisă contestația la executare

formulată de condamnatul S.J., constatându-se împlinit termenul de prescripție

a executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată condamnatului prin sentința

penală nr. 5 din 17 ianuarie 1994 a Tribunalului Bihor, s-a înaintat la dosar

un act nou, necunoscut de prima instanță și anume, adresa din 29 aprilie 2004 a

I.P.J. Bihor, Serviciul de Investigații Criminale, din care rezultă că, la data

de 5 februarie 2004, Biroul Național Interpol a comunicat faptul că a fost

informat de către Interpol Budapesta, în sensul că, la 4 februarie 2004, S.J. a

fost arestat 72 de ore, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt, fiind prins

în flagrant delict, se impune admiterea recursului în anulare, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare, în

raport de înscrisul nou prezentat în instanță în această fază procesuală.

Totodată, instanța de trimitere,

rejudecând cauza, urmează să facă verificări pentru a stabili dacă în sarcina

inculpatului S.J. a fost reținută infracțiunea de furt, comisă la 4 februarie

2004, pentru care acesta a fost arestat pe timp de 72 de ore.

Pentru aceste considerente, recursul

în anulare urmează a fi admis și conform art. 414

1

alin. (1)

1

,

raportat la art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va casa

hotărârea atacată și se va trimite cauza la Tribunalul Bihor pentru rejudecare.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 138 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului

Bihor, privind pe inculpatul S.J.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza la Tribunalul Bihor pentru rejudecare.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 ianuarie 2005.