ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2012

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la 23 februarie 2009, reclamantul K.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a fost privat de libertate în mod nelegal pentru o perioadă de 36 de zile în baza unui mandat de arestare nul și că, de la data încarcerării și până la primul termen de judecată a trecut o perioadă de 1 an, fiind astfel încălcate prevederile art. 21 pct. 3 din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul său la un proces echitabil și la judecarea cauzei într-un termen rezonabil.

În temeiul art. 504 C. proc. pen., s-a solicitat obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 100.000 euro pentru prejudiciul cauzat prin privarea sa nelegală de libertate. Prin sentința civilă nr. 47/ C din 22 februarie 2010, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că, prin decizia penală nr. 12/ A a Curții de Apel Oradea a fost admis apelul declarat de inculpatul K.E. împotriva sentinței penale nr. 68 din 23 februarie 2001 a Tribunalului Bihor, care a fost desființată, dispunându-se rejudecarea cauzei.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că inculpatul a fost încarcerat la data de 3 ianuarie 2006 în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 123/2001 emis de Tribunalul Bihor, iar prin sentința civilă nr. 44 din 22 februarie 2007, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul K.E., s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 123/2001 al Tribunalului Bihor, în baza sentinței penale nr. 68/2001 și s-a dispus punerea în libertate, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză. Prim instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 112/2008 a Judecătoriei Oradea, reclamantul inculpat K.E. a fost condamnat la 428 zile de închisoare, deducându-se din pedeapsa aplicată detenția executată de la 3 ianuarie 2006 până la 6 martie 2007 și s-a constatat executată integral pedeapsa aplicată.

Tribunalul a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen., reclamantul neavând o hotărâre definitivă de achitare și neexistând o privare nelegală de libertate, întrucât, așa cum s-a reținut prin considerentele Curții de Apel Oradea, față de gravitatea faptei și împrejurarea că inculpatul a părăsit teritoriul României pentru a se sustrage de la urmărire și judecată, nu se impune suspendarea hotărârii atacate. Împotriva sentinței menționate a declarat apel în termenul legal, reclamantul K.E. criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru neaplicarea art. 504 C. proc. pen., deși prin sentința penală nr. 44/2007 a Tribunalului Bihor s-a constatat că a fost privat de libertate în mod nelegal și s-a dispus anularea mandatului de executare și punerea sa în libertate.

Reclamantul a susținut că de la momentul declarării apelului împotriva sentinței de condamnare, nr. 68/2001 a Tribunalului Bihor, respectiv de la data de 12 ianuarie 2006, până la primul termen de judecată, 30 ianuarie 2007, a așteptat 1 an pentru a fi dus în fața unui judecător, încălcându-i-se astfel dreptul la un proces echitabil și la o judecată într-un termen rezonabil, conform art. 21 pct. 3 din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O. A învederat apelantul că, din cauza acestei erori judiciare, și-a pierdut locul de muncă, apartamentul, iar situația sa familială s-a deteriorat substanțial.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 75 din 17 martie 2011, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a constatat că a avut loc o încălcare a art. 5 alin. (1) și art. 6 al.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, deși s-a desființat sentința în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nu s-a dispus și anularea acestui mandat, astfel că, în perioada scursă după desființarea sentinței penale nr. 68/2001 a Tribunalului Bihor, împotriva căreia s-a admis contestația la executare formulată de inculpatul K.E.

și până la data la care s-a pus în aplicare sentința penală nr. 44/2007, deci de la 30 ianuarie 2007 până la 6 martie 2007 (36 de zile) apelantul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, fiind incidente dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. Reținându-se că termenul stabilit pentru soluționarea căii de atac a fost fixat la peste 1 an de la declarare, curtea de apel a constatat că s-au încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) și 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru care reclamantului i se cuvin daune morale. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamantul K.E., pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul a criticat decizia recurată, solicitând modificarea acesteia, în sensul majorării cuantumului daunelor morale. Recurentul reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., expunând situația de fapt și susținând că, în cuantumul acordat, de 500 RON, despăgubirile morale nu pot repara sub nicio formă suferința pe care a îndurat-o ca urmare a lipsirii de libertate. Prin motivele sale de recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând decizia atacată pentru interpretarea și aplicarea eronată a art. 504 C. proc.

pen., în condițiile în care reclamantul nu deține o hotărâre definitivă de achitare și nu sunt incidente nici dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., deoarece acesta a avut parte de un proces echitabil. De asemenea, s-a susținut că nu s-au administrat dovezi cu privire la existența și întinderea prejudiciului, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului. S-a susținut că reclamantul K.E.

s-a sustras de la urmărire penală și de la judecată, iar după condamnarea sa s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2001 de către Tribunalul Bihor. După întoarcerea sa în țară și după încarcerare, acesta a formulat apel peste termen, admis de Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 12/A/2007, instanța hotărând că nu este cazul să dispună suspendarea hotărârii primei instanțe, conform art. 365 al. final C. proc. pen., având în vedere gravitatea faptei comise și împrejurarea că, părăsind teritoriul României, acesta s-a sustras de la urmărire și judecată. Recurentul a solicitat să se constate că suspendarea hotărârii era facultativă, iar, în speță, nu s-a dat eficiență prevederii art. 365 alin. (3) C. proc.

pen. De asemenea, s-a invocat faptul că reclamantul nu poate beneficia de o dublă reparație, respectiv deducerea din pedeapsa aplicată a celor 38 de zile executate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, precum și de daune morale în sumă de 500 RON, nesăvârșindu-se o eroare judiciară. S-a solicitat să se constate că daune morale erori judiciare nu pot constitui un mijloc de îmbogățire fără justă cauză, întrucât privarea de libertate a reclamantului este licită, conform jurisprudenței C.E.D.O. în această situație neacordându-se despăgubiri morale (ex. Hotărârea din 25 aprilie 1983, Von Droogenbroeck împotriva Belgiei, Hotărârea din 22 mai 1984, De Joug, Baljet și Van den Brink împotriva Olandei, etc.).

La prima zi de înfățișare în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului reclamantului pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Examinând cu prioritate excepția invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed: Deși recurentul reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a limitat la expunerea situației de fapt, de altfel necontestate în cauză, fără a formula vreo critică concretă în legătură cu interpretarea sau aplicarea eronată a dispozițiilor incidente. Ca atare, se va reține că recurentul reclamant nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302 1 și 304 C. proc.

civ., solicitând să se constate că, în cuantumul stabilit de instanța de apel, daunele morale acordate nu acoperă prejudiciul cauzat prin lipsirea de libertate. Simpla exprimare a nemulțumirii față de soluția pronunțată nu permite instanței de recurs o cenzurare a deciziei atacate, nefiind posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a căii de atac. Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. ultim C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului reclamantului. Referitor la recursurile declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Ministerul Public - prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Curtea va reține că, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este nefondată critica vizând greșita interpretare și aplicare a art. 504 C. proc. pen. În speță, nu s-a contestat că, prin sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001, reclamantul K.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 64 și 71, C. proc. pen., în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., după punerea în executare, inculpatul declarând apel peste termen împotriva hotărârii, la 16 ianuarie 2006 la Tribunalul Bihor, iar prin decizia penală nr. 12/ A pronunțată de Curtea de Apel Oradea la 30 ianuarie 2007 fiind admisă calea de atac și desființată sentința cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bihor.

Așa cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri, s-a constatat că inculpatul a fost încarcerat la 3 ianuarie 2006 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2001 emis de Tribunalul Bihor, în baza sentinței penale nr. 68/2001, desființată prin decizia menționată, însă nu s-a făcut aplicarea art. 365 alin. final C. proc. pen., respectiv nu s-a dispus suspendarea hotărârii atacate, deoarece acesta a părăsit țara în scopul sustragerii de la urmărire și judecată. La data de 31 octombrie 2006, reclamantul a formulat o contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 68/2001 a Tribunalului Bihor, solicitând punerea sa în libertate. Prin sentința penală nr. 44 din 22 februarie 2007, Tribunalul Bihor a admis această contestație la executare și a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 123/2001 emis de Tribunalul Bihor și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Așa cum rezultă din situația de fapt expusă, după desființarea sentinței penale în baza căreia s-a emis mandatul de executare și până la data la care s-a pus în aplicare sentința penală nr. 44/2007, deci de la 30 ianuarie 2007 până la 6 martie 2007, timp de 36 de zile, reclamantul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, fiind desființat titlul în baza căruia s-a emis mandatul de executare a pedepsei și nefiind dispusă o măsură privativă de libertate până la rejudecarea cauzei. Curtea va reține că, în contextul expus s-a apreciat corect de către instanța de apel că sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora are dreptul la repararea pagubei și cel care în cursul procesului penal a fost privat nelegal de libertate.

Chiar dacă, în final, la rejudecarea cauzei prin sentința penală nr. 112/2008 a Judecătoriei Oradea, reclamantul a fost condamnat, fiind dedusă din pedeapsa aplicată durata executată, iar prin decizia penală nr. 141/ A din 12 mai 2008 a Tribunalului Bihor a fost majorată pedeapsa la 4 ani, acest aspect nu este de natură să înlăture concluzia că cele 36 de zile în care K.E. a fost privat de libertate, în lipsa unui mandat de executare valabil, nu ar atrage în favoarea acestuia dreptul la valorificarea pretențiilor sale în baza art. 504 C. proc. pen. Potrivit art. 5 alin. (1) din C.E.D.O., ratificată de România prin Legea nr. 79/1995, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor arătate la lit. a) – f), care însă nu erau incidente în cauză, aspecte ce impun aplicarea art. 504 C. proc.

pen. Nu pot fi primite în acest context, susținerile recurenților în sensul că neexistând o hotărâre definitivă de achitare a reclamantului, ci de condamnare, nu ar exista eroare judiciară și, prin urmare, acesta nu ar putea beneficia de despăgubiri morale. Aspectele invocate prin motivele de recurs, referitoare la sustragerea inculpatului de la urmărire și judecată, gravitatea faptelor și pedeapsa aplicată în final pot fi avute în vedere doar la stabilirea întinderii prejudiciului suferit, neconducând însă, contrar susținerilor recurenților, la înlăturarea aplicării art. 504 alin. (3) C. proc. pen. În același sens, va fi înlăturată și critica formulată de recurentul Ministerul Public în legătură cu existența unei duble reparații acordate reclamantului, prin deducerea celor 38 de zile din pedeapsa închisorii aplicată și acordarea în același timp și a daunelor morale.

Este evident că acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit prin arestarea nelegală nu se suprapune măsurii deducerii arestului preventiv din durata pedepsei închisorii aplicate, măsură ce nu are ca scop acoperirea unui prejudiciu și se aplică din oficiu de instanța penală odată cu condamnarea. Se va constata că este neîntemeiată și critica invocată de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în sensul că nu s-a dovedit întinderea prejudiciului. Curtea va reține că, în speță, față de circumstanțele expuse, constatarea în sensul încălcării dreptului stabilit de art. 5 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reprezintă în sine o reparație efectivă echitabilă și suficientă alături de obligarea la daune morale, într-un cuantum modic.

Prin întinderea lor, daunele morale acordate reclamantului nu pot constitui în niciun caz un izvor de îmbogățire fără just temei, astfel cum s-a susținut de recurenta pârâtă. Față de toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, împotriva deciziei nr. 75 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 75/2011 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Constată nul recursul declarat de reclamantul K.E. împotriva deciziei nr. 75/2011 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.